ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3945 din 20 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei.

A fost admis în parte apelul reclamantei, fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a contestației formulate împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. A-4539/06.06.2022 emisă de pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ "CANTACUZINO".

A fost anulată în parte decizia de sancționare disciplinară nr. A-4539/06.06.2022, în ceea ce privește sancțiunea aplicată, fiind înlocuită sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază cu 10% pe o durată de 3 luni cu sancțiunea avertismentului scris.

De asemenea, a fost dispusă restituirea de către pârât a sumelor reținute din salariul reclamantei ca urmare a sancțiunii disciplinare aplicate prin decizia anulată în parte, fiind menținută în rest sentința civilă apelată.

La termenul de judecată din 05 iunie 2024, revizuenta A. a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată C20 AS/LM, învestit cu soluționarea cererii de revizuire, arătând că abținerea este o obligație procesuală, potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ., invocând totodată prevederile art. 41 alin. (1) din același act normativ ca motive de nulitate absolută, dosarul fiind înaintat spre soluționare completului imediat următor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 40, art. 41, alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13, art. 44, art. 46 și art. 50 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 11.06.2024, revizuenta A. a formulat o nouă cerere de recuzare a doamnei judecător B., președintele completului de judecată S7 C21 AS/LM, învestit cu soluționarea primei cereri de recuzare, arătând în susținere că doamna judecător a soluționat, pe calea controlului judiciar, dosarul nr. x/2022.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 40, art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, și pct. 13, art. 44, art. 46 și art. 50 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024.1, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător B..

Prin decizia civilă nr. 948/2025 din 12 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de reclamantă.

Recurenta a invocat, într-o primă critică, nelegala constituire a completului de judecată care a pronunțat încheierea din 11 iunie 2024, înainte de soluționarea cererii de recuzare a completului C20 AS/LM, susținând că doamna C. participat în calitate de grefier în ambele dosare ce au avut ca obiect cererile sale de recuzare, respectiv dosarul nr. x/2024 și dosarul nr. x/2024.1. De asemenea, doamna judecător D. a participat ca membru de complet în dosarul nr. x/2024, respectiv ca președinte în dosarul nr. x/2024.1.

Invocând prevederile art. 51 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a precizat că dosarul asociat nr. x/2021 a fost soluționat la 11.06.2024, înaintea dosarului nr. x/2024, deși ambele cauze trebuiau soluționate împreună.

De asemenea, s-a arătat că în cazul celei de-a doua cereri de recuzare nu a mai fost respectat principiul potrivit căruia recuzarea se soluționează de completul imediat următor, aceasta fiind judecată de același complet C21, din care au făcut parte președintele secției a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și doamna judecător D. și doamna grefier C. care au compus completul C21 AS/LM în dosarul nr. x/2024.

Sub un alt aspect, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 51 alin. (5) C. proc. civ., întrucât încheierea recurată nu conține precizarea că a fost pronunțată în ședință publică. Potrivit recurentei, mențiunea "pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței" nu complinește sintagma "pronunțată în ședință publică" potrivit art. 233 raportat la art. 402 C. proc. civ.

Recurenta a mai invocat nesocotirea prevederilor art. 50 alin. (1) Cod procedură civilă, întrucât soluționarea cererii de recuzare a președintelui C21 a fost soluționată de același complet de judecată, având o altă compunere, fără repartizare aleatorie. Așadar, încheierea din 11.06.2024 nu garantează transparența și imparțialitatea judecătorilor, compunerea completului C21 AS/LM fiind schimbată cu încălcarea legii, fapt ce atrage casarea încheierii recurate.

Printr-o ultimă critică, recurenta a susținut că respingerea cererii de recuzare s-a întemeiat pe alte motive decât cele invocate, completul C21 AS/LM limitându-se, în principal, la referiri privind decizia civilă pronunțată în apelul din dosarul nr. x/2022 și la obiectul acestei cauze, situație calificată ca nemotivarea încheierii atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 iunie 2025.

Prin întâmpinarea înregistrată la 17 iulie 2025 intimatul-pârât INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MEDICO-MILITARĂ "CANTACUZINO" a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

În susținerea excepției nulității s-a arătat că, deși recurenta a indicat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-3 și 5 C. proc. civ., acestea au fost indicate doar cu scopul de a oferi o aparență de legalitate a recursului. Prin aspectele de fapt sesizate, recurenta tinde în realitate la o rejudecare a fondului cauzei deduse judecății, ceea ce este incompatibil cu calea extraordinară de atac a recursului.

Prin rezoluția din 22 iulie 2025 a fost stabilit termen de judecată pentru soluționarea recursului la 11 noiembrie 2025 cu citarea părților în ședință publică.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis la dosar în data de 06.08.2025 recurenta a solicitat respingerea excepției nulității și a apărărilor formulate de intimat, dezvoltând pe larg aspectele de fapt care au stat la baza demersurilor juridice intentate împotriva pârâtului.

La termenul din 11 noiembrie 2025 instanța supremă a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 11 iunie 2024, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de recuzare formulată de revizuenta A. împotriva doamnei judecător B., președintele completului de judecată C21 AS/LM învestit cu soluționarea cererii de recuzare formulate de parte în cadrul dosarului nr. x/2024, având ca obiect revizuirea deciziei civile nr. 3945 din 20 iulie 2023 pronunțate în dosarul nr. x/2023.

Prin cererea de recuzare, petenta a invocat drept element care este în măsură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la incompatibilitatea magistratului recuzat, faptul că doamna judecător B., în calitate de președinte al completului S7 C21 AS/LM, a soluționat anterior, pe calea controlului judiciar, dosarul nr. x/2022, apreciat de petentă ca fiind judecat cu rea-credință și cu încălcarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil. În completare, petenta a arătat că refuzul expres de a formula declarație de abținere ar fi de natură să genereze, în mod obiectiv, îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea judecătorului în soluționarea cererii de recuzare a completului S7 C20 AS/LM.

Prin încheierea pronunțată la 11 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, analizând imparțialitatea atât din perspectivă subiectivă, cât și obiectivă, a reținut, în esență, caracterul neîntemeiat al cererii de recuzare, în lipsa oricărui caz legal de incompatibilitate sau atingere adusă imparțialității. S-a constatat că doamna judecător B. a soluționat anterior un apel într-o cauză distinctă, cu obiect diferit, iar hotărârea respectivă nu este cea supusă revizuirii, astfel încât dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente. Instanța a apreciat, de asemenea, că nu sunt întrunite nici cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 Cod procedură civilă, întrucât judecătorul nu și-a exprimat anterior opinia în cauza dedusă judecății și nu există elemente obiective sau subiective de natură să nască îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea sa, iar neformularea unei declarații de abținere nu poate fi interpretată ca o dovadă a lipsei de imparțialitate.

Prin cererea de recurs, recurenta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 și 6 C. proc. civ., a pus în discuție, în esență, legalitatea procedurii de soluționare a celei de-a doua cereri de recuzare. Aceasta a susținut, într-un prim set de critici, că incidentul procedural a fost soluționat anterior cererii de recuzare a completului C20 AS/LM, de către un complet nelegal constituit, întrucât aceiași judecători și același grefier ar fi participat la soluționarea unor dosare succesive având ca obiect incidente de recuzare, cu nesocotirea regulii privind repartizarea către completul imediat următor, în condițiile în care ambele cauze ar fi trebuit judecate împreună.

Critica privind legalitatea constituirii completului de judecată, subsumabilă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale, este neîntemeiată.

Noțiunea de "alcătuire a instanței" presupune atât respectarea normelor privind compunerea completului de judecată (numărul și specializarea judecătorilor), cât și pe cele referitoare la constituirea sa legală, inclusiv inexistența unor cauze de incompatibilitate și participarea persoanelor prevăzute de lege la judecată (grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar, procuror).

În speță, cererea de recuzare ce face obiectul cauzei pendinte a vizat doar o parte dintre membrii completului C21 AS/LM, astfel încât soluționarea incidentului procedural a revenit aceluiași complet, în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, din componența căruia nu a făcut parte magistratul recuzat. În aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (1) C. proc. civ. și nici regulile privind repartizarea aleatorie a dosarului aferent incidentului procedural, cum greșit pretinde recurenta. Completul a fost legal constituit prin includerea judecătorului desemnat potrivit planificării de permanență întocmite de președintele instanței, fiind astfel respectate cerințele legale privind compunerea și constituirea completului de judecată, alcătuit din doi judecători și un grefier care nu participă la deliberare, contrar susținerilor titularei memoriului de recurs.

Din aceeași perspectivă, nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât încheierea atacată nu a fost pronunțată de un alt complet decât cel legal desemnat și nici compunerea acestuia nu a fost modificată cu încălcarea legii.

Referitor la susținerea potrivit căreia cea de-a doua cerere de recuzare ar fi fost soluționată anterior primei cereri ce viza recuzarea completului C20 AS/LM, deși ambele cauze ar fi trebuit soluționate împreună, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită. În aplicarea principiului legalității consacrat de art. 7 alin. (1) și art. 22 alin. (1) C. proc. civ., instanța a procedat în mod corect la soluționarea cu prioritate a cererii de recuzare formulate împotriva doamnei judecător B., președintele completului C21 AS/LM, învestit cu soluționarea cererii de recuzare a completului C20 AS/LM, tocmai pentru a înlătura orice suspiciune privind incompatibilitatea sau lipsa de imparțialitate a instanței chemate să se pronunțe asupra primului incident procedural ivit.

Trebuie subliniat că ordinea de soluționare a cauzelor aflate pe rol constituie o chestiune de administrare judiciară și de organizare a procesului, judecătorii având libertatea de a stabili această ordine în funcție de specificul cauzei, de exigențele procedurale și de necesitățile practice ale desfășurării procesului.

Potrivit art. 465 C. proc. civ., măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac.

În consecință, criticile formulate de recurentă cu privire la ordinea de soluționare a cererilor de recuzare și la constituirea completului de judecată nu pot conduce la concluzia nelegalității încheierii recurate, nefiind incidente dispozițiile legale invocate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă vizează ipoteza în care hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii. Or, în cauză, acest motiv este invocat în mod formal, fără ca recurenta să formuleze critici concrete și argumentate din care să rezulte o asemenea încălcare, astfel încât incidența sa nu poate fi reținută.

În continuare, în ceea ce privește critica potrivit căreia încheierea atacată nu ar cuprinde mențiunea expresă a pronunțării în ședință publică, Înalta Curte constată că absența unei asemenea mențiuni nu constituie o neregularitate procedurală susceptibilă de a atrage nulitatea încheierii și, pe cale de consecință, nu poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în lipsa oricărei vătămări, variantele prevăzute de art. 402 C. proc. civ. fiind alternative iar încheierea atacată conformă dispozițiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că prin memoriul de recurs recurenta aduce în discuție nemotivarea încheierii atacate, susținând că instanța ar fi reținut alte motive decât cele invocate prin cererea de recuzare.

Înalta Curte va înlătura însă și această ultimă critică, întrucât recurenta nu formulează susțineri concrete, ci se limitează la afirmații generale, în sensul că motivele de recuzare nu ar fi fost analizate, fără a indica punctual pretinsele deficiențe ale încheierii atacate sub acest aspect.

Verificând considerentele încheierii recurate, se constată că aceasta satisface cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției de respingere a cererii de recuzare. Instanța a analizat incidența cazurilor de incompatibilitate invocate de recurentă în raport cu situația concretă dedusă judecății, argumentele fiind expuse într-o manieră clară și concisă, aptă să permită exercitarea controlului judiciar în recurs. Raționamentul instanței a fost fundamentat pe criteriile de apreciere a imparțialității judecătorului, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În aceste condiții, simpla dezaprobare a soluției pronunțate și a raționamentului instanței nu poate fi asimilată unei nemotivări a încheierii atacate și nu atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele invocate în susținerea recursului reflectă o percepție subiectivă a recurentei asupra măsurilor dispuse de instanță, determinate de faptul că acestea nu coincid cu așteptările sale, însă simpla dezaprobare a soluției de respingere a cererii de recuzare nu este aptă să atragă admiterea căii extraordinare de atac, raportat la motivele de casare invocate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, va respinge ca nefondat recursul recurentei, urmare a culpei procesuale neputându-i fi acordate nici cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.