Decizia nr. 2090/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 6 noiembrie 2025, în dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenta A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin avocat. În cadrul aceleiași cereri, petenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate privind art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, susținând că prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanță nu fac nicio distincție între persoanele care datorează anticipat taxa judiciară de timbru, obligația incumbând independent de situația materială a acestora și de obiectul pricinii. Or, în contextul în care prevederile legale impun aceeași obligație de plată a taxei judiciare de timbru, atât persoanelor care dețin venituri cât și celor care nu dețin resurse financiare - fără venituri -, se nesocotesc dispozițiile constituționale și unionale. A mai susținut că dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 nesocotesc dreptul fundamental de acces, nediscriminatoriu, la serviciul public oferit de instanțele judecătorești, dar și dispozițiile din dreptul Uniunii Europene (art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene), art. 1, art. 21 alin. (1) și alin. (3), art. 56 alin. (2) din Constituție dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la obligația statelor de a respecta capacitatea persoanelor de plată a taxelor judiciare de timbru - cauza Wiessman și alții împotriva României. În privința excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, petenta a arătat că neconstituționalitatea acestor prevederi legale este justificată de aceleași motive expuse anterior, precizând, ca un argument suplimentar, faptul că obligația de achitare a taxei judiciare de timbru pentru exercitarea căilor extraordinare de atac - revizuire și contestație în anulare- este neconstituțională în contextul în care prin aceste căi de atac se urmărește remedierea unor omisiunile sau greșelile săvârșite de către instanțele de judecată.

Încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Prin încheierea din 5 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 5 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.1, petenta A. a declarat recurs, menționând că va depune motivele de recurs după ce îi va fi comunicată încheierea atacată.

Apărările formulate În cauză, intimații nu au depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată la data de 20 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul stabilit, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțarea supra recursului declarat de petenta A.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul prevăzut de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19). Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea încheierii recurate, Înalta Curte reține că, deși valorificarea excepției de neconstituționalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte și că normele pretins neconstituționale privesc dispoziții cuprinse într-un act normativ aflat în vigoare (respectiv, O.U.G. nr. 80/2013), acestea nu au legătură cu cauza în care au fost invocate. Normele vizate de excepția de neconstituționalitate - art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevăd următoarele: "(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", iar prevederile art. 26 alin. (1) și (2) din același act normativ stipulează că: "Pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON. Cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat". În speța pendinte, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost formulată de către recurentă într-un dosar având ca obiect cerere de ajutor public judiciar, sub forma asistenței prin avocat, cererea fiind respinsă în raport cu împrejurarea că petenta nu a depus la dosar înscrisuri cu privire la situația sa materială, astfel cum impun dispozițiile art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008. În raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, în mod judicios, s-a reținut netemeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu are legătură cu litigiul (corespunzător soluției pronunțate asupra cererii de ajutor public judiciar). Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.