ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iunie 2025 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți sub nr. x/2025, debitoarea A. S.R.L.- în faliment, prin administrator special B., a solicitat, în condițiile art. 483 și art. 484 C. proc. civ., suspendarea executării sentinței civile nr. 863/2025 din 13 iunie 2025 pronunțate de către Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, prin care s-a dispus deschiderea falimentului debitoarei, până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia.

Prin încheierea nr. 133/I din 8 iulie 2025, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți a respins excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel și excepția lipsei calității procesuale active a petentei prin administrator special, ca nefondate.

Totodată, a admis cererea formulată de apelanta debitoare și a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 863/2025 din 13 iunie 2025 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal până la soluționarea apelului declarat împotriva aceleași sentințe.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a sentinței civile nr. 863/2025 din 13 iunie 2025.

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în examinare cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, reține următoarele considerente:

Recursul are ca obiect încheierea nr. 133/I din 8 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, prin care s-a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 863/2025 din 13 iunie 2025 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, până la soluționarea apelului declarat împotriva aceleași sentințe.

Se constată, astfel, că, la originea exercitării recursului, se află un litigiu având ca obiect procedura insolvenței, sentința civilă nr. 863/2025 din 13 iunie 2025 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a cărei executare a fost suspendată prin încheierea recurată, fiind o hotărâre de intrare în faliment.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel. Potrivit art. 43 alin. (1) și (2) din Legea insolvenței, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive. (...) Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgență.

Expresie a principiului celerității procedurii insolvenței, hotărârile judecătorului-sindic au caracter executoriu ope legis.

Prin alin. (4) al art. 43 din Legea nr. 85/2014, este consacrată o excepție de la regulile de judecată a apelului conform dreptului comun, fiind interzis instanței de apel să suspende executarea hotărârilor judecătorului-sindic. Cu toate acestea, alin. (5) al art. 43 prevede, într-o enumerare limitativă, anumite cazuri în care curtea de apel poate dispune, totuși, suspendarea hotărârii apelate, printre acestea numărându-se și hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, astfel cum este și sentința a cărei executare a fost suspendată în cauză.

Legiuitorul nu a prevăzut atacarea, separat, cu recurs, la Înalta Curte, a hotărârii curții de apel pronunțate asupra cererii de suspendare a executării sentinței apelate, încheierea pronunțată fiind definitivă în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (1) teza a II-a din lege.

Astfel, tot ca o consecință a principiului celerității, care guvernează procedura insolvenței, regimul căilor de atac reglementate de legea specială este derogatoriu de la dreptul comun. În acest sens, art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că dispozițiile acesteia se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale C. proc. civ.

Sub acest aspect, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa recentă, a reținut următoarele:

"De altfel, acolo unde a considerat necesar legiuitorul a prevăzut că dispozițiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ., însă, în ceea ce privește căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct față de normele de drept comun". (Decizia nr. 162 din 21 martie 2024 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 957 din 24 septembrie 2024, considerentul 17)

În egală măsură, se impune a se arăta că legiuitorul a reglementat distinct și exclusiv organele care aplică procedura insolvenței, între care se regăsesc și instanțele judecătorești, competența atribuită acestora, precum și regulile de judecată aplicabile, punându-se accent pe continuitatea completului de judecată pe întreg parcursul procedurii, atât la prima instanță, cât și în calea de atac. Astfel, din interpretarea art. 43 din lege rezultă că nu toate instanțele participă la aplicarea procedurii, ci numai tribunalul, ca instanță de fond și curtea de apel, ca instanță de apel, deci nu și instanța supremă.

Prin urmare, deși dispozițiile art. 450 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 719 alin. (6) C. proc. civ., recunosc calea de atac a recursului împotriva încheierilor date în cererile de suspendare a executării provizorii pronunțate de curtea de apel, Înalta Curte reține că, fiind derogatorie de la norma generală, Legea nr. 85/2014 se aplică cu prioritate situațiilor care intră sub incidența acesteia și, ca atare, înlătură de la aplicare regulile de procedură de drept comun, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Ca o consecință, încheierea recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cauză fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., prin raportare la art. 43 alin. (1) teza finală și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA împotriva încheierii nr. 133/I. din 8 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TULCEA împotriva încheierii nr. 133/I. din 8 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.