ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2026

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2026

HOTĂRÂRE
22.01.2026
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

deliberând asupra conflictului negativ de competentă, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 28 octombrie 2025, sub nr. x/2025, contestatorii A. și B. au formulat, în contradictoriu cu intimata C. S.A., fost D. S.A., contestație la executare, solicitând anularea formelor de executare silită si executării înseși, pentru suma de 98.019,47 RON (reprezentând debit la data de 22.07.2025) + 7.050,00 RON, reprezentând presupuse cheltuieli de executare silită, rezultat din Contract de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. x din data de 24 septembrie 2008, împreună cu anexele sale, inclusiv a încheierii de încuviințare a executării silite nr. 164 din 22 septembrie 2015 (n.n. nu cunoaștem instanța care a pronunțat încheierea antemenționată și nici instanța care a fost investită să o pronunțe, deoarece nu ne-au fost comunicate alte acte), documente și acte precizate în somația regăsită în dosarul de executare nr. 164 din 08.10.2023 al BEJ E., comunicată și primită în data de 20.10.2025, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, au formulat o cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, respectiv o cerere de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

La 17 noiembrie 2025, F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a arătat că a preluat calitatea procesuală a C. S.A., ca urmare a fuziunii prin absorbție.

Prin sentința civilă nr. 3659 din 17 noiembrie 2025, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se soluționează de instanța de executare, respectiv instanța în circumscripția căreia domiciliază debitorul. Totodată, făcând trimitere la principiul unicității instanței de executare și reținând că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din 21 aprilie 2015, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 12316 din 8 decembrie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reținând că Judecătoria Sectorului 1 București doar a învestit cu formulă executorie contractul de credit care constituie titlu executoriu, fără a încuviința și executarea silită a acestuia, astfel încât competența teritorială se stabilește în raport cu domiciliul debitorului care, în speță, este în circumscripția Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii dedus judecății de contestatorii A. și B. este reprezentat de contestația la executare formulată de aceștia împotriva executării silite pornite la cererea intimatei F. S.A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. x din 24 septembrie 2008, în dosarul de executare nr. 164/2023.

Conform dispozițiilor art. 640 din C. proc. civ., "cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială".

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: "(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților (…)." Se constată că acest text de lege instituia un caz de competență teritorială alternativă, fiind competentă a soluționa cererea creditorului de învestire cu formulă executorie fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.

În aplicarea acestor dispoziții legale, prin încheierea pronunțată la 21 aprilie 2015 în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4571/20.10.2005.

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea următoarele: "(2) Executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (6) încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare."

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanța de judecată.

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care debitorii au solicitat anularea executării silite și anularea tuturor formelor de executare, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "contestația se introduce la instanța de executare". În ceea ce privește instanța competentă material și teritorial a soluționa contestația la executare, aceasta se stabilește în raport cu prevederile art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Ca atare, contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

Împrejurarea că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 1 București nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă și nici nu devine instanță de executare.

Este important de subliniat că în cauză nu este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care s-a statuat în sensul că: "instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, care să devină astfel instanță de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).

Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa contestația la executare este instanța de executare, determinată conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., și anume Judecătoria în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Prin acțiunea formulată la data de 06 martie 2024 pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea și înregistrată sub numărul de dosar x/288/2024,
ÎCCJ 2021-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2011/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 10 septembrie 2020, sub dosar nr. x/2020, contestatorul Minist
ÎCCJ 2024-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1793/2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă, la 1 iulie 2015, sub dosar nr. x/2015, conte
ÎCCJ 2024-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 298/2024
Ședința publică din data de 06 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s
ÎCCJ 2021-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1387/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul M
Sursă