ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1448/2025

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la 12.01.2024, sub nr. x/2024 pe rolul Curtții de Arbitraj Comercial București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, reclamanta A. S.A. a solicitat, în principal, să se constate ineficacitatea clauzei prevăzută în art. 18 al Contractului de Închiriere nr. x/09.07.2024. În subsidiar a solicitat să se adapteze Contractul de închiriere nr. x/09.07.2024 prin ajustarea cuantumului chiriei în conformitate cu actualele realități ale pieței, în principal, și în subsidiar, prin acordarea reclamantei a unui drept unilateral de denunțare a contractului simetric dreptului unilateral de prelungire de care se bucură în mod nelegitim pârâta.

Prin sentința arbitrală nr. 6/14.10.2014, Curtea de Arbitraj Comercial București de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, în dosarul arbitral privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâta B. S.R.L., a respins ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa de obiect a unor capete de cerere, a respins capătul principal al cererii de arbitrare privind constatarea ineficacității (nulității absolute) a clauzei prevăzute la art. 18 din contractul încheiat între părți, cu consecința încetării contractului, a admis în parte cererea arbitrală, respectiv capătul de cerere subsidiar privind adaptarea art. 18 din contract, în sensul acordării unui drept de denunțare unilaterală a contractului în favoarea reclamantei, respingând totodată celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare invocând dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. f), g) și h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 18 din 19.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a fost respinsă acțiunea în anulare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, B. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că sentința atacată este nelegală și se impune casarea acesteia, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta critică greșita aplicare de către curtea de apel a prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.. Potrivit recurentei, în mod eronat se reține prin sentința recurată că lipsa motivelor ar viza numai lipsa totală a unui raționament juridic. Arată recurenta că nu a susținut în fața curții de apel că motivarea sentinței arbitrale trebuie să includă un răspuns detaliat la toate argumentele invocate de către părți, ci este necesar să rezulte din cuprinsul hotărârii că judecătorii sau arbitrii au avut în vedere aceste argumente și au răspuns la acestea. În continuare recurenta face trimitere la practică judiciară și doctrină, astfel cum au fost reținute în materia motivării hotărârii.

Totodată, autoarea căii de atac susține că în mod greșit curtea de apel nu a constatat că motivarea tribunalului arbitral majoritar lipsește cu desăvârșire cu privire la considerentele pentru care a înlăturat susținerile acesteia în legătură cu neîndeplinirea condițiilor de aplicare a impreviziunii. Deși ambele părți au pus concluzii în fața tribunalului cu privire la neîndeplinirea condițiilor de aplicare a impreviziunii în raport de prevederile art. 1271 C. civ., arată recurenta, tribunalul arbitral nu a avut în vedere susținerile niciuneia dintre părți, a schimbat temeiul juridic comun al cererilor și apărărilor părților și a făcut o pretinsă și nepermisă aplicare a vechiul C. civ.. În opinia recurentei, caracterul confuz și lipsit de logică al motivării este relevat și de măsura dispusă de către arbitrii majoritari. Astfel, deși tribunalul a fost învestit cu o cerere de adaptare a contractului pentru impreviziune, în sentința arbitrală se adoptă de fapt o măsură de modificare a contractului în raport de conținutul originar al acestuia și nu se reține niciun fel de schimbare a împrejurărilor, conchide recurenta.

De asemenea, autoarea recursului susține că tribunalul arbitral nu a motivat respingerea capătului de cerere care are caracter principal față de cel care a fost admis, iar curtea de apel a considerat că acest motiv de anulare a sentinței arbitrale nu ar putea fi invocat cu succes deoarece interesul acesteia ar fi fost discutabil. O astfel de apreciere nu poate fi admisă într-o hotărâre judecătorească, potrivit recurentei. Analiza capătului principal de cerere, arată recurenta, nu poate fi disociată de analiza capătului subsidiar, iar lipsa considerentelor cu privire la soluționarea capătului principal afectează în mod direct și valabilitatea motivării cu privire la capătul subsidiar. În mod eronat a apreciat curtea de apel că tribunalul arbitral ar fi motivat implicit respingerea capătului de cerere principal, deoarece a optat pentru echilibrarea contractului în formula descrisă prin cererea subsidiară, concluzionează recurenta.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta redă din considerentele sentinței recurate și arată că nerespectarea unor reguli de logică elementară nu reprezintă o simplă chestiune de calitate a motivării, ci de existența acesteia.

Printr-o altă critică, recurenta susține greșita aplicare de către curtea de apel a prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. În acest sens, se arată că sentința recurată încalcă dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) C. proc. civ.. În opinia recurentei, soluția pronunțată de curtea de apel are ca premisă greșită faptul că analiza condițiilor prevăzute de art. 1271 C. civ. era o chestiune lăsată la latitudinea tribunalului arbitral, în determinarea legii aplicabile în timp a contractului. Or, arată recurenta, între părți nu exista dispută cu privire la aplicarea C. civ. din 1864 și aplicarea art. 1271 Noul C. civ. ca sediu al materiei pentru analiza condițiilor necesare aplicării impreviziunii. Față de poziția comună a părților, în acord cu prevederile art. 9 și art. 22 C. proc. civ., tribunalul arbitral avea obligația de a analiza incidența impreviziunii raportat la prevederile art. 1271 C. civ., față de care ambele părți și-au formulat susținerile și apărările, precizează recurenta. Autoarea căii de atac mai susține că sentința recurată încalcă prevederile art. 553 și art. 608 C. proc. civ.. În acest sens, arată că prin considerentele din sentința arbitrală care ignoră limitele învestirii tribunalului arbitral, curtea de apel a intervenit pe fondul cauzei, modificând cadrul legal cu care a fost învestit tribunalul arbitral.

Totodată, recurenta susține că a fost aplicat greșit de către curtea de apel principiul contradictorialității. În acest sens arată că utilizarea unui articol de specialitate juridică reprezintă un motiv de drept sau o explicație care ar fi trebuit supusă dezbaterii contradictorii a părților, potrivit art. 14 alin. (6) C. proc. civ.. De asemenea, recurenta susține că un alt aspect decisiv din perspectiva contradictorialității este legat de modul în care curtea de apel a soluționat aspectul privind legea aplicabilă impreviziunii. Arată în acest sens că instanța a remarcat faptul că tribunalul arbitral ar fi optat pentru aplicarea legii vechi în privința impreviziunii, însă a ignorat faptul că tribunalul ar fi trebuit să pună în discuția părților această posibilitate.

Se menționează totodată că puterea acordată de lege instanțelor judecătorești pentru a interveni în contractele civile, încheiate în condiții de egalitate juridică și economică, este una care se exercită numai în condiții excepționale, strict reglementate de lege. În opinia recurentei, singurele măsuri pe care le poate dispune o instanță dacă apreciază că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii nu pot fi decât cele prevăzute expres de lege, iar modificarea contractului prin inseararea unui drept de denunțare neprevăzut de părți nu poate fi admisă ca măsură reparatorie care poate fi dispusă de instanță, deoarece nu se încadrează pe niciuna dintre dispozițiile art. 1271 C. civ.

O altă critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.. Recurenta susține că prin acțiunea în anulare s-a arătat că în mod greșit arbitrii majoritari au acordat intimatei un drept de denunțare unilaterală a contractului. Dispozitivul sentinței arbitrale este în mod vădit diferit de petitul cererii arbitrale, diferența cheie dintre dispozitiv și petit este că în dispozitiv nu se mai regăsește precizarea că dreptul de denunțare ar trebui să fie simetric dreptului de prelungire a contractului, pe care părțile îl negociaseră, iar intimata îl confirmase în anul 2014, concluzionează recurenta.

Sub un ultim aspect, autoarea căii de atac susține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv prezența motivelor străine de natura cauzei. În acest sens, arată că în cadrul acțiunii în anulare a criticat lipsa totală a motivării primului capăt de cerere privind ajustarea cuantumului chiriei în temeiul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.. Cu toate acestea, arată recurenta, în mod greșit curtea de apel a analizat criticile privind lipsa motivării primului capăt subsidiar privind ajustarea cuantumului chiriei prin raportare atât la motivul de anulare prevăzut la lit. f), cât) și la) cel de la lit. g) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2025 instanța supremă a respins excepția nulității, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situația de fapt, probele administrate și aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Înalta Curte reține că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac susține că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta susține în esență că, în mod eronat s-a reținut prin sentința recurată că lipsa motivelor ar viza numai lipsa totală a unui raționament juridic și că în mod greșit curtea de apel nu a constatat că motivarea tribunalului arbitral majoritar lipsește cu desăvârșire cu privire la considerentele pentru care a înlăturat susținerile referitoare la neîndeplinirea condițiilor de aplicare a impreviziunii.

Înalta Curte constată că recurenta nu invocă o lipsă de motivare a sentinței curții de apel, ci o pretinsă greșită aplicare a motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Aceste critici nu vor fi însușite de Înalta Curte.

Instanța supremă reține că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desființată dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

Înalta Curte constată că din motivarea curții de apel rezultă că aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ. și a răspuns criticilor societății B. privind nemotivarea sentinței arbitrale.

Din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța învestită cu acțiunea în anulare a aplicat în mod corect normele procesuale invocate, arătând că aspectele cricate de către recurentă au în vedere, în realitate, calitatea, coerența și conținutul concret al motivării, aspecte care depășesc cadrul motivului invocat.

Se observă că în mod judicios curtea de apel a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că în ciuda caracterului concis al redactării, hotărârea arbitrală conține un raționament juridic coerent care susține soluția din dispozitiv, fiind indicate normele de drept și modalitatea în care acestea se aplică situației de fapt concrete din dosar.

De asemenea, se constată că instanța învestită cu acțiunea în anulare a avut în vedere și susținerile referitoare la motivarea tribunalului arbitral privind îndeplinirea condițiilor de aplicare a impreviziunii, prevăzute de art. 1271 C. civ.. Se observă că la fila x din sentința recurată, curtea de apel a explicat în mod corect că "neanalizarea separată a tuturor argumentelor părților nu constituie o lipsă de motivare în sensul art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., iar raționamentul expus de tribunalul arbitral referitor la instituția impreviziunii are la bază exclusiv dispozițiile vechiul C. civ., chestiunea neanalizării dispozițiilor art. 1271 C. civ. reprezentând o chestiune care constituie o critică pe fond a raționamentului juridic prezentat de tribunalul arbitral și care depășește limitele cazului de anulare invocat."

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, judecata realizată de curtea de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a sentinței civile recurate din această perspectivă.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora tribunalul arbitral nu a motivat respingerea capătului principal de cerere, instanța supremă constată că, în realitate, criticile recurentei vizează nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța arbitrală sub acest aspect. Aceste argumente privesc în concret lipsa motivării sentinței tribunalului arbitral, fiind expuse și prin acțiunea în anulare, critici care și-au găsit o rezolvare prin sentința recurată.

Sub același aspect, argumentele privind încălcarea principiului disponibilității și rolului activ al judecătorului, precum și a dispozițiilor art. 553 și art. 608 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu vor fi însușite de Înalta Curte de Casației și Justiție.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar conform art. 22 alin. (5) din același cod, "… judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora." Totodată, potrivit art. 553 C. proc. civ. "Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești."

Se observă că deși recurenta susține că soluția pronunțată de curtea de apel a fost dată cu încălcarea normelor procesuale enunțate, având ca premisă greșită faptul că analiza condițiilor prevăzute de art. 1271 C. civ. era o chestiune lăsată la latitudinea tribunalului arbitral și ignorând limitele învestirii instanței arbitrale, criticile recurentei vizează nemulțumirea acesteia cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond sub acest aspect.

Așadar, se constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, însă, controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie, iar invocarea motivului prevăzut de lit. h) a art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului.

În ceea ce privește referirile recurentei privind încălcarea principiului contradictorialității, criticând modul în care curtea de apel a analizat argumentele acesteia privind nepunerea în discuție contradictorie de către tribunalul arbitral a articolului de specialitate juridică, nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept procesual. Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a reținut că, potrivit art. 14 alin. (6) C. proc. civ., principiul contradictorialității nu presupune punerea în discuția părților a unor articole de specialitate juridică.

Referitor la criticile privind legea aplicabilă impreviziunii și aspectele privid puterea acordată de lege instanțelor judecătorești în vederea adapării unui contract supus impreviziunii, instanța supremă constată că recurenta aduce în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv.

De altfel, instanța supremă constată că, în realitate, criticile invocate sub acest aspect reprezintă un pretext pentru a repune în discuție judecata în fond printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, or, invocarea motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu trebuie să urmărească reexaminarea pe fond a litigiului, deoarece controlul efectuat de instanță asupra hotărârii arbitrale este un control de legalitate, nu de temeinicie,

Referitor la criticile prin care se susține aplicarea greșită a dispozițiilor art. art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, fiind invocate formal, recurenta nu arată în concret cu ce a greșit curtea de apel și de ce norma procesuală nu a fost corect aplicată, ci reia criticile din acțiunea în anulare potrivit cărora dispozitivul sentinței arbitrale este diferit de petitul cererii arbitrale, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat prezența în cadrul sentinței recurate a motivelor străine de natura cauzei. Susține recurenta că în mod greșit curtea de apel a analizat criticile acesteia privind lipsa motivării primului capăt subsidiar privind ajustarea cuantumului chiriei prin raportare atât la motivul de anulare prevăzut la lit. f), cât) și la) cel de la lit. g) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., deși a criticat lipsa totală a motivării primului capăt de cerere doar în temeiul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Înalta Curte reține neîntemeiate aceste critici.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătorești stabilesc, în privința considerentelor, că acestea conțin pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța supremă constată că modalitatea în care curtea de apel a răspuns argumentelor formulate de B. întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată în raport de toate criticile formulate sub aspectul nemotivării sentinței arbitrale. Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 18 din 19 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de A. S.A., Înalta Curte reține că potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Ca urmare a transmiterii calității procesuale în temeiul art. 38 C. proc. civ., la termenul de judecată din 15 octombrie 2025, instanța a dispus scoaterea din cauză a societății intimate A. S.A. și introducerea în cauză a societății C. S.A. Având în vedere că facturile, reprezentând onorariu de avocat, depuse de către apărătorul intimatei-pârâte, au fost achitate de către A. S.A., societate care nu mai are calitate procesuală în această cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 18 din 19 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de A. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2025.