ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

În subsidiar, în măsura în care s-ar aprecia că nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor menționate în calitate de beneficiar real al sumei în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 992 - 997, art. 1092 din C. civ. de la 1864 și O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2023, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Lipnița, sens în care a fost valorificată această dezlegare prin respingerea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Județul Constanța, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Lipnița.

Prin sentința civilă nr. 580 din 21.05.2024, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta U.A.T. Comuna Lipnița prin primar.

De asemenea, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Județul Constanța în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Lipnița.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U.A.T. Județul Constanța, în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Comuna Lipnița prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, s-a respins apelul incident promovat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipnița, ca nefondat.

A fost admis apelul principal formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipnița la restituirea sumei de 1.254.855 RON, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data introducerii cererii, respectiv 05 mai 2022 și până la data plății efective a debitului principal.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

În motivare, recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 3 și art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 în ceea ce privește momentul de început de la care curge termenul de prescripție al dreptului material la acțiune.

Sub acest aspect, autoarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că momentul de început al cursului termenului de prescripție îl reprezintă data rămânerii definitive a hotărârii penale, respectiv 11 iulie 2019, întrucât prescripția a început să curgă de la momentul plății prețului imobilului, respectiv de la 09 martie 2009.

În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile din Decretul Lege nr. 167/1958, întrucât actul normativ evocat nu cuprinde dispoziții prin care să se reglementeze începutul, suspendarea, întreruperea și împlinirea termenului de prescripție în situația specială în care fapta ilicită îmbracă forma unei infracțiuni.

S-a precizat că suspendarea și întreruperea cursului prescripției sunt prevăzute la art. 13-14 și art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958.

Se mai arată că cercetarea penală nu poate întrerupe prescripția întrucât, pe de o parte, dosarul penal s-a format ulterior intervenirii prescripției la 10 martie 2012, iar, pe de altă parte, reclamanta nu a depus nicio diligență în dosarul penal.

În aprecierea recurentei, întreaga motivare a instanței de apel neagă practic reglementarea instituției acțiunii civile în procesul penal, în condițiile în care dispozițiile art. 19, art. 20 și art. 27 C. proc. pen. reglementează posibilitatea exercitării acțiunii civile.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de prim control judiciar a admis apelul și a considerat întemeiată cererea de chemare în judecată, deoarece nu a avut în vedere faptul că instanța penală nu se putea pronunța în ceea ce privește restituirea prețului achitat potrivit contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care reclamanta nu s-a constituit parte civilă, deși avea această obligație.

Potrivit recurentei, nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate prevăzute la art. 992-997 și art. 1092 C. civ. de la 1864.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că nu există în sarcina acesteia obligația de restituire a prețului contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, întrucât paguba a fost reparată în natură prin intrarea imobilului în patrimoniul statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, care a avut calitatea de parte civilă în dosar, astfel cum rezultă cu putere de lucru judecat din sentința penală definitivă.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 20 martie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 7 iulie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 3 și art. 8 din Decretul Lege nr. 167/1958 sub aspectul momentului de la care începe cursul termenului de prescripție.

În cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o acțiune în restituirea plății nedatorate constând în prețul achitat într-un contract de vânzare-cumpărare constatat nul absolut printr-o sentință penală definitivă.

Recurenta a prezentat situația de fapt și probele administrate de instanțele devolutive și a criticat decizia recurată sub aspectul momentului de la care curge termenul de prescripție, considerând că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, de la data plății prețului și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.

În cauză, se constată că instanța de prim control judiciar, analizând probele administrate, a reținut faptul că până la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin sentința penală rămasă definitivă, actul a produs efecte juridice între părți, fiind valabil încheiat, iar dreptul material la acțiunea în restituirea plății nedatorate, constând în prețul achitat, nu era născut, pentru a putea considera că a început cursul termenului de prescripție.

Înalta Curte constată că, în realitate, dispozițiile legale sunt invocate în mod formal, recurenta relevând elementele factuale relative la momentul de început al cursului termenului de prescripție, aspecte de netemeinicie care nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, ele fiind rezolvabile pe baza probelor administrate în cauză, apanaj ale instanțelor devolutive ale fondului cauzei.

Prin urmare, aceste critici nu pot fi primite pe considerentul că nu sunt relevate normele de drept material încălcate de către instanța de apel.

Printr-o altă critică, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 13-14 și art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958, întrucât din textele normative evocate nu rezultă că legiuitorul a reglementat începutul, suspendarea, întreruperea și împlinirea termenului de prescripție în situația specială în care fapta ilicită îmbracă forma unei infracțiuni.

Din examinarea deciziei recurate, instanța supremă constată că instanța de apel, analizând prescripția dreptului material la acțiune, nu a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 13-14 și art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958 privind întreruperea sau suspendarea cursului termenului de prescripție pe durata cercetării penale și a soluționării dosarului penal, ci faptul că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale prin care a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Instanța de prim control judiciar a reținut în mod judicios că până la acest moment, contractul a fost valabil încheiat și a produs efecte între părți, nefiind născut dreptul material la acțiunea în restituirea prețului achitat.

Drept urmare, Înalta Curte va înlătura și aceste critici întrucât nu vizează raționamentul relevat de instanța de prim control judiciar în respingerea criticilor pârâtei privind soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 19, art. 20 și art. 27 C. proc. pen., întrucât reclamanta avea obligația de a se constitui parte civilă în dosarul penal și de a solicita prin acest demers judiciar restituirea prețului achitat în situația constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Din prevederile art. 19, art. 20 și art. 27 C. proc. pen. rezultă că în procesul penal, regula generală o constituie caracterul facultativ al exercitării acțiunii civile, excepția o reprezintă situația în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, situație care nu este incidentă în cauză.

Este de menționat că în situația în care persoana vătămată nu se constituie parte civilă, procesul penal continuă pentru soluționarea laturii penale, iar repararea prejudiciului se poate face pe cale separată, civilă, cum de altfel a și procedat reclamanta în cauza pendinte.

Așadar, instanța supremă constată că instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile art. 19, art. 20 și art. 27 C. proc. pen. în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile în dosarul penal, criticile recurentei nefiind întemeiate.

Autoarea recursului a mai susținut că instanța de prim control judiciar a aplicat greșit dispozițiile art. 992-997 și art. 1092 C. civ. de la 1864, deoarece în cauză nu este incident faptul juridic licit al plății nedatorate pe motivul că nu există în sarcina acesteia obligația de restituire a prețului contractului de vânzare-cumpărare a imobilului.

În acest sens, recurenta a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinței penale sub aspectul soluționării laturii civile prin repararea pagubei în natură și intrarea imobilului în patrimoniul statului.

Examinând sentința penală invocată de recurentă, se constată că a fost desființat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul x din 17.07.2009 și că parte civilă s-a constituit doar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind admisă acțiunea civilă prin restituirea în natură a bunului în proprietatea publică a statului potrivit art. 397 raportat la art. 256 C. proc. pen.

Prin urmare, reclamanta UAT Județul Constanța nu s-a constituit parte civilă pentru restituirea prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare desființat, prin hotărârea penală invocată fiind soluționată o altă acțiune.

Or, potrivit art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o.

Prin urmare, considerentele sentinței penale nu au putere de lucru judecat în prezenta cauză întrucât, pe de o parte, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în acțiunea civilă este limitată la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o conform art. 28 alin. (1) teza I C. proc. pen., iar, pe de altă parte, în dosarul penal nu a fost exercitată acțiunea civilă de către reclamanta UAT Județul Constanța, prin care să solicite restituirea prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare desființat.

De altfel, nu se poate reține încălcarea aspectului pozitiv al puterii de lucru judecat, întrucât, pe de o parte, trimiterile pe care instanța penală de fond le face la posibilitatea dezdăunării de la președintele Consiliului Județean Constanța sunt considerente supraabundente, care nu justifică soluția, câtă vreme nu există constituire de parte civilă a reclamantei din prezenta cauză în cadrul dosarului penal. Pe de altă parte, aceste considerente sunt infirmate de instanța penală în apel, care rejudecând latura penală a cauzei, îl achită pe președintele Consiliului Județean Constanța pentru faptele ce interesează cauza.

Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a constatat că sunt întrunite condițiile plății nedatorate prevăzute la art. 992 și urm, precum și art. 1092 C. civ. de la 1864.

Este de menționat că plata nedatorată ca fapt juridic licit constă în executarea de către o persoană (solvens) a unei obligații față de o altă persoană (accipiens) față de care nu era obligată și fără intenția de a executa obligația altuia. Condițiile pentru a fi îndeplinită plata nedatorată sunt: să fie făcută o plată, datoria în temeiul căreia a fost efectuată plata să nu existe între părți și plata să fi fost efectuată din eroare.

În cauză se constată că reclamanta a făcut plata prețului potrivit contractului de vânzare-cumpărare, iar prin desființarea acestuia de către instanța penală, datoria în temeiul căreia a fost efectuată plata nu mai există având drept consecință obligația accipiensului de a restitui plata.

Totodată, se constată că în cauză nu este aplicabil principiul restituirii în natură ca efect al desființării contractului, întrucât bunul imobil nu s-a întors în patrimoniul vânzătoarei.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate și că instanța de apel în mod just a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la restituirea prețului achitat.

Prin urmare, nefiind încălcate sau aplicate greșit dispozițiile legale invocate de recurentă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipnița, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Lipnița, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 237/LP din 10 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.