ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1468/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.05.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., a solicitat obligarea în solidar a celor trei pârâți la repararea prejudiciului în cuantum de 1.231.202 RON, actualizat cu rata inflației (266.500 euro), reprezentat de prejudiciul patrimonial în cuantum de 1.181.202 RON - 256.000 euro și prejudiciul moral în cuantum de 50.000 RON, cauzat reclamantei prin lucrările de construcție efectuate de pârâți la imobilul lor cu încălcarea autorizației de construire emise pentru aceste lucrări, precum și a certificatului de urbanism și PUD, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381-1.382, art. 1.385-1.386 C. civ.

Prin sentința nr. 989/10.06.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâții la plata sumei de 92.496,84 RON cu titlu de daune materiale și 5.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâții la plata onorariului de avocat în cuantum de 10.000 RON.

Prin sentința nr. 1341/19.09.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanta A., în sensul că a obligat pârâții la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 15.917 RON și a onorariilor experților, în cuantum de 2.400 RON.

Prin încheierea din 19.09.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A., în sensul că suma la care au fost obligați pârâții cu titlu de daune morale este în cuantum de 50.000 RON, iar nu de 5.000 RON.

Prin decizia nr. 1141/A/04.10.2023 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27.09.2024), Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și de pârâți împotriva sentinței nr. 989/10.06.2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pârâții B., C., D..

i. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au învederat următoarele:

- Instanța de apel a încălcat regula privind caracterul devolutiv al apelului, întrucât s-a limitat exclusiv la analiza soluției primei instanțe, fără a realiza propria judecată (art. 476 C. proc. civ.).

- Instanța de apel a încălcat principiul rolului activ întrucât a respins cererea de probatorii, singurele probe administrate în cauză fiind cele încuviințate de către prima instanță (art. 22 C. proc. civ.).

- Instanța de apel nu numai că nu a fost preocupată să dispună completarea probelor, dar le-a respins și pe cele solicitate (art. 254 C. proc. civ.).

- Instanța de apel a greșit atunci când a respins administrarea probei cu o nouă expertiză în apel, precum și atunci când, reapreciind asupra probei cu expertiză administrată în fața primei instanțe, a considerat că aceasta a statuat în mod corect. Instanța de apel a ignorat obiecțiunile la expertiză, expertiza nu a fost analizată iar hotărârea recurată nu cuprinde analiza corespunzătoare a criticilor recurenților cu privire la situația de fapt.

Expertul nu demonstrează cum a ajuns la concluziile expuse, expertiza nu conține nicio referire la documentele analizate ori la dispozițiile normative aplicabile, ci reprezintă o părere personală a expertului, în niciun mod argumentată. Raportul de expertiză nu are alte anexe decât planșele foto.

- În cauză au fost încălcate dispozițiile art. 336 alin. (1) C. proc. civ. (raportul de expertiză trebuie să conțină constatările și concluziile motivate ale expertului), art. 264 C. proc. civ. (instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor), art. 13 C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil).

ii. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au arătat că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și au învederat următoarele:

- În cauză nu există faptă ilicită, respectiv edificarea unei construcții în baza unei autorizații, care a și fost validată anterior de o instanță de judecată, nu constituie o faptă ilicită.

- Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1.352 C. civ. privind fapta victimei sau a terțului, a încălcat dispozițiile art. 5, art. 10 lit. c) și art. 18 din Ordinul nr. 847/02.06.2014 pentru aprobarea procedurii privind activitățile de control efectuate pentru aplicarea prevederilor legale privind urmărirea curentă și specială a comportării în exploatare a construcțiilor.

- Degradările sunt cauzate de caracteristicile constructive ale imobilului de la nr. 108, ce are o vechime de aproape 20 de ani.

În situația reclamantei nu se prezintă un proiect în baza căruia a fost edificată construcția pentru a putea verifica dacă aceasta respectă condițiile de calitate în construcții, respectiv un studiu geotehnic și un proiect de rezistență.

Nu se cunoaște calitatea materialelor folosite (calitatea betonului, armătura, etc.), soluția constructivă, dacă în timp au fost efectuate lucrări de intervenție care să afecteze structura de rezistență sau altele asemenea. Precizează că au solicitat în repetate rânduri să fie prezentate aceste documente de către reclamantă, iar expertul desemnat a precizat că va analiza solicitarea și, dacă o va găsi întemeiată, îi va da curs.

În raportul de expertiză nu se face nici o mențiune despre această situație, deși era firesc ca expertul să o menționeze în raport și să motiveze de ce nu consideră necesar ca reclamanta să prezinte documentele solicitate.

Reclamanta nu a prezentat cartea tehnică a construcției.

Astfel cum se poate constata din planșele foto, la aceeași distanță de clădirea de la nr. 108 pe str. x se află și clădirea învecinată, situată pe str. x și aflată tot în proprietatea reclamantei.

Arată că aceasta este o construcție edificată fără autorizație, precum și că este posibil ca degradările de la imobilul de la nr. 108 să se datoreze și acesteia, în privința căreia nu există nici un element de verificare a conformității.

Totodată, din planșele foto se poate observa faptul că pe str. x, deci pe terenul învecinat cu cel de la nr. 108, se află actualmente un imobil cu o înăltime mai mare decât cel proprietatea reclamantei.

Inclusiv acest imobil a fost edificat recent (astfel cum se poate observa dintr-o imagine foto mai veche a străzii, unde se poate constata că imobilul reclamantei era unicul cu regim de înăltime peste parter).

În ceea ce privește fisurile din pereții clădirii reclamantei, acestea apar în mod normal în tencuieli, nefiind verificat dacă acestea continuă și în profunzime.

Aceste verificări se efectuează prin efectuarea de încercări distructive cu aparatură de specialitate, de către persoane autorizate, iar aprecierea în privința acestora se face prin luarea în considerație și a soluției constructive și a calității materialelor (aspecte care în speță nu pot fi verificate din lipsa documentelor constând în proiect de rezistență, studiu geotehnic, documentație de execuție, cartea tehnică a construcției).

Cele două clădiri (cea aparținând reclamantei și construcția proprietatea recurenților) se află situate în paralel mai puțin de jumătate din lungimea construcției reclamantei, iar cota de fundare a clădirii recurenților nu se află sub cea a reclamantei.

Clădirea reclamantei (nr. 108) are parțial demisol, ceea ce determină un anumit dezechilibru, în sensul că greutatea construcției nu este distribuită uniform, fapt ce deopotrivă poate determina apariția de fisuri, dacă soluția constructivă și materialele utilizate (aspecte ce nu pot fi verificate în lipsa unei documentații de autorizare și de execuție) nu au fost corespunzătoare.

În ceea ce privește scurgerea apelor rezultate din precipitații, din cuprinsul autorizației de construire pentru imobilul de la nr. 106 rezultă că scurgea apei pluviale se va realiza în incinta proprie imobilului prin jgheaburi și burlane.

Din planurile imobilului, precum și din imaginile foto care prezintă imobilul, se poate constata că panta acoperișului este descendentă spre stradă și nu spre imobilul de la nr. 108 (deci, dimpotrivă, în partea opusă).

Aleea dintre clădiri despre care expertul reține că nu este amenajată în nici un mod pentru scurgerea apei rezultate din precipitații se află în curtea reclamantei, amenajarea acestei alei în mod corespunzător fiind în sarcina sa.

Pe această alee cade exclusiv apa în mod natural, astfel cum s-ar întâmpla și dacă nu ar exista o clădire la nr. 106.

Referitor la legătura de cauzalitate, recurenții arată că, potrivit studiului geotehnic și a memoriului tehnic de rezistență ce au stat la baza emiterii autorizației de construire, imobilul ce urma a fi edificat nu afectează imobilele vecine și nu sunt necesare măsuri de intervenție.

- În continuare, recurenții au arătat că, în dovedirea motivelor de apel, au solicitat administrarea probei cu o nouă expertiză în construcții și arhitectură și au expus obiectivele acelei expertize.

- Au concluzionat că menținerea soluției privind plata unor daune morale este nelegală, degradările existente nu au fost unele dezastruoase, sunt reparabile, nu duc la evacuarea din imobil ori la imposibilitatea temporară de a locui în imobil, astfel încât în cauză nu s-a dovedit existența unei situații care să evidențieze un prejudiciu și să justifice acordarea daunelor morale.

În termen legal, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recurenții deduc judecății în calea extraordinară de atac chestiuni de administrarea și aprecierea probatoriilor inadmisibile în recurs.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că instanța de apel a realizat o corectă administrare și apreciere a probatoriului.

Instanta de apel nu a respins cererea de probatorii a recurenților ca fiind inadmisibilă, ci a respins proba ca nefiind utilă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a arătat că asupra unora dintre aspectele invocate de recurenti, instanța de apel s-a pronuntat (aspectele legate de inadmisibilitatea actiunii, faptul că reclamanta nu e titulara unui drept care să fi fost încălcat, chestiunile privind condițiile răspunderii civile delictuale).

În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar fapta ilicită este dovedită atât de sentința nr. 1279/28.02.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. x/2015, cât și de expertizele efectuate în acel dosar, cât și în prezentul dosar.

Prejudiciul este reprezentat de pagubele produse imobilului proprietatea intimatei prin construirea imobilului nou, pagube ce vor trebui înlăturate prin ample lucrări de reparație și care sunt evidențiate în expertiza întocmită în cauză.

În urma lucrărilor efectuate, imobilul intimatei nu mai asigură satisfacerea exigențelor în construcții potrivit prevederilor legale și face imposibilă încheierea oricărei tranzacții imobiliare.

Prejudiciul moral constă în afectarea emoțională a intimatei, afectarea folosinței propriului imobil, faptul că trebuie să trăiască într-o permanentă mizerie cauzată de lucrările de construcție și de scurgerea deșeurilor pe proprietatea intimatei, faptul că nu mai are intimitate și nici lumină, întrucât cele două imobile sunt lipite, centrala proprie nu mai funcționează, lucrările de construcție au avut loc și în zilele libere, în afara orelor legale, situație care a afectat-o și pe mama intimatei, o persoană în vârstă și cu grave probleme de sănătate.

Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu a fost constatată atât prin sentința nr. 1279/28.02.2017 a Tribunalului București, cât și prin expertiza de specialitate efectuată în cauză, stabilindu-se că există o legătură de cauzalitate directă între degradările imobilului intimatei și execuția pe limita de proprietate a imobilului recurenților.

Vinovăția recurenților constă în faptul că nu au respectat autorizația de construire, certificatul de urbanism, PUD-ul, precum și prevederile legale în materie.

În termen legal, recurenții au a formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției de nulitate invocată prin întâmpinare și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 martie 2025 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 17 septembrie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Susținerea recurenților-pârâți, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căreia edificarea unei construcții în baza unei autorizații de construire, validate anterior de către o instanță de judecată, nu constituie o faptă ilicită aptă a atrage răspunderea pe temeiul răspunderii civile delictuale, ignoră parcursul procesual al litigiului, nesocotind, în consecință, cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 1044 din 22 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

Se constată, în acest sens, că litigiul anterior purtat între părțile prezentei pricini a privit, inter alia, solicitarea reclamantei de anulare a autorizației de construire nr. x/28.10.2014 emise de Primarul Sectorului 4 București, în legătură cu nerespectarea căreia s-a invocat de către reclamantă, în cauza pendinte, producerea rezultatului păgubitor atât în plan material, cât și moral.

Reținând legalitatea actelor atacate, prin aceea că "întreaga acțiune, inclusiv probatoriul administrat, au vizat mai degrabă modalitatea efectivă de executare a lucrărilor de construire și prejudiciile suferite în urma acestora, fără a fi dovedită așadar vătămarea efectivă produsă de actul contestat", instanța de contencios administrativ a stabilit că "depășirea limitelor actelor de autorizare, executarea defectuoasă a lucrărilor în dauna proprietății vecine poate antrena, în condițiile legii, răspundererea civilă delictuală a beneficiarilor autorizației".

Prevalându-se de soluția pronunțată în litigiul anterior, în vederea paralizării prezentului demers procesual (fără a arăta însă, în concret, maniera în care aspectele litigioase referitoare la fondul raportului juridic litigios, tranșate în litigiul anterior - care au vizat o verificare jurisdicțională în raport cu momentul emiterii actului administrativ contestat - s-ar repercuta, totuși, în prezenta cauză), recurenții sunt cei care, în realitate, tind la nesocotirea autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârii instanței de contencios administrativ (obligatorie în raport cu aceștia sub semnul relativității efectelor), care atestau, în mod firesc, tocmai din acest motiv, posibilitatea cercetării conduitei ulterioare a pârâților pe tărâmul dreptului comun.

De altfel, prin cererea introductivă de instanță (redactată, în prezentarea motivelor de fapt și de drept, cu trimiteri la judecata anterioară), reclamanta a circumstanțiat pretențiile și cauza acțiunii, făcând referire, în ce privește acțiunile ilicite, la cele reținute de instanța de contencios administrativ, respectiv că nerespectarea, de către beneficiarii autorizației de construire, a documentației tehnice la momentul executării lucrărilor se impune a fi cercetată strict din perspectiva regulilor din materia răspunderii delictuale.

Acesta este și contextul în care, luând în considerare statuările intrate sub autoritate de lucru judecat din pricina anterioară, instanțele fondului au înlăturat apărările pârâților referitoare la inadmisiblitatea acțiunii reclamantei, reținând, în urma evaluării probatoriilor administrate, că "pârâții au edificat un imobil care nu a respectat în totalitate autorizația de construire nr. x/28.10.2014".

În acest context, critica se dovedește, deopotrivă, ca fiind străină considerentelor deciziei recurate, fiind formulată cu ignorarea împrejurărilor ce au constituit obiectul analizei instanței de prim control judiciar, astfel că se impune a fi respinsă ca neîntemeiată și din această perspectivă.

- Nici susținerile recurenților referitoare la ignorarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1.352 C. civ. privind fapta victimei sau a terțului, respectiv la încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 10 lit. c) și art. 18 din Ordinul nr. 847/2014 pentru aprobarea procedurii privind activitățile de control efectuate pentru aplicarea prevederilor legale privind urmărirea curentă și specială a comportării în exploatare a construcțiilor nu atrag nelegalitatea deciziei recurate, nefiind grefate pe considerentele actului jurisdicțional atacat.

Separat de împrejurarea că recurenții nu au indicat, într-o manieră clară și lipsită de echivoc, în fața instanței de apel o pretinsă încălcare a dispozițiilor art. 1.352 C. civ. (aspect ce constituie în sine un impediment în susținerea unei atare critici direct în fața instanței de recurs, conform prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.), verificând actele și lucrările dosarului se constată că aspectele învederate de către recurenți atât în dezvoltarea acestei critici, cât și a celei referitoare la încălcarea normelor indicate din cuprinsul Ordinului nr. 847/2014 constituie, în realitate, doar o simplă reiterare a obiecțiunilor îndreptate împotriva raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit în fața primei instanței (regăsite la filele x din volumul IV al dosarului tribunalului), ce au fost încuviințate de către prima instanță prin încheierea din 4 iunie 2021.

Aspectele învederate de pârâți au făcut obiectul verificării expertului, astfel cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni, care a constatat că "reclamanta a prezentat cartea tehnică a construcției, completă, iar afirmațiile privind calitatea execuției și a materialelor necorespunzătoare nu sunt însoțite de înscrisuri doveditoare", fiind respinsă, prin încheierea din 10 martie 2022 a primei instanțe, solicitarea pârâților de efectuare a unei contraexpertize cu aceleași obiective și cu luarea în considerare a obiecțiunilor formulate.

Criticând soluția primei instanțe, prin care s-a reținut că raportul de expertiză este concludent și util soluționării cauzei, pârâții au expus, din nou, susținerile formulate pe calea obiecțiunilor în cadrul memoriului de apel, solicitând și de această dată încuviințarea unei noi expertize.

Sub acest aspect, instanța devolutivă de control judiciar a reținut că "măsura respingerii cererii de efectuare a unei noi expertize nu este contrară dispozițiilor art. 338 C. proc. civ., neîncălcând astfel dreptul la apărare al apelanților-pârâți", stabilind inclusiv că "împrejurarea că documentația care a stat la baza emiterii autorizației de construire a cuprins un studiu geotehnic și un memoriu tehnic de rezistență pe baza cărora s-a stabilit că edificarea viitorului imobil nu afectează construcțiile din vecinătate, nefiind necesare măsuri de intervenție, nu este aptă a înlătura concluzia rezultată din probatoriul administrat în cauză, câtă vreme ceea ce a condus la afectarea imobilului reclamantei a fost executarea defectuoasă a lucrărilor de construire autorizate".

Or, reluarea, în aceiași termeni, prin memoriul de recurs, a criticilor ce vizează, în esență, utilitatea unui mijloc probatoriu, prin afirmarea contrariului celor stabilite în cadrul acestuia, este una inadecvată procedural, vizând, astfel, doar simple elemente de fapt și de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, necenzurabile în prezenta cale extraordinară de atac.

În acest context, astfel cum s-a reținut și prin încheierea de admitere în principiu din data de 26 martie 2025 - ca urmare a parcurgerii procedurii filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ. - critica referitoare la faptul că nu s-a dat o eficiență juridică corespunzătoare obiecțiunilor la raportul de expertiză nu poate fi avută în vedere în configurația juridică a recursului, motiv pentru care susținerile formulate nu pot fi primite.

- Este, de asemenea, lipsită de temei critica referitoare la încălcarea dispozițiilor legale de drept material cu ocazia menținerii, de către instanța de apel, a soluției privind repararea prejudiciului moral invocat de către intimata-reclamantă.

Aserțiunile recurenților, lipsite de rigoarea formulării unor veritabile critici de nelegalitate, constau în principal în reafirmarea celor invocate în fața instanței de prim control judiciar, referitoare la existența unor proceduri judiciare pentru evaluarea și reglementarea situației, la care partea deja a apelat, respectiv în aspecte cu caracter general referitoare la criteriile jurisprudențiale avute în vedere în determinarea cuantumului daunelor morale și, corelativ, în nedovedirea unei situații care să evidențieze un prejudiciu de o asemenea natură.

Or, din această perspectivă, instanța de apel a stabilit în mod corect, ținând seama de specificul daunelor morale, al căror scop este acoperirea unui prejudiciu nepatrimonial, că sesizarea, de către reclamantă, a instanțelor de judecată în vederea verificării legalității autorizației de construire, respectiv pentru repararea prejudiciului material suferit prin acțiunile pârâților, nu este în măsură să înlăture, dată fiind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și în privința unei atare pagube, această formă de indemnizare.

Astfel fiind, împrejurarea că recurenții au fost obligați la repararea prejudiciului material suferit de către reclamantă nu exclude, cum greșit afirmă pârâții, răspunderea acestora în legătură cu prejudiciul moral suferit de parte, grefată pe un raport juridic (substanțial) distinct, deși cauza acestora este una comună.

Drept urmare, fără a exhiba și de această dată elemente de nelegalitate apte a determina casarea deciziei atacate, recurenții, pe de o parte, aduc în discuție, formal, doar aspecte generale privitoare la principiile pe baza cărora se poate realiza o cuantificare a despăgubirilor morale, iar pe de altă parte, tind doar să opună o chestiune factuală (care se repercutează, astfel, pe planul temeiniciei hotărârii, iar nu al legalității acesteia), privitoare la modalitatea concretă de apreciere, de către instanțele devolutive, a daunelor morale, "fără a fi dovedită o situație de natura celei care să evidențieze un atare prejudiciu".

Susținerea este una formală în condițiile în care acest tip de daune se plasează în afara regulilor speciale în materie de probațiune, care trebuie doar temeinic justificate, având în vedere că presupun lezarea unor valori fără conținut economic (prerogativele care constituie atributul personalității umane), astfel încât existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare, a daunelor reale și efective produse victimei faptei ilicite.

De altfel, în prezenta fază procesuală, nu poate fi nici reapreciată întinderea despăgubirilor (care a fost stabilită ca urmare a evaluării situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu), întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei instanței de recurs.

În acest sens, se observă că, în cadrul examenului de proporționalitate între suferințele morale ale reclamantei și cuantumul daunelor acordate pentru repararea acestui tip de prejudiciu, instanța de apel s-a raportat (similar primei instanțe) la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, așadar, despre o evaluare care se sprijină strict pe examinarea unor circumstanțe de fapt.

Ca atare, nemulțumirea recurenților cu privire la soluția pronunțată în privința capătului de cerere privitor la obligarea acestora la plata de daune morale nu constituie un element care să facă obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, dată fiind lipsa unei argumentații juridice propriu-zise în acest sens.

Pentru considerentele expuse anterior, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând a fi respins în consecință.

Reținând culpa procesuală a recurenților-pârâți în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea lor la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura nr. x din 17.12.2024 și achitate prin ordinul de plată din 18.12.2024, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții B., D. și C. împotriva deciziei nr. 1141 A din 4 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27 septembrie 2024 a aceleiași instanțe.

Obligă pe recurenții B., D. și C. la plata sumei de 7.500 RON către intimata A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.