ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2265/2025

Ședința publică din data de 8 decembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 28 decembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Serviciul Public de Impozite si Taxe Constanța, a formulat contestație la executare prin care a solicitat următoarele:

În motivarea cererii, a precizat, în esență, că deciziile de impunere care stau la baza presupuselor titluri executorii din anii 2004-2006, nu i-au fost comunicate niciodată. A susținut că la momentul cumpărării imobilului din Constanța, str. x, și-a înființat legal rolul fiscal, însă domiciliul pe care l-a indicat a fost în București, str. x, unde a locuit neîntrerupt.

A adăugat că a plătit la termen toate impozitele și debitele apartamentului din Constanța, astfel că, în opinia contestatorului, acesta nu mai datorează nicio altă sumă SPIT Constanța.

Totodată, a susținut că sumele pretinse pentru anii 2004-2016 sunt prescrise, deoarece, în realitate, contestatorul nu a fost supus executării silite, în cauză nefiind incidentă nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției.

Cu privire la deciziile de impunere care stau la baza presupuselor titluri executorii din anii 2017-2023, a susținut că nu i-au fost comunicate niciodată conform Codului de procedură fiscală. Contestatorul a susținut că intimatul avea obligația să i le comunice la adresa de domiciliu, pe care o cunoaște fără îndoială, însă acest lucru nu s-a întâmplat. A precizat și că, procedura de afișare este nelegal îndeplinită în absența unei comunicări prin poștă la domiciliul contestatorului.

În drept, a invocat dispozițiile Codului de procedură fiscală.

La data de 12 martie 2024 intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată.

Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța.

Prin sentința civilă nr. 16699 din 31 decembrie 2024, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 260 Codul de procedură fiscală în conformitate cu care,,(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență" și a art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a stabilit că instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația la executare formulată de contestatorul A. este Judecătoria Sectorului 2 București, având în vedere că domiciliul acestuia la data începerii executării silite în primul dosar de executare contestat (dosar nr. x/2004) se află în Sectorul 2 al Municipiului București, astfel cum rezultă din mențiunile înregistrate în baza de date a evidenței persoanelor.

Prin sentința civilă nr. 12287 din 6 octombrie 2025, Judecătoria Sector 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 168 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii titlului executoriu nr. x din 10 martie 2004, "(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (3) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

De asemenea, a arătat că potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ..".

În continuare, instanța a precizat că art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. statuează că dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, iar potrivit art. 24 (Legea aplicabilă proceselor noi) din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Articolul 25 (Legea aplicabilă proceselor în curs) din C. proc. civ. stabilește că procesele în curs, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Sub aspectul aplicării în timp a legii procesual civile, având în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 24 C. proc. civ. precum și data dosarului de executare (10.03.2004), instanța a reținut că în pricina dedusă judecății se aplică C. proc. civ. din anul 1865.

În motivare, a invocat prevederile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865 în conformitate cu care "contestația la executare se introduce la instanța de executare", dar și prevederile art. 373 alin. (2) din același act normativ care dispun că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Judecătoria Sector 2 București a constatat că în circumscripția sa nu a fost efectuat niciun act de executare, astfel că Judecătoria Sector 2 București nu are calitatea de instanță de executare, calitate ce trebuie stabilită prin raportare la acte de executare concrete efectuate de executorul judecătoresc.

Instanța reține că în cadrul dosarului de executare nr. 633/2004 s-a pornit împotriva contestatorului executarea silită prin poprirea conturilor deținute la B. - Sucursala Constanța, iar ca răspuns la această adresă B. a comunicat că s-a înființat poprirea pe conturile debitorului până la concurența sumei de 1.737,36 RON.

Astfel, reținând că nu există dovezi în sensul că respectivul cont al contestatorului de la B. ar fi deschis la o sucursala/filială aflată în Sectorul 2 București, în lipsa oricăror alte acte de executare efectuate în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București, instanța reține că în prezentul dosar are calitatea de instanță de executare Judecătoria Constanța (în a cărei circumscripție se afla B. - Sucursala Constanța, cu sediul în Constanța, str. x).

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Potrivit art. 20 C. proc. civ. de la 1865, există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Astfel cum a reținut și una dintre instanțele aflate în conflict, având în vedere că sunt emise mai multe titluri executorii fiscale pe perioada 2004-2022 și că executarea silită a început sub imperiul vechiul C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care statuează că "dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", dar și a dispozițiilor art. 25 (Legea aplicabilă proceselor în curs) din C. proc. civ. care stabilește că "procesele în curs, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Astfel, sub aspectul aplicării în timp a legii procesual civile, având în vedere dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și cele ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, precum și data primului dosar de executare (10 martie 2004), instanța reține că în pricina dedusă judecății se aplică C. proc. civ. din anul 1865.

Obiectul prezentului dosar, în care s-a ivit conflictul de competență, îl constituie contestația la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Serviciul Public de Impozite si Taxe Constanța împotriva executării silite ce formează obiectul mai multor dosare execuționale, care privesc același debitor și creditor cu privire la executarea unor decizii de impunere pentru plata aferentă impozitelor datorate pentru un imobil, situat pe raza municipiului Constanța.

Raportat la data primului dosar de executare, (10 martie 2004), Înalta Curte va avea în vedere în soluționarea prezentului conflict de competență dispozițiile art. 168 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data emiterii titlului executoriu nr. x/10.03.2004, în conformitate cu care,,(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ..".

Înalta Curte reține că, art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare", iar, conform art. 400 alin. (1) din același cod, contestația se introduce la instanța de executare.

Noțiunea de "instanță de executare" este definită de dispozițiile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, care statuează că aceasta este "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel" iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol: "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării. Or, acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.

Prin urmare, din dispozițiile legale mai-sus redate rezultă că o instanța devine "instanță de executare" în măsura în care există cel puțin un act de executare specific uneia dintre formele de executare, îndeplinit în raza sa teritorială.

În speță, executarea silită a început prin emiterea unei somații, având nr. de înregistrare 33868, din data de 15 martie 2004, în dosarul de executare silită nr. x/2004 care informa că s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu nr. x din 10 martie 2004 emis de organul fiscal din cadrul Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.

Se mai reține că în cadrul dosarului de executare nr. 633/2004 s-a pornit împotriva contestatorului executarea silită prin poprirea conturilor deținute la B. - Sucursala Constanța, iar ca răspuns la această adresă B. a comunicat că s-a înființat poprirea pe conturile debitorului până la concurența sumei de 1.737,36 RON.

În consecință, față de prevederile legale expuse mai sus și de faptul că executarea a avut loc pe raza de competență a Judecătoriei Constanța, aceasta este instanța în circumscripția căreia se va face executarea, fiind astfel competentă, ca instanță de executare, să soluționeze contestația la executare formulată în cauză.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 08 decembrie 2025, în ședință publică.