ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1810/2025

Ședința publică din data de 3 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 727 din 27 februarie 2025, executorie de drept, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamanta A., a anulat decizia nr. 271/12.01.2023 emisă de pârâta B. S.R.L. și a obligat-o la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, solicitând, totodată, suspendarea executării provizorii a sentinței.

Prin încheierea din 12 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.R.L., privind suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 727 din 27 februarie 2025, pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2023, intimată fiind contestatoarea A..

Pârâta a declarat recurs împotriva încheierii din 12 mai 2025.

În susținerea recursului declarat, arată că, în speță, se impune suspendarea executării provizorii a sentinței atacate, în vederea preîntâmpinării urmărilor negative ale punerii în executare a unei sentințe nedefinitive și pentru evitarea prejudicierii ambelor părți.

Potrivit recurentei-pârâte, în cazul unei executări provizorii a sentinței se creează un dezechilibru procesual, iar în ipoteza admiterii apelului, chiar și în parte, ar fi pusă în postura de a recupera sume de la o persoană fizică a cărei solvabilitate nu o cunoaște, fiind expusă la o prejudiciere ireversibilă.

Apreciază că cererea de suspendare este justificată și de faptul că întâmpină deja dificultăți financiare determinate de scăderea drastică a vânzărilor ca urmare a închiderii punctelor de lucru din țară, în prezent funcționând cu 3 angajați.

Mai arată că închiderea punctului de lucru din Argeș unde era angajată reclamanta s-a produs și ca urmare a acțiunilor acesteia, generatoare de multiple controale și că aceasta și-ar fi pierdut locul de muncă odată cu închiderea punctului de lucru din Ștefănești, ca urmare a reorganizării activității sale.

Potrivit recurentei-pârâte, perioada de timp excedează intervalului în care intimata ar fi fost angajata sa, iar prin executarea unei astfel de sentințe s-ar ajunge în situația unui câștig vădit injust.

Mai mult, punerea în executare a unui astfel de dispozitiv creează dificultăți practice în aprecierea cuantumului daunelor morale.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă susține că recuperarea sumelor executate presupune proceduri judiciare greoaie, oneroase și pune societatea, deja prejudiciată de către această angajată, față de care există proceduri penale și civile anterioare prezentului litigiu, într-o situație complicată, societatea având sediul în Județul Bihor.

Mai precizează că reclamanta a formulat cerere de punere în executare a sentinței, menționând chiar că va recurge la formularea unei plângeri penale.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, fără a expune argumente în susținerea acesteia. A solicitat obligarea recurentei la plata unor despăgubiri în sumă de 625 RON, pentru tergiversarea soluționării cauzei.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

La 19 septembrie 2025, intimata-reclamantă a depus la dosar raport de expertiză contabilă extrajudiciară, iar la 10 noiembrie 2025, note scrise în completarea întâmpinării.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Chestiunea de drept supusă analizei vizează încălcarea prevederilor art. 450 C. proc. civ., critici ce se subsumează motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza cererii de recurs.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că termenul de apel, precum și introducerea acestei căii de atac în termenul prevăzut de lege, suspendă de drept executarea silită, efectul suspensiv menținându-se până la pronunțarea hotărârii de către instanța de apel.

Cu toate acestea, suspendarea executării nu se produce de drept în cazul hotărârilor care se bucură de executare provizorie de drept sau încuviințată de instanța de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor; conform alin. (2) al aceluiași articol, executarea hotărârilor prevăzute la alin. (1) are caracter provizoriu.

Totodată, conform art. 450 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel.

De cele mai multe ori, interesul de a opri, chiar și temporar, executarea silită aparține în primul rând debitorului, executarea putând avea urmări grave pentru patrimoniul său.

Întrucât are ca efect întârzierea realizării drepturilor creditorului urmăritor, suspendarea executării silite de către instanță este o măsură excepțională, care poate fi dispusă, în cazurile prevăzute de lege, numai atunci când este necesară pentru prevenirea producerii unor prejudicii în ceea ce îl privește pe debitor sau pe alți participanți la executarea silită, care nu ar mai putea fi reparate sau ar fi foarte dificil de reparat prin desființarea ulterioară a actelor de executare.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat cererea vizând suspendarea executării provizorii a sentinței apelate, atât cu privire la îndeplinirea cerințelor formale, cât și sub aspectul temeiniciei, iar soluția a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 450 C. proc. civ.

Ca urmare a analizei efectuate, instanța de apel a constatat că cererea îndeplinește cerințele formale, însă, în ceea ce privește temeinicia cererii, ar trebui să existe o situație de excepție, justificată în sensul că s-ar produce un prejudiciu de nerecuperat debitorului ori care ar fi înlăturat cu dificultate și aceasta ar presupune eforturi mai mari, disproporționate față de cele pe care le-ar suferi, prin suspendarea executării, partea care a avut câștig de cauză.

De asemenea, sub aspectul temeiniciei dispozițiilor primei instanțe, din perspectiva criticilor invocate prin cererea de apel, instanța a reținut că nu poate substitui controlul judiciar.

Totodată, instanța a constatat, pe de o parte, că nu poate fi reținută nici situația de excepție, dificultățile economice ale angajatorului neputând conduce, prin ele însele, la măsura suspendării executării provizorii a hotărârii, iar pe de altă parte că eventualele dificultăți în recuperarea sumelor plătite intimatei, în ipoteza admiterii apelului, sunt aspecte prezumate și vizează o situație viitoare și incertă.

Înalta Curte reține că instanța de apel a soluționat cererea cu respectarea tuturor cerințelor legale, motiv pentru care nu poate fi reținută nelegalitatea încheierii recurate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate efectua o analiză a temeiniciei cererii de suspendare provizorie a executării, astfel cum urmărește recurenta-pârâtă prin expunerea situației de fapt și a argumentelor care în opinia sa justifică admiterea cererii formulate, calea de atac a recursului urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1), a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că în cauză nu subzistă motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, va respinge recursul, ca nefondat.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului, Înalta Curte arată că exercitarea căii de atac în prezenta cauză nu este de natură a face dovada faptei ilicite cauzatoare de prejudicii - respectiv a abuzului de drept al recurentei-pârâte, constând în exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale - și cu atât mai puțin, a vinovăției acesteia, a prejudiciului pretins de intimata-reclamantă și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Demersurile recurentei-pârâte dovedesc faptul că aceasta a uzat de dreptul fundamental al liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, fără ca exercitarea acestui drept să poată fi îngrădit de vreo lege.

Ca atare, a aprecia în sensul pretins de intimata-reclamantă, ar echivala, în realitate, unei atingeri aduse dreptului de liber acces la justiție, exercitarea căii de atac nefiind aptă, prin ea însăși, să confirme un abuz de drept procesual.

Întrucât nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 189 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 12 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția Civilă, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 625 RON, cu titlu de despăgubiri pentru tergiversarea procesului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2025.