ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1538/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la data de 12.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta: 1. să-i achite toate lucrările neconforme constatate odată cu semnarea procesului-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor din data de 13.04.2020, executate în temeiul contractului de lucrări de construcții și instalații nr. x/25.04.2019, fie prin decontare directă din garanția de bună execuție de 10%, în situația în care această garanție va fi pusă la dispoziția/în contul societății reclamante de către pârâtă, până la momentul finalizării prezentului litigiu în mod definitiv, fie prin obligarea pârâtei la plată, în situația în care garanția de bună execuție de 10% din valoarea facturilor/situațiilor de lucrări emise de către pârâtă nu-i va fi pusă la dispoziție de către pârâtă; 2. să înlocuiască pompa nefuncțională de la grupul de pompare instalație sprinklere și în caz de refuz, obligarea pârâtei la restituirea contravalorii acestei pompe, în cuantum de 50.000 euro + TVA, valoare decontată de pârâta, conform devizului oferta anexa la contract; 3. să emită și să pună la dispoziția societății reclamante o scrisoare de garanție bancară (C.) în valoare de 5% din contravaloarea lucrărilor, valabilă pe perioadă de garanție a acestora, adică doi ani de la semnarea procesului-verbal de recepție la terminare a lucrărilor, conform art. 61 din contract, iar în cazul refuzului pârâtei sau a imposibilității de a obține scrisoarea de garanție de la o instituție bancară, să oblige pârâta să-i pună la dispoziție, prin achitare directă, suma de 5% din valoarea lucrărilor executate, pentru a fi utilizată în situația în care nu remediază lucrările în perioada de garanție, în urmă notificării de către societatea reclamantă; 4. să plătească suma de 1.530.642,56 RON, cu titlul de penalități de întârziere, reprezentând 0,1% din valoarea contractului, pentru primele 20 de zile de întârziere și 0,8% din a 21-a zi de întârziere, calculul acestora fiind plafonat la 10% din valoarea contractată, conform art. 54 din contractul de construcții și instalații nr. x/2504.2019; 5. să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu și pe cele efectuate cu litigiul privind asigurarea de dovezi, obiect al dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Timișoara, constând în taxa judiciară de timbru, onorarii de avocat și de experți.

Prin cererea formulată la 09.06.2020, reclamanta a precizat acțiunea, arătând că valoarea lucrărilor neconforme solicitate prin petitul 1 al cererii de chemare în judecată este de 245.260 euro + TVA, respectiv 1.187.524,39 RON, la cursul de 4,8419 RON/euro, că valoarea pompei de la grupul de pompare instalație sprinklere, pretinsă prin petitul 2 al acțiunii, în cazul în care pârâta refuză înlocuirea acesteia, este de 43.126 euro + TVA, respectiv 208.815,023 RON la cursul de 4,8419 RON/euro, iar valoarea scrisorii de garanție pretinse prin petitul 3 al cererii sale este de 738.257,96 RON, reprezentând 5% din lucrări, aceeași sumă urmând a-i fi achitată de pârâtă în caz de refuz sau imposibilitate de a-i pune la dispoziție scrisoarea de garanție bancară.

Pârâta S.C B. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii precizate, iar pe calea cererii reconvenționale, a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 236.759,62 euro (198.957,67 euro + TVA), echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând diferența neachitată din contravaloarea lucrărilor de construcții și instalații executate de societatea pârâtă în temeiul contractului nr. x/25.04.2019, a sumei de 316.903 euro, respectiv echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere contractuale parțiale și a cheltuielilor de judecată.

Reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reconvenționale.

Prin cererea formulată la termenul de judecată din 14.02.2023, reclamanta și-a micșorat cuantumul pretențiilor aferente primului petit al acțiunii, potrivit concluziilor raportului de expertiză, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma de 68.389 euro + TVA, reprezentând contravaloarea tuturor lucrărilor neconforme constatate și evaluate de experții D. și E., actualizată cu prețurile pieței de la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau la momentul plății efective, dacă cele două momente nu coincid, a renunțat la judecata petitului 2 al acțiunii, față de împrejurarea că a fost înlocuită pompa, iar petitul 3 a fost precizat în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la emiterea și punerea la dispoziția sa a garanției de bună execuție, prin intermediul unei scrisori de garanție bancară în cuantum de 5% din valoarea contractului și, în caz de refuz de predare, obligarea acesteia să plătească în contul și la dispoziția sa, contravaloarea acestei garanții de bună execuție, pentru o perioadă de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, raportat la constatările expertului, potrivit cărora "procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020 nu este aprobat de investitor nici până în prezent".

Prin încheierea din 14.02.2023, prima instanță a luat act de reducerea valorii obiectului cererii în ceea ce privește primul petit și de renunțarea la judecata petitului al doilea și a reținut tardivitatea modificării acțiunii cât privește cererea de actualizare a sumelor care formează obiectul primului capăt de cerere, de la data expertizei până la data pronunțării hotărârii, precum și referitor la modificarea petitului 3 al acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 387/PI/24.03.2023, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis în parte cererea principală precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 58.722,93 euro, TVA inclus, reprezentând costuri de remediere a lucrări neconforme și a sumei de 1.530.642,56 RON, reprezentând penalități de întârziere contractuale, a respins petitul III ca rămas fără obiect și, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 230.081,10 euro, TVA inclus, reprezentând contravaloare lucrări și a respins, în rest, cererea reconvențională ca neîntemeiată; a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru suportate de părți pentru pretențiile admise și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 10.638,25 RON, rezultată în urma compensării, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților reprezentând onorarii avocațiale și onorarii experți.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.R.L. au declarat apel.

Prin încheierea din 03.10.2024, instanța de apel a respins cererea apelantei-reclamante de încuviințare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.

Prin decizia civilă nr. 574/A/21.11.2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L., a admis apelul declarat de S.C. B. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capătul de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, a admis în întregime petitul din cererea reconvențională formulată de S.C. B. S.R.L. referitor la diferența neachitată din contravaloarea lucrărilor de construcții și instalații executate de societatea pârâtă în baza contractului de lucrări nr. x/25.04.2019, a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata, cu acest titlu, către pârâta S.C. B. S.R.L., a echivalentului în RON la data plății al sumei de 236.759,62 euro; a compensat în parte cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru suportate de părți în primă instanță și, în raport cu valoarea pretențiilor admise în apel, a obligat reclamanta la plata către pârâtă, cu acest titlu, a sumei de 10.866,96 RON; a păstrat dispoziția de compensare în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de părți în primă instanță cu titlu de onorarii avocațiale și onorarii experți și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate; a compensat, în parte, cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru efectuate de părți în apel, și, față de valoarea pretențiilor admise în apel, a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta S.C. B. S.R.L., cu acest titlu, a sumei de 9.621,73 RON și a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel, reprezentând onorarii de avocat.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au declarat recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. promovând recurs și împotriva încheierii din 03.10.2024 și au solicitat casarea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a criticat încheierea din 03.10.2024, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a invocat nesocotirea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., arătând că instanța de apel, respingând cererea sa de administrare a probei cu expertiza în construcții, a reținut greșit că ar fi solicitat evaluarea la prețul pieței a situației de lucrări nr. x, deși prin motivele de apel a solicitat această probă în combaterea punctului de vedere potrivit căruia plata prețului contractului se realizează în sistem paușal, așadar s-a pronunțat asupra unei chestiuni nesolicitate.

În opinia sa, încheierea atacată, prin care instanța de apel a reținut ca părțile au stabilit un preț unitar, este în contradicție cu dezlegările deciziei recurate, care a statuat că voința părților a fost în sensul de a adopta sistemul paușal.

Cât privește decizia atacată, criticile recurentei-reclamante au fost circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate vicii de motivare ale acesteia, cu privire la corecta interpretare a contractului referitor la termenul de finalizare a lucrărilor de execuție, dar și cu privire la aplicarea/interpretarea normelor legale incidente raporturilor juridice ale părților, relevând nerespectarea cerințelor legale impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A susținut că instanța de apel nu și-a motivat concluziile referitoare la noțiunile de "executare la timp", "termen de execuție", "data preluării", nici nu a răspuns criticilor sale din apel vizând data încetării contractului părților, efectele încetării conform art. 1.322 C. civ. și aplicabilitatea pactului comisoriu prevăzut de art. 97 din convenție. Totodată, recurenta-reclamantă a relevat lipsa unei motivări privind incidența sau nu în cauză a prevederilor art. 12 din H.G. nr. 343/2017 pe care le-a indicat prin memoriul său de apel în dovedirea caracterului neserios al anunțului nr. x/20.12.2020 emis de către intimată privind finalizarea lucrărilor începând cu data de 29.02.2020, prin care aceasta a urmărit acoperirea propriei culpe în nerespectarea termenului de execuție.

În opinia recurentei-reclamante, împrejurarea că hotărârea recurată nu cuprinde nicio referire concretă la momentul la care a fost preluată construcția, ci doar menționează că executarea s-a realizat la timp, demonstrează că nu a fost lămurită chestiunea termenului de execuție, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din H.G. nr. 907/2016, iar lipsa unei date concrete, pe baza clauzelor contractuale și a probatoriului administrat, conduce la concluzia nemotivării corespunzătoare.

Circumscris aceluiași motiv de recurs, S.C. A. S.R.L. a invocat ipoteza considerentelor contradictorii, întrucât, pe de o parte, s-a reținut că termenul de execuție prelungit până la 29.02.2020 nu a fost depășit, iar pe de altă parte, că apelanta-pârâtă a părăsit imobilul în luna aprilie 2020; de asemenea, în privința termenului de garanție, instanța de apel a menționat data de 29.02.2020, dar și pe cea de 22.06.2020.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deduce spre soluționare instanței de recurs încălcarea unor norme de drept material, recurenta-reclamantă invocând nesocotirea forței obligatorii a contractului reglementată de art. 1.270 C. civ. față de clauza de la art. 31 din contractul părților, precum și aplicarea și interpretarea greșită a art. 268 alin. (1) teza I și art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, relevând clauzele contractuale privind termenul de execuție și data recepției, precum și conduita părților față de acest moment, a imputat instanței de apel reținerea greșită a respectării termenului de execuție de către pârâtă și a datei recepției, susținând că, în raport cu notificarea din 20.02.2020 transmisă de către aceasta, recepția nu se putea efectua la data de 29.02.2020, atât timp cât termenul contractual de recepție a lucrării era de 15 zile calendaristice de la data transmiterii notificării.

În opinia sa, dezlegarea din hotărârea atacată încalcă voința părților și depășește limitele de apreciere a probatoriului impuse de art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea și aplicarea greșită a art. 327 și art. 329 C. proc. civ., referitoare la prezumții, întrucât instanța de apel a reținut că probatoriul administrat conduce la concluzia că antreprenorul a executat toate lucrările asumate până la data de 29.02.2020, chiar dacă finisajele nu au corespuns calitativ, or acest fapt nu putea fi echivalat cu respectarea termenului final de execuție, în lipsa unui înscris care să probeze această împrejurare. A susținut că notificarea transmisă de partea adversă nu avea cum să producă efecte mai devreme de 04.03.2020. A mai subliniat că singurul fapt necontestat este părăsirea șantierului de către intimata-pârâtă în luna aprilie 2020, singura concluzie ce rezultă din această împrejurare fiind că predarea lucrărilor a putut avea loc faptic la acel moment.

Recurenta-reclamantă a mai imputat instanței de apel încălcarea prevederilor art. 1.862 C. civ. privind recepția lucrării coroborat cu ale art. 1.516 C. civ., referitoare la drepturile creditorului de a primi întocmai executarea obligației.

Sub acest aspect, a arătat că statuarea curții de apel privind executarea lucrărilor asumate de pârâtă chiar dacă finisajele nu corespund calitativ este contrară normelor de drept indicate, întrucât recepția lucrării presupune acceptarea ei de către beneficiar fără rezerve, iar deficiențele nu sunt compatibile cu executarea exactă și la timp a obligației.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, decizia atacată încalcă prevederile art. 2.530, art. 1.531 alin. (1) și art. 1.538 alin. (4) coroborate cu ale art. 1.516 C. civ., întrucât în speță există o neexecutare culpabilă constatată de instanța de apel, iar clauza penală agreată de părți stipulează expres că depășirea termenelor de execuție dă dreptul beneficiarului să perceapă penalități de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor contractuale, în cauză, intimata-pârâtă neîndeplinindu-și la termen obligațiile efectiv asumate. Așa fiind, este nelegală motivarea instanței de apel potrivit căreia nu ar fi îndeplinită premisa enunțată în cuprinsul clauzei penale, în contextul în care aceeași instanță reține culpa pârâtei pentru executarea inexactă a obligațiilor asumate, iar clauza penală nu cuprinde diferențieri în funcție de gradul de îndeplinire a obligațiilor susceptibile de a activa despăgubirea agreată de părți.

Criticile recurentei-reclamante vizează și nesocotirea art. 7 din Legea nr. 10/1995 prin raportare la art. 1.272 C. civ., privind garanția calității construcțiilor, dispozițiile legii speciale fiind imperative, astfel că, în mod greșit, instanța de apel a respins cererea sa privind obligarea pârâtei la constituirea garanției, fiind nelegală și clauza contractuală care limita durata garanției la 2 ani, în contextul în care norma de drept impune termenul minim de garanție de 3 ani.

În continuare, a combătut soluția instanței de apel de respingere a cererii sale de acordare a penalităților de întârziere, arătând că a fost greșit interpretat contractul părților, cu încălcarea art. 1.270 C. civ., întrucât din cuprinsul clauzelor de la art. 31, art. 54 alin. (1), art. 55 și art. 66 rezultă că au agreat ca, la finalizarea lucrărilor, să încheie un proces-verbal, iar recepția a fost legată intrinsec de calitatea lucrărilor executate. Însă, contrar acestei interpretări a convenției lor, prin decizia recurată s-a statuat că penalitățile au fost prevăzute exclusiv pentru neexecutarea la timp de către antreprenor a lucrărilor, iar creditorul, deși nu a dobândit îndeplinirea exactă a obligației, a primit totuși executarea la timp, lucrarea fiind recepționată și folosită potrivit destinației sale.

A susținut că este nelegală concluzia instanței de apel potrivit căreia termenul de execuție, respectiv 29.02.2020, nu a fost depășit, în condițiile în care a stabilit că, la data respectivă, lucrarea executată nu respecta calitățile declarate în contract.

Potrivit recurentei-reclamante, aceeași chestiune a respingerii penalităților apare a fi nelegal soluționată și din perspectiva interpretării și aplicării art. 1.516 alin. (1) C. civ. în raport cu executarea obligațiilor părților, întrucât această normă de drept impune debitorului îndeplinirea integrală a obligațiilor, însă instanța de apel a realizat o interpretare diferită în funcție de chestiunea analizată. Astfel, a apreciat că interpretarea a fost corectă când a respins cererea apelantei-pârâte privind penalitățile de întârziere, reținând că lucrările executate nu corespund calitativ, ipoteză în care obligația de plată a prețului nu a devenit exigibilă, conform art. 5 din contract, dar și că beneficiarul a optat pentru despăgubiri în vederea executării în regie proprie a remedierilor necesare, astfel încât, în urma validării opțiunii sale de către instanță, va obține îndeplinirea exactă a obligației și abia la data pronunțări hotărârii, obligația antreprenorului trebuie considerată realizată, moment la care devine exigibilă și creanța lui față de beneficiar. Cât privește respingerea cererii de acordare a penalităților formulată de recurenta-reclamantă, instanța de apel a reținut că penalitățile prevăzute de art. 54 alin. (1) din contract sunt datorate pentru situația în care antreprenorul depășește termenele de execuție, fără însă a reda complet această clauză, care mai prevede că beneficiarul are drept la penalizări de întârziere până la data îndeplinirii efective a obligațiilor contractuale, astfel că nu se poate reține executarea la timp dacă nu este și exactă.

O ultimă critică formulată de recurenta-reclamantă a vizat prețul contractului, imputând instanței de apel reținerea greșită a faptului că părțile au avut în vedere un preț paușal, întrucât prin convenție au stabilit plata prețului pentru lucrările executate corespunzător sub aspect cantitativ și calitativ, conform anexei la contract, ce putea fi modificată doar prin acte adiționale. Din această perspectivă, a subliniat nelegalitatea soluției instanței de apel de respingere a probei cu expertiza în specialitatea construcții, prin care a solicitat ca expertul să stabilească valoarea situației de lucrări nr. x în raport cu prețurile contractuale și actele adiționale aferente, pentru fiecare articol de deviz în parte, așadar prețuri unitare.

Prin cererea de recurs formulată recurenta - pârâtă S.C. B. S.R.L., a criticat decizia instanței de apel din perspectiva soluției pronunțate asupra primului capăt al acțiunii reclamantei, privind obligarea sa la suportarea costurilor de remediere a lucrărilor neconforme și asupra petitului al doilea al cererii sale reconvenționale, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata penalităților contractuale în valoare de 316.903 euro, calculate până la data de 04.05.2020, pentru neîndeplinirea la termen a obligației de plată a contravalorii lucrărilor din situația de lucrări nr. x, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică vizează încălcarea, respectiv omisiunea aplicării art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care instituie decăderea beneficiarului din dreptul de a solicita despăgubiri, remedieri de lucrări, penalizări, diminuări de valori, după încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pentru alte lucrări decât cele consemnate în procesul-verbal.

Recurenta-pârâtă a susținut că legiuitorul a condiționat dreptul la despăgubiri al beneficiarului de existența unor lucrări neconforme care să fi fost prevăzute în procesul-verbal de recepție, iar această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020 nu au fost consemnate niciun fel de lucrări nefinalizate sau neconforme, motiv pentru care reclamanta a pierdut dreptul de a pretinde despăgubiri.

În opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, iar prevederile art. 17 alin. (1) și ale art. 18 alin. (2) din același regulament, privind cazurile de suspendare, respectiv de respingere a recepției, au fost greșit reținute, întrucât nu sunt incidente în cauză. A mai susținut că legiuitorul nu a prevăzut în reglementarea art. 21 ce tip de deficiențe ale lucrării ar trebui să îndreptățească beneficiarul la despăgubiri, nici nu a stabilit o legătură cu tipurile de neconformități care pot determina suspendarea sau respingerea recepției, astfel că singura cerință pentru acordarea despăgubirilor este evidențierea lucrărilor cu deficiențe în procesul-verbal.

Printr-o critică subsecventă, a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 4 și ale art. 7 alin. (1) din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, precum și ale art. 1.266 și art. 1.270 C. civ., în raport cu clauza de la art. 63 din contractul de lucrări nr. x/25.04.2019, prin care părțile au stabilit posibilitatea încheierii unor procese-verbale de recepție parțială.

În opinia recurentei-pârâte, procesele-verbale de recepție calitativă pentru pereți și pentru ușile interioare, precum și cele 9 situații de lucrări semnate de părți au valoarea unor acte de recepție parțială, însă valoarea lor juridică a fost nesocotită, întrucât aceste înscrisuri se opun dreptului pârâtei de a pretinde despăgubiri pentru pretinse neconformități ale unor lucrări deja acceptate, confirmate sub aspectul calității și achitate.

În continuare, a detaliat circumstanțele încheierii proceselor-verbale menționate și cuprinsul acestora, subliniind că au fost semnate de beneficiar fără obiecții, iar instanța de apel a apreciat eronat că nu reprezintă acte de recepție a lucrărilor, în sensul art. 7 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 237/1994, încălcând astfel atât normele de drept ale acestui act normativ, cât și forța obligatorie a convenției părților.

S.C. B. S.R.L. a mai susținut că nesocotirea voinței părților cu privire la riscul deteriorării lucrărilor deja acceptate de beneficiar, reglementată la art. 3 alin. (2) din contractul lor, rezultă din statuările instanței de apel referitoare la lucrările de montare a ușilor, întrucât a stabilit culpa sa pentru aceste lucrări deja acceptate de beneficiar, deși, în urma recepției parțiale, riscul a fost transferat la beneficiar, interpretarea dată clauzei contractuale fiind contrară art. 1.266 alin. (1) C. civ.

Cât privește soluția pronunțată de instanța de apel asupra capătului al doilea al cererii sale reconvenționale, având ca obiect penalitățile de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la termen a obligației de plată a contravalorii lucrărilor din ultima situație de lucrări, nr. 10, recurenta-pârât a imputat instanței de apel încălcarea art. 1.266, art. 1.270, art. 1.517, art. 1.531 și art. 1.535 C. civ.

A susținut aplicabilitatea clauzei penale inserate de părți la art. 54 alin. (2) din contract, arătând că scadența obligației de plată pentru situația de lucrări nr. x a fost 02.04.2020, calculată în temeiul clauzelor de la art. 6 alin. (1) și (2) și art. 7 alin. (2) din contract, iar ambele instanțe de fond au obligat reclamanta la plata lucrărilor respective, astfel că refuzul acesteia de a accepta această situație de lucrări a fost abuziv și a avut ca scop împiedicarea emiterii facturii, nefiind invocate neconformități la lucrările executate.

În acest context, a subliniat că instanța de apel a interpretat greșit clauza contractuală, reținând lipsa exigibilității obligației de plată din cauza unor neconformități de care reclamanta nu s-a prevalat, iar situația de lucrări nr. x nici nu cuprindea lucrările la care s-au reținut neconformități, astfel că este nelegală concluzia lipsei exigibilității plății pentru pretinse neconformități la pereți și uși, lucrări cuprinse în situațiile de lucrări nr. x, 8 și 9 (de altfel, confirmate și achitate), iar nu în situația de lucrări nr. 10.

Recurenta-reclamantă a arătat că argumentele reținute în considerentele hotărârii atacate privind exigibilitatea obligației de plată și caracterul nedatorat al penalităților sunt contrare clauzei de la art. 54 alin. (2) din contractul părților privind penalitățile, relevând încălcarea principiului forței obligatorii a contractului.

Totodată, a susținut că instanța de apel, deși a invocat dispozițiile art. 1.517 C. civ., în mod nelegal, nu le-a aplicat în cauză, întrucât a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să se prevaleze de neemiterea facturii și să pretindă inexistența obligației de plată, deoarece derivă din propria sa culpă, însă nu a reținut în sarcina părții adverse și consecințele acestei conduite, respectiv plata penalităților de întârziere.

Din perspectiva încălcării art. 1.531 și art. 1.535 C. civ., a arătat că, deși în etapele devolutive al procesului a fost stabilit dreptul său de a primi plata lucrărilor cuprinse în situația nr. 10, i s-a negat dreptul la accesoriile acestei obligații, astfel că nu a putut beneficia de repararea integrală a prejudiciului, în condițiile în care reclamanta nici nu a contestat toate lucrările din situația nr. 10, ci numai pe cele privind pavajul din jurul halei și structura metalică la fațada principală.

Fiecare parte a formulat întâmpinare la recursul promovat de partea adversă, solicitând respingerea lui ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, părțile litigiului au încheiat contractul de lucrări de construcții și instalații nr. 7008/25.04.2019, având ca obiect executarea de către S.C. B. S.R.L. pentru beneficiarul S.C. A. S.R.L. a unor lucrări pentru investiția Construire complex logistic (clădire administrativă, depozit, platforme, parcări, gospodăria de apă, casa poartă, împrejmuire), descrise în anexele contractului, pentru un preț total de 3.170.543,31 euro, cu termen de finalizare la data de 31.12.2019, convenția fiind modificată ulterior prin acte adiționale, sub aspectul valorii și lucrărilor asumate, precum și al termenului de finalizare pentru unele lucrări suplimentare.

La data de 24.02.2020, societatea pârâtă a notificat reclamantei terminarea lucrărilor prevăzute prin contract, însă reclamanta a refuzat să participe la recepție, invocând existența unor neconformități ale lucrărilor executate, iar la data de 13.04.2020 a comunicat pârâtei procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și o anexă, prin care comisia de recepție a decis admiterea ei, consemnând obligația executantului de realizare a remedierilor din anexa 1 într-un termen de 10 zile.

La data de 22.06.2022 a fost încheiat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x pentru investiția Construire complex logistic (clădire administrativă, depozit, platforme, parcări, gospodăria de apă, casa poartă, împrejmuire) și acces rutier provizoriu etapa I, prilej cu care nu au fost formulate obiecțiuni ale beneficiarului investiției față de realizarea lucrărilor de construcții de către antreprenorii executanți.

Pretențiile reclamantei, modificate succesiv pe parcursul litigiului, au avut ca obiect contravaloarea deficiențelor constatate la lucrările efectuate de societatea pârâtă, constituirea garanției de bună execuție și penalitățile contractuale, iar prin hotărârile instanțelor de fond, i-au fost recunoscute, în parte, numai pretențiile referitoare la contravaloarea unor lucrări neconforme.

La rândul său, pârâta, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat ca partea adversă să-i achite diferența de preț pentru lucrările deja executate și penalitățile de întârziere calculate conform convenției, iar instanțele devolutive au admis numai pretențiile privind costul lucrărilor realizate, nu și pe cele vizând accesoriile.

Ținând seama de aceste aspecte relevante referitoare la situația de fapt, corect reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate criticile cuprinse în recursul formulat de recurenta - reclamantă, având în vedere că această parte a criticat atât încheierea de ședință din datat de 03 octombrie 2024, cât și soluția pronunțată de curtea de apel.

Asupra recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L:

Prin memoriul de recurs reclamanta a invocat încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., afirmând că motivarea încheierii cuprinde argumente pe care nu le-a prezentat instanței în susținerea cererii de încuviințare a probei cu expertiză, respectiv evaluarea la prețul pieței a situației de lucrări nr. x, precum și faptul că este contradictorie considerentelor deciziei din apel, prin care s-a statuat că părțile nu au stabilit un preț unitar al lucrărilor, ci unul paușal.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante, din cuprinsul încheierii recurate nu rezultă că judecătorul apelului a depășit limitele învestirii sale, încălcând prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Instanța de prim control judiciar a respins proba cu expertiză solicitată de parte ca nefiind utilă cauzei, reținând că: soluționarea primului petit al cererii de apel formulate de reclamantă presupune doar verificarea modului în care prima instanță a valorificat probatoriul administrat, pentru a stabili dacă i se cuvine și diferența neacordată de tribunal; lipsa de folosință nu trebuie determinată față de împrejurarea că o astfel de pretenție nu a fost formulată în fața primei instanțe; iar referitor la situația de lucrări nr. x, că prin cererea de apel a fost contestată numai valoarea structurii metalice și a pavajului, iar soluționarea acestor critici nu impune o evaluare suplimentară prin expertiză, la prețul pieței, ci identificarea prețului stabilit de părți prin contract pentru efectuarea lucrărilor respective.

Din aceste considerente, nu rezultă că instanța de apel ar fi reținut că, prin cererea de efectuare a expertizei vizând lucrările din situația de lucrări nr. x, reclamanta a solicitat evaluarea lor la prețul pieței sau că acesta ar fi fost elementul care a determinat neîncuviințarea probei. Proba a fost respinsă pentru lipsa utilității, justificată de împrejurarea că instanța avea la dosar elementele probatorii necesare pentru a dezlega chestiunile deduse judecății în calea ordinară de atac.

Nici susținerea recurentei-reclamante referitoare la o pretinsă contrarietate între considerentele încheierii și cele ale deciziei finale, din perspectiva naturii prețului stabilit de părți prin contract, respectiv unitar sau paușal, nu poate fi reținută, întrucât motivarea curții de apel sub aspectul modalității de plată a lucrărilor este consecventă, nicidecum contradictorie, în sensul că părțile au stabilit în concret, prin contract, anexe și actele adiționale la contract, valoarea lucrărilor ce trebuiau efectuate. De altfel, disputa părților nu poartă asupra prețului contractului, ci asupra modului de îndeplinire a obligațiilor asumate, respectiv a calității lucrărilor realizate și a respectării termenului de finalizare a acestora.

Pe cale de consecință, niciuna dintre criticile expuse prin memoriul de recurs cu privire la încheierea de ședință din data de 03 octombrie 2024 nu poate fi primită.

În continuare Înalta Curte va proceda la examinarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă cu privire la decizia civilă nr. 574/21.11.2024 cu mențiunea că parte din motivele de nelegalitate care vizează soluția asupra cererii de acordare a penalităților vor fi analizate odată cu recursul declarat de recurenta - pârâtă cu privire la propria sa solicitare de acordare a penalităților de întârziere, formulată pe cale de cerere reconvențională.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate titulara căii extraordinare de atac a susținut că instanța de apel nu a lămurit chestiunea termenului de execuție a lucrărilor și a momentului preluării lor de către beneficiar, nici data încetării contractului părților și efectele pe care le-a produs conform art. 1.322 C. civ.

Înalta Curte amintește că intră în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cele pentru care s-au admis, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, indică probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Contrar susținerilor societății recurente, instanța de apel a examinat succesiunea actelor juridice încheiate de părți și a stabilit că termenul inițial de finalizare a lucrărilor aferente contractului nr. x/25.04.2019 a fost prelungit de părți, prin acordul lor de voință, până la data de 29.02.2020; totodată, a reținut că cel târziu la data recepției din data de 22.06.2020, reclamanta a preluat integral în folosință obiectivul vizat de contractul semnat de părți.

Cât privește celelalte critici referitoare la omisiunea curții de apel de a răspunde exhaustiv argumentelor privind data încetării contractului și efectele produse, aplicarea pactului comisoriu prevăzut de art. 97 din contract, incidența sau nu în cauză a prevederilor art. 12 din H.G. nr. 343/2017 sub aspectul caracterului neserios al anunțului pârâtei nr. 503/20.12.2020 privind finalizarea lucrărilor la data de 29.02.2020, Înalta Curte reține că lipsa unui răspuns la toate aceste susțineri nu imprimă un viciu de motivare hotărârii atacate, în contextul în care chestiunile deduse judecății au fost pe deplin analizate, întrucât motivarea unei hotărâri nu impune judecătorului să răspundă fiecărui argument formulat de părți.

În cauză, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției, conține motivarea conformă în fapt și în drept, odată ce instanța a evidențiat obiectul acțiunii reclamantei, a reținut situația de fapt prin prisma probelor administrate, a evidențiat normele de drept incidente în cauză și a procedat la aplicarea acestora motivat, prin prisma situației de fapt reținute.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu este de acord cu dezlegările și soluția instanței de apel, cu modul în care au fost evaluate clauzele contractuale și raporturile juridice dintre părți, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare normelor legale.

Ceea ce este esențial este că instanța de apel a prezentat în mod clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Subliniind că exigențele motivării nu presupun ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către părți, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluția pronunțată, să răspundă motivelor și apărărilor părților și să permită acestora și instanței de control judiciar să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, nu se poate reține nicio încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Din perspectiva existenței unor motive contradictorii cuprinse în hotărâre, se impune a se aminti că acest motiv de nelegalitate presupune ipoteza unei contrarietăți între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată sau ipoteza unei contrarietăți dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii sau invers.

În cauză nu este incidentă ipoteza considerentelor contradictorii, întrucât aspectele menționate de recurenta-reclamantă nu se exclud reciproc, astfel că reținerea datei de 29.02.2020 ca termen de executare a lucrărilor nu se opune considerentului privind părăsirea imobilului de către pârâtă în luna aprilie 2020, iar referitor la termenul de garanție, curtea de apel a reținut un singur moment de debut, data de 22.06.2020, iar nu și data de 29.02.2020, cum susține titulara căii de atac.

În dezvoltarea acestor critici, prin memoriul de recurs, partea reclamantă a prezentat argumente care vizează respectarea clauzelor contractuale referitoare la termenul de execuție și data recepției lucrărilor, precum și demersurile efectuate de executant în scopul predării lucrării, modul de calcul al termenelor asumate, calitatea lucrărilor efectuate și impactul deficiențelor calitative asupra predării și termenelor agreate, culpa pârâtei pentru efectuarea necorespunzătoare a lucrărilor, incidența clauzei penale stipulate de părți în contextul factual concret al raporturilor contractuale ale părților litigiului, recurenta-reclamantă imputând instanței de apel și depășirea limitelor probatoriului impuse de art. 264 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că aceste chestiuni, astfel cum au fost dezvoltate de către societatea reclamantă, nu prezintă valențe de nelegalitate, ci pun în discuție conținutul convenției încheiate de părți și modul în care au fost respectate clauzele și îndeplinite obligațiile contractuale, așadar aspecte privind fondul cauzei, dar și chestiuni de apreciere a probatoriului administrat în proces, care nu pot face obiectul examinării instanței de recurs, ale cărei competențe sunt limitate la verificarea conformității hotărârii atacate cu legea aplicabilă.

Instanța supremă reafirmă că invocarea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuție nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raționament care să justifice cum ori de ce instanța devolutivă a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

În cuprinsul memoriului de recurs întreaga suită a alegațiilor recurentei-reclamante se referă la interpretarea materialului probator și contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în dezbatere temeinicia judecății și pretinzând instanței de recurs realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este delimitată în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., așa încât toate aceste critici vor fi înlăturate.

Pe același temei al lipsei valențelor de nelegalitate, vor fi respinse și susținerile privind încălcarea și aplicarea greșită a art. 327 și art. 329 C. proc. civ., norme de procedură civilă care reglementează prezumțiile judiciare, recurenta S.C. A. S.R.L. urmărind, în realitate, reevaluarea conținutului clauzelor contractuale și a conduitei părților.

O altă critică circumscrisă aceluiași motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la nesocotirea prevederilor art. 7 din Legea nr. 10/1995, care reglementează perioada de garanție a construcțiilor în funcție de categoria de importanță din care fac parte, recurenta-reclamantă arătând că este nelegală clauza contractuală prin care s-a prevăzut un termen de garanție de 2 ani, în contextul în care minimul legal este de 3 ani, față de împrejurarea că imobilul la care pârâta a executat lucrările face parte din categoria construcțiilor de importanță C.

Înalta Curte reține că aceste chestiuni sunt invocate pentru prima oară în recurs, așa încât nu pot fi primite, căci se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speță, erau create premisele invocării lor în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, când tribunalul a respins ca rămas fără obiect petitul al doilea al cererii de chemare în judecată, iar prin decizia recurată, instanța de prim control judiciar a confirmat sentința apelată sub acest aspect. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanțe vizând această chestiune contravin legii, recurenta, în calitate de titulară și a căii de atac devolutive, avea obligația să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obține reevaluarea lor și în recurs.

Cât privește criticile recurentei-reclamante vizând soluția de respingere a penalităților de întârziere solicitate de la pârâtă în temeiul clauzei penale stipulate la art. 54 alin. (1) din convenția părților, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, întrucât nu au fost încălcate prevederile art. 1.270 și ale art. 1.516 alin. (1) C. civ., ci instanța de apel, examinând cuprinsul contractului, a statuat că penalitățile sunt datorate numai în situația în care antreprenorul depășește termenele de execuție, iar în speță nu s-a demonstrat o asemenea împrejurare, ci, dimpotrivă, din probatoriul administrat, atât în dosarul de față, cât și în litigiul având ca obiect asigurare de dovezi, a rezultat că până la data de 29.02.2020 - termenul de execuție prelungit prin actele adiționale, executantul a realizat toate lucrările, chiar dacă au fost constatate deficiențe calitative ale acestora.

Înalta Curte reține, în acord cu statuările curții de apel, că aplicarea clauzei penale nu poate fi extinsă asupra altor situații decât cea expres prevăzută de părți, iar în cauză, penalitățile au fost stabilite numai pentru neexecutarea la timp a lucrărilor, care ar fi determinat imposibilitatea folosirii construcției, însă imobilul a fost preluat de către beneficiar, chiar dacă au fost reclamate deficiențe de calitate, astfel că nu se regăsește situația premisă pentru activare clauzei penale.

Nici criticile recurentei-reclamante privind reținerea de către instanța de apel a unui preț forfetar al contractului nu sunt fondate, întrucât examinarea raționamentului instanței de apel conduce la concluzia lipsei de relevanță a acestei mențiuni, evaluarea lucrărilor disputate fiind realizată pe baza prețurilor menționate în anexele și actele adiționale la contract.

Asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.R.L:

Potrivit art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, "După încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, investitorul nu poate emite alte solicitări de remediere de lucrări, penalizări, diminuări de valori și altele asemenea decât cele consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Fac excepție viciile ascunse descoperite în termenul stabilit conform legii, precum și viciile structurii de rezistență rezultate din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție în vigoare la data realizării construcției, descoperite pe toată durata de existență a construcției".

Această normă de drept reglementează dreptul investitorului/proprietarului de a formula obiecțiuni cu privire la lucrările al căror beneficiar este numai cu prilejul semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, astfel că lipsa oricăror mențiuni în procesul-verbal respectiv conduce la decăderea lui din dreptul de a le pretinde ulterior de la executantul lucrării, cu excepția situațiilor reglementate de teza a doua a textului legal anterior evocat.

Totodată, art. 20 din același Regulament stabilește că, data finalizării recepției la terminarea lucrărilor este data semnării de către investitor a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor", iar dispozițiile art. 11 din același act normativ reglementează componența obligatorie a comisiei de recepție la terminarea lucrărilor.

În cauză, instanța de apel a reținut că, prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/22.06.2020, întocmit de comisia de recepție constituită conform art. 11 din H.G. nr. 273/1994, nu au fost consemnate niciun fel de lucrări nefinalizate sau neconforme la partea din lucrare executată de pârâtă conform contractului nr. x/25.04.2019, însă această împrejurare nu înlătură existența lor faptică, nici obligația pârâtei de a le remedia, în temeiul dispozițiilor legale și contractuale care garantează creditorului dreptul la executarea exactă și la timp a obligației.

În susținerea acestei concluzii, curtea de apel a evocat prevederile art. 17 alin. (1) și ale art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994 și a conchis că semnarea fără obiecțiuni a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/20.06.2020 semnifică doar că nu existau deficiențe care să împiedice recepția, iar nu faptul că lucrările de finisaje trebuie considerate ca fiind realizate corespunzător.

Procedând astfel, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din a căror interpretare rezultă că investitorul care nu a consemnat în procesul-verbal obiecțiunile sale referitoare la lucrări nu le va mai putea solicita ulterior.

Înalta Curte mai reține, pe baza statuărilor instanțelor devolutive, că deficiențele de calitate a lucrărilor invocate de reclamantă nu au fost calificate vicii ascunse pentru a fi incidentă teza a doua a art. 21 din actul normativ indicat anterior.

Cât privește susținerea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. privind lipsa aprobării/participării sale la încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/20.06.2020, Înalta Curte o reține ca fiind lipsită de relevanță față de prevederile art. 11 din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care prevede persoanele care trebuie să facă parte obligatoriu din comisia de recepție la terminarea lucrărilor, printre acestea fiind și un reprezentant desemnat de către investitor, care este și președintele comisiei. Mai mult, instanța de apel a reținut componența legală a comisiei respective, astfel că simpla apărare a societății reclamante, potrivit căreia nu a aprobat acest proces-verbal, formulată prin întâmpinarea la recursul promovat de recurenta-pârâtă, nu poate lipsi de efecte statuările curții de apel sau dispozițiile legale.

Înalta Curte constată ca fiind fondate și criticile recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greșită a prevederilor art. 17 alin. (1) și ale art. 18 alin. (2) din Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, care reglementează sit