ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1928/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 24 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A (fosta Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A)și CONSILIUL LOCAL SECTOR 5 BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții în solidar la plata sumei de 158.064 RON, reprezentând contravaloarea salariului corespunzător celor 12 luni, conform art. 7.4.17 din contractul de mandat încheiat între reclamant și pârâta ., a dobânzii legale aferentă debitului, începând cu data scadenței, 18 mai 2021, și până la data achitării integrale, în principal, calculată potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2l) din O.G. nr. 13/2011 (dobânda de referință + 8 puncte procentuale), care până la 15 martie 2022, dată aleasă în mod aleatoriu, se ridică la suma de 11.859,86 RON, în subsidiar, calculată potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 (dobânda de referință + 4 puncte procentuale), care până la 15 martie 2022, dată aleasă în mod aleatoriu, se ridică la suma de 6.908,661 RON.

La 29 aprilie 2022, pârâta-reclamantă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A. a depus cerere reconvențională prin care, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de mandat nr. x din 21 septembrie 2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civile din cadrul Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2561 din 03 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția VI-a civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sector 5 București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins ca neîntemeiată cererea, privind pe reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A, a admis cererea reconvențională și a constatat nulitatea absolută a contractului de mandat înregistrat sub nr. x din 20 septembrie 2020.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul-pârât A. a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 146 din 06 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva soluției pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de prim control judiciar.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederile art. 35 din O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporatistă a întreprinderilor publice.

În opinia recurentului, instanța de apel a reținut în mod eronat că selecția directorilor impunea parcurgerea unor proceduri complexe care impunea elaborarea unor criterii de selecție printre care experiența relevantă în consultanță, în management sau în conducerea întreprinderilor publice ori private.

Acesta a susținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011, ci cele ale art. 642 din aceeași ordonanță, instanța neținând cont de faptul că recurentul a fost numit director provizoriu și nu director permanent. Or, în aceste condiții nu ar mai fi fost necesară aplicarea unei proceduri de selecție.

S-a mai invocat, că în acest fel s-a ajuns la o concluzie eronată cu privire la constatarea nulității contractului de mandat nr. x/21.09.2020, raportat la faptul că singurul motiv de nulitate reținut de instanță a fost legat exclusiv de nerespectarea dispozițiilor art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

La dosarul cauzei intimata-pârâtă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 11 decembrie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului pârâtei și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita aplicare a prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporatistă a întreprinderilor publice.

Potrivit dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și argumentarea acestora ori, după caz, mențiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinței încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ atrage sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de control judiciar are obligația de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiție nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reține că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât și de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanței de recurs simplele nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situației de fapt, în absența încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că instanța de apel, în calitate de instanță devolutivă, beneficiază de plenitudine de jurisdicție în aprecierea probelor administrate în cauză, având competența exclusivă de a decide asupra necesității și oportunității administrării acestora, prin raportare la criteriile de utilitate, pertinență și concludență. În acest context, instanța de recurs nu este abilitată să procedeze la o nouă evaluare a probatoriului sau la reconsiderarea situației de fapt reținute de instanța de apel.

De asemenea, recursul constituie o cale extraordinară și nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi examinate critici ce privesc temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei față de modul de analiză a probelor.

În consecință, exercitarea controlului judiciar în recurs este posibilă exclusiv în măsura în care recurentul formulează critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii atacate și indică în mod clar erorile de drept pretins săvârșite de instanță, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, analizând motivele invocate, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele invocate nu se referă, în realitate, la interpretarea sau aplicarea unor norme de drept substanțial.

Recurentul nu critică încălcarea legii în apel, ci relevă propria sa viziune asupra modului în care legea trebuia interpretată; nu se critică ignorarea normelor de drept, recurentul fiind nemulțumit de argumentele oferite de instanța de apel și dorind substituirea lor cu propriile argumente.

Recurentul susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 35 din OU.G. nr. 109/2011, apreciind în mod eronat că numirea sa în funcția de director impunea parcurgerea unei proceduri de selecție, cu stabilirea unor criterii precum experiența relevantă în consultanță, management sau conducerea întreprinderilor publice ori private.

În privința criticii prin care acesta arată că, în speță, ar fi fost incidente dispozițiile art. 64

2

din O.U.G nr. 109/2011, întrucât a fost numit director provizoriu, iar nu director permanent, astfel încât nu s-ar fi impus aplicarea procedurii de selecție prevăzute de art. 35 din același act normativ, Înalta Curte constată că aceasta este invocată omisso medio, direct în recurs astfel că în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ.., nu poate fi primită.

Instanța mai constată că recurentul nu indică în concret în ce mod instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit norma legală, ci se limitează la a-și exprima dezacordul față de concluziile acesteia privind incidența art. 35 din O.U.G. nr. 109/2011.

Simpla susținere potrivit căreia ar fi fost aplicabil un alt text de lege, fără a se demonstra existența unei erori de drept autonome, nu constituie un motiv de recurs în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod similar, critica referitoare la constatarea nulității contractului de mandat nr. x din 21 septembrie 2020 se întemeiază exclusiv pe contestarea raționamentului instanței de apel, fără a se evidenția o încălcare distinctă a normelor de drept material, ci doar o apreciere diferită asupra efectelor juridice ale situației de fapt stabilite.

Față de cele arătate, instanța constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul fiind lipsit de critici reale de nelegalitate.

Întrucât modalitatea de redactare a recursului de către recurentul-reclamant nu se circumscrie rigorilor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată că se impune sancțiunea nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului în această etapă a procesului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., îl va obliga la plata către intimată a sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse în acord cu art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 146 din 6 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AMENAJARE EDILITARĂ S5 S.R.L.

Obligă recurenta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 5.950,00 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.