ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1502/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 49/29.07.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă Laborator S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L., a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare nr. 7 din 05.01.2023 încheiat între părți, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 43.094,73 RON cu titlu de restituire avans achiziție aparat medical, rate lunare plătite și beneficiu nerealizat și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 4.309 RON cu titlu de rată a inflației de 10 % și a sumei de 3.016 RON cu titlu de dobândă bancară de referință a BNR pentru anul 2023, calculată la suma de 43.094,73 RON. De asemenea, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 5.000 euro în echivalent în RON la data plății, la cursul stabilit de BNR, cu titlu de daune-morale și a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 14.686,7 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Totodată, a admis în parte cererea reconvențională, a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 2.833,31 euro (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune interese, a obligat reclamanta-pârâtă la restituirea către pârâta-reclamantă a echipamentului constând în Analizor automat hematologie 5 DIFF seria x an fabricație 2022, a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata de penalități în cuantum de 1% din valoarea echipamentului nerestituit și de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor arbitrale.

Prin cererea înregistrată la data de 28.08.2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanței să dispună anularea sentinței arbitrale și, în judecarea fondului, să se dispună respingerea cererii A. S.R.L. și admiterea cererii reconvenționale formulată în cadrul dosarului arbitral. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 04.09.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței material-procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile III-IV ale Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 23.09.2024 sub nr. x/2024.

Prin încheierea nr. 3F din data de 16.01.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2024, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a IV-a civile și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 06.02.2025 sub nr. x/2025.

Prin sentința civilă nr. 27F din 28 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 49/29.07.2024 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2024 formulate de reclamanta B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată; totodată, a respins cererea pârâtei de recuperare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare; totodată a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta a susținut, în esență, că instanța nu a analizat în concret criticile aduse hotărârii atacate, ci doar s-a rezumat în a verifica dacă aceasta este motivată.

A subliniat recurenta că elementul esențial pentru acest litigiu era dacă există o cerere a A. către B. pentru a i se furniza consumabile, acest aspect primordial invocat de către A. și contestat de către recurentă trebuia analizat de către Tribunalul arbitral și de către Curtea de Apel București.

Recurenta a arătat că Tribunalul arbitral nu a motivat de ce a înlăturat apărările sale constând în inexistența unei comenzi neonorate pentru consumabile, rezumându-se în arăta că apărările nu se susțin.

În același mod, Curtea de Apel București a conchis că nu poate analiza fondul și a indicat paginile în care Tribunalul arbitral a încercat o motivare.

Practic, Curtea de Apel București nu a analizat în concret dacă hotărârea arbitrală este motivată sau nu.

Nu este suficient, din punct de vedere juridic să arăți că anumite apărări "nu se susțin" și să indici paginile din hotărâre în care se aduc anumite argumente.

Efectul interpretării aduse de către Curtea de Apel București este unul absurd, respectiv că nu ar putea fi anulate hotărâri arbitrale decât pentru lipsa totală a motivării.

Or, scopul motivării este acela de a face părțile să înțeleagă raționamentul juridic al arbitrilor, respectiv al judecătorilor. Iar, în speță, elementul esențial, care a generat litigiul (presupusa nelivrare a reactivilor), nu a fost deloc explicat. Practic nici tribunalul arbitral, nici Curtea de Apel București nu a putut explica la ce moment și ce reactiv nu a fost livrat. Motivarea cu titlu general a tribunalului arbitral, confirmată de către Curtea de Apel București nu este suficientă pentru ca părțile să înțeleagă de ce s-a pronunțat o astfel de soluție.

Mai mult decât atât, tribunalul arbitral a ales să acorde daunele morale solicitate de pârâtă fără să motiveze în vreun fel, care sunt prejudiciile concrete pe care le-a avut în vedere.

Scopul unei hotărâri, fie ea și arbitrală, este aceea de a arăta părților care este interpretarea concretă a probelor aduse în fața instanței. Or, în speță, nu a existat o asemenea interpretare, nu a arătat tribunal arbitral care este cererea exactă formulată de reclamanta-pârâtă ce nu a fost onorată de către recurentă în ceea ce privește consumabilele. Tribunalul arbitral a greșit flagrant deoarece nu a analizat în concret aceste aspecte esențiale.

Un contract nu poate fi desființat pentru neexecutare dacă, pe de o parte neexecutarea este dovedită, ceea ce nu s-a întâmplat, și pe de altă parte, că neexecutarea este esențială. Simpla notificare a unei părți prin care se invocă o neexecutare care nu este reală, nu echivalează cu o cauză de rezoluțiune.

Mai mult, tribunalul arbitral a acordat atât dobânda legală, cât și rata inflației. Nu există temei legal sau contractual pentru acordarea ratei inflației.

Așa cum instanța de recurs trebuie să analizeze dacă hotărârea atacată este conformă cu normele de drept procedural și material, în mod similar instanța investită cu acțiune în anulare trebuie să analizeze dacă o hotărâre arbitrală este motivată sau dacă încalcă sau nu prevederi imperative ale legii.

În continuare, recurenta a susținut că a prezentat în Notele scrise din 26.04.2024, depuse în dosarul arbitral, care au fost reactivii livrați către A. S.R.L. în perioada contractuală.

În acest context, recurenta a reiterat susținerea conform căreia a livrat LYC 1 conform facturilor din februarie, martie, mai, iulie, septembrie și octombrie 2023.

Inexistența unei comenzi pentru consumabilul LYC 1 din punct de vedere procedural este un fapt negativ, care nu trebuie nici măcar dovedit de recurentă. Sarcina probei aparținea A. S.R.L. care trebuia să facă dovada faptului pozitiv vecin și conex, respectiv că a formulat o cerere pentru acest consumabil.

De asemenea, instanța arbitrală, încălcând dispozițiile art. 1.270 C. civ.., a admis dreptul denunțării unilaterale al reclamantei, deși conform contractului acesta nu exista. În art. 9 din contract se prevede doar dreptul recurentei de a denunța unilateral contractul, reclamanta putea, cel mult, să transmită o notificare de punere în întârziere pentru executarea obligației conform art. 1521 C. civ.

A mai susținut recuenta că "hotărârea atacată" încalcă dispozițiile art. 1552 C. civ. prin faptul că "Tribunalul arbitral a decis să constate rezoluțiunea contractului de vânzare nr. 7 din 05.01.2023 încheiat de părți, ca urmare a notificării pârâtei-reclamante de către reclamanta-pârâtă, la data de 11.01.2024, pentru neexecutarea culpabilă de către pârâta-reclamantă a unei obligații esențiale a contractului, aceea a furnizării reactivilor necesari utilizării aparatului achiziționat, dar și în acord cu prevederile contractului potrivit cărora, vânzarea s-a încheiat cu rezerva dreptului de proprietate până la executarea tuturor obligațiilor de plată a prețului și a accesoriilor."

Recurenta a precizat că reclamanta nu putea solicita rezoluțiunea contractului prin simpla notificare pentru că nu era prevăzut în contract acest drept, iar furnizarea reactivilor nu era o clauză esențială a contractului.

Recurenta a mai arătat că, potrivit celor învederate în răspunsul din 26/04/2024 și având în vedere prevederile art. 1551 C. civ., cum contractul de vânzare cumpărare (chiar și cu plata în rate) este cu executare instantanee nu succesivă, lipsa unui reactiv în valoare de 85,28 RON plus TVA ar putea fi considerată o neexecutare de mică însemnătate, care nu dă dreptul la rezoluțiune,

Intimata a transmis întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de motivele de casare arătate de recurentă, solicitând, totodată, respingerea acestuia, ca nefondat.

Înalta Curte, pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii, a calificat excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare ca excepție de nulitate și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Recursul de față este îndreptat împotriva unei sentințe pronunțate în temeiul art. 613 C. proc. civ., iar această cale de atac este supusă unei duble limitări; pe de o parte, rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. și obligă pe autorul său să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de control judiciar, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în Decizia nr. 1/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Având în vedere aceste repere, Înalta Curte constată că recurenta a indicat, formal, în susținerea căii extraordinare de atac, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea sentinței recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Referitor la motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de recurentă sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise acestor motiv de casare.

În acest sens, se constată că recurenta nu își argumentează criticile din perspectiva unor chestiuni de nelegalitate prin raportare la motivele de casare invocate, ci face referire la neanalizarea în concret de către curtea de apel a criticilor aduse hotărârii tribunalului arbitral, în acest context referindu-se, în mod expres, la faptul că elementul esențial care a generat litigiul, presupusa nelivrare a reactivilor, nu a fost deloc explicitat de către Tribunalul arbitral și de către Curtea de Apel București, recurenta aducând în dezbatere și faptul că a livrat LYC 1 conform facturilor din februarie, martie, mai, iulie, septembrie și octombrie 2023, iar inexistența unei comenzi pentru consumabilul LYC 1 este un fapt negativ, care nu trebuie dovedit de recurentă, sarcina probei aparținând părții adverse.

De asemenea, a mai făcut referire recurenta la faptul că: tribunalul arbitral a acordat daune morale fără să arate ce prejudicii concrete a avut în vedere, precum și că a acordat atât dobândă legală cât și rata inflației deși nu există temei legal sau contractual pentru acordarea ratei inflației; prin hotărârea arbitrală nu s-a făcut o interpretare concretă a probelor aduse în fața instanței; instanța arbitrală a încălcat dispozițiile art. 1270 din C. civ. admițând dreptul denunțării unilaterale al reclamantei, deși conform contractului acesta nu exista; hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 1552 C. civ., în acest sens redându-se considerente reținute de tribunal în hotărârea arbitrală.

Or, aducând în dezbatere aspecte vizând probele administrate, presupusa interpretare eronată a probatoriului și situația de fapt cu prezentarea unor alegații care relevă doar nemulțumirea recurentei referitoare la neînsușirea de către curtea de apel a susținerilor formulate, fără să se evoce o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare invocate, se constată că nu s-a respectat configurația actuală a recursului care impune părților evidențierea unor critici de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, cum este cazul în speță.

Dincolo de faptul că se relevă critici referitoare la hotărârea arbitrală, recurenta aduce în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, presupusa omisiune a analizării unor probatorii în sensul dorit de aceasta, respectiv relevanța pe care o anumită probă o are în soluționarea cauzei, situația de fapt, opinia personală privind interpretarea clauzelor contractului, evaluarea comportamentului părților, natura și conținutul obligațiilor contractuale și modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, aspecte ce nu pot fi circumscrise niciunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neanalizarea de către curtea de apel a criticilor aduse hotărârii tribunalului arbitral și afirmațiile care vizează hotărârea arbitrală, așa cum au fost prezentate de recurentă sunt simple alegații fără valoarea unei dimensiuni de nelegalitate, cu atât mai mult cu cât obiectul recursului trebuie să se înscrie în limitele prevăzute de art. 483 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În motivele de recurs nu se regăsesc considerații cu privire la modalitatea în care curtea de apel a justificat menținerea soluției instanței arbitrale, ci aprecieri generale și factuale legate de analiza sumară a celor susținute de recurentă și a neargumentării, în opinia recurentei, a soluției pronunțate, chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în recurs.

Afirmațiile recurentei nu au relevanța unor critici de nelegalitate, câtă vreme nu se aduc argumente concrete în sprijinul acestora, simplele alegații în sensul neexplicitării de către curtea de apel a elementului considerat esențial care a generat litigiul - presupusa nelivrare a reactivilor, și nemulțumirea recurentei față de concluzia la care a ajuns instanța neavând semnificația atribuită de autoarea demersului judiciar.

Înalta Curte constată că ceea ce invocă recurenta este de fapt o nemotivare determinată de lipsa analizării probelor existente la dosar, însă criticile formulate nu susțin în realitate nemotivarea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a interpretat probele administrate în cauză și a apreciat asupra concludenței și utilității acestora.

În consecință, constatând că recurenta nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul juridic al curții de apel ce a determinat respingerea acțiunii în anulare promovate de către aceasta și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin sentința recurată, partea rezumându-se a expune atât considerații teoretice generale despre ipoteza nemotivării unei hotărârii judecătorești, cât și simple opinii personale, potrivit cărora curtea de apel nu a explicitat elementul esențial al litigiului, Înalta Curte reține că, fără să combată în vreun fel argumentele curții de apel ce țin de corecta aplicare a legii, astfel cum au fost menționate în hotărârea atacată, și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, autoarea acestui demers judiciar a nesocotit natura căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm, în cea mai mare parte, în fața unei duplicări a susținerilor din etapa procesuală anterioară.

Așa fiind, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 27F din 28 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimată, urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 27F din 28 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta B. S.R.L. la plata sumei de 14.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.