ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 22.07.2025, sub nr. x/2025, revizuentele A. și B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 261 din 25.06.2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicând faptul că aceasta este contrară deciziei nr. 481 din 20.12.2022 a aceleiași instanțe, pronunțată într-un ciclu procesual anterior al aceleiași pricini.

În concret, ulterior redării, sub forma citării, a considerentelor deciziilor pronunțate în soluționarea cauzei, revizuentele au susținut că cea din urmă hotărâre a instanței de recurs nesocotește autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare, cauza fiind analizată numai din perspectiva hotărârilor pronunțate în baza legii speciale, fără a fi cerceta fondul acesteia, în limitele învestirii, în sensul comparării titlurilor invocate de părți.

Revizuentele susțin, în acest sens, că într-o acțiune în revendicare una din obligațiile părților este de a opune celeilalte un titlu de proprietate, urmând ca instanța să-l prefere pe cel mai bine caracterizat.

Arată și că au invocat hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Brumărescu contra României tocmai pentru a sublinia existența bunului imobil și modul cum au fost soluționate cererile de retrocedare de către instanțele române.

Precizează că, prin decizia atacată, instanța de recurs a reținut că soluția de respingere a acțiunii în revendicare este corectă, având în vedere că reclamantele nu au dovedit deținerea unui bun actual și nici faptul că sunt în posesia unei hotărâri definitive prin care s-a dispus restituirea parterului imobilului, respectiv a unor acte de proprietate care să dovedească deținerea în proprietate a parterului imobilului, de către autorul acestora, la momentul exproprierii.

Afirmă că, atât timp cât, în primul ciclu procesual, aceeași curte de apel, a admis recursul reclamantelor și a trimis cauza spre rejudecare, fără a sesiza motive de respingere a recursului, ca nefondat, cele două hotărâri sunt contradictorii.

La fel ca în apel, și în recurs sunt ignorate înscrisurile care dovedesc deținerea unui bun actual, existența unei hotărâri definitive și executorii, cât și a actelor de proprietate asupra imobilului revendicat.

Ulterior expunerii cadrului factual din pricina soluționată prin decizia atacată, arată, făcând trimitere la hotărârea CEDO pronunțată în cauza Străin și alții împotriva României, că atât timp cât decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. x/2002, este definitivă și executorie, având ca rezultat restituirea în natură a întregului imobil cu fosta denumire de "C.", compus din teren în suprafață de 2.031 mp, parter compus din 16 spații comerciale, etaj și mezanin cu 62 de camere, nu are relevanță faptul că respectiva decizie a fost casată.

Precizează că, întrucât această hotărâre a fost pronunțată de instanțele de judecată, a fost pusă în executare, iar revizuentele au stăpânit, în calitate de proprietari, întregul imobil, compus din teren, etaj și mezanin în perioada 25.06.2002-31.12.2007, este dovedit faptul că dețin un bun actual, astfel cum este definit de către jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Susțin că, neexaminând complet modul în care a fost naționalizat imobilul, instanța de recurs nu a motivat, prin decizia atacată, susținerea potrivit căreia nu s-a făcut dovada că bunul a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950.

Menționează că instanța era obligată, prin decizia de casare, să stabilească regimul juridic al bunului, respectiv dacă reclamanții au primit despăgubiri pentru imobil, însă instanța nu a făcut referire la aceste obligații.

Arată că au fost ignorate înscrisurile depuse la dosar prin care se proba împrejurarea că prezumția de înstrăinare a parterului și a terenului imobilului cunoscut sub denumirea generică de "C.", iar ulterior de "D.", reținută de Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005, este eronată, respectivele înscrisuri atestând că întregul imobil a aparținut E., din momentul edificării sale și până la naționalizarea sa.

Ulterior expunerii exhaustive a situației juridice a imobilului și a enumerării înscrisurilor de care au înțeles să se prevaleze în cadrul litigiului în care au fost pronunțate hotărârile pretins contradictorii, revizuentele arată, anatamând situația de fapt, că titlul lor de proprietate este reprezentat de certificatul nr. x/1991 eliberat de către Direcția Generală a Arhivelor Statului, care atestă că lui F. i-a fost naționalizat imobilul situat în Câmpulung Muscel, Piața Republicii nr. 2, jud. Argeș, prin Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, au mai arătat și că respectivul imobil s-a aflat în proprietatea exclusivă a lui G. și a fiului său, H., din 1906 și până în anul 1950, momentul naționalizării, fără ca niciodată să fie înstrăinate prăvăliile de la parter, astfel cum în mod nefondat s-a reținut prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005 a Curții de Apel Pitești.

Au mai arătat revizuentele și că intimatul Municipiul Câmpulung nu poate face dovada calității sale de proprietar asupra imobilului, fiind un detentor precar.

Prin urmare, consideră că trecerea imobilului revendicat în proprietatea Municipiului Câmpulung în condițiile Decretului nr. 92/1950, nefiind subsumată cerințelor unei exproprieri, în sensul art. 481 C. civ., nu reprezintă un mod valabil de dobândire a proprietății, neputând constitui un titlu valabil.

Prin decizia nr. 261 din 25.06.2025, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de I. împotriva deciziei nr. 637/01.04.2024 a Tribunalului Argeș; a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva aceleiași decizii de J. și K.; i-a obligat pe recurenți la plata către intimatul Municipiul Câmpulung a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - AJFP Argeș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, menționând faptul că cele două decizii pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în cicluri procesuale diferite ale aceluiași litigiu, iar nu în dosare diferite.

Arată, în acest sens, că nu se poate pretinde că în cadrul aceluiași proces au fost pronunțate hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă în diferite faze sau cicluri procesuale soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

Intimata UAT Municipiul Câmpulung a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât cele două decizii pretins a fi contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză și pentru că decizia pronunțată anterior, a cărei autoritate se pretinde a fi încălcată, nu a rezolvat fondul litigiului, pentru a putea exista și a fi avută în vedere o eventuală autoritate de lucru judecat.

Intimatul L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, indicând faptul că hotărârea atacată nesocotește autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare, prin aceea că a ignorat obigația de comparare a titlurilor de proprietate invocate de către părți, impusă de prima decizie din recurs.

Precizează că, în cadrul unei acțiuni în revendicare, instanța nu putea să respingă cererea ca nefondată fără să compare titlul reclamantului cu cel al pârâtului, dacă ambele părți pretind un titlu de proprietate.

Referindu-se la împrejurările concrete regăsite în cauză arată că în mod greșit a fost ignorată, cu prilejul rejudecării, decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curții de Apel Pitești, precum și faptul punerii în posesia imobilului în 2002 și a stăpânirii acestuia până în 31.12.2007.

Intimatul afirmă, similar revizuentelor, și că înscrisurile depuse la dosar, neanalizate de către instanțe, erau de natură a înlătura prezumția reținută prin decizia nr. 80/A din 08.02.2005 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, dovedind faptul că întregul imobil a fost în proprietatea și posesia exclusivă a E. la de la inaugurarea sa, în 1891, și până la preluarea sa abuzivă de către statul comunist, în 1950.

Intimata I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la temeiul juridic indicat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Privit din perspectiva efectelor sale, actualul regim juridic al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri (extins în raport cu cel existent anterior, care sancționa doar ipoteza în care o hotărâre judecătorească nesocotea manifestarea negativă a autorității de lucru judecat) este unul ce conferă eficacitate inclusiv efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin care se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanțe, care au legătură cu judecata ulterioară, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză și părți.

Este motivul pentru care, în cazul în care se constată încălcarea unor considerente decisive ori decizorii, care au intrat în autoritatea de lucru judecat împreună cu dispozitivul celei dintâi hotărâri definitive, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea acestor motive presupune o nouă judecată a instanței care a pronunțat actul jurisdicțional supus revizuirii, potrivit tezei finale a art. 513 alin. (4) C. proc. civ., spre deosebire de soluția ce se impune în urma constatării încălcării efectului extinctiv al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește dezlegarea pentru a doua oară a aceleiași pretenții în justiție, cu încălcarea principiului bis de eadem re ne sit actio.

În contextul arătat, întrucât neobservarea manifestării pozitive a autorității de lucru judecat poate interveni, în anumite împrejurări, chiar și în interiorul aceleiași pricini, vor fi înlăturate apărările intimaților Statul Român și UAT Municipiul Câmpulung care tind la respingerea prezentului demers judiciar prin aceea că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în cicluri procesuale distincte ale aceleiași cauze, iar nu în dosare diferite.

Fiind definitive, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (și având, deci, atașată autoritatea de lucru judecat), hotărârile date în recurs prin care se dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, sunt obligatorii în privința problemelor de drept dezlegate, ce rămân astfel câștigate cauzei.

Or, deși supusă, ca regulă, verificării jurisdicționale prin intermediul căilor de atac de reformare, nu este exclusă ipoteza ca o eventuală nesocotire, cu prilejul rejudecării pricinii, a unor astfel de statuări, să aibă loc direct printr-o soluție pronunțată (la rândul său) în recurs, într-un ciclu procesual subsecvent.

Intimații ignoră, deci, prin apărarea formulată, posibilitatea promovării revizuirii, conform dispozițiilor 513 alin. (4) C. proc. civ., anterior menționate, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în oricare dintre manifestările sale, limitând, contrar legii, exercițiul acestei căi extraordinare de atac strict la cercetarea încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Or, cenzura instanței este, în ipoteza indicată de revizuente, nu doar permisă, ci și necesară pentru a conferi, pe această cale, efectivitate regulii res iudicata pro veritate habetur, dat fiind că, odată tranșată definitiv, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., nu este permis ca o astfel de chestiune litigioasă, aflată sub autoritate de lucru judecat, să mai poată fi infirmată ulterior, inclusiv, deci, cu prilejul examinării jurisdicționale realizate în ciclurile procesuale ulterioare ale aceleiași pricini (și care, prin ipoteză, trebuie să aibă loc în chiar limitele trasate prin decizia de casare).

Fiind exclusă, așadar, în situația descrisă, utilizarea unei alte căi procedurale care să tindă la înlăturarea pretinsei neregularități, revizuirea se înfățișează, în atare împrejurări particulare, ca reprezentând unicul remediu menit să asigure eficacitatea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Aceasta este, de altfel, și situația din prezenta speță, revizuentele susținând, prin demersul procesual promovat, că hotărârea atacată nu doar că nu ar fi conferit o dezlegare jurisdicțională criticii acestora referitoare la nesocotirea, de către instanța de rejudecare, a statuărilor aflate sub autoritate de lucru judecat ale deciziei de casare, privitoare la necesitatea cercetării fondului cauzei, subsumată revendicării de drept comun (cu consecința, afirmată de revizuente, a comparării titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante), ci, mai ales, că le-ar fi încălcat la rândul său.

Or, deși aptă a face obiectul revizuirii, conform celor expuse în precedent, situația existenței unei contrarietăți a considerentelor deciziilor pronunțate în recurs în interiorul aceluiași litigiu nu se regăsește în speță.

Astfel, contrar afirmațiilor revizuentelor, se constată, examinând dezlegările date prin hotărârile pretins a fi potrivnice, că decizia nr. 261 din 25.06.2025 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă nu încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 481 din 20.12.2022 a aceleiași instanțe (pronunțate în ciclul procesual anterior al aceleiași pricini), ci reprezintă însăși expresia acestora, fiind, deci, concordantă, iar nu opusă celei dintâi dezlegări jurisdicționale definitive.

Ca atare, verificând parcursul procesual al cauzei în care au fost pronunțate cele două hotărâri judecătorești din recurs, se constată că, prin acțiunea introductivă formulată, completată și precizată ulterior, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Primăria Municipiului Câmpulung, Municipiul Câmpulung și Statul Român să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Câmpulung, județul Argeș, compus din teren, curtea interioară, holul de acces în hotel, mansardă și subsol, parte din construcția cunoscută sub denumirea de "C.", care a aparținut autorului lor, G..

Prin sentința nr. 492 din 04.03.2020, Judecătoria Câmpulung a admis excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 80/A din 08.02.2005 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și a respins, în consecință, acțiunea formulată.

În etapa procesuală ulterioară, prin decizia nr. 2022 din 02.06.2022, Tribunalul Argeș a admis apelul principal formulat de apelantele-reclamante J., K., B. și A. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă; a respins apelul incident formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - AJFP Argeș, respectiv a anulat, ca netimbrat, apelul reclamanților L., B. și A. împotriva aceleiași sentințe; le-a obligat pe apelantele-reclamante J. și K. la plata către intimata Municipiul Câmpulung a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Reformând hotărârea primei instanțe, tribunalul a constatat că, în speță, nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză cerută de dispozițiile art. 431 din C. proc. civ., întrucât în primul proces s-a dorit valorificarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar cel ulterior vizează o revendicare de drept comun.

Cu toate acestea, observând că părțile reclamante au accesat, cu parțial succes, dispozițiile Legii nr. 10/2001, în raport cu care au obținut în natură etajul fostului hotel ce face obiectul litigiului, tribunalul a apreciat, față de cele statuate prin Decizia RIL nr. 33/2008, că acțiunea în revendicare nu este, în condițiile date, admisibilă.

Acesta este cadrul în care, constatând, în esență, că "situația de fapt nu a fost stabilită în cauză, nici la instanța de fond, care a apreciat în mod greșit că există autoritate de lucru judecat și nici în apel, tribunalul făcând referiri generice cu privire la imobilul revendicat", Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus, prin decizia nr. 481 din 20.12.2022, admiterea atât a recursului principal formulat de reclamantele J. și K., cât și a recursului incident al Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - AJFP Argeș împotriva deciziei anterioare, vizând soluția conferită excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Limitându-și silogismul judiciar la a constata că tribunalul "nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a justifica, fie și sintetic, situația de fapt, spre a putea fi verificată legalitatea hotărârii", instanța de casare a dispus desființarea hotărârii din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, îndrumările conferite instanței de trimitere (care se opun cu autoritate de lucru judecat în toate fazele procesuale ulterioare) vizând strict necesitatea cercetării fondului cauzei.

Or, tocmai conferind eficiență juridică acestor dispoziții obligatorii (iar nu înlăturându-le, cum eronat susțin revizuentele), prin decizia nr. 261 din 25.06.2025, obiect al revizuirii, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, respingând, ca nefondat, recursul reclamantelor J. și K. îndreptat împotriva deciziei nr. 637 din 01.04.2024 a Tribunalului Argeș, a validat raționamentul logico-juridic al instanței de rejudecare, stabilind că în mod judicios a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantelor "în condițiile în care acestea nu au făcut dovada deținerii unui bun actual" (dată fiind lipsa unei hotărâri judecătorești de restituire a parterului imobilului, respectiv a unor acte de proprietate care să dovedească deținerea, în patrimoniul autorului lor, a parterului la momentul intervenirii exproprierii).

Ținând cont, așadar, de dezlegările anterioare, instanța de recurs, a relevat (valorificând, la rândul său, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 80/A din 08.02.2005 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2004, irevocabilă prin decizia nr. 6389 din 29.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința chestiunii litigioase a prezumării înstrăinării, de către autorul reclamantelor, a parterului imobilului, prin raportare la conținutul certificatului nr. x/1991 eliberat de Filiala Arhivelor Statului Argeș) că reclamantele nu au făcut, nici în apel și nici în recurs, dovada faptului că, la momentul exproprierii, prin Decretul nr. 92/1950, parterul respectivului imobil se afla în patrimoniul autorului lor, G..

De asemenea, aceeași instanță a constatat și că decizia nr. 30/A din 29.04.2002 a Curții de Apel Pitești (de care s-au prevalat reclamantele în justificarea unui drept de proprietate asupra imobilului revendicat) nu poate constitui un reper valabil de analiză, fiind casată prin decizia nr. 1291 din 31.03.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Considerentele expuse anterior au fundamentat, corespunzător unei analize jurisdicționale efective a raporturilor juridice obiect al disputei judiciare (în deplină concordanță, deci, cu statuările aflate sub autoritate de lucru judecat ale celei dintâi hotărâri), concluzia că nu se mai impune și parcurgerea etapei subsecvente a comparării de titluri, din moment ce examinarea cauzei relevase tocmai lipsa unui titlu de proprietate al reclamantelor asupra imobilului revendicat.

Or, intrate fiind, la rândul lor, sub autoritate de lucru judecat, aceste dezlegări jurisdicționale nu mai pot constitui obiectul reformării, astfel cum tind, în realitate, revizuentele atunci când invocă, impropriu prezentei căi extraordinare de atac, o greșită apreciere a criteriilor ce se degajă din jurisprudența instanței de contencios european referitoare la existența unui "bun actual", considerând ca lipsită de relevanță împrejurarea casării deciziei nr. 30/A din 29.04.2002 a Curții de Apel Pitești.

Aceasta întrucât instanța chemată să soluționeze cererea de revizuire nu realizează un control judiciar al soluției pronunțate din perspectiva legalității și temeiniciei acesteia, ci procedează doar la analiza admisibilității demersului procesual, în condițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. raportat la motivul de revizuire invocat.

Nefiind, deci, învestită a soluționa o cale de atac de reformare, ci una în retractare, instanța de revizuire nu va putea examina nici acele susțineri ale revizuentelor referitoare la "ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei", cu consecința afirmată a "dovedirii că prezumția de înstrăinare a parterului și terenului imobilului este eronată", dat fiind că "întregul imobil a aparținut exclusiv E. din momentul fondării sale și până când a fost naționalizat", care antamează, în egală măsură, fondul raportului juridic dedus judecății în pricina soluționată prin decizia a cărei revizuire o solicită.

Or, chiar sub acest aspect, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, par. 61).

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010, par. 24).

În consecință, promovând revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pretinzând, contrar realității juridice, încălcarea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat al celei dintâi hotărâri din recurs, revizuentele ignoră practic circumstanțele cauzei, care au determinat, tocmai în urma unei analize jurisdicționale complete asupra fondului, netemeinicia acțiunii formulate.

Ca atare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile motivului de revizuire invocat, pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

Totodată, reținând culpa procesuală a revizuentelor în prezenta cale extraordinară de atac, în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea lor la plata către intimata UAT Municipiul Câmpulung a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite prin chitanța nr. x din 04.10.2025, depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. împotriva deciziei nr. 261 din data de 25 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe revizuente la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.500 RON, în favoarea intimatei UAT Municipiul Câmpulung.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.