ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.06.2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G. și H., în calitate de membri ai Consiliului de supraveghere, I., J., K., L. și M., în calitate de membri ai directoratului, solicitând ca aceștia să fie obligați să-i achite, în solidar, suma de 4.325.517,30 RON, fără accize și T.V.A., cu titlu de daune-interese pentru repararea prejudiciului ce rezultă din încheierea acordului-cadru nr. 3078/CEOSE/01.09.2017, precum și cheltuielile de judecată.

Prin cererea înregistrată la 24.08.2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, aceeași reclamantă a chemat în judecată aceiași pârâți, solicitând ca aceștia să fie obligați să-i achite, în solidar, suma de 4.325.517,30 RON, fără accize și T.V.A., cu titlu de daune-interese pentru repararea prejudiciului ce rezultă din încheierea acordului-cadru nr. 3078/CEOSE/01.09.2017, precum și cheltuielile de judecată.

Prin întâmpinările formulate în ambele dosare, pârâții J. și M. au invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinările depuse în dosarul nr. x/2020, pârâții au ridicat excepția necompetenței materiale procesuale, pe care, prin încheierea din 22.10.2020, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis-o, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a aceleiași instanțe, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020*.

Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a dispus, la 11.01.2021, conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020; ulterior, la 12.04.2023, a pronunțat sentința nr. 72, prin care a respins excepția inadmisibilității, a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. a sumei de 4.900 RON și către K. a sumei de 7.289 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 118/06.09.2023, aceeași instanță a admis cererea formulată de expertul N., a completat sentința nr. 72/12.04.2023 și a respins ca neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expert.

Complexul Energetic Oltenia S.A. a declarat apel împotriva sentinței nr. 72/12.04.2023, iar N. a apelat sentința nr. 118/06.09.2023.

Prin decizia nr. 57/07.02.2024, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul promovat de expert și, ca o consecință, a schimbat în parte sentința nr. 118/06.09.2023, în sensul că a admis cererea de majorare a onorariului de expert, pe care l-a stabilit definitiv la suma de 6.000 RON, obligând reclamanta la plata către expert a diferenței de onorariu în sumă de 3.500 RON. Totodată, a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimatul-pârât L. a sumei de 5.000 RON, către intimata-pârâtă M. a sumei de 3.000 RON, către intimatul-pârât J. a sumei de 3.000 RON și către intimatul-pârât K. a sumei de 7.746,49 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A. S.A. a promovat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea căii de atac, a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris primei ipoteze de casare, recurenta a reclamat încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 476 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a preluat considerentele tribunalului, fără a proceda la o nouă judecată a fondului.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a afirmat că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 72, art. 153

2

și art. 153

8

din Legea nr. 31/1990, din care a apreciat că se desprinde concluzia că natura răspunderii administratorilor este, în funcție de izvorul obligației nesocotite, fie contractuală, fie delictuală.

A mai arătat că, potrivit clauzei regăsite la art. 9.2 din contractele de mandat încheiate cu pârâții, membrii directoratului răspund pentru daunele produse prin acte de gestiune imprudentă, prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor gestionate sau prin orice alt act contrar intereselor mandantului.

De asemenea, a evocat și prevederile art. 4.2.6 din contractul de mandat, care obligă administratorul să adopte decizii de afaceri numai dacă este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează pe baza unor informații adecvate.

În continuare, a relevat că hotărârea directoratului nr. 63/25.07.2017 și cea a Consiliului de supraveghere nr. 32/01.08.2017 - prin care a fost aprobată/avizată demararea procesului de atribuire a contractelor de achiziție a gazelor naturale nr. 3078/CEOSE/01.09.2017 și 3079/CEOSE/01.09.2017 - se circumscriu încălcării atribuțiilor de prudență și diligență specifice mandatului, care impuneau luarea de măsuri adecvate rentabilității și reducerii riscurilor în activitatea de conducere.

Contestând concluzia curții de apel, care a reținut că nu s-a dovedit existența interesului vădit de a-i fi cauzat un prejudiciu prin încheierea acordului-cadru de furnizare a gazelor naturale nr. 3078/CEOSE/01.09.2017, recurenta a subliniat că procedura de achiziție a fost reluată de trei ori, tocmai pentru a asigura câștigarea ei de S.C. O. S.A. și încheierea acordului-cadru la prețuri superioare celor ofertate în procedurile anterioare.

În continuare, a detaliat modul în care s-a derulat procedura de achiziție.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți M. și J. au invocat excepția nulității recursului - respinsă astăzi de Înalta Curte, potrivit considerentelor expuse în practicaua prezentei decizii -, iar în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinările proprii, intimatul-pârât K., intimatul-pârât L. și intimații-pârâți G., B., D., E., F., C. și H. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

La termenul din 16.10.2024, judecata a fost amânată pentru a fi introduși în cauză, în calitate de intimați-pârâți, moștenitorii numitului I., decedat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține, cu titlu preliminar, în urma sintetizării - în limitele necesare statuării asupra recursului - a parcursului procesual al cauzei, că reclamanta a învestit instanțele cu o acțiune în răspunderea administratorilor, reglementată de art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Circumstanțiind modalitatea în care s-au produs daunele pretins a-i fi fost cauzate, recurenta a evidențiat că a lansat o procedură de atribuire/încheiere a unui acord-cadru de furnizare a gazelor naturale în august 2017, cu o valoare estimată, reținută în hotărârea Consiliului de supraveghere nr. 32/01.08.2017, de 37.096.000 RON. Cu toate acestea, ea a fost depășită în toate cele trei proceduri de achiziție x desfășurate la 17.08.2017, 24.08.2017 și 30.08.2017 -, cele mai avantajoase oferte - depuse de S.C. O. S.A. - conducând la o valoare a acordului-cadru de 51.028.156,69 RON, 57.682.354 RON, respectiv de 59.015.261,40 RON.

Din acest motiv, primele două proceduri au fost anulate.

Acordul-cadru de furnizare a gazelor naturale nr. 3078/CEOSE/01.09.2017 (în continuare, "acordul-cadru") a fost, totuși, atribuit S.C. O. S.A. la finalul celei de-a treia proceduri, pentru o valoare finală de 55.353.674,04 RON, pe baza notei de suplimentare nr. x/31.08.2017, aprobată de directoratul societății și în temeiul hotărârii Consiliului de supraveghere nr. 36/31.08.2017, care a aprobat încheierea lui la tarifele rezultate din procedura din 30.08.2017, menționate în nota de fundamentare nr. x/30.08.2017.

Reclamanta a subliniat că organele sale de conducere au ignorat oferta neangajantă de preț obținută din partea P. S.A., deși prețurile transmise de acest furnizor erau inferioare celor din acordul-cadru.

Cauza acțiunii în răspundere a constituit-o încălcarea art. 153

2

și art. 153

8

, raportate la art. 144

1

din Legea nr. 31/1990 de către pârâți - membrii Consiliului de supraveghere și ai directoratului -, deci a obligațiilor de exercitare a mandatului cu prudența și diligența unui bun administrator, respectiv cu loialitate, cu consecința, afirmată de autoarea demersului judiciar, a producerii unui prejudiciu de 4.325.517,30 RON, exclusiv accize și T.V.A., prin încheierea acordului -cadru, sumă calculată ca diferență între valoarea oferită de S.C. O. S.A. în cursul primei proceduri de achiziție, anulată, și în cea de-a treia procedură, în care contractul a fost atribuit.

Sintetic, reclamanta a imputat membrilor Consiliului de supraveghere încălcarea dispozițiilor art. 153^9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, iar membrilor directoratului că au tergiversat procedura de achiziție și au modificat condițiile acesteia prin nota de suplimentare nr. x/31.08.2017.

Apărările principale opuse de pârâți au vizat neîntrunirea condițiilor răspunderii civile, circumstanțele personale în care unii dintre ei s-au aflat, inclusiv prin abținerea de la vot sau neparticiparea la luarea deciziei, precum și exonerarea lor de răspundere derivând din hotărârile prin care adunarea generală a acționarilor a fost informată cu privire la încheierea contractului și a aprobat situațiile financiare. Totodată, au invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, susținând că au acționat în interesul societății și în baza unor informații adecvate.

Respingând acțiunea, tribunalul a notat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor derivând din art. 155 din Legea nr. 31/1990, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a culpei pârâților, nefiind probată nici reaua-credință sau existența unui interes personal urmărit de pârâți la atribuirea contractului către S.C. O. S.A., cât timp expertiza contabilă a evidențiat că acordul-cadru a fost încheiat în condiții mai avantajoase decât înțelegerea anterioară, că nu s-au generat pierderi și că noua înțelegere s-a făcut în interesul societății, conform cerințelor de prudență și diligență ale bunului administrator.

Totodată, instanța a reținut că încheierea contractului a fost esențială pentru asigurarea continuității activității societății, iar aprobarea fără obiecțiuni a situațiilor financiare pentru anii 2017 și 2018 de către Adunarea Generală a Acționarilor implică și însușirea activității desfășurate de directorat și Consiliul de supraveghere și împiedică atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.

Reclamanta a apelat sentința tribunalului.

În susținerea căii de atac, a reiterat circumstanțele în care s-au produs faptele imputate, subliniind că reluarea de trei ori a procedurii de atribuire a acordului-cadru contrazice concluzia primei instanțe privind lipsa unui interes vădit al pârâților de a prejudicia societatea și materializează încălcarea obligațiilor de prudență și diligență ce le reveneau. De asemenea, a învederat că materialul probator reflectă că aprobarea notei de suplimentare a valorii achiziției de gaze naturale s-a făcut în absența unor hotărâri ale organelor de conducere și a invocat existența unor suspiciuni generate de încheierea unui nou acord tocmai cu societatea care denunțase anterior o convenție similară.

Calea de atac a fost respinsă, iar în motivarea ei, curtea de apel a făcut o analiză teoretică a obligațiilor care revin administratorilor societăților, al cărei corolar este statuarea potrivit căreia analiza judiciară de legalitate a conduitei intimaților-pârâți, efectuată în temeiul art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, nu poate interfera cu oportunitatea actului de administrare, care poate fi exclusiv cenzurat de către organul decizional al societății.

A notat că intimații-pârâți au respectat atât obligația de prudență și diligență, după care se apreciază culpa, dar și obligația de a-și exercita atribuțiile cu loialitate, cu bună-credință, în interesul societății și potrivit unui scop adecvat.

Reluând statuările tribunalului, instanța de prim control judiciar a observat că acordul-cadru a fost încheiat în condiții mai avantajoase decât contractul aflat în vigoare până la 12.07.2017, dar și că hotărârile adunării generale - nr. 50/30.10.2017, prin care acționarii societății reclamante au luat act de nota de informare privind încheierea acordului-cadru și nr. 4/15.05.2018, de aprobare a situațiilor financiar ale anului 2017 - exclud posibilitatea angajării răspunderii administratorilor.

Pășind la analiza primului set de critici, Înalta Curte reține că, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului afirmă că decizia recurată nu răspunde exigențelor reglementate de art. 425 alin. (1) lit. b) și încalcă, totodată, art. 476 alin. (1) și art. 477 C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată și omițând să expună o nouă judecată a fondului, care trebuia să se deruleze în apel.

Preliminar, notează că în cuprinsul apelului nu au fost reluate argumentele pe care s-a bazat, în acțiunea introductivă, acuzația de încălcare de către pârâți a obligațiilor de loialitate și de bună-credință. În consecință, instanța de control judiciar devolutiv era chemată să analizeze exclusiv criticile prin care apelanta contesta, cu referire la încălcarea de către pârâți a obligațiilor de prudență și diligență, aprecierile tribunalului asupra elementelor răspunderii administratorilor și, conex, regulii deciziei de afaceri, reglementată de art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Este util de reamintit că un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul trebuie să respecte exigențele impuse de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și include obligația judecătorului de a realiza o examinare efectivă, riguroasă și completă a probelor, argumentelor și elementelor prezentate de părți, pentru a le aprecia pertinența în configurarea stării de fapt.

Motivarea hotărârii, percepută ca un silogism logic, trebuie să explice în mod clar și inteligibil raționamentele care fundamentează soluția adoptată, oferind un răspuns specific și expres argumentelor esențiale, susceptibile să influențeze soluția.

Aceste cerințe trebuie corelate cu cele ale art. 479 alin. (1) C. proc. civ. care impun instanței de prim control judiciar să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Transpunând aceste repere în analiza recursului de față, Înalta Curte observă că, raportat la obiectul judecății în calea ordinară de atac, instanța de prim control judiciar a analizat deficitar motivele de apel privind răspunderea administratorilor pentru încălcarea obligației de prudență și diligență, stabilind incomplet situația de fapt, ca efect al aplicării greșite a art. 155, art. 144

1

și a art. 186 din Legea nr. 31/1990.

Cum această carență a motivării împiedică instanța de recurs să își exercite atribuția de verificare a conformității deciziei atacate cu normele de drept aplicabile - astfel cum reclamanta pretinde prin criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, devine necesară casarea în parte a deciziei atacate, după cum se va arăta în continuare.

Este util de menționat că, în cazul acțiunii în răspundere, legea nu limitează controlul judiciar la legalitatea hotărârilor membrilor organelor societății, fapt ce rezultă din conținutul art. 155 din Legea nr. 31/1990, care permite atragerea răspunderii administratorilor pentru "daune cauzate societății de aceștia prin încălcarea îndatoririlor lor față de societate". Reglementarea contrastează cu art. 132 alin. (2) din aceeași lege, care, în privința hotărârilor adunării generale, autorizează instanța să exercite un control limitat la conformitatea lor cu legea sau cu actul constitutiv.

Curtea de apel a refuzat însă analiza caracterului prejudiciabil al actelor denunțate de reclamantă, statuând că art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 o împiedică să interfereze cu oportunitatea actului de administrare.

O asemenea abordare reflectă aplicarea eronată a art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care - așa cum s-a subliniat deja - nu exclude posibilitatea cenzurii judiciare a unei decizii, atunci când se pretinde că ea nesocotește obligația de prudență și diligență, chiar dacă, în mod inerent, conduita administratorului încorporează considerente de oportunitate.

În divergență cu instanța de apel, Înalta Curte notează că tranșarea acțiunii de față nu obliga magistratul să evalueze oportunitatea hotărârii, aplicând propriul raționament la circumstanțele factuale în care ea a fost adoptată, ci îl chema să verifice dacă procesul decizional derulat de membrii organelor de conducere și administrare s-a desfășurat pe baza unor informații adecvate și a fost condus cu convingerea onestă că demersul întreprins este în interesul persoanei juridice.

Aceasta, întrucât nu calificarea deciziei ca fiind una de oportunitate exclude verificarea ei în cadrul acțiunii în răspundere, ci numai concluzia, justificată probatoriu, că actul de gestiune a fost, în raport cu un administrator mediu prudent și diligent, adoptat în termenii configurați prin art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de standardul deciziei de afaceri, a cărui semnificație normativă a fost deopotrivă denaturată prin hotărârea atacată.

Regula - menită să ofere protecție administratorilor în exercitarea atribuțiilor lor, fără a constitui un mecanism de exonerare automată de răspundere - presupune că un gerant, a cărui răspundere este angajată de societate, va fi considerat că a acționat cu prudența și diligența cerute de lege dacă, la momentul deciziei prejudiciabile, putea în mod rezonabil aprecia că aceasta servește interesului societății și se întemeiază pe informații adecvate.

Întrucât în pozițiile lor procesuale, toate părțile litigante au asumat aplicabilitatea în litigiu a standardului deciziei de afaceri, curții de apel îi revenea obligația de a analiza, în mod concret și pe baza probatoriului administrat, dacă reclamanta a reușit să răstoarne prezumția de conformitate pe care el o implică. Demersul presupunea verificarea împrejurării dacă, în circumstanțele date, decizia adoptată de organele societății a fost în mod obiectiv rezonabilă în raport cu comportamentul pe care l-ar fi avut un administrator prudent și diligent aflat într-o situație similară, precum și dacă informațiile care au fundamentat-o puteau fi apreciate, în mod rezonabil, ca fiind suficiente, relevante și adecvate pentru scopul urmărit.

Prin urmare, respectarea exigențelor de motivare anterior conturate presupunea o analiză punctuală a cerințelor standardului deciziei de afaceri, iar numai în măsura în care, în urma unui raționament transparent, coerent și susținut probatoriu, se conchidea că acestea nu sunt întrunite, instanța putea reține că nu operează protecția specifică acestei reguli și, în consecință, să examineze conduita administratorilor din perspectiva răspunderii civile.

Înalta Curte constată că apărările întemeiate pe art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990, formulate prin întâmpinările intimaților, nu pot fi valorificate la acest moment procesual, în lipsa unei analize în decizia atacată căreia să îi fie opuse; ele vor fi însă avute în vedere de instanța de apel, cu prilejul rejudecării.

Mai departe, decizia atacată evidențiază carențe și în analiza condițiilor răspunderii civile, impunându-se a se observa că statuările instanței de apel privind inexistența prejudiciului ignoră cadrul procesual trasat de reclamantă.

Concluzia privind absența pagubei se sprijină pe opinia expertului judiciar, potrivit căreia acordul-cadru a fost încheiat în condiții mai avantajoase decât contractul anterior perfectat de reclamantă cu același furnizor. Aceasta, deși autoarea demersului judiciar a susținut în mod constant că prejudiciul invocat rezultă din diferența dintre prețurile ofertate în prima și a treia procedură de atribuire, arătând că acesta nu s-ar fi produs dacă atribuirea s-ar fi realizat în cadrul primei proceduri.

Nu mai puțin, categoria de performanță acordată reclamantei de băncile cu care aceasta colaborează sau împrejurarea că reclamanta a înregistrat profit în anii 2017 și 2018 nu sunt utile în examenul faptelor ilicite și prejudiciului.

Vicierea raționamentului curții de apel s-a produs și prin învestirea cu efect exonerator a hotărârii de aprobare a situațiilor financiare pentru anul 2017, cu vădita nesocotire a art. 186 din Legea nr. 31/1990, text potrivit căruia "Aprobarea situațiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedică exercitarea acțiunii în răspundere, în conformitate cu prevederile art. 155."

Reflectând exclusiv rezultatele patrimoniale finale, dar nu și detaliile și nici calitatea operațiunilor care le-au generat, situațiile financiare nu reprezintă un jurnal al actelor de administrare; ca atare, nu se poate considera că prin aprobarea lor, acționarii au ratificat operațiunile administratorilor. În consecință, hotărârea astfel adoptată nu decade societatea din dreptul de a acționa, atunci când, ulterior, constată că geranții societății au lucrat cu neglijență sau au comis vreun dol în operațiunile lor.

Conex, nici împrejurarea că adunarea generală a acționarilor a luat act de încheierea acordului-cadru nu constituie un impediment în promovarea acțiunii în răspundere. Această informare ex post nu condiționează în nici un mod producerea efectelor actului juridic și nu reprezintă o ratificare a lui, căci nu încorporează o manifestare de voință aptă să îi confirme validitatea și să-i înlăture eventualele vicii.

În concluzie, distinct de omisiunea de a analiza cerințele standardului deciziei de afaceri, evaluarea elementelor răspunderii civile este, în egală măsură, viciată, întrucât este construită pe premisa unui prejudiciu diferit de cel dedus judecății și dă efect exonerator unor împrejurări lipsite de aptitudinea juridică de a înlătura responsabilitatea administratorilor.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va casa în parte decizia recurată - numai cu privire la dispoziția de respingere a apelului declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 72/12.04.2023 - și va trimite cauze instanței de apel, pentru o nouă judecată a căii de atac exercitate împotriva sentinței menționate.

În rejudecare, respectând statuările oferite în precedent, vor fi examinate motivele de apel privind condițiile răspunderii administratorilor, care, de această dată, vor fi abordate distinct, pentru fiecare organ al societății în care au funcționat pârâții, analizând circumstanțele expuse atât prin acțiune, cât și prin întâmpinări, și statuând și asupra măsurii în care, raportat la deciziile indicate de reclamantă ca prejudiciabile, sunt incidente prevederile art. 144

1

alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată, prilej cu care instanța de apel va soluționa și cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată, în calea extraordinară de atac. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 57/07.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 72/12.04.2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.