ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1712/2025

HOTĂRÂRE
18.11.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1712/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 martie 2023 pe rolul Tribunalului Gorj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Gorj, a solicitat să se dispună aplicarea Legii nr. 113/2021 în dosarul Casei Județene de Pensii Gorj nr. 117481/1999.

Prin sentința nr. 1765/2023 din 23 noiembrie 2023, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Gorj și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, a cărui judecată a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 28 mai 2024.

Prin decizia nr. 111/2025 din 4 februarie 2025, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a constatat perimat apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 aprilie 2025 sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în examinare cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, reține următoarele considerente:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părțile trebuie să le respecte atât în privința duratei, cât și în privința momentului de la care acestea se calculează.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 111/2025 din 4 februarie 2025, prin care Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a constatat perimat apelul reclamantului declarat împotriva sentinței nr. 1765/2023 din 23 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

Luând în considerare faptul că decizia prin care s-a constatat perimarea a fost pronunțată la 4 februarie 2025, iar cererea având ca obiect calea extraordinară de atac a fost depusă la 19 martie 2025, potrivit dovezii aflate la dosarul Înaltei Curți, se constată că recursul a fost declarat și motivat în afara termenului legal de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din cod.

Conform art. 12 alin. (1) C. proc. civ. "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți", iar, potrivit art. 10 alin. (1) din același cod, "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător (...)."

Neexercitarea dreptului de a introduce calea de atac în termenul imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., consecința fiind că actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate conform tezei finale a acestui alineat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 111/2025 din 4 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 111/2025 din 4 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2441/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 28.11.2019, sub nr. x
ÎCCJ 2021-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2101/2021
Ședința publică din data de 13 octombrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 411 alin. (1) pct
ÎCCJ 2023-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 32/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 196 din 04.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, sec
ÎCCJ 2022-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2022
la 13 decembrie 2018, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, invoc
ÎCCJ 2024-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2720/2023 din 08 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția
Sursă