ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2131/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă în 26.08.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești privind cheltuielile pentru intervenția medicală și a cheltuielilor de judecată pentru asistență juridică în sumă de 8.000 RON și cheltuieli de citare publică de 372 RON, în total suma de 8.372 RON/MDL, pronunțată în 11.04.2022, în dosarul nr. x/2022, de către Judecătoria Strășeni (sediul Central) din Republica Moldova. De asemenea, petenta a solicitat și încuviințarea executării silite a respectivei hotărâri judecătorești, cu consecința încasării din beneficiul lui B., în beneficiul său, a cheltuielilor legate de examinarea prezentei cauze civile și cheltuielile legate de încuviințarea executării și executarea propriu-zisă a hotărârii judecătorești privind cheltuielile pentru intervenția medicală și a cheltuielilor de judecată pronunțată la data de 11.04.2022 în dosar nr. x/2022 de către Judecătoria Strășeni (sediul Central) din Republica Moldova. În drept, au fost invocate art. 50 și art. 55 din Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală încheiat la 13.11.1997, ratificat prin Legea nr. 177/1997; art. 167, art. 174 și art. 176 din Legea nr. 105/1992; art. 21 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava Prin sentința nr. 1470/05.12.2024, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis cererea; a dispus recunoașterea față de autoritățile Statului Român a Hotărârii judecătorești pronunțată de Judecătoria Strășeni, sediul Central, Republica Moldova, la data de 11.04.2022, în cauza civilă nr. 2-521/2022 (2-22001993-48-2-06012022), definitivă și irevocabilă la data de 01.11.2023; a încuviințat executarea silită a Hotărârii judecătorești pronunțată de Judecătoria Strășeni, sediul Central, Republica Moldova, la data de 11.04.2022, în cauza civilă nr. 2-521/2022 (2-22001993-48-2-06012022); l-a obligat pe pârât la plata către stat a sumei de 40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată de care a beneficiat reclamanta.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia nr. 292/2025 din 03.04.2025, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 1470/05.12.2024 a Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 8 C. proc. civ., pârâtul, menționând ca nefiind îndeplinită în cauză condiția ca acesta să fi avut cunoștință de dosarul de fond în care a fost pronunțată hotărârea care se solicită a fi recunoscută pe teritoriul României. Astfel, precizează că, în pricina soluționată de către instanțele din Republica Moldova, intimata a indicat cu rea-credință domiciliul recurentului ca fiind în mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava. Separat, arată că, deși instanța din Republica Moldova a dispus și citarea sa prin publicitate, aceasta a fost ineficientă, întrucât recurentul nu mai locuiește în Republica Moldova de mai mult de 30 de ani și nu avea posibilitatea de a afla de respectivul proces. Menționează că locuiește, cu forme legale, încă din 2009, la adresa din jud. Suceava. Arată că, deși ar fi avut cunoștință despre această situație, intimata nu a solicitat instanței citarea recurentului la adresa la care locuiește. Precizează că intimata se afla în posesia unei copii a cărții de identitate a recurentului în care se menționa că pârâtul locuiește la adresa din jud. Suceava, copie pe care a depus-o în dosarul Tribunalului Suceava. Mai mult, din punct de vedere cronologic, afirmă că aceasta este ultima adresă pe care recurentul a declarat-o în cadrul dosarelor purtate în contradictoriu cu intimata. Mai arată și că este adevărat că în cadrul primului dosar dintre părțile litigante, recurentul indicase adresa din jud. Suceava, însă ulterior a arătat că locuiește cu forme legale la actuala sa adresă. Susține că instanța din Republica Moldova ar fi trebuit să țină cont de domiciliul său din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava chiar și în condițiile în care încetase valabilitatea cărții sale de identitate, cât timp aceasta era cea mai recentă adresă cunoscută a sa. Afirmă, totodată, că instanța din Republica Moldova ar fi trebuit să constate că intimata nu a făcut toate demersurile în vederea încunoștiințării sale cu privire la existența respectivului proces. Relevând împrejurări de fapt din acea pricină, recurentul arată că, deși a arătat în fața primei instanțe din Republica Moldova că acesta locuiește statornic în România, unde realizează venituri stabile, intimata a solicitat citarea sa în satul Rădeni din Republica Moldova. În urma constatării lipsei de procedură cu recurentul, instanța de fond din Republica Moldova i-a pus în vedere intimatei să arate domiciliul acestuia din România, iar intimata, folosindu-se de faptul că recurentul indicase într-o altă cauză dintre aceleași părți (dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Suceava) adresa din jud. Suceava, a indicat-o pe aceasta ca fiind ultima adresă cunoscută a recurentului. Menționează că în același dosar, în calea de atac, recurentul a arătat că domiciliul său este cel din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava, astfel cum reiese din decizia nr. 85/12.11.2013 a Curții de Apel Suceava. Mai mult, reclamanta a depus la dosar, ca o dovadă a bunei sale credințe, o adresă din anul 2010 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin care se arăta că recurentul avea domiciliul în jud. Suceava, dar și că ocazional locuiește și pe str. x, la nr. 44. Susține că, în cazul în care nu ar fi avut cunoștință de adresa exactă a recurentului, intimata ar fi trebuit să indice instanței toate adresele pe care le cunoștea, cea mai relevantă fiind cea mai recentă. Arată că intimata a acționat cu rea-credință din moment ce nu a procedat în acest sens, respectiv că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare al recurentului.

Apărări formulate în cauză Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, indicând că pricina din Republica Moldova a fost soluționată de instanțe obiective și imparțiale, care au respectat garanțiile procesuale corespunzătoare dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare: În esență, prin susținerile formulate, subsumabile strict motivului de casare prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă (iar nu și motivelor descrise la pct. 3 și 8 ale aceleiași norme), din moment ce acestea vizează doar interpretarea și aplicarea unor norme imperative de procedură de către instanța de apel, recurentul invocă neîndeplinirea, în cauză, a condițiilor prevăzute de art. 1.097 alin. (1) lit. f) raportat la art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ., indicând citarea sa la o adresă de domiciliu, din România, anterioară celei actuale, de care partea reclamantă ar fi avut cunoștință la momentul sesizării jurisdicției străine, respectiv a ineficienței celorlalte forme de citare a sa pe teritoriul Republicii Moldova. Contrar susținerilor recurentului, în speță nu a avut loc încălcarea normelor legale de care se prevalează și nici o vătămare procesuală, față de contextul în care s-a desfășurat judecata și de poziția pe care a exprimat-o în raport cu dreptul afirmat în litigiul pendinte. Astfel, se constată ca fiind corectă interpretarea pe care instanțele de fond au dat-o dispozițiilor art. 1.096 alin. (2) Cod procedură civilă referitoare la cerința cumulativă de recunoaștere a hotărârii străine care impune ca, atunci când a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, să se verifice dacă părții în cauză i-a fost înmânat în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii. Așadar, ipoteza din art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ. nu presupune exercitarea propriu-zisă a dreptului la apărare, dacă partea nu s-a manifestat în acest sens, ci doar asigurarea posibilității ca partea împotriva căreia se cere recunoașterea hotărârii să își exercite acest drept în cadrul procesului. Din acest unghi al analizei, se constată ca fiind legală concluzia pe care instanțele de fond au dedus-o în cazul concret supus judecății, anume că toate aceste garanții procesuale, care dau conținut dreptului la apărare, au fost asigurate în cazul recurentului cu ocazia judecății în litigiul purtat în fața autorităților judiciare din Republica Moldova în legătură cu solicitarea intimatei, de încasare a pensiei de întreținere și a cheltuielilor suplimentare necesare copilului major, inapt de muncă, al părților litigante. Contrar criticilor recurentului, aceste garanții procesuale i-au fost pe deplin asigurate părții de către Judecătoria Strășeni, prin modalitățile de citare la care a recurs aceasta. Astfel, sub un prim aspect, se constată, cum consemnează chiar autoritatea judiciară emitentă a hotărârii supuse recunoașterii, că "instanța a expediat o citație la adresa din județul Suceava, localitatea Gura Humorului, str. x, indicată ca fiind domiciliul pârâtului B. de Tribunalul Suceava în sentința nr. 1238 din 27.06.2013 și care aparent a fost recepționată de pârât ". Invocând, lipsit de fundament, prevalența unei alte adrese de domiciliu, despre care susține că intimata ar fi avut cunoștință la data inițierii demersului judiciar din străinătate (05.01.2022), prin depunerea, în litigiul pendinte, a copiei cărții sale de identitate (la dosarului Tribunalului Suceava) care atesta noua adresă de domiciliu, recurentul omite că valabilitatea actului de identitate încetase încă din 29.10.2021, nefiind, deci, aptă a valida susținerile sale. De altfel, afirmarea unei pretinse ineficiențe a citării sale la adresa din mun. Gura Humorului, str. x, jud. Suceava apare, în egală măsură, ca fiind formală. Aceasta întrucât, în reținerea acesteia, instanța străină a avut în vedere indicarea respectivei adrese chiar de către recurent, în fața Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2013 (purtat, de asemenea, în contradictoriu cu intimata), aspect ce a permis, în mod rezonabil, extragerea prezumției că respectiva adresă este una asociată recurentului, iar nu străină de acesta, cum tinde a afirma partea. Mai mult, existența unei legături a recurentului cu respectiva adresă a fost confirmată și de către instanța de apel, care a reținut că aceasta a fost avută în vedere pentru realizarea procedurii de citare de către instanțele române și în dosarele nr. x/2009 și nr. y/2010, precum și împrejurarea că aceasta a fost indicată drept domiciliu al recurentului în cadrul adresei nr. x din 16.11.2010 a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. De asemenea, nu vor putea fi primite nici acele susțineri care opun, în esență, eventuale neregularități ale procedurii de citare în respectiva pricină (ca urmare a "relei-credințe" a intimatei) și care tind, în realitate, la cenzurarea legalității hotărârii străine, contrar limitelor examinării specifice procedurii recunoașterii (și încuviințării executării) unui astfel de act jurisdicțional. Or, expres limitată la observarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1.096-1.097 C. proc. civ., instanța română nu poate exercita un control judiciar al hotărârii judecătorești a cărei recunoaștere se solicită, întrucât acesta ar echivala cu o încălcare a competenței instanței care a pronunțat-o, ce s-ar repercuta, direct, inclusiv asupra suveranității statului străin. Este, deci, motivul pentru care instanțele naționale nu pot tranșa, în cadrul unei proceduri de exequator, aspecte litigioase (cum sunt și cele relative la legalitatea procedurii de citare din pricina străină), din moment ce acestea presupun, prin ipoteză, aplicarea cadrului normativ incident statului care a pronunțat hotărârea, iar nu a legii române. Limitată, astfel, la cercetarea înscrisurilor oficiale depuse la dosar, pentru a asigura conformitatea hotărârii străine cu ordinea publică a statului de recunoaștere și respectarea drepturilor procesuale ale părților, instanța română nu este, pe cale de consecință, învestită a efectua un control de fond al acesteia, astfel cum dispun în mod expres și dispozițiile art. 1.098 C. proc. civ. Mai mult, caracterul nefondat al susținerilor recurentului rezultă inclusiv din aspectul transmiterii, de către autoritatea judiciară emitentă a hotărârii supuse recunoașterii, a cererii de chemare în judecată "la adresa înregistrată, de domiciliu, din Republica Moldova, din Raionul Călărași, sat Rădeni", a acestuia, consemnându-se, în mod expres, restituirea avizelor de recepție cu mențiunea "semnării lor de către cumnat și de către frate". Astfel fiind, în condițiile recurgerii la modalități succesive și distincte de citare a recurentului, pentru a asigura eficiența încunoștințării sale despre existența litigiului, nu poate susține, în mod valid, că acestuia nu i-ar fi fost respectate drepturile procesuale, respectiv că s-ar fi aflat într-o imposibilitate insurmontabilă de a afla de existența procesului desfășurat în Republica Moldova. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în respectiva pricină, tocmai pentru a exclude orice viciu de procedură, s-a dispus și citarea sa publică, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 80-87 din 25.03.2022, pentru termenul de judecată din 11.04.2022, la care a avut loc dezbaterea în fond a cauzei. Or, din moment ce recurentul nu a contestat, prin susțineri care să fi fost deduse judecății în calea de atac anterioară, o pretinsă neobservare a art. 1.097 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., anterior menționat, și prin raportare la citarea sa prin publicitate, criticile în acest sens, formulate direct în recurs, nu vor putea fi examinate, fiind contrare regulii non omisso medio stabilite prin dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. Drept urmare, fiind lipsite de corespondent în motivele de apel ale pârâtului, afirmațiile ce tind la infirmarea raționamentului primei instanțe asupra eficacității acestei forme de citare nu pot constitui obiect de analiză în prezenta fază procesuală. În consecință, susținerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului propriu la apărare sunt unele lipsite de fundament, cât timp analiza jurisdicțională a cauzei, confirmată în recurs, a relevat împrejurarea contrară celei afirmate de parte, respectiv a posibilității acestuia de a participa în cadrul procedurii judiciare derulate în străinătate. Înțelegând, în schimb, să nu își exprime, în niciun fel, poziția asupra litigiului, pe care a înțeles să îl ignore, recurentul este ținut să suporte consecințele propriei opțiuni în privința nevalorificării drepturilor aflate la dispoziția sa, fiind corectă concluzia instanței de apel asupra întrunirii condițiilor de recunoaștere a hotărârii străine la care se referă norma art. 1.096 alin. (2) C. proc. civ., dovedindu-se că recurentul a fost informat într-o manieră suficientă asupra litigiului inițiat împotriva sa. Aceasta și în condițiile în care pricina nu a avut un caracter izolat, ci a fost determinată de efectele juridice ale acelorași drepturi și îndatoriri părintești cu cele care au determinat inclusiv pronunțarea hotărârii privind plata pensiei de întreținere din 06.06.2008, de către Judecătoria orașului Călărași din Republica Moldova (recunoscută față de autoritățile române prin sentința nr. 280 din 19.02.2009 a Tribunalului Suceava, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2009, definitivă prin neapelare), respectiv a hotărârii privind plata pensiei de întreținere pronunțate în 01.03.2012, în dosarul nr. x/2012, de către aceeași instanță judecătorească din Republica Moldova (recunoscută față de autoritățile române prin sentința nr. 1238 din 27.06.2012 a Tribunalului Suceava, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia nr. 85 din 12.11.2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă). În consecință, fată de considerentele expuse, reținând-se caracterul neîntemeiat al tuturor criticilor care au putut constitui obiect de analiză, recursul urmează să fie respins ca nefondat.