ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1740/2025

HOTĂRÂRE
19.11.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1740/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi la 11.06.2021, reclamantul Liceul Teoretic Anastasie Bașotă Pomârla a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 299.205,58 RON, compusă din 285.000 RON, diferență de plată din factura nr. x/29.09.2020 și suma de 14.205,58 RON, reprezentând restanțe anterioare, precum și cheltuielile de judecată.

La 08.07.2021, S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desființarea în parte a contractului de vânzare nr. x/11.11.2019.

Prin sentința civilă nr. 893/07.09.2021, Judecătoria Dorohoi a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Astfel învestit, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 37/04.10.2024, prin care a respins excepția inadmisibilității, a respins cererea reconvențională ca nefondată și a admis, în parte, cererea principală, obligând pârâta să-i plătească reclamantului suma de 273.489,80 RON, reprezentând diferența neachitată din factura nr. x/29.09.2020 și dobândă legală penalizatoare de la data scadenței facturii și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 10.935,9 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 66/07.03.2025.

În motivarea recursului, a susținut că hotărârea dată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A susținut că instanța de apel nu a avut în vedere decât cererea formulată în principal, nu și solicitările expuse în subsidiar și nu a analizat punctual criticile, prin raportare la probele administrate în cauză. S-a referit la motivul privind înlăturarea expertizei și a contestat condițiile în care aceasta a fost realizată și concluziile ei.

La 20.08.2025 și 24.10.2025, recurenta a formulat concluzii scrise.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., aspectul netimbrării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, în etapa regularizării cererii de recurs, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, iar prin adresa din 20.05.2025, comunicată prin poștă la 28.05.2025, autoarei căii de atac i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru și să depună la dosar dovada plății taxei.

Constatând că, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, recurenta nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale evocate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul, ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 66/07.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.

Sursă