Decizia nr. 1675/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la 20 martie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr de dosar nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate: - nulitatea absolută a clauzelor 3.5 și 3.7 din Contractul de credit nr. x din 27 septembrie 2007 și să oblige pârâta la restituirea tuturor sumelor plătite cu titlu de comision de procesare și comision de administrare din momentul încheierii contractului și până la data restituirii efective de către pârâtă, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării fiecărei sume și până la achitarea integrală a debitului (valoarea capătului 1 de cerere este de 30.948,04 CHF); - nulitatea absolută a clauzelor 4.1 și 4.6 din Contractul de credit nr. x din 27.09.2007 și să dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU pentru efectuarea tuturor plăților efectuate în temeiul contractului de credit menționat la valoarea de la momentul semnării acestuia (2,0470 RON/CHF), respectiv calcularea și plata ratelor și a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elvețian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la cursul CHF- LEU de la data semnării contractului, și la restituirea tuturor sumelor plătite în plus rezultate din diferența de curs valutar dintre cursul valabil la data semnării contractului, sume la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâtă (valoarea capătului 2 de cerere ca fiind de 176.914,56 RON).

Prin sentința civilă nr. 4001 din 20 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 iulie 2018, sub numărul x/2018. La 19 septembrie 2018, reclamanții A. și B. au depus la dosar cerere de renunțare la judecată cu privire la cererea prin care au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse in art. 3.5 și 3.7 din Contractul de credit bancar privind comisionul de procesare si administrare. La aceeași dată, 19 septembrie 2018, reclamanții au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată inițială, prin care au solicitat, ca, prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate și nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 3.3 Contractul de credit nr. x, art. D.3, art. C.2.6 și art. C.3 din Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare; - ca urmare a încălcării normelor imperative și care reglementează condițiile de validitate a contractelor, la recalcularea dobânzii după următoarea formulă: marja băncii fixă în valoare de 2,511%+ valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni; restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor indicate ca fiind abuzive împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data reținerii până la plata efectivă a acestora; refacerea planului de eșalonare a creditului care să nu conțină și sumele de bani care urmau a fi achitate în baza clauzelor constatate ca și abuzive atât cel de procesare, cât și cu privire la dobânda revizuibilă. Prin sentința civilă nr. 3730 din 12 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a luat act că reclamanții au renunțat la judecarea capătului 1 al cererii de chemare în judecată referitor la constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor inserate la art. 3.5 și art. 3.7 din contract. A fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanți, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv al mențiunii clauzei stipulate în convenția de credit bancar nr. x la art. 3.3, respectiv sintagma "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii" și s-a declarat nulitatea absolută a sintagmei menționate anterior. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților, în echivalent RON la cursul BNR din data efectuării plății, diferența de dobândă contractuală nedatorată percepută din data de 18.01.2012 și până în prezent, această diferență urmând să fie calculată ca diferență între dobânda de 4,9% și dobânda contractuală efectiv încasată de pârâtă, sume la care se va calcula și dobânda legală aferentă, de la data încasării acestor diferențe și până la data achitării efective a lor de pârâtă și au fost respinse, ca nefondate, celelalte capete de acțiune.

Împotriva acestei sentințe, pârâta C. S.A. a declarat apel. Prin decizia civilă nr. 1337/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a fost anulat apelul formulat de pârâtă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 14 ianuarie 2021. Prin decizia nr. 244 din 8 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 1930/2023 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta C. S.A.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului și schimbarea în parte a deciziei recurate, cu consecința respingerii în întregime a acțiunii formulate de reclamanți. Prin încheierea din 27 martie 2025 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru decesul intimatului-reclamant B.. Prin referatul întocmit la 29 septembrie 2025 s-a precizat că de la data suspendării a trecut o perioadă mai mare de 6 luni, iar prin rezoluția din aceeași dată s-a fixat termen de judecată la data de 13 noiembrie 2025, în vederea constatării perimării. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs și a reținut următoarele: Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar potrivit alin. (2), "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, respectiv 27 martie 2025. Înalta Curte constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 27 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și că de la momentul suspendării judecății recursului a trecut un termen mai mare de 6 luni. Prin urmare, constatând că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții, mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 din același cod, va constata perimat recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1930/2023 din 7 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.