ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 276/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23 ianuarie 2026, sub nr. x/2026, reclamantul A. a solicitat emiterea unui ordin de protecție, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D..

Prin sentința nr. 893 din 26 ianuarie 2026, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Balș.

În motivare, instanța a constatat că, în materia ordinelor de protecție, regula generală este aceea că cererea pentru emiterea ordinului de protecție se introduce la instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul ori reședința victima.

Ca situație de fapt a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse de reclamant, acesta are reședința în Italia, unde locuiește în prezent, însă, din verificările efectuate, din oficiu, de către instanță, rezultă că reclamantul figurează cu domiciliul activ în jud. Olt, indicându-se faptul că a plecat în străinătate în anul 2022 (când avea vârsta de 15 ani).

Instanța a apreciat că, în cauză, art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât acesta stabilește competența Judecătoriei Sectorului 1 București în subsidiar, când nu se poate identifica o instanță care să judece o cauză cu elemente de extraneitate, situație care nu se regăsește în speță întrucât se poate identifica instanța competentă să judece prezenta cerere, cât timp în baza de date a evidenței persoanelor reclamantul apare ca având domiciliul activ în județul Olt, și nu figurează cu domiciliul expirat la momentul introducerii prezentei cereri, pentru a se putea considera că lipsește elementul național care atrage competența instanței naționale, conform dispozițiilor legale incidente.

Învestită prin declinare, Judecătoria Balș, prin sentința civilă nr. 252 din 10 februarie 2026, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că nu se poate reține că reclamantul locuiește efectiv la adresa din jud. Olt, având în vedere susținerilor sale din cererea de chemare în judecată și ale reprezentantului convențional al acestuia care a precizat, la interpelarea instanței, că atât la momentului introducerii cererii de chemare în judecată, cât și în prezent, reclamantul locuiește la adresa indicată în acțiune, coroborate cu fișa DEPABD din care reiese că, deși are domiciliul în România din 21 februarie 2007, acesta figurează cu mențiunea "plecat în străinătate din 3.08.2022", precum și cu cartea de identitate eliberată de autoritățile italiene la 4 ianuarie 2024, care atestă că reclamantul figurează cu domiciliul în Italia.

Având în vedere și faptul că pârâții B. și C., precum și reprezentantul Ministerului Public, și-au exprimat voința ca pricina să fie soluționată de Judecătoria Sectorului 1 București, în raport cu dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantului de emitere a unui ordin de protecție în favoarea sa, împotriva pârâților B., C. și D., în temeiul Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție.

Instanțele aflate în conflict au apreciat diferit cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cauza, Judecătoria Sectorului 1 București considerând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, din verificările efectuate, rezultă că reclamantul figurează cu domiciliul activ în jud. Olt, și nu figurează cu domiciliul expirat la momentul introducerii prezentei cereri, pentru a se putea considera că lipsește elementul național care atrage competența instanței naționale, în timp ce Judecătoria Balș a apreciat că sunt incidente aceste dispoziții, în speță fiind făcută dovada că reclamantul nu locuiește la domiciliul din evidențele DEPABD și are reședința în Italia.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reține că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 prevede următoarele:

"(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor infracțiunilor."

Ca atare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens.

Art. 14 din Legea nr. 26/2024 este o normă atributivă de competență teritorială absolută de ordine publică, prin alin. (1) al acestui text de lege fiind instituit un caz de competență teritorială exclusivă, în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința victima.

Astfel cum este reglementat prin art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Conform dispozițiilor art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că, în accepțiunea C. civ., prin noțiunea de domiciliu la care face trimitere art. 179 lit. a) C. civ. trebuie să se înțeleagă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

În cauză, se observă că reclamantul a indicat în cererea privind emiterea ordinului de protecție că adresa sa este în Italia, Rho-Milano, str. x.

Totodată, în ședința de judecată de la data de 9 februarie 2026, la interpelarea instanței, reprezentantul convențional al reclamantului a precizat că, atât la momentul introducerii cererii, cât și în prezent, reclamantul locuiește la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv în Italia.

Aceste susțineri, coroborate cu mențiunile din cartea de identitate eliberată de autoritățile italiene, anexată cererii de chemare în judecată, fac dovada că domiciliul la care reclamantul locuiește efectiv este în Italia, nu în jud. Olt, astfel cum figurează în evidențele DEPABD.

Având în vedere că s-a determinat că pricina intră în competența instanțelor române, Judecătoria Sectorului 1 București respingând excepția necompetenței generale a instanțelor române, în raport cu dispozițiile din Regulamentul European nr. 1215/2012 și art. 1066 alin. (1) C. proc. civ., în continuare urmează a se da eficiență regulilor cuprinse în materie de competență teritorială la Titlul III din C. proc. civ. - Competența instanțelor judecătorești, Capitolul II - Competența teritorială.

În atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ. conform cărora, când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

Cum dispozițiile legii speciale, în speță art. 14 din Legea nr. 26/2024, prevăd competența teritorială a instanței de la domiciliul victimei, iar în cauză domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate, nu se poate stabili care anume judecătorie de pe teritoriul României este îndreptățită să soluționeze litigiul, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., competența teritorială aparține Judecătoriei Sectorul 1 București, instanță în favoarea căreia urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 februarie 2026, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.