Decizia nr. 1543/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2019 la data de 19.03.2019, reclamanta A. S.A., prin lichidator B., a solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului București la semnarea Anexei nr. 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, precum și la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare în suma de 1.494.084 RON în conformitate cu dispozițiile art. 1.536 C. civ., calculată de la data 01.03.2016, când pârâta a fost pusă în întârziere și trebuia obținută avizarea actului, și până la data semnării Anexei 1, asupra echivalentului calculat la valoarea activului stabilită prin ultimul raport de evaluare în cuantum de 8.058.000 RON (1.783.000 euro), cu cheltuieli de judecată. La data de 17.10.2019, reclamanta a depus o cerere adițională prin care a învederat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Direcția Generală Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1033/29.07.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului București, ca rămasă fără obiect; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei de interes ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General și Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, a obligat pârâții Municipiul București și Direcția Generală Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București la semnarea Anexei nr. 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat; a obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 8.058.000 RON începând cu data de 31.05.2019 și până la data executării obligației principale, precum și la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat redus.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 1832/16.12.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de apelanții-pârâți Municipiul București prin Primar General și Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului împotriva sentinței civile nr. 1033/29.07.2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.A. prin lichidator B. și cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului București, a anulat în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluția dată capătului doi de cerere și a reținut acest capăt de cerere spre rejudecare, a acordat termen pentru evocarea fondului capătului doi de cerere la data de 17.03.2022, ora 11:00, cu citarea părților și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin decizia nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus majorarea onorariului expertului C. cu suma de 2.000 RON, în sarcina reclamantei și a pârâților, câte 1.000 RON fiecare și, evocând fondul, a respins capătul doi de cerere formulat de reclamanta A. S.A. prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Primăria Municipiului București, toți cu sediul în București, ca neîntemeiat. A obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator B., invocând greșita aplicare a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Consideră, în esență, că este greșită calificarea obligației ca fiind neevaluabilă în bani, întrucât obligația de semnare a Anexei 1 este indisolubil legată de valoarea economică a terenului, evaluat la 8.058.000 RON. Această obligație generează direct un drept patrimonial evaluabil în bani, iar lipsa semnării Anexei I a împiedicat reclamanta să valorifice un teren concret determinat și evaluat. Mai susține că semnarea Anexei 1 nu este un simplu act administrativ fără implicații economice, ci reprezintă o condiție sine qua non pentru recunoașterea unui drept patrimonial; terenul este un bun evaluabil în bani, iar întârzierea semnării Anexei 1 afectează direct valorificarea acestuia. În continuare, arată că, din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că Direcția Generală Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București are competența exclusivă de a verifica și aviza datele din Anexa 1, conform organigramei și legislației aplicabile (art. 15 din Criteriile nr. 2665/1992); refuzul nejustificat al acesteia de a semna documentul împiedică îndeplinirea procedurii administrative. Curtea de Apel nu a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri corespunzătoare prejudiciului suferit din cauza întârzierii semnării, iar refuzul de acordare a daunelor moratorii a fost bazat pe o interpretare eronată a naturii juridice a obligației de a semna Anexa 1 și a art. 1536 C. civ. Arată, în acest sens, că obligația de a semna Anexa 1 este una evaluabilă în bani, deoarece semnarea permite obținerea certificatului de atestare drept proprietate asupra unui teren cu valoare economică clară. Conform principiului reparării integrale (art. 1385 C. civ.), prejudiciul cauzat prin întârzierea executării unei obligații de a face trebuie acoperit; în speță, Curtea de Apel nu a recunoscut prejudiciul economic concret cauzat de refuzul de a semna Anexa 1, încălcând principiul reparării integrale a pierderilor. Consideră că instanța nu a sancționat corespunzător comportamentul culpabil al PMB, care a întârziat timp de 20 de ani îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege, iar fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate. Invocă jurisprudență relevantă a ÎCCJ în susținerea recursului și solicită admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune moratorii, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recurenta-reclamantă A. S.A. și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv de casare potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când a fost pronunțată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Subsumat motivului de recurs invocat, reclamanta reproșează instanței de apel că, încălcând dispozițiile art. 1536 din C. civ., în mod greșit nu a reținut caracterul evaluabil al obligației de a semna Anexa 1 și, de asemenea, în mod eronat nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului economic concret cauzat prin refuzul semnării; a susținut că fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate, în acord cu dispozițiile art. 1357 C. civ. Evocând într-o modalitate rezumativă situația de fapt stabilită de către instanțele devolutive și necontestată de către părți, în măsura necesară analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost precizat, a vizat obligarea pârâților Municipiul București prin Primar General și Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului la semnarea Anexei nr. 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, precum și la plata daunelor moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare în sumă de 1.494.084 RON în conformitate cu dispozițiile art. 1.536 C. civ., calculată de la data 01.03.2016 și până la data semnării Anexei 1, asupra echivalentului calculat la valoarea activului stabilită prin ultimul raport de evaluare, în cuantum de 8.058.000 RON. Prima instanță a admis în parte cererea, a obligat pârâții la semnarea Anexei nr. 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, reținând că sunt incidente prevederile art. 1528 alin. (1) C. civ. De asemenea, instanța a obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 8.058.000 RON începând cu data de 31.05.2019 (iar nu de la 01.03.2016 cum se solicitase) și până la data executării obligației principale. Pentru a admite acest din urmă capăt de cerere, instanța a constatat că, potrivit art. 1536 C. civ., pârâții datorează daune interese egale cu dobânda legală având în vedere neexecutarea obligației, ce urmează a fi calculată de la data la care debitorii au fost puși în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, anume de la momentul comunicării cererii de chemare în judecată la data de 31.05.2019. Prin decizia civilă nr. 1832/16.12.2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâți, a anulat în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluția dată capătului doi de cerere, a reținut acest capăt de cerere spre rejudecare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar prin decizia atacată, evocând fondul, Curtea de Apel București a respins capătul doi de cerere, ca neîntemeiat. Instanța de apel a considerat că obligația de a semna Anexa 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat este o obligație de a face neevaluabilă în bani, care nu poate avea drept echivalent valoarea de circulație a terenului cu privire la care a fost întocmită Anexa 1. Printr-o primă critică, subsumată motivului de recurs invocat, recurenta învederează că au fost încălcate dispozițiile art. 1536 din C. civ., respectiv hotărârea instanței de apel este nelegală, prin interpretarea eronată a naturii juridice a obligației de a semna Anexa 1, ca fiind una neevaluabilă în bani. Potrivit art. 1536 din C. civ., "În cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației." Instanța de apel a reținut că, "din interpretarea logică și gramaticală a dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă că acestea își găsesc aplicabilitatea în cazul executării cu întârziere a obligațiilor de a face evaluabile în bani. Astfel, textul de lege prevede faptul că daunele-interese moratorii se calculează la nivelul dobânzii legale, asupra echivalentului în RON al obligației de a face neexecutată în termen, de la data punerii în întârziere a debitorului asupra sumei reprezentând echivalentul obligației. Or, este evident că doar în situația executării cu întârziere a unei obligații de a face evaluabilă în bani se poate vorbi de posibilitatea stabilirii echivalentului în bani al obligației, iar nu și în cazul executării cu întârziere a unei obligații de a face neevaluabilă în bani". Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, deși recurenta invocă o greșită interpretare sau aplicare a dispozițiilor art. 1536 din C. civ., aceasta evocă, în realitate, o nesocotire a propriei sale interpretări dată acestui text de lege, nemulțumire care nu justifică, prin ea însăși, critica de nelegalitate. În concret, recurenta susține că obligația de a face - de a semna Anexa 1 este una evaluabilă în bani și invocă în acest sens valoarea economică a terenului menționat în anexa în discuție, situat la adresa din București, str. x, evaluat la 8.058.000 RON. Înalta Curte constată că obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă o obligație de a face prin care reclamanta urmărește, prin intermediul instanței, să obțină obligarea pârâților la semnarea Anexei 1 - Situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, necesare întocmirii documentației conform H.G. nr. 834/1991, în vederea obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru Activul Autobaza Militari din care face parte terenul în discuție, demers ce corespunde unei obligații neevaluabile în bani. Astfel, determinarea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al litigiului se realizează nu prin raportare la un scop care urmează a fi realizat ulterior admiterii acțiunii promovate, respectiv obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca urmare a semnării Anexei, și nici prin raportare la valoarea imobilului asupra cărora urmează a se emite certificatul, ci prin prisma dreptului valorificat în concret prin prezentul demersul judiciar. În acest sens, Înalta Curte observă raționamentul complex și detaliat al instanței supreme din Decizia ICCJ nr. 32/2008 pronunțată în procedura recursului în interesul legii. În acest sens, se observă că, întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv calificarea obligației pretinse de reclamantă. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății intră un drept patrimonial. Pe de altă parte, este de observat că art. 1536 din C. civ., temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat pretențiile, vizează alte obligații decât cea de a da o sumă de bani, însă domeniul său de aplicare este restrâns la obligațiile care au un conținut patrimonial și pentru care este posibilă stabilirea echivalentului în bani. În mod corect acțiunea de față nu a fost calificată drept evaluabilă în bani, nefiind valorificat un drept cu o valoare patrimonială, dreptul reclamantei de a obține semnarea unui act administrativ premergător fiind, în mod incontestabil, o obligație de a face neevaluabilă în bani. Astfel, obligația de a face poate fi considerată ca fiind evaluabilă în bani doar dacă valoarea obiectului acelei obligații este determinată ori determinabilă prin raportare la un element pecuniar din conținutul raportului juridic dedus judecății. Or, obligația de a face dedusă judecății nu vizează un act juridic cu efecte patrimoniale, semnarea anexei în discuție neavând un astfel de obiect sau efect întrucât, în urma admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei la semnarea anexei, reclamanta nu obține niciun folos imediat și direct în propriul patrimoniu. Prin urmare, date fiind dreptul și obligația corelativă invocate în cauză, nu se poate reține posibilitatea evaluării în bani a însuși obiectului obligației, acela de a semna un act administrativ. Nu poate fi avut în vedere echivalent pecuniar al terenului, astfel cum a pretins reclamanta, întrucât prestația pretinsă nu vizează bunul în materialitatea lui. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod just instanța de apel a reținut că obligația de a face, de a semna respectiva Anexă, obiect al acțiunii pendinte, nu poate avea drept echivalent în bani valoarea de circulație a terenului cu privire la care a fost întocmită Anexa 1, în sensul art. 1536 C. civ. Recurenta a mai susținut și că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului economic concret cauzat prin refuzul semnării, iar fapta culpabilă (refuzul nejustificat de a semna Anexa 1) este de natură să atragă răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate, în acord cu dispozițiile art. 1357 C. civ. Înalta Curte consideră că aceste susțineri sunt, pe de o parte, invocate strict formal, nefiind însoțite de argumente care să reprezinte critici de nelegalitate care să se refere la raționamentul expus în decizia atacată, iar, pe de altă parte, recurenta ignoră că obiectul examinării instanței de prim control judiciar, după evocarea fondului, a fost dat de analizarea capătului doi de cerere, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 1536 C. civ., invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor sale. Cum temeiul juridic al daunelor solicitate prin cererea de chemare în judecată a fost reprezentat de prevederile art. 1536 C. civ., reclamanta nu poate invoca încălcarea sau aplicarea greșită a art. 1385 și a art. 1537 C. civ. direct în faza procesuală a recursului, în condițiile în care cercetarea condițiilor prevăzute de aceste texte legale nu au format obiectul învestirii instanței. Astfel, invocarea unui nou temei juridic al pretențiilor nu este permisă în calea de atac, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. prin lichidator B. împotriva deciziei nr. 1692/A din 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.