ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în 19 iunie 2025, sub nr. x/2025, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 893 din 9 aprilie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin rezoluție, s-a acordat termen de judecată la 26 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea contestației în anulare, când instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității căii de atac, respectiv a aspectului netimbrării acesteia, invocate din oficiu.

Prin decizia nr. 893 din 9 aprilie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 851 din 16 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra admisibilității căii de atac, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi, după caz, o hotărâre a unei instanțe de recurs, respectiv o hotărâre a unei instanțe de apel, care nu poate fi atacată cu recurs.

În speță, contestatoarea supune contestației în anulare decizia nr. 893 din 9 aprilie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, hotărâre prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 851 din 16 mai 2023 a aceleiași instanțe.

La rândul său, raportat la prevederile C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (9 noiembrie 2015), decizia nr. 851 din 16 mai 2023 a instanței supreme a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluția dispusă fiind aceea de anulare, ca netimbrat, a recursului revizuentei A. împotriva deciziei nr. 163/R din data de 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din același cod anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Sintagma folosită de legiuitor "nu este supusă niciunei căi de atac" are în vedere atât căile de atac ordinare, cât și cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincție între acestea.

În acest sens, prevederile art. 27 C. proc. civ. dispun, la rândul lor, că "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Mai mult, prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., este consacrat principiul legalității căii de atac stabilind că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În aceste coordonate, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, liberul acces la justiție nu impune posibilitatea promovării tuturor căilor de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunțată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

În mod similar, raportat la dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora "hotărâre dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", inclusiv decizia nr. 893 din data de 9 aprilie 2025 a instanței supreme (prin care s-a dispus anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 851 din 16 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă), ce formează obiectul contestației în anulare din litigiul pendinte, a rămas circumscrisă prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.

De altfel, deși subordonat analizei jurisdicționale anterioare și lipsit, astfel, de aptitudinea efectivă de a determina o altă soluție asupra admisibilității căii de atac formulate, un alt fine de neprimire a acesteia îl constituie neîndeplinirea, de către contestatoare, a cerinței legale extrinseci stabilite de art. 508 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și la art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, referitoare la obligația timbrării contestației în anulare.

În acest sens, se constată că, în speță, prin rezoluția de primire a dosarului, s-a stabilit, în sarcina contestatoarei, obligația de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii, obligație adusă la cunoștința contestatoarei la 1 septembrie 2025, prin citația stabilită pentru termenul de judecată acordat în cauză, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, la fila x.

Raportat la obligația procesuală stabilită în sarcina sa, contestatoarea a formulat, la 5 septembrie 2025, prin intermediul poștei electronice, cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform prevederilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, soluționată prin încheierea din 18 septembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiate.

În contextul respingerii cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, prin încheiere definitivă, conform conform art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON subzistă în sarcina contestatoarei care, până la termenul de judecată din 26 noiembrie 2025, nu a fost complinită.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin încheierea din 13 noiembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025.1, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii din 22 octombrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, prin care a fost respinsă cererea acesteia, de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aspect adus la cunoștință contestatoarei la 18 noiembrie 2025, prin intermediul citației emise la 17 noiembrie 2025, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, la fila x.

Mai mult, relevant, în acest punct al analizei, este, deopotrivă, contextul de ansamblu al cauzei, având în vedere că prezenta cale extraordinară de atac a fost formulată împotriva unei decizii fără cale de atac, prin care s-a dispus anularea, ca netimbrată, a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei decizii fără cale de atac, prin care s-a dispus anularea, ca netimbrat, a recursului aceleiași părți împotriva unei hotărâri (decizia nr. 163/R din data de 13 aprilie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021), prin care a fost constată perimarea cererii de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 207/R din data de 25 iunie 2020 și încheierilor Curții de Apel Brașov, deciziei nr. 1121/Ap din data de 5 iulie 2019 și încheierilor Tribunalului Brașov, sentinței nr. 5407 din data de 30 mai 2018 a Judecătoriei Brașov, toate pronunțate în dosarul nr. x/2015, și împotriva deciziei nr. 633/R din data de 14 decembrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceasta împotriva deciziei nr. 207/R din data de 25 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov și a încheierii de ședință din data de 18 iunie 2020, pronunțate în același dosar.

Or, față de istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pe care partea le-a contestat prin căile extraordinare de atac succesive exercitate, rezultă că demersurile judiciare repetitive ale contestatoarei, care a înțeles să solicite retractarea unor hotărâri judecătorești lipsite de cale de atac (solicitând, totodată, prin numeroase cereri incidentale, acordarea ajutorului public judiciar și sesizarea instanței de contencios constituțional în legătură cu aspecte formale ale judecății în aceste pricini, depunând inclusiv căi de atac împotriva soluțiilor astfel pronunțate), demonstrează că aceasta își exercită drepturile procesuale cu rea-credință, contribuind la încărcarea nejustificată a rolului instanței și afectând, astfel, buna administrare a justiției, situație ce atrage incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte reținând că o amendă judiciară în cuantumul maxim prevăzut de lege este una care să dea finalitatea corespunzătoare sancțiunii aplicate acesteia.

Aceasta în condițiile în care, în opoziție cu atitudinea procesuală a contestatoarei, persoana interesată are posibilitatea de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale numai în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând că decizia împotriva căreia a fost promovată prezenta contestație în anulare nu este supusă niciunei căi de atac, aspect ce prevalează inclusiv în raport cu lipsurile formale, extrinseci, ale cererii, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, urmând a aplica, totodată, sancțiunea amenzii judiciare față de exercitarea abuzivă, cu rea-credință, a drepturilor procesuale ale părții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 893 din data de 9 aprilie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2025.

Fără cale de atac.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică contestatoarei amenda judiciară în cuantum de 1.000 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2025.