ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea principală înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 8 martie 2021, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul București, Primăria Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar și B. S.A. la plata contravalorii terenului în suprafață de 115 mp, situat în București.

Pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a formulat cerere de chemare în garanție a B. S.A. și a Prefecturii Municipiului București.

Prin sentința civilă nr. 1080 din 24 iunie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a constatat încetată judecata cererii principale și a cererii de chemare în garanție formulate împotriva B. S.A., a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea principală, a obligat pârâții Municipiul București, prin Primar General, și Primăria Municipiului București să plătească reclamantei suma de 80.383 euro, reprezentând contravaloarea terenului de 115 mp, situat în București, str. x, a respins cererea de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin Primar General.

Prin decizia civilă nr. 1738A din 29 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul și a obligat apelantele-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Împotriva acestei decizii, la 7 aprilie 2025, au formulat recurs pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul București, prin Primar General, solicitând casarea deciziei și trimiterea, spre rejudecare, la instanța de apel.

Recurenții-pârâți au invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în sinteză, următoarele critici:

- hotărârea este nemotivată sub aspectul reținerii datei de 05.12.2019 ca fiind momentul de la care curge prescripția extinctivă, precum și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București;

- aplicarea greșită a dispozițiilor art. 95-96 din Codul administrativ, fiind respinsă nelegal excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei București;

- aplicarea greșită a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, art. 1.349, art. 1.546 alin. (2), art. 2.517 și art. 2.528 din C. civ., întrucât termenul prescripției de 3 ani curge de la emiterea de către A.F.I. a procesului-verbal de punere în posesie, ca urmare a dispoziției nr. x/25.03.2014, acesta fiind momentul la care reclamanta a cunoscut paguba;

- reținerea greșită a întrunirii condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale a Primăriei Municipiului București și a Municipiului București, fapta fiind săvârșită de mandatarul B. S.A., cu depășirea limitelor mandatului;

- respingerea greșită a cererii de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București, prin aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 și a dispozițiilor Legii nr. 79/1997.

Intimata-chemată în garanție Prefectura Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Deși recurenții-pârâți au invocat explicit motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., se constată că susținerile privind greșita respingere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că recursul va fi analizat prin prisma acestor trei motive de casare.

Recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 95-96 din Codul administrativ, atunci când a respins excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului București, critică care se circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului București, instanța de apel s-a raportat la împrejurarea că fapta ilicită alegată constă în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006, fără a fi verificată situația juridică a imobilului, contract care a fost încheiat, în calitate de vânzător, de către Primăria Municipiului București, prin mandatar, ceea ce înseamnă că a fost considerată titular al dreptului de proprietate, având capacitatea să încheie contractul respectiv. Totodată, instanța de apel a reținut prevederile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că Primăria Municipiului București constituie o entitate funcțională, constituită potrivit legii, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârâtă.

În condițiile în care Primăria Municipiului București este chemată pentru a răspunde, în nume propriu, pentru o faptă ilicită săvârșită în cadrul exercitării atribuțiilor legale, acționând în numele Statului pentru a vinde chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995, locuințele trecute în proprietatea Statului, se reține că aceasta este o entitate care stă în judecată, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., chiar dacă nu are personalitate juridică proprie, după cum, în mod corect, a reținut instanța de apel. De altfel, față de pretenția dedusă judecății, fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, interesează numai aptitudinea Primăriei Municipiului București de a participa la raporturi juridice civile, nu și aceea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică (capacitatea de drept administrativ), astfel că nu are relevanță invocarea prevederilor art. 95-96 din Codul administrativ.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că decizia este nemotivată sub aspectul momentului de la care curge termenul de prescripție și al soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București.

Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, constituindu-se într-o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar. Tocmai de aceea, obligativitatea motivării hotărârii judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, în sensul prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice parte în cadrul unei proceduri judiciare având dreptul să prezinte judecătorului argumentele sale și să pretindă acestuia a le examina.

Prin hotărârea pronunțată în cauza Albina împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "dreptul la un proces echitabil include dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt, în mod real, ascultate, adică examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența".

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că "obligația pe care o impune art. 6 instanțelor de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke și Lenoble împotriva Franței), precum și că "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse" (cauza Helle împotriva Finlandei).

Instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, asigurând garanțiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt și de drept pentru care a respins apelul, ca nefondat.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, instanța de apel a argumentat că termenul de la care curge prescripția extinctivă este data pronunțării deciziei civile nr. 1928A/05.12.2019, prin care Curtea de Apel București a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, acesta fiind momentul la care intimata-reclamantă a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea. Deși invocă nemotivarea hotărârii, recurenții-pârâți critică, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a coroborat și a valorificat mijloacele de probă, cu toate că acest aspect nu poate forma obiect al controlului în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București, instanța de apel a arătat că, la momentul emiterii ordinului și a titlului de proprietate, numiții C. și D. erau proprietarii construcției și aveau în folosință terenul de sub aceasta, precum și curtea care o deservea, astfel că erau incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, neconstatându-se nici o încălcare a prevederilor legale de către Prefect. Considerentele deciziei recurate sunt clare și concise, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată nu poate fi asimilată unei nemotivări a hotărârii.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au învederat, sub un prim aspect, că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 2.528 din C. civ., atunci când a stabilit că termenul de prescripție curge de la 5 decembrie 2019, când Curtea de Apel București a pronunțat decizia civilă nr. 1928A. În opinia recurentelor-pârâte, intimata-reclamanta a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea la 16 iulie 2014, când A.F.I. a emis procesul-verbal de punere în posesie, ca urmare a emiterii dispoziției nr. x/25.03.2014 de către Primarul General.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Conform art. 2.528 alin. (1) din C. civ., "prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea". În lumina acestui text legal, se reține că, în situația acțiunilor în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, prescripția nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, ci de la momentul la care cel păgubit a cunoscut (moment subiectiv) ori trebuia să cunoască (moment obiectiv) paguba și pe cel care răspunde de ea.

Din modalitatea de argumentare a criticilor referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, rezultă că recurenții-pârâți nu invocă, în realitate, interpretarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 2.538 alin. (1) din C. civ., ci aduc în discuție modalitatea în care instanța de apel a interpretat și a coroborat mijloacele de probă, în vederea stabilirii momentului obiectiv de la care curge termenul de prescripție extinctivă. Or, astfel de critici nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu se referă la interpretarea sau aplicarea greșită a unei norme de drept material, ci la circumstanțele de fapt avute în vedere de către instanța de apel, atunci când a stabilit, în cauză, momentul de început al cursului prescripției extinctive.

Pentru a provoca un control de legalitate asupra dezlegărilor instanței de apel cu privire la excepția prescripției extinctive, recurentele-pârâte trebuia să invoce argumente de nelegalitate, iar nu să afirme chestiuni de fapt, în sensul că termenul de prescripție nu a început să curgă la 5 decembrie 2019, ci la 16 iulie 2014, când A.F.I. a emis procesul-verbal de punere în posesie.

Tot subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut că instanța de apel a aplicat, în mod greșit, prevederile art. 1349 și urm. din C. civ., atunci când a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii lor civile delictuale.

Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea recurentă o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit atunci când, în realitate, se critică situația de fapt ori modul de coroborare și interpretare a mijloacelor de probă, întrucât în recurs se exercită un control de legalitate, prin prisma conformității hotărârii atacate cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel).

În memoriul de recurs au fost invocate dispozițiile art. 1.349 din C. civ., însă, față de modul în care s-a argumentat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, se constată că recurenții-pârâți urmăresc, în realitate, reevaluarea situației de fapt, fiind nemulțumiți de concluzia instanței de apel, rezultată în urma coroborării mijloacelor de probă, în sensul că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru angajarea răspunderii lor delictuale.

Recurenții-pârâți au invocat formal dispozițiile art. 1.349 din C. civ., argumentele din memoriul de recurs vizând netemeinicia deciziei recurate, nu nelegalitatea acesteia, din moment ce dezlegarea lor implică analiza elementelor faptice, tinzând la o altă evaluare a situației de fapt decât cea realizată de instanțele de fond. În acest context, nu poate fi analizată susținerea că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, întrucât recurenții-pârâți reiau apărările formulate în fața instanțelor de fond, fără a indica, în concret, care sunt aspectele de nelegalitate a deciziei recurate.

În ce privește criticile privind respingerea cererii de chemare în garanție a Prefecturii Municipiului București, acestea nu pot fi primite, fiind invocate omisso medio, întrucât nu au fost invocate în apel, astfel că devin incidente prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "motivele de la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe recurenții-pârâți, fiind părțile care au pierdut procesul, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul București, prin Primar General, și Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 1738A din 29 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurenții-pârâți Municipiul București, prin Primar General, și Primăria Municipiului București să plătească intimatei-reclamante A. cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.