ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele dosarului, constată umătoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2021 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat să se constate existența în patrimoniul societății D. S.R.L., la data radierii din registrul comerțului, a imobilului situat în Tâmpa nr. 50, jud. Mureș, compus din teren intravilan în suprafață de 2.194 mp., având nr. top. x, 54 de sub A1 și construcția casă de lemn (arătându-se că, faptic, în locul casei de lemn a fost edificată o casă de locuit din cărămidă cu trei nivele, o casă de locuit din cărămidă cu un nivel și un atelier din cărămidă cu un nivel), având nr. top. x de sub A1.1, înscrise în cartea funciară nr. x Miercurea Nirajului, nr. CF vechi x Tâmpa. De asemenea, au solicitat să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transmis în temeiul art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, asociaților societății D. S.R.L., radiată, respectiv cota de 48/100, numitei E., decedată la 27 iulie 2006 și cota de 52/100, numitului F., decedat la 4 mai 2021 și, subsecvent, prin moștenire legală, părților din litigiu, respectiv cota de 48/100, pârâtului C., cota de 26/100, reclamantului A. și cota de 26/100, reclamantei B.. Totodată, s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit de către părți.

Prin încheierea din 23 mai 2022 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată. Totodată, prin sentința nr. 103 din 14 iulie 2023, Tribunalul Specializat Mureș - Litigii cu Profesioniștii a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului suma de 8.330 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel principal reclamanții A. și B.. Totodată, împotriva încheierii din 23 mai 2022, a formulat apel incident pârâtul C..

Prin decizia nr. 69/A din 10 martie 2025, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 21/A/CC din 2 aprilie 2025, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul incident declarat de pârât împotriva încheierii din 23 mai 2022.

A admis apelul reclamanților și a schimbat în tot sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, constatându-se că, la data radierii din Registrul Comerțului, în patrimoniul societății D. S.R.L. se afla imobilul înscris în CF x Miercurea Nirajului (nr. CF vechi x Tâmpa), compus din: teren intravilan în suprafață de 2.194 mp. situat în localitatea Tâmpa, județul Mureș, nr. top. x,54 și casă de lemn situată în localitatea Tâmpa, județul Mureș, nr. top. x; de asemenea, s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului-teren și casă de lemn-descris mai sus s-a transmis asociaților societății D. S.R.L., respectiv numitei E., în cotă de 48/100 și numitului F., în cotă de 52/100 și, ulterior, moștenitorilor asociaților, respectiv reclamanților, în cotă totală de 52/100 și pârâtului, în cotă de 48/100. Prin urmare, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Miercurea Nirajului (nr. CF vechi x Tâmpa), compus din: teren intravilan în suprafață de 2.194 mp. situat în localitatea Tâmpa, județul Mureș, nr. top. x,54, și casă de lemn situată în localitatea Tâmpa, județul Mureș, nr. top. x, în cotă de 52/100, în favoarea reclamanților, respectiv în cotă de 48/100, în favoarea pârâtului.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 27.310,88 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și la plata sumei de 3.396,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul C., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, exclusiv în ce privește soluția asupra apelului declarat de reclamanți, și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea respingerii acestuia.

Recurentul-pârât a invocat, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 263 alin. (2) și art. 62 din Legea nr. 31/1990, arătând că instanța de apel nu putea face aplicarea art. 235 alin. (3), în condițiile în care antecesorul reclamanților nu a formulat opoziție în ceea ce privește propunerea de repartizare a activelor societății dizolvate, potrivit art. 263 alin. (2) și art. 62 din lege și nici apel împotriva hotărârii de radiere a societății, conform art. 260 alin. (8) din același act normativ.

A argumentat, astfel, că legea prevede o procedură distinctă, derogatorie și obligatorie, cu condiții și termene speciale, prin care poate avea loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase în patrimoniul societății dizolvate, în favoarea asociaților, procedură pe care intimații-reclamanți nu o puteau eluda, uzând de o acțiune în constatare de drept comun, astfel cum judicios a reținut prima instanță.

De asemenea, s-a imputat instanței de apel faptul că, deși s-a referit la art. 263 alin. (2) și art. 62 din Legea nr. 31/1990 în motivarea respingerii apelului incident, ce viza soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii, cu privire la care a apreciat că pârâtul nu justifică un interes, a omis să examineze aceleași texte de lege cu ocazia analizei pe fond a cauzei.

Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului în raport cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 18 noiembrie 2025 instanța de recurs a respins excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu.

Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția lipsei de interes în formularea recursului, invocată din oficiu, reține următoarele considerente:

Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care emană, trebuie să fie util.

Prin interes, condiție de exercitare a acțiunii civile, se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a formulat o cerere de chemare în judecată, o cerere reconvențională sau orice altă formă de exercitare a acțiunii civile, inclusiv o cale de atac. Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Totodată, condiția interesului trebuie să se verifice pe tot parcursul procesului, deci și în căile de atac.

În prezentul litigiu, acțiunea dedusă judecății a vizat constatarea, în temeiul art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui imobil către foștii asociați decedați ai societății radiate, și, subsecvent, către reclamanți și către pârât, în calitate de moștenitori legali ai celor dintâi, precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel transmis. Pârâtul, în apărare, a opus acestui demers excepția inadmisibilității, justificat de faptul că nu s-ar fi valorificat în prealabil dispozițiile art. 263 alin. (2) și art. 260 alin. (8) din același act normativ, în sensul că nu s-a formulat opoziție în ceea ce privește propunerea de repartizare a activelor societății dizolvate și nici apel împotriva hotărârii de radiere a societății.

Prima instanță a respins atât excepția inadmisibilității, cât și cererea reclamanților, ca neîntemeiate.

Prin decizia recurată, instanța de apel a respins apelul incident al pârâtului îndreptat împotriva încheierii din 23 mai 2022, prin care s-a criticat modul de soluționare a excepției inadmisibilității și a admis apelul principal al reclamanților, fiind anulată sentința și admisă cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel a luat act că autorii reclamanților și pârâtului, în calitate de foști asociați, au dobândit, în temeiul art. 237 alin. (10) și art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul de proprietate asupra bunului imobil înscris în CF x Miercurea Nirajului, constând în teren de 2.194 mp. și casă de lemn, rămas în patrimoniul persoanei juridice care și-a încetat existența.

Subsecvent, având în vedere calitatea părților din dosar, de moștenitori legali ai foștilor asociați, instanța de apel a constatat transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului către reclamanți, în cotele prevăzute de lege și a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel transmis.

Acesta fiind cadrul procesual, Înalta Curte, cu referire la limitele învestirii în calea extraordinară de atac, notează că recursul vizează exclusiv soluția pronunțată asupra apelului principal, nu și cea privind apelul incident, nefiind criticate considerentele prin care instanța de apel a reținut că pârâtul nu are niciun interes să susțină inadmisibilitatea acțiunii, de vreme ce demersul judiciar îi profită, ca urmare a faptului că reclamanții au solicitat să se constate transmiterea dreptului de proprietate și în patrimoniul său, o eventuală soluție favorabilă asupra cererii reprezentând un câștig pentru pârât.

Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii a fost definitiv soluționată, iar considerentele care au fundamentat soluția respingerii apelului incident au dobândit autoritate de lucru judecat.

Cu toate acestea, în recurs, pârâtul, care nu a atacat soluția asupra apelului său incident, urmărește, pe calea unor așa-zise argumente de fond, să repună în discuție admibilitatea acțiunii în raport cu dispozițiile art. 263 alin. (2) și art. 62 din Legea nr. 31/1990, pretins încălcate de instanța de apel.

Or, dacă în apel, cu prilejul analizei legalității și temeiniciei încheierii de respingere a excepției inadmisibilității, s-a stabilit că pârâtul nu justifică un interes practic în invocarea acestui fine de neprimire a cererii, cu atât mai puțin în recurs, în condițiile în care nu a fost criticată soluția pronunțată asupra apelului incident, nu poate fi decelat interesul pârâtului din aceeași perspectivă.

Rezultă, pe cale de consecință, că susținerile din recurs privind încălcarea art. 263 alin. (2) și art. 62 din Legea nr. 31/1990 nu mai prezintă nicio relevanță în economia litigiului, de vreme ce s-a stabilit cu titlu definitiv, pe de-o parte, că acțiunea de chemare în judecată este admisibilă, iar pe de altă parte, că pârâtul nu justifică un interes în a susține contrariul.

Reținând și că instanța de apel, în rejudecare, după anularea hotărârii primei instanțe, a admis acțiunea și a constatat, în esență, transmisiunea dreptului de proprietate asupra imobilului ce a aparținut societății radiate în favoarea reclamanților, în cotă totală de 52/100 și a pârâtului, în cotă de 48/200, în calitate de moștenitori ai foștilor asociați, în cauză se impune concluzia că nu subzistă interesul pârâtului în formularea recursului.

Admiterea acțiunii reclamanților nu afectează negativ situația juridică a părții, ci, dimpotrivă, îi profită, întrucât i-a fost recunoscută existența în patrimoniu a unui drept real, astfel că nu poate fi prefigurat folosul urmărit de recurentul-pârât prin contestarea soluției.

De altfel, nemulțumirea recurentului-pârât în legătură cu litigiul dedus judecății, vizează, în realitate, contravaloarea investițiilor pe care a susținut că le-ar fi realizat din fonduri proprii pe terenul societății radiate, prin edificarea, pe amplasamentul fostei case de lemn, a trei construcții, ceea ce, în opinia sa, l-ar îndreptăți să dețină calitatea de proprietar exclusiv al imobilului ce face obiectul disputei părților.

Se ignoră că instanța de apel, dând eficiență principiului disponibilității, a avut în vedere în cadrul analizei sale și a dispus numai în ceea ce privește dreptul de proprietate existent în patrimoniul societății la data radierii din Registrul comerțului, având ca obiect terenul de 2.194 mp. și casa de lemn ce rezultă din acte că ar exista pe teren, astfel cum reiese din cuprinsul cărții funciare x Miercurea Nirajului a imobilului, potrivit extrasului CF de informare existent la dosarul cauzei.

Prin considerentele deciziei recurate s-a argumentat, de altfel, că dreptul de proprietate transmis ope legis nu putea să vizeze și construcțiile edificate de recurentul-pârât, având în vedere că, potrivit probelor administrate, acestea nu s-au aflat în patrimoniul societății radiate, nefiind înscrise în cartea funciară a imobilului.

Prin urmare, s-a reținut că situația juridică a clădirilor edificate pe teren nu poate fi clarificată în cadrul prezentului litigiu, față de cauza acțiunii și temeiurile de drept invocate, întrucât s-ar încălca limitele învestirii trasate de intimații-reclamanți potrivit cererii de chemare în judecată, pentru recunoașterea dreptului clamat recurentul-pârât având posibilitatea formulării unor acțiuni separate.

Pentru aceste considerentere, reținându-se că, în cauză, nu se verifică cerința interesului în formularea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 69/A din 10 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât C. la plata sumei de 2.000 RON, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs și a sumei de 8.000 RON, către intimata-reclamantă B., reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la filele x, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 69/A din 10 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A. și a sumei de 8.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.