ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1407/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2230/2022 din 7 decembrie 2022, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta A. S.A. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă.

La Tribunalul Harghita acțiunea a fost înregistrată sub nr. x/2022, la 21 decembrie 2022. Prima instanță a reținut că prin cererea formulată la 29 iunie 2022, completată la 26 octombrie 2022, precizată la 25 noiembrie 2022 și la 14 martie 2023, reclamanta UAT Comuna Sâncrăieni a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei A. S.A. la recalcularea consumului în conformitate cu prevederile legale pentru consumul uzual sau, în situația înregistrării eronate ori defectării grupului de măsurare, conform procedurii prevăzute de Ordinul nr. 121/2015 al ANRE, recalcularea facturilor în limita sumei de 95.010,82 RON, obligarea pârâtei la stornarea facturilor emise în perioada 01.11.2021 - 31.01.2022, precum și obligarea acesteia la întocmirea de noi facturi aferente aceleiași perioade în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 29/2016 al ANRE și a celorlalte reglementări aplicabile. Conform încheierii nr. 2/22.03.2023 acest petit a fost anulat, ca lipsit de obiect. Totodată, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei C. S.R.L. (fostă B.) la suportarea contravalorii facturilor fiscale emise pentru perioada de facturare x/2021-30.11.2021 - petit subsidiar, și a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate de către A. S.A. împotriva sentinței apelate, respectiv consecințele juridice care decurg din cunoașterea de către reclamantă a preluării furnizării de gaze de către A. în calitate de FUI sau aplicarea Regulamentului FUI cu privire la posibilitatea legală de plafonare a prețului energiei electrice, precum și aspectele referitoare la respectarea obligației de comunicare a preluării de către A..

În dezvoltarea acestor critici, recurenta arată că motivarea instanței de apel cu privire la majorarea prețului este nelegală, raportat la faptul că este aplicabil contractul cadru de furnizare a gazelor în regim de FUI al cărui model este în anexa 2 la Regulamentul FUI, susținând, totodată, că nu există niciun temei legal de obligare a furnizorului de gaze FUI să mențină prețul de la preluare pe toată perioada de aplicabilitate. Prin urmare, recurenta a precizat că instanța de apel nu a analizat clauzele contractuale, în condițiile în care prețul era stabilit contractual, astfel încât nu se putea interveni asupra lui, acest aspect fiind verificat de către ANRE în legătură cu perioada respectivă, constatarea fiind în sensul că aplicarea a fost făcută corect.

În acest context, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de apel a stabilit plafonarea unui preț care era variabil, în condițiile art. 3 din Anexa nr. 2 din Regulament, potrivit căruia prețul este stabilit de furnizorul de ultimă instanță prin raportare la prevederile legale. Prin urmare, nu se putea dispune plafonarea acestuia prin hotărâre judecătorească, deoarece prețul se calculează prin raportare la costul mediu de achiziție a gazelor naturale necesare asigurării consumului clienților preluați, recurenta invocând sub acest aspect omisiunea examinării dispozițiilor art. 31 - art. 33 din Regulamentul FUI cu referire la prevederile art. 1270 vizând forța obligatorie a contractului și art. 1534 C. civ. cu privire la prejudiciul produs, prin raportare la prețul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că art. 39 alin. (4) din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE prevede obligația transmiterii notificării privind preluarea consumatorilor în regim de FUI, fără a fi necesară dovada confirmării de primire a informării, întrucât nu este vorba de un act în sensul legii de procedură civilă, motiv asupra căruia instanța de apel nu s-a pronunțat.

Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că mare parte din considerentele deciziei recurate sunt preluări ale sentinței tribunalului, instanța de apel neanalizând în mod real criticile formulate în calea de atac, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (4) din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE, din perspectiva obligației de transmitere a notificării în corelație cu existența unei confirmări de primire.

S-a mai învederat faptul că punctul de vedere al pârâtei A. S.A. cu privire la comunicarea informarii de preluare a fost reținut cu putere de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., și în două hotărâri judecătorești rămase definitive, respectiv sentința civilă nr. 868/2023 a Judecatoriei Miercurea Ciuc și sentința civilă nr. 1490/2023 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, care, în cauze similare cu alți consumatori preluați în regim de FUI în circumstanțe identice cu UAT Sâncrăieni, au fost informați prin exact aceeași modalitate cu privire la preluarea lor de la B., instanțele apreciind asupra regularității acestei metode de comunicare prin raportare la art. 39 alin. (4) din Regulamentul FUI.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează aplicarea greșită a prevederilor anexei 4 a Regulamentului FUI, privind conținutul notificării de preluare, instanța de apel reținând în mod greșit că trimiterea la consultarea paginii de internet a pârâtei nu reprezintă o măsură care să asigure informarea consumatorilor asupra modalității de stabilire a prețului de furnizare în regim FUI și informații cu privire la termenele și condițiile de plată, fiind necesară indicarea acestor elemente în conținutul notificării de preluare.

Recurenta a mai precizat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 vizând forța obligatorie a contractului și art. 1534 din C. civ. întrucât instanța de apel nu a luat în considerare notificarea emisă de societatea B. S.A., fostul furnizor de gaze naturale, prin care intimata-reclamantă era informată că furnizarea de gaze naturale îi este asigurată în regim de furnizor de ultimă instanță și că, de la data notificării, are opțiunea să-și schimbe furnizorul. Subliniază că această notificare produce efecte juridice, în sensul art. 1534 C. civ., întrucât conduce la întreruperea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, existând obligația reclamantei de a întreprinde acțiuni de diminuare a prejudiciului pretins, în sensul alegerii altui furnizor de gaze naturale.

Intimata-reclamantă UAT Comuna Sâncrăieni a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, ce a fost respinsă pentru considerentele arătate în practica, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică, susținând în esență faptul că informarea de preluare nu îi este opozabilă reclamantei, având în vedere că lipsește dovada de comunicare la locurile de consum preluate.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției și a apărărilor invocate pe fondul cauzei. Totodată, recurenta a depus și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, va admite recursul pârâtei A. S.A., reținând următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-pârâta a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu au fost dezvoltate critici privind încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare să atragă nulitatea hotărârii atacate, examinarea deciziei din această perspectivă, nu este posibilă.

Înalta Curte, analizând cu prioritate criticile recurentei-pârâte privind nemotivarea deciziei atacate, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată motivul de casare ca fiind fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, astfel încât din considerentele acesteia să rezulte justețea soluției date și să poată fi realizat controlul judiciar al soluției. De asemenea, respectarea acestei dispoziții procedurale se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin recursul formulat, pârâta A. S.A. a criticat decizia atacată susținând că instanța de apel nu a examinat toate criticile formulate împotriva sentinței apelate, referitoare la consecințele juridice care decurg din cunoașterea de către reclamantă a preluării furnizării de gaze de către pârâta A. S.A. în calitate de FUI sau aplicarea Regulamentului FUI cu privire la posibilitatea legală de plafonare a prețului energiei electrice, precum și aspectele referitoare la obligația transmiterii notificării privind preluarea consumatorilor în regim de FUI, prin raportare la necesitatea existenței unei confirmări de primire a informării, în sensul legii de procedură civilă.

Nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură acivilă, constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei-pârâte se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece se invocă omisiunea analizării de către instanța de apel a criticilor referitoare la preluarea reclamantei de către pârâta A. S.A. în calitate de FUI, obligația de informare și modalitatea de comunicarea a preluării și consecințele încălcării acesteia, neexaminarea dispozițiilor din Regulamentul FUI cu referire la prevederile art. 1270 vizând forța obligatorie a contractului și art. 1534 C. civ. cu privire la prejudiciul produs, prin raportare la prețul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte notează că instanța de apel a reținut că, în cauză, nu a fost făcută dovada primirii notificării de preluare de către pârâta A. S.A., în termenul legal de 5 zile prevăzut de art. 39 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 173/2020.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a susținut că nu era necesară dovada confirmării de primire a informării, întrucât nu este vorba de un act în sensul legii de procedură civilă.

Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra regulilor de informare și modalitatea de comunicare a preluării din perspectiva criticilor invocate de pârâtă. Din examinarea considerentelor deciziei recurate rezultă că nu a fost analizată valența dată lipsei dovezii de primire a notificării de preluare în termenul legal de 5 zile, prin raportare la dispoziția specială din Ordinul nr. 173/2020 emis de ANRE.

Astfel, art. 39 alin. (4) din Ordinul ANRE nr. 173/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanță a gazelor naturale prevede că în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii de la OTS/OSD/OCA a listei prevăzute la alin. (2), FUI transmite clienților preluați informarea de preluare, care trebuie să conțină cel putin elementele prevăzute în anexa nr. 4.

Potrivit acestor reglementări, pârâta A. S.A. avea obligația de a transmite informarea privind preluarea în regim de furnizor de ultimă instanță, în Ordinul evocat nefiind mențiuni cu privire la obligativitatea existenței unei confirmări de primire a notificării.

În schimb, va fi înlăturat argumentul recurentei vizând comunicarea informării de preluare care a fost reținut cu putere de lucru judecat și în alte două hotărâri judecătorești, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., litigiile având ca obiect raporturi juridice diferite derulate între alte părți. Astfel, se constată că nu este suficientă demonstrarea unei similitudini între cazurile aflate pe rolul instanțelor pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat, pentru că, într-o astfel de ipoteză, s-ar ajunge în practică la obținerea unei soluții unice în dosare diferite, cu elemente faptice diferite, doar în considerarea faptului că anumite chestiuni asemănătoare au fost tranșate deja.

De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a examinat dispozițiile art. 31-33 din Regulamentul FUI, făcând trimitere și la prevederile art. 1270 și 1534 C. civ., în acest sens susținându-se că Regulamentul conține formule de calcul cu privire la prețul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI, care de altfel a fost stabilit contractual, astfel încât nu se putea interveni asupra lui, împrejurare verificată de către ANRE, constatarea fiind în sensul că aplicarea a fost făcută corect.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, în lipsa unei informări complete și la timp, reclamanta nu a putut să își exprime dezacordul cu privire la preluarea de către recurenta-pârâtă, în calitate de FUI, motiv pentru care a validat soluția primei instanțe cu privire la calculul unui preț unitar fără TVA de 0,37198 RON/kwh.

În condițiile în care Înalta Curte a găsit fondat motivul de recurs referitor la regulile de informare vizând preluarea reclamantei de către A. S.A., care se află în strânsă legătură cu motivul privind prețul de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI, se constată că din decizia recurată lipsește analiza instanței cu privire la dispozițiile Ordinului ANRE nr. 173/2020 referitoare la modul de stabilire a prețului de furnizare a gazelor naturale în regim FUI, care este legal, reglementat pe baza formulelor de calcul din Regulament, fiind astfel necesară examinarea posibilității legale de a dispune prin hotărâre judecătorească plafonarea prețului, raportat la critica recurentei în sensul că acesta este variabil și depinde de condițiile existente pe piață, de la lună la lună.

În final, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul încălcării unor dispoziții de drept material, însă, așa cum s-a reținut anterior, decizia atacată conține considerente sumare și confuze asupra elementelor esențiale ale cauzei, astfel că lipsește o premisă esențială și indispensabilă pentru exercitarea atribuțiilor instanței de recurs, pentru examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile. Întrucât au fost găsite fondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., devine de prisos a analiza aspectele de nelegalitate relative la încălcarea normelor de drept material. Ele vor fi avute în vedere, în condițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., de instanța de apel care va judeca din nou cauza și va proceda la analiza prevederilor legale invocate de recurentă prin prisma dispozițiilor speciale prevăzute de Ordinul ANRE nr. 173/2020 raportat la Regulamentul FUI.

În consecință, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată se impune admiterea recursului declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 377/A din 3 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării acesteia și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În rejudecare se vor analiza toate susținerile și apărările părților și se vor administra probele care se impun, se va proceda la interpretarea dispozițiilor din Ordinul nr. 173.2020 emis de ANRE și din Regulamentul FUI pentru a se stabili corect raporturile juridice dintre părți, drepturile și obligațiile acestora, cu referire la posibilitatea de plafonare a prețului de furnizare a gazelor naturale în regim de FUI și obligativitatea existenței unei confirmări de primire a notificării de preluare, aspecte esențiale în vederea pronunțării unei hotărâri legale.

Având în vedere soluția de admitere a recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de părți nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de curtea de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestor cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 377/A din 3 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.