ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2021

HOTĂRÂRE

15.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 16.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâtele Administrația Domeniului Public Sector 5, Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5 - prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 5.529.51 RON, suma ce reprezintă cuantumul despăgubirii achitate de A. S.A. către service-ul reparator B. în dosarul de dauna C/SC/0059/2018, dobânda legală calculată de la data introducerii prezentei acțiuni si până la completa executare și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 1471/19.03.2020, prima instanța a admis cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Administrația Domeniului Public Sector 5 și Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5, pe care i-a obligat să plătească reclamantei suma de 5.529,51 RON, reprezentând despăgubiri achitate în dosarul de daună nr. C/SC/0059/2018, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 16.11.2018 și până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 2.381,47 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru și onorariu expert) în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5 - prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5, solicitând schimbarea în tot și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 2554 A din 21.10.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Sectorului 5 București, prin Primarul Sectorului 5.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 16.02.2021 sub același număr de dosar x/2018

Prin încheierea 6R/19.02.2021, Curtea de apel București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale procesuale (funcționale) a secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, invocate din oficiu; a declinat competența de soluționare a recursului declarat de către recurenta - pârâtă în favoarea uneia dintre secțiile a V-a sau a VI-a Civilă ale Curții de Apel București.

În esență, Curtea de apel București, secția a III-a civilă, a reținut că obiectul litigiului îl reprezintă recursul declarat de recurenta - pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială a Sectorului 5 București, prin Primarul Sectorului 5, într-un litigiu având ca obiect solicitarea reclamantei A. S.A., în calitate de asigurător, de acordare a despăgubirii achitate de asigurător către service-ul reparator B. în dosarul de daună C/SC/0059/2018 (regres al asigurătorului auto).

Curtea a reținut că potrivit art. 3 alin. (1)-(3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.:

"Dispozițiile C. civ. se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Sunt considerați profesioniști toți care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ." De asemenea, a reținut prevederile art. 8 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora:

"(1) Noțiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerț» și «fapte de comerț» se înlocuiesc cu «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»."

Totodată, Curtea a apreciat incidente în cauză dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, aratând că prin decizia nr. 18/17.10.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru determinarea competenței materiale procesuale se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011".

De asemenea, Curtea reține că la par. 173-174 din această decizie, s-au arătat următoarele:

"Interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ., conform cărora reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru determinarea competenței materiale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011".

În acest sens, Curtea reține că din considerentele acestei decizii în interesul legii rezultă că, sub imperiul noului C. civ., dihotomia profesionist/neprofesionist nu poate fi utilizată pentru delimitarea competenței instanțelor/secțiilor specializate, fiind necesar a se apela la cele patru tipuri de cauze enumerate la art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011. Având în vedere obiectul și natura cauzei de față, curtea constată că litigiul se subsumează celor prevăzute la art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011, astfel că soluționarea sa intră în competența materială procesuală a secțiilor Curții de Apel București specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Curtea mai reține că această interpretare este în concordanță și cu dispozitivul deciziei nr. 13 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. x/2020, prin care s-a statuat:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, stabilește că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate."

Curtea consideră că această interpretare obligatorie este aplicabilă și cauzei de față, în care reclamant este asigurătorul facultativ de răspundere civilă auto (casco) care se regresează împotriva persoanelor (în cazul de față juridice) considerate culpabile de producerea evenimentului rutier asigurat pentru care s-a constituit dosarul de daună și s-a achitat despăgubirea.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a apreciat că soluționarea prezentei cauze este de competența secției a V-a sau a VI-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă la 12.03.2021.

La termenul de judecată de la 22 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a pus în discuție necompetența sa materială, iar prin încheierea nr. 24 din 22 iunie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În esență, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a reținut că, pentru a răspunde dacă instanța competentă să soluționeze calea de atac a recursului în cazul acestui litigiu este instanța specializată în litigii cu profesioniști sau, dimpotrivă, cea nespecializată, trebuie avută în vedere, expunerea istoricului litigiului, din care se constată că începând cu cererea de chemare în judecată și continuând cu apelul promovat în cauză, instanța civilă nespecializată a fost cea care a soluționat litigiul.

Reținând că principiul specializării secțiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanțe trebuie respectat, având în vedere că în apel litigiul a fost soluționat de secția a IV-a civilă a Tribunalului București care nu este o secție specializată în litigii cu profesioniști, instanța de recurs (Secție civilă specializată în litigii cu profesioniști) apreciază că nu este competentă să soluționeze recursul promovat împotriva unei decizii pronunțate de o secție a Tribunalului nespecializată în litigii cu profesioniști.

Curtea susține în sprijinul acestei concluzii decizia civilă nr. 40/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și apreciază că raționamentul expus în considerentele acestei decizii este pe deplin aplicabil în prezenta cauză dat fiind că Înalta Curte a statuat asupra efectului pe care îl are principiul specializării secției/completurilor de judecată asupra completului competent să soluționeze calea de atac a recursului, iar acesta este un aspect general valabil.

De asemenea, reține Curtea, competenței materiale procesuale i se subsumează și competența specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și în cuprinsul unor legi speciale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20 iulie 2018), în cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale. În consecință, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză ce intră în competența de soluționare a acestora trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac.

De altfel, în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a mai reținut deja și prin Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016 - Completul competent să judece recursul în interesul legii că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond.

De asemenea, Curtea a avut în vedere și prevederile art. 130, alin. (2) C. proc. civ., reținând că problema competenței material procesuale a instanței de apel nici nu a fost ridicată în timpul soluționării apelului și/sau prin motivele de recurs. În acest fel, competența astfel cum a fost stabilită prin soluționarea cauzei de către instanța de fond și ulterior instanța de apel (civilă cu neprofesioniști) rămâne câștigată cauzei, în interpretarea per a contrario a art. 130 alin. (2).

Prin încheierea nr. 24 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect pretenții, iar cererea este formulată de către reclamantul A. S.A. împotriva pârâților Administrația Domeniului Public Sector 5 și Unitatea Administrativ Teritorială Sector 5-prin reprezentant legal Primarul Sectorului 5.

În drept au fost invocate prevederile art. 2210 din C. civ., O.G. nr. 43/1997 cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile Legii nr. 215/2001 și ale O.U.G. nr. 195/2002.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:

"competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

La considerentul nr. 164 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că începând cu cererea de chemare în judecată și continuând cu cererea de apel promovată în cauză, instanța civilă nespecializată a soluționat litigiul.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că, în faza procesuală a apelului nu a fost ridicată problema competenței materiale procesuale, pricina fiind soluționată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca instanță civilă de drept comun, iar nu de o instanță specializată.

Așa fiind, competența material procesuală astfel cum a fost stabilită prin soluționarea cauzei de către instanța de fond și ulterior instanța de apel, ramâne consolidată în vederea soluționării recursului.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că, neinvocarea excepției de necompetență în fața primei instanțe are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, față de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.