ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 14.07.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, solicitând: obligarea pârâților la plata sumei de 750.000 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului (estimativ și provizoriu) cauzat prin notarea abuzivă în Cartea Funciară a sechestrului penal asupra imobilului teren în suprafață de 1.734 mp situat în Stațiunea Mamaia, actualizată cu indicele de inflație; obligarea pârâților la plata dobânzii legale la suma care face obiectul litigiului începând cu data introducerii acțiunii hotărârii și până la plata efectivă a creanței; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 726/22.06.2023, Tribunalul Constanța a hotărât următoarele: a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A., care prin decizia civilă nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, indicând, în mod expres, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului.

După expunerea circumstanțelor care au generat litigiul, recurenta, invocând aplicarea greșită a normelor de drept material, a evidențiat, în esență, următoarele:

Prima critică din recurs vizează soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În acest sens, recurenta a susținut că, raportat la dispozitivul și considerentele deciziei penale nr. 17/21.01.2021 a ICCJ, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a constatat că măsura sechestrului penal nu a vizat terenul proprietatea sa, punerea în executare de către OCPI Constanta a deciziei penale s-a făcut cu încălcarea limitelor titlului executoriu și că instanțele civile au soluționat plângerea împotriva notării abuzive a acestei măsuri în Cartea Funciara, cu încălcarea vădită a normelor legale aplicabile și fără a observa că în cauză nu s-a dispus măsura sechestrului penal asupra terenului în litigiu.

Așadar, contrar susținerilor instanței de apel, Statul Român are o răspundere obiectivă pentru modul în care se pune în executare hotărârea penală sau pentru erorile judiciare care au avut drept urmare încălcarea dreptului la proprietate al reclamantei și, ca atare, se legitimează procesual pasiv în speță.

Cea de-a doua critică din recurs vizează aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, sub aspectul faptei ilicite și a culpei.

Astfel, instanța de apel a analizat exclusiv condiția faptei ilicite și a culpei, apreciind că celelalte cerințe ale răspunderii civile delictuale nu se mai impun a fi analizate, nefiind îndeplinite primele două condiții de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatei-parate OCPI Constanța.

Cu privire la fapta ilicită și culpa intimatei-pârâte OCPI Constanta, în opinia recurentei, instanța de apel a reținut greșit: că aceasta era obligată să noteze în Cartea Funciară hotărârea penală definitivă, prin care s-a dispus sechestrarea terenului aparținând A.; că Rezoluția din 14.04.2008 emisă de Parchetul de pe lângă ICCJ, prin care s-a înființat Ordonanța de sechestru și s-a revocat sechestrul asupra terenurilor aparținând recurentei-reclamante, nu ar fi fost comunicată OCPI, odată cu hotărârea penală și că instanțele au analizat corectitudinea notării în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 7/1996.

Contrar acestor susțineri, se va observa că prin hotărârea penală nu s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra terenului menționat, chestiune lămurită prin decizia penală nr. 17/21.01.2021, pronunțată în dosar nr. x/2020.

Urmare a pronunțării acestei hotărâri, prin care instanța penală a stabilit că măsura sechestrului penal nu se referă la terenul recurentei, OCPI Constanța a dispus radierea măsurii sechestrului penal din Cartea Funciară.

De asemenea, în circumstanțierea faptei ilicite, a susținut recurenta, sunt edificatoare înscrisurile (evidențiate în memoriul de recurs), pe care OCPI Constanța le deținea și din care rezultă fără echivoc faptul că nu exista nicio măsură asiguratorie asupra acestui imobil la momentul notării hotărârii penale (1.03.2019) în Cartea Funciară.

Astfel, s-a făcut referire la: Ordonanța de instituire a sechestrului nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008, emisă de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, respectiv la Rezoluția din 14.04.2008, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție în dosar nr. x/2005, precum și la faptul că, în speță, culpa intimatei OCPI rezidă în notarea hotărârii penale în Cartea Funciară, fără a face verificările necesare și fără a observa că această hotărâre nu vizează terenul aparținând reclamantei.

Împrejurarea potrivit căreia notarea sechestrului penal în Cartea Funciară ar fi făcut obiectul analizei instanțelor în procedura specială, prevăzută de Legea nr. 7/1996, este lipsită de semnificație juridică având în vedere decizia penală nr. 17/21.01.2021 a ICCJ.

Se va observa, a mai arătat recurenta, că, prin adresa de punere în executare a sentinței penale nr. 148/F/10.07.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2008, modificată prin decizia penală nr. 32/A din 7.02.2019 a ICCJ, secția penală, nu este indicat expres terenul proprietatea sa ca obiect al sechestrului.

După redarea art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014, recurenta a concluzionat că, OCPI Constanța, prin prepușii săi, a săvârșit fapta ilicită în mod culpabil și încălcând norma legală evocată, a procedat la notarea abuzivă a sechestrului în Cartea Funciară, depășind astfel limitele titlului executoriu emis de instanța penală în dosar nr. x/2018.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea este nemotivată sub aspectul analizei condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Astfel, în opinia recurentei, în mod greșit instanța de apel nu a analizat criticile cu privire la cerința prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Recurenta a prezentat în cuprinsul cererii formulate o serie de aspecte care pot fi observate cu privire la cerința prejudiciului și care, în opinia acesteia, nu au fost analizate de instanța de apel; de asemenea, a făcut referire la principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului, amintind dispozițiile art. 1385 alin. (1) și alin. (3) C. civ., art. 1531, art. 1535 și art. 1385 alin. (4) din același cod.

A mai arătat recurenta că, în speță, prejudiciul cauzat prin notarea abuzivă în Cartea Funciară a hotărârii penale, prin care s-au menținut măsurile asigurătorii, care nu vizau societatea A., a fost determinat prin raportul de expertiză contabilă la valoarea de 203.626,44 euro.

Totodată, recurenta a menționat că legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din starea de fapt dovedită prin înscrisurile depuse în probațiune.

În final, recurenta a făcut referire la obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., la faptul că motivarea hotărârii este o cerință esențială, pentru efectuarea acestui act de procedură, indiferent în ce etapă procesuală ar fi pronunțată, precum și la faptul că nemotivarea hotărârii reprezintă temei de anulare a hotărârii.

În concluzie, contrar susținerilor instanței de apel, s-a arătat că, în speță, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. sunt îndeplinite față de ambii pârâți, motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursului.

Intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a transmis întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca nefondat, susținând și caracterul inadmisibil al căii de atac sub aspectul motivelor invocate de recurentă.

Totodată, intimatul Statul Român a transmis concluzii scrise, prin care a invocat nulitatea căii extraordinare de atac, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că partea a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Astfel, se constată că argumentele expuse în fundamentarea recursului cuprind semnificative referiri critice la modalitatea în care au fost evaluate probele administrate și la situația de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare, recurenta-reclamantă tinzând la schimbarea acesteia, fiind, astfel, aduse în dezbatere aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, cum impun dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, în argumentarea criticilor formulate, recurenta face referire la situația de fapt reținută de instanțele devolutive rezultată din succesiunea de acte și hotărâri judecătorești privind măsura sechestrului asigurător penal menționată în cauză, aducând în dezbatere chestiuni de netemeinicie.

Recurenta este nemulțumită de împrejurarea că nu i s-a admis demersul judiciar, în calea extraordinară de atac aceasta limitându-se, în cea mai mare parte, să reia susținerile din etapa procesuală anterioară și să evidențieze o serie de aprecieri personale, respectiv considerații teoretice cu privire la acțiunea în răspundere civilă delictuală, cu referire la motivarea unei hotărâri judecătorești, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de prim control judiciar în fundamentarea soluției pronunțate.

În ipoteza în care au fost invocate prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestor texte legale, recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivele de nelegalitate invocate și considerentele reținute de instanța de apel.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, sub aspectul unei pretinse nelegalități a deciziei recurate prin prisma confirmării soluției primei instanțe referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv prin prisma confirmării soluției privind nereținerea răspunderii civile delictuale a OCPI Constanța, raportată la modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului susținerilor din apel, nu este suficientă pentru a se proceda la admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, instanța nefiind ținută să răspundă argumentelor părților în raport cu convingerile acestora.

Criticile recurentei se raportează exclusiv la situația de fapt, reluând nemulțumiri privind aprecierea probelor, fără a combate analiza efectuată de instanța de apel, exprimându-se doar dezacordul cu soluția pronunțată, iar nu cu raționamentul juridic care o fundamentează.

Recurenta-reclamantă, nemulțumită fiind de constatarea neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită și culpa), tinde să procedeze la schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel și susține, în esență, că în circumstanțierea faptei ilicite sunt edificatoare o serie de înscrisuri, enumerate în cererea de recurs, iar culpa intimatei OCPI rezidă în notarea hotărârii penale în Cartea Funciară, fără a se face verificări și fără a se observa că respectiva hotărâre nu vizează terenul reclamantei. Or, o astfel de abordare, prin care se tinde a se demonstra că îndeplinirea faptei ilicite și a culpei pârâtei rezultă din o serie de înscrisuri aflate la dosarul cauzei, inclusiv hotărâri judecătorești, nu poate fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului, al cărei specific este cercetarea unor aspecte de nelegalitate.

Cererea de recurs nu permite identificarea unor motive de nelegalitate privitoare la considerentele deciziei atacate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Faptul că se invocă anumite dispoziții legale (ex: art. 1349 C. civ., art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014, etc.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Este de subliniat că, în condițiile în care criticile vizând nemulțumirea recurentei față confirmarea prin decizia atacată a soluției primei instanțe (în sensul că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile cumulativ prescrise de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale - fapta ilicită și culpa intimatei-pârâte OCPI Constanța), aduc în dezbatere chestiuni de netemeinicie, celelalte susțineri evidențiate în cererea de recurs, referitoare la nemotivarea hotărârii în ceea ce privește celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale (existența prejudiciului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), nu prezintă nicio relevanță din perspectiva nulității căii de atac, sancțiunea nulității neputând fi înlăturată prin referiri la o analiză pe care instanța de apel nu avea obligația de a o face.

De altfel, și acest set de observații privind nemotivarea hotărârii sub aspectul existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, ca și celelalte critici la care s-a făcut referire mai sus, antamează chestiuni de netemeinicie, recurenta fiind nemulțumită de modul în care instanța de apel a confirmat pe baza probatoriului și a situației de fapt că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte OCPI Constanța, tinzând, în realitate, la o reanalizare a fondului litigiului, repunând în discuție probele, ceea ce nu este permis în recurs.

De altfel, în privința recursului dedus judecății ne aflăm în fața unei duplicări, în cea mai mare parte, a susținerilor din etapa procesuală anterioară, aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curții de Apel București spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea specificului acestei căi extraordinare de atac, trecând peste evidența procedurală că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu o nouă judecată pe fond.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/LP din 6 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2025.