ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1765/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția I civilă la 3 martie 2023, sub nr. x/2023, iar, ulterior, prin declinare, pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 188.635 RON, sumă încasată necuvenit, compusă din suma de 146.054 RON, reprezentând componenta variabilă a remunerației membrilor Directoratului, încasată de acesta necuvenit de la reclamantă pentru anul 2017 și suma de 42.581 RON, reprezentând dobândă legală remuneratorie și dobânda legală penalizatoare, calculate până la 31 decembrie 2021, precum și a daunelor-interese până la plata integrală a sumei de 188.635 RON.

Prin sentința nr. 77/2024 din 17 septembrie 2024, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, și a respins reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii sus-menționate, a declarat apel care, prin decizia nr. 36/2025 din 28 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat, apelanta-reclamantă fiind obligată la plata către intimatul pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanta A. S.A. a promovat recurs, solicitând casarea acesteia și după rejudecare, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În primul rând, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la prescripție, respectiv la momentul de la care începe să curgă prescripția; astfel a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la decizia nr. 19/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a susținut că nu poate fi reținut ca moment de început al prescripției extinctive, momentul producerii pagubei în patrimoniul societății, perioada 2013-2014, în condițiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuși, izvor al creanței.

A arătat că instanța de apel în mod greșit s-a raportat la decizia sus-menționată la stabilirea momentului subiectiv al cunoașterii pagubei, întrucât momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea este ulterior actului de control.

În acest context, a subliniat că urmare a obligației stabilite de organele de control în sarcina sa - de a depune diligențe în vederea descoperirii persoanei/persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, cât și a întinderii prejudiciului, recurenta a trebuit să declanșeze mecanisme interne în ceea ce privește controlul de gestiune financiară și, urmare a exercitării acestora, să se stabilească elementele necesare exercitării acțiunii în răspundere patrimonială. În acest sens, s-a întocmit nota de informare nr. x/02.08.2022 de către Departamentul Control Intern al A. S.A. prin care s-au menționat persoanele răspunzătoare pentru abaterea constatată prin dispoziția obligatorie nr. 1331 din 29 iunie 2022 și raportul de control nr. x din 29 iunie 2022, printre care este și intimatul-pârât B..

Astfel s-a dispus promovarea unei acțiuni în răspundere pentru recuperarea sumei de 146.054 RON.

A subliniat că, în cauză, prin raportare la probele administrate, data la care s-au cunoscut persoanele care răspund este data prezentării conducerii societății recurente a notei de informare nr. x din 28 mai 2021, în care se menționează și intimatul.

Prin urmare, a considerat că numai după momentul finalizării controlului intern dispus de societate prin Directoratul A. S.A. și a stabilirii certe a întinderii prejudiciului, cât și a persoanelor care au cauzat acest prejudiciu, se poate considera că societatea putea să cunoască fapta și pe cel răspunzător de această faptă, moment ce reprezintă începutul cursului prescripției extinctive.

În al doilea rând, a apreciat că pentru stabilirea momentului de început al cursului prescripției relevantă este hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 24 din 21 iunie 2018 prin s-a prevăzut posibilitatea ca datele care au stat la baza acordării componentei variabile să nu fie corecte, context în care s-a stabilit că recurenta este obligată să solicite returnarea sumei necuvenite.

Cum, în speță, actul de control a fost cel care a constatat că datele care au stat la baza acordării componentei variabile au fost incorecte, indicatorii de performanță stabiliți peste limitele legale, prescripția a început sa curgă de la data acestui act, întrucât atunci societatea a avut cunoștință de incorectitudinea datelor în baza cărora a fost achitată componenta variabilă a remunerației aferentă anului 2017.

Prin întâmpinarea depusă la 12 iunie 2025, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 486 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de intimatul-pârât, care, în ipoteza admiterii, face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepții invocate de părți, reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea motivelor să facă posibilă încadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de lege, instanța de recurs putând examina numai susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel.

În speță, recursul este fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi apte să declanșeze un control de legalitate în recurs din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, criticile de recurs trebuie să indice expres conținutul legii, modul de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, într-o manieră care să justifice greșeala de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Lipsa sau simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea fost greșit aplicate, nu poate îndeplini funcția urmărită de titularul cererii de recurs.

Verificând memoriul de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte constată aspectele sesizate în cuprinsul acestuia se circumscriu chestiunii litigioase privind determinarea momentului de început a prescripției extinctive în speță, iar argumentele expuse în susținere relevă că nelegalitatea deciziei instanței de apel este afirmată din perspectiva ansamblului circumstanțial avut în vedere de către instanța de apel la determinarea acestui moment în cauză, nemulțumirea recurentei vizând în concret elementele reținute de instanța de control devolutiv în stabilirea momentului de început al prescripției extinctive.

Criticile recurentei nu pot fi integrate aspectelor de nelegalitate, ci celor de netemeinicie. Aceasta, întrucât, pe de o parte, prin recurs autoarea căii de atac deduce verificării aspectele particulare ale cauzei determinante pentru stabilirea cursului prescripției, în raport cu probele care au fost administrate în cauză, chestiune nepermisă în recurs, potrivit art. 488 alin. (3) C. proc. civ.. Iar, pe de altă parte, momentul începutului prescripției extinctive, în lipsa unei reguli speciale, se determină de către instanța de judecată exclusiv pe baza unui probatoriu complex care nu poate fi supus cenzurii instanței de control judiciar în această cale extraordinară de atac, evaluarea lui fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

Sub pretextul încălcării unor norme de drept material, recurenta impută, în realitate, instanței de apel o eroare în stabilirea momentului de început al cursului prescripției din perspectiva dovezilor indicate de autoarea căii de atac în cererea de recurs, și nicidecum o eventuală greșeală de judecată în interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale.

Prin recursul promovat, autoarea căii de atac propune propria manieră de soluționare a acestei chestiuni de drept, propriile elemente circumstanțiale pentru pentru cursul prescripției, altele decât cele reținute de instanța de prim control judiciar.

Or, în acest context, în care nelegalitatea deciziei recurate este justificată de stabilirea greșită a situației de fapt, referirea recurentei la decizia nr. 19/2019 a instanței supreme dată în recurs în interesul legii este pur formală, în măsura în care alegațiile recurentei pun în discuție probatoriul cauzei pentru a se demonstra data la care recurenta putea ori trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.

De aceea, în lipsa unor critici concrete de nelegalitate îndreptate împotriva motivelor reținute de instanța de apel în justificarea respingerii apelului, Înalta Curte apreciază că prin recursul promovat, recurenta urmărește reevaluarea, nu în control de legalitate însă, a susținerilor sale din apel asupra cărora instanța de prim control judiciar, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, cum sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul în care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de textul de lege amintit, situație incidentă și în cauza de față, Înalta Curte, dând eficiență art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, să admită excepția nulității recursului și să îl anuleze.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei în această etapă a litigiului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimat a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite în acord cu prevederile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 36/2025 din 28 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.