ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași la 11.11.2019 sub nr. x/2019, reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, prin primar, Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, A., Total Imobiliare S.R.L., prin lichidator judiciar B., C. și D., obligarea acestora de a lăsa în proprietatea statului român, administrarea și posesia INCD Urban-Incerc bunul imobil în suprafață de 660 mp situat în incinta Sucursalei Iași a INCD Urban-Incerc din Iași, str. x, pe terenul ce aparține domeniului public al Statului Român. S-a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor, în calitate de titular al dreptului de proprietate al terenului anterior menționat.

În drept, s-au invocat prevederile art. 554, art. 563, art. 585 și următoarele, art. 696 C. civ., art. 858-870 C. civ., O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

La 30.12.2019, s-a depus cerere de intervenție accesorie de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

La 04.11.2020, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a înțeles să formuleze cerere de intervenție voluntară principală în contradictoriu cu toți pârâții din cauză, solicitând obligarea acestora de a lăsa în proprietatea sa și în administrarea și posesia reclamantului bunul imobil în suprafață de 660 mp situat în incinta INCD Urban-Incerc, teren care, în opinia intervenientului, aparține domeniului public al Statului Român.

Prin întâmpinare, pârâta A., prin procurator E., în calitate de moștenitoare a defunctului pârât F., a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâții C. și D. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Iași, prin primar, Comisiei Județeane Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, Comisiei Locale Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, A. și Total Imobiliare S.R.L., precum și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași în soluționarea cererii.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. Total Imobiliare S.R.L., prin lichidator judiciar Societatea profesională B., a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Județeană de fond funciar Iași a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu deține posesia terenului ce face obiectul prezentului litigiu.

Prin întâmpinare, pârâții Municipiul Iași, prin primar și Comisia Municipală Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, au invocat excepțiile lipsei de timbraj, a necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Iași, precum și a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Municipale Iași.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinările depuse în cauză.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 15.07.2020, sub nr. dosar x/2020

Prin sentința civilă nr. 500/13.03.2024, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinările la cererea introductivă de instanță. A respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, prin primar, Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Total Imobiliare S.R.L. (prin lichidator judiciar B.) și A., pentru lipsa calității lor procesuale.

A admis excepția lipsei calității calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinările la cererea de intervenție principală. A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul Statul Român în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași, prin primar, Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Total Imobiliare S.R.L. (prin lichidator judiciar B.) și A., pentru lipsa calității lor procesuale.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. și D..

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor în contradictoriu cu pârâții C. și D..

A obligat reclamantul și intervenientul principal, în solidar, la plata sumeli de 11.000 RON către pârâții C. și D., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat reclamantul și intervenientul principal, în solidar, la plata sumeli de 2500 RON către pârâta A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 431/07.11.2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a calificat excepția inadmisibilității acțiunii principale, invocată de intimații D. și C., drept excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 860 alin. (1) C. proc. civ.. A constatat tardivitatea invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, astfel cum a fost calificată, și, pe cale de consecință, decăderea intimaților din dreptul de a invoca această excepție.

A respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 500/13.03.2024 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

A obligat apelanții la plata în solidar, către intimații D. și C., a câte 3750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 431/07.11.2024 a Curții de Apel Iași au declarat recursuri distincte, reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând în principal, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a învederat că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept incidente, statuând, în mod eronat, că legile adoptate după anul 1989 și hotărârile de guvern emise în acest sens nu pot constitui titlu de proprietate, fără a ține cont de faptul că prin Decizia nr. 35/1985 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, modificată ulterior prin Decizia nr. 170/1986, recurentul a primit în administrare un teren neagricol de 19.345 mp situat în intravilanul municipiului Iași.

Emiterea titlului de proprietate nr. x/2009 pe numele F. și a procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 660 de metri, s-au făcut de către un neproprietar, respectiv primăria, în curtea Sucursalei Iași a recurentului, pe terenul aparținând domeniului public național.

Astfel, terenul în suprafață de 660 mp nu se afla în administrarea Consiliului Local Iași sau a Primăriei Iași, iar conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu puteau propune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren, care aparține domeniului public național.

În mod greșit, instanța de apel a dat preferință titlului pârâților, aceasta neanalizând acest titlu sub toate aspectele. Înscrierea în cartea funciară a terenului în suprafață de 660 mp, efectuarea formalităților de publicitate imobiliară nu constituie un criteriu definitoriu doar dacă titlurile provin de la aceleași părți. Or, în cauza prezentă, nu există nicio hotărâre de anulare a Deciziilor nr. 35/1985 și nr. 170/1986 ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, prin care recurentul a primit în administrare un teren neagricol situat în intravilanul municipiului Iași și nici a hotărârilor de guvern prin care recurentul a primit în administrare teren, aparținând domeniului public național.

Astfel, terenul din str. x (fostă x) este deținut în administrare de către recurent în baza H.G. nr. 984/1996, H.G. nr. 1326/2001 (Anexa nr. 15), H.G. nr. 45/2003 (Anexa nr. 16), H.G. nr. 15/2004 (Anexa nr. 12) și a H.G. nr. 1705/2006 (Anexa nr. 16), iar din 27.11.2009, recurentul deține în administrare terenul în baza H.G. nr. 1398/2009, H.G. nr. 1705/2006 (Anexa nr. 16) și a H.G. nr. 1182/2011 (Anexa nr. 2).

Prin urmare, recurentul a făcut dovada dreptului de proprietate publică a statului asupra terenului respectiv, actele normative menționate atestă acest lucru, iar la data reconstituirii dreptului de proprietate al lui F., terenul era inventariat și menționat în Anexa nr. 16 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ceea ce-i conferă caracterele juridice prevăzute la art. 861 din C. civ. - inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.

Contrar considerentelor instanței de apel, atunci când o parte opune o hotărâre judecătorească unui terț, în speță recurentul, care nu a participat la procesul finalizat prin acea hotărâre judecătorească, în mod evident nu o poate face cu efectele autorității de lucru judecat, întrucât nu este întrunită condiția identității de părți, iar terțului nu i se poate pretinde să respecte rezultatul unei judecăți la care nu a participat.

Prin urmare, sentința civilă nr. 2673/2007, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2006, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație nr. x/14.07.1978 al lui F. pentru terenul în suprafață de 901 mp situat în Iași, str. x (nu pentru locația recurentului din Iași, str. x), precum și sentința civilă nr. 2208/2008, pronunțată în dosarul nr. x/2006 (având ca obiect plângere ordin prefect) prin care Judecătoria Iași a dispus stabilirea dreptului de proprietate al petentului (F.) pentru terenul în suprafață de 660 mp situat în Iași, str. x (nu în str. x) și a obligat Prefectul Județului Iași la emiterea ordinului, au fost pronunțate în litigii în care institutul nu a fost parte, și nu pot fi opuse acestuia.

Astfel, faptul că sentința civilă nr. 2208/2008, pronunțată în dosarul nr. x/2006, a declarat existența dreptului de proprietate asupra suprafeței de 660 mp, nu înseamnă că această sentință poate fi opusă tuturor de o manieră incontestabilă, cu atât mai mult cu cât terenul administrat de Institut se află situat în Iași în str. x, iar nu în str. x. Dreptul rezultat dintr-o dezbatere judiciară, indiferent de natura sa este demonstrat incontestabil doar între părți. Față de terți, adeseori hotârârile judecătorești constată doar fapte juridice, posibil de combătut prin dovada contrară. De altfel, imobilul în suprafață de 660 mp, în Actul de veșnică vânzare din 1931 este amplasat în str. x, iar în raportul de expertiză din dosarul nr. x/2006 în str. x, fără a se face corelație între cele două adrese.

Dacă recurentul ar fi fost parte în dosarul nr. x/2006, titlul de proprietate al lui F. s-ar fi anulat, ca urmare a faptului că pe terenul din incinta Sucursalei Iași sunt amplasate construcții de interes public și nu se afla în administrarea Primăriei, respectiv a Consiliului Local, ci în administrarea recurentului și în domeniul public al statului.

În acest sens, la dosarul cauzei se află documentele numitului G., care a revendicat teren în Iași, str. x și ale numitului H., care a revendicat teren în Iași, str. x, iar titlurile de proprietate eliberate au fost anulate de intanțele de judecată pe motiv că terenurile nu se aflau în administrarea Primăriei, respectiv a Consiliului local, ci în administrarea recurentului.

Datorită greșitei delimitări a suprafaței de 660 mp în incinta Sucursalei Iași, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost respinsă inițial de pârâta Municipiul Iași - Comisia Municipală de fond funciar pe motivul că terenul revendicat se află în incinta Universității Tehnice Gheorghe Asachi Iași, deci nu în curtea Sucursalei Iași a recurentului, cum în mod greșit s-a întocmit de către expertul I., schița din raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Iași și procesul-verbal de punere în posesie.

Chiar Municipiul Iași - Comisia Municipală de fond funciar Iași recunoaște că i-a reconstituit dreptul de proprietate lui F. numai ca urmare a obligării sale de către instanța de judecată.

În Referatul nr. x/2004, întocmit de Primăria Municipiului Iași, Comisia Municipiului Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate, s-a menționat că "în prezent suprafața de teren revendicat se află în incinta Universității Tehnice Gheorghe Asachi Iași". De asemenea, în notificarea lui F. prin mandatar E. s-a menționat că "am fost somat să demolez construcția și să donez terenul Universității Tehnice Gheorghe Asachi". Totodată, în adresa nr. x emisă de Consiliul Popular al Municipiului Iași -Comitetul Executiv către Consiliul Popular al Județului Iași prin care se înainta cererea de donație întocmită de locuitorii F., J. și K. s-a menționat că terenul este necesar construirii de spații de învățământ pentru Institutul Politehnic Iași.

De altfel, în sentința nr. 2208/2008 s-a consemnat că F. a solicitat stabilirea dreptului de proprietate pentru terenul liber de construcții și care se află în perimetrul Universității Tehnice Gheorghe Asachi, dreptul de proprietate fiind stabilit pentru suprafața de teren din str. x, nu pentru str. x (teren domeniu public al Statului Român).

Ca precedent, la dosarul cauzei se află și decizia nr. 2776/1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. x/1998, în care INCERC București s-a judecat într-o speță similară și în care instanța a anulat ordinul Prefectului Iași, care a fost emis în baza sentinței civile nr. 568/1995 a Curții de Apel București, ca urmare a faptului că punerea în executarea a hotărârii nu s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991.

Prin urmare, instanțele anterioare au dat greșit preferință titlului celor două persoane fizice C. și D. și au ingnorat prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

În mod greșit, instanța de apel a dat preferință titlului intimaților D. și C., reținând validarea acestuia prin hotărârile din cadrul dosarului nr. x/2015 Aceștia au dobândit imobilul în urma unei licitații publice, iar situația dobânditorului nu prezintă relevanță în cadrul unei acțiuni în revendicare prin compararea titlurilor. Faptul că în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2009 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, nu poate influența soluția din dosarul nr. x/2020, care are ca obiect revendicarea prin compararea titlurilor care provin de la autori diferiți.

Recurentul apreciază că instanțele anterioare nu au analizat titlul de proprietate nr. x/2009 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele F.. Acest titlu a fost emis în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 (în condițiile în care s-ar fi aplicat prevederile Legii nr. 10/2001) și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, pentru un teren pe care Primăria Iași nu-1 deținea.

Emiterea titlului de proprietate nr. x/2009 pe numele F. și a procesului-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 660 de mp, s-au făcut de către un neproprietar în curtea Sucursalei Iași, pe terenul aparținând domeniului public național, teren neagricol situat în intravilanul municipiului Iași.

În cauză, ar fi trebuit să figureze ca părți și pârâții Municipiul Iași, prin primar, Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Total Imobiliare S.R.L. (prin lichidator judiciar B.), A..

Calitatea procesuală pasivă, revine, în general, comisiilor locale și județene, raportat la etapele procedurii și la actele emise de fiecare dintre acestea, în baza atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, chiar dacă se contestă un act emis de comisia județeană, pentru motivul că la baza lui stă documentația întocmită de comisia locală. Pentru identitate de rațiune, doar comisia locală are calitate procesuală atunci când se solicită obligarea ei să întocmească documentația necesară eliberării titlului, și numai comisia județeană, atunci când se solicită obligarea acesteia la eliberarea titlului. Atunci când se solicită anularea sau modificarea unui act, trebuie introduse în cauză toate persoanele menționate, pentru opozabilitate.

În opinia recurentului-reclamant, decizia recurată este nelegală pentru următoarele aspecte:

- terenul pe care s-a reconstituit proprietatea petentului F. vândută ulterior, deținători actuali C. și D., se află în proprietatea publică a statului și nu a fost emisă o hotărâre de guvern, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998;

- sentința civilă nr. 2208/2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2006, în care petentul F. s-a judecat în contradictoriu cu intimatul Prefectul Județului Iași, a dispus stabilirea dreptului de proprietate al petentului pentru terenul în suprafață de 660 mp situat în Iași, str. x, iar nu în str. x, iar sentința nu este opozabilă recurentului și Statului Român, având în vedere faptul că nu au fost părți în dosarul anterior menționat;

- Primăria Iași a reconstituit dreptul de proprietate pentru F. (deținători actuali C. și D.), necomunicând instanței de judecată faptul că nu deținea teren în Iași, str. x, terenul fiind și la acel moment în domeniul public al statului și în administrarea recurentului conform documentelor mai sus menționate;

- emiterea titlului de proprietate nr. x/2009 pe numele F. și a procesului-verbal de punere în posesie, s-a făcut de către un neproprietar. Intabularea terenului de către C. și D., nu prezintă nici o relevanță juridică. în condițiile în care nu există actul ce trebuia emis în baza art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, respectiv o hotărâre de guvern;

- instanțele nu au solicitat pârâților din prezenta cauză dovada că, la data emiterii titlului de proprietate nr. x/2009 și a procesului-verbal de punere în posesie, terenul din incinta recurentului, Sucursala Iași, str. x se afla în posesia/administrarea/proprietatea Primăriei Municipiului Iași, deși recurentul a solicitat acest lucru;

- titlul de proprietate nr. x/2009 și procesul-verbal de punere în posesie sunt nelegale, fiind eliberate cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, art. 136 alin. (4) din Constituția României (art. 135 alin. (5) din Constituția României la data emiterii titlului de proprietate), art. 3 și art. 11 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, în condițiile în care terenul în suprafață de 660 mp, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate face parte din suprafața de teren neagricol de 19.345 mp, atribuită INCERC Iași în administrare din domeniul public național (H.G. nr. 984/1996 de înființare a INCERC, Decizia nr. 35/1985 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, modificată ulterior prin Decizia nr. 170/1986).

Prin urmare, actele normative și documentele anterior menționate în susținerea titlului de proprietate publică al Statului Român și de administrare pentru terenul, domeniul public din Iași, str. x nu au fost anulate sau desființate.

În acest context, dreptul transmis Institutului primează față de titlul de proprietate nr. x/2009 emis de Comisia Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și care a transmis un imobil în condițiile în care Primăria Iași nu deținea teren în Iași, Str. x.

Pe terenul în litigiu se află canale betonate pentru magistrala de 800 KVA de înaltă tensiune pentru alimentarea cu energie electrică a Postului Trafo de 8 MV A, de la care se alimentează, simulatoarele seismice și standurile de încercări dinamice, stația de încercări higrotermice pentru construcții și restul construcțiilor din incinta INCD Urban-Incerc.

Laboratorul de cercetare și încercări higrotermice pe materiale, elemente de construcții și echipamente energetice, este unicul laborator din zona sud-est și central europeană, capabil să realizeze certificările climatice conform cerințelor dure ale standardelor referitoare la siguranța și securitatea alimentării cu energie electrică (centrale nucleare) pe care numai 3 laboratoare din lume le mai pot realiza. Tot pe acest teren sunt edificate construcții (subterane și supraterane) și instalații, se află amplasați senzorii stației seismice care fac parte din Rețeaua Națională Seismică.

Astfel, se blochează liniile vitale de alimentare și distribuție cu energie electrică a întregii platforme de cercetare, activitatea și accesul la stațiile și laboratoarele menționate anterior, accesul rapid al specialiștilor furnizorilor de servicii/utilități și ale echipelor de intervenție în caz de avarii, incendii sau accidente.

Blocarea acestor activități are drept consecință nerealizarea programelor naționale de cercetare, pentru care există contracte ferme, privind consolidarea seismică și reabilitarea termică a fondului construit existent cu impact major asupra siguranței clădirilor la acțiunea cutremurelor puternice și a intervențiilor de urgență post seism, precum și asupra consumului energetic al clădirilor, respectiv asupra dezvoltării resurselor neconvenționale de energie.

Legea nr. 18/1991 a stabilit, la art. 5 alin. (1), că "Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații", iar la alin. (2) al aceluiași articol s-a prevăzut că "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public". Așa fiind, bunurile proprietate publică nu au același regim juridic cu cel al bunurilor proprietate privată.

Recurentul este institut național de cercetare-dezvoltare, iar conform art. 135 lit. c) din Constituția României se impune "stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale... ", fiind implicat în structuri declarate strategice de către Statul Român, Rețeaua Națională de Monitorizare și Protecție Seismică a Patrimoniului Construit (RNMPSPC) potrivit H.G. nr. 786/2014, cu modificări și completări ulterioare.

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate referitor la capătul de cerere privind revendicare imobiliară și rejudecând, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată și cererea de intervenție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Recurentul a învederat următoarele critici de nelegalitate:

I. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 20 din Legea nr. 213/1998, respectiv dispozițiile art. 563 C. civ. care prevăd că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține nelegal.

Dovada apartenenței la domeniul public al statului a terenului ce face obiectul prezentei cauze o constituie actul de donație nr. 4138/14.07.1978, teren aflat în domeniul public al statului și cuprins în inventarul centralizat al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului respectiv H.G. nr. 1326/2001 (Anexa 15), H.G. nr. 45/2002 (Anexa 16), H.G. nr. 15/2004 (Anexa 12) și H.G. nr. 1705/2006 (Anexa 16), precum și deciziile nr. 35/13.02.1985 și nr. 170/21.04.1986 emise de Consiliul Popular al Județului Iași - Comitetul Executiv, prin care s-au dat în administrarea reclamantului Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții imobilul teren, hotărâri de guvern și decizii ce nu au fost anulate, rezultând astfel că titlul de proprietate al statului asupra imobilului teren este anterior celui emis pârâților, fiind mai bine caracterizat.

Prin H.G. nr. 1705/2006 s-a actualizat inventarul bunurilor din domeniul public al statului(existând și actualizări anterioare), nicidecum nu s-a înscris la acel moment dreptul de proprietate al statului asupra imobilului teren ce face obiectul prezentei cauze.

Dezafectarea din domeniul public și introducerea în circuitul civil a terenului ce face obiectul hotărârii atacate, este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) Legea nr. 213/1998.

Legile fondului funciar nu prevăd și nici nu au prevăzut vreo dispoziție derogatorie contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu privire la modalitatea de trecere a terenurilor din domeniul public al statului în cel privat decât prin lege.

Deși nu era pronunțată la data emiterii titlului de proprietate al pârâților, prin Decizia în interesul legii nr. 23/2011, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 din Legea nr. 45/2009, s-a statuat că pentru a se putea dispune în baza legilor de fond funciar asupra unui teren aflat în domeniul public al Statului, este obligatorie parcurgerea procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului. Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situație derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din domeniul public în cel privat să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Astfel, terenul a cărui revendicare se solicită în prezenta cauză, la data emiterii titlului de proprietate a autorului pârâților, nu se afla în proprietatea privată a statului și nici la dispoziția Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, ci aparținea domeniului public al statului român, nevalabilitatea titlului statului nefiind declarată.

În mod nelegal și cu aplicarea greșită normelor de drept material, a reținut instanța de apel că raportat la dispozițiile art. 20 Legea din nr. 213/1998, inventarul bunurilor din domeniul public al statului în sine nu poate fi considerat un titlu de proprietate, fiind doar un act administrativ de inventariere a bunurilor ce reprezintă proprietatea publică.

II. Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În cauză, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al autorului pârâților în temeiul Legii nr. 18/1991, era în vigoare Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparație, ce reglementa măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil.

De altfel, în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2006 (depus la dosarul prezentei cauze), a cărei hotărâre a stat la baza reconstituirii titlului de proprietate a autorului pârâților, se menționează în capitolul III punctul 2 faptul că imobilul teren ce face obiectul prezentei cauze este afectat de clădirea x Iasi și de zona de protectie (...), urmând a se acorda despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 10/2001.

Or, autorul intimaților nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 10/2001 ca și lege specială, deși imobilul teren ce face obiectul prezentei cauze se încadra în dispozițiile acesteia, ci a solicitat reconstituirea în temeiul Legii nr. 18/1991, care nu este lege specială.

III. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 18/1991, nefiind avute în vedere dispozițiile art. 27 din această lege, care se referă la imobilele teren aflate în proprietatea privată a statului, având în vedere că bunurile imobile din domeniul public nu se află în circuitul civil, iar comisiile de fond funciar pot dispune doar de terenuri proprietate privată a unității administrativ teritoriale respective, terenuri aflate în exploatarea cooperativelor agricole de producție.

Or, terenul ce face obiectul prezentei cauze nu se află și nu se afla în proprietatea privată a statului și nici a unității administrativ teritoriale respective și nici la dispoziția Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată pentru a se reconstitui dreptul de proprietate al autorului pârâților prin emiterea titlului de proprietate. Autorul pârâților nici nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, acesta nefăcând dovada că ar fi avut în proprietate teren agricol.

IV. Instanța de apel a încălcat principul inalienabilității proprietății publice statuat prin dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și art. 135 alin. (5) din Constituția României.

Inalienabilitatea bunurilor ce formează obiect al proprietății publice se refera la interdicția înstrăinării acestora, la imposibilitatea constituirii dezmembrămintelor dreptului de proprietate și la imposibilitatea dobândirii lor prin oricare dintre modurile prevăzute de lege, cu alte cuvinte are caracter absolut.

Imprescriptibilitatea este consecința inalienabilității bunurilor, adică a împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul imprescriptibil constă în aceea că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil extinctiv, cât și achizitiv. Imprescriptibilitatea sub aspect achizitiv permite titularului dreptului de proprietate publică asupra unui bun să opună cu succes, să paralizeze, invocând excepția caracterului imprescriptibil, în fața oricărei acțiuni înaintate de altă persoană fizică sau juridică de drept privat.

În lipsa unei modificări legale a regimului juridic al terenului în litigiu, acesta nu putea și nu poate fi introdus în circuitul civil și implicit, nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate. Mai mult terenul în cauză, aflat în administrarea reclamantului din anul 1985 prin decizia nr. 35/13.02.1985 nu a fost predat prin protocol către Comisia Locală de Fond funciar Miroslovesti.

Întrucât în cauză condiția esențială de validitate a actului administrativ prin care se dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului constă în legalitatea procedurii de trecere a terenului din domeniul public al statului în cel privat, operațiune prin care aceste bunuri intră in circuitul civil, putând servi la retrocedare, condiție ce nu este îndeplinită, dreptul de proprietate exhibat de intimați nu poate produce efectele unui act juridic valabil, astfel încât concluzia instanței de apel în sensul că acesta este mai bine caracterizat decât cel al statului, este nelegală și, prin urmare, soluția de respingere a capătului de cerere privitor la revendicare este nelegală.

V. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text ce nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligație generală de restituire a bunurilor, care le-au fost transferate înainte de ratificarea convenției. De asemenea, această dispoziție nu le impune statelor membre contractante nicio restricție cu privire la libertatea de a determina domeniul de aplicare al legislațiilor, pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de alegere a condițiilor în care acceptă să restituie un drept de proprietate persoanelor deposedate.

Recurentul mai învederează că, potrivit jurisprudenței europene, statele contractante dispun de o marjă amplă de apreciere privind oportunitatea de a exclude anumite categorii de foști proprietari de la un astfel de drept de restituire. Acolo unde categorii de proprietari sunt astfel excluse, o cerere de restituire din partea unei persoane care face parte din una dintre aceste categorii nu poate oferi temeiul unei speranțe legitime care să impună protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hotărârea Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Cehe (MC) nr. 39794/98, pct. 70-73, CEDO 2002 - VII).

Prin întâmpinarea înregistrată la 07.05.2025, recurentul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat admiterea recursului reclamantului, casarea în parte a deciziei civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii.

Recurentul-intervenient a apreciat că, în mod greșit, instanța de apel a dat preferință titlului pârâților, și a reiterat aspectele învederate prin memoriul de recurs.

Prin întâmpinările înregistrate la 08.05.2025, intimații-pârâți C., D. și A. au invocat excepția de nulitate a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din recursul reclamantului, despre care au arătat că nu este susținut de argumente care să facă posibilă încadrarea în motivul de nelegalitate invocat.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (argumentat de ambii recurenți pe baza unor considerente identice), intimații-pârâți au arătat că recurenții nu dețin un titlu asupra terenului în litigiu, dispozițiile legale invocate în apărare nu sunt incidente cauzei pendinte, recurenții nu au făcut dovada apartenenței terenului la domeniul public al statului, iar hotărârile judecătorești care au consacrat titlul pârâților sunt opozabile acestora, bucurându-se de puterea de lucru judecat.

Intimații-pârâți au arătat că beneficiază de un bun în înțelesul dat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și au făcut trimitere la jurisprudența în materie a instanței europene, concluzionând că recursurile promovate sunt nefondate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 09.05.2025, recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc a solicitat admiterea recursului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor și a arătat că terenul în litigiu nu a făcut obiectul contractului de donație nr. x/14.07.1978. În cauză, nu există nicio hotărâre de anulare a Deciziilor nr. 35/1985 și nr. 170/1986 ale Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Iași, prin care Institutul a primit în administrare un teren neagricol în intravilanul municipiului Iași și nici a hotărârilor de guvern prin care INCERC a primit în administrare teren aparținând domeniului public național.

A mai arătat recurentul că în mod greșit instața de apel a acordat preferință titlului pârâților, reluând apărările formulate în cadrul motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea ambelor recursuri, respingerea apărărilor formulate de intimații-pârâți L. și M..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul reclamantului Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc, Înalta Curte reține că acesta a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., t,ext legal potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., după ce a expus situația de fapt ce a determinat prezentul demers judiciar și parcursul procesual al cauzei pendinte, recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă Urban-Incerc a menționat că instanțele anterioare au refuzat, nejustificat, să se adreseze Primăriei Iași, pentru a comunica dacă această instituție deținea teren în incinta Sucursalei Iași a INCD Urban-Incerc la data pronunțării hotărârilor judecătorești în dosarele nr. x/2006 și nr. y/2006, pe parcursul derulării litigiului cu defunctul F. și ulterior, când s-a emis titlul de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie. Dat fiind refuzul de adresare către Primăria Iași, recurentul apreciază că instanța nu a făcut toate diligențele necesare pentru a clarifica acest aspect.

Mai arată recurentul că instanțele anterioare nu au analizat titlul de proprietate nr. x/2009, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele lui F. în baza Legii nr. 18/1991, pentru un teren pe care Primăria Iași nu-l deținea.

Înalta Curte notează că în cuprinsul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt menționate trei ipoteze, care conduc la casarea unei hotărâri și anume: a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță; b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic; c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

În raport cu aspectele învederate prin memoriul de recurs subsumate acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei pendinte.

Astfel, împrejurarea că instanța de apel nu a dat curs solicitării uneia dintre părți, de a emite o adresă către o anumită instituție publică, nu reprezintă o omisiune de motivare în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., ci un aspect de netemeinicie ce ține de administrarea probatoriilor, specific instanțelor devolutive, dar străin de configurația juridică a căii extraordinare de atac a recursului, în care analiza hotărârii contestate poartă exclusiv asupra eventualelor aspecte de nelegalitate ale acesteia.

În ce privește pretinsa neanalizare a titlului de proprietate nr. x/2009 emis în baza Legii nr. 18/1991, Înalta Curte constată că legalitatea acestui titlu de proprietate a fost analizată în cadrul dosarului nr. x/2015, în care, prin sentința civilă nr. 11437/01.11.2018 (definitivă prin decizia civilă nr. 2675/10.10.2019 a Tribunalului Iași, secția I civilă), a fost respinsă acțiunea formulată de recurentul-reclamant, având ca obiect anularea acelui titlu.

În consecință, în prezenta cauză având ca obiect revendicare, instanța de judecată nu avea a se pronunța asupra legalității titlului de proprietate nr. x/2009, ci asupra preferabilității titlurilor opuse de către părți în dovedirea drepturilor de proprietate pretinse de fiecare dintre acestea.

În analiza comparativă a titlurilor exhibate de părți, instanței de judecată nu i-a fost supus spre cercetare titlul de proprietate nr. x/2009, cum eronat pretinde recurentul, ci, printre altele, hotărârile judecătorești aflate în strânsă legătură cu acest titlu, respectiv sentința civilă nr. 2208/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2006, prin care a fost admisă plângerea formulată de F. împotriva Ordinului nr. 227/28.03.2005 emis de Prefectul județului Iași, a fost anulat acest ordin și s-a stabilit dreptul de proprietate al petentului pentru terenul de 660 mp situat în Iași, str. x, cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în acest sens, și, nu în ultimul rând, sentința civilă nr. 11437/01.11.2018, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2015(definitivă prin decizia civilă nr. 2675/10.10.2019 a Tribunalului Iași, secția I civilă), prin care a fost respinsă acțiunea formulată de recurentul-reclamant, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. x/2009.

În contextul arătat, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. a fost invocat pur formal, iar pretinsele omisiuni de motivare învederate de către recurentul-reclamant nu se circumscriu ipotezelor reglementate de motivul de nelegalitate invocat.

Față de cela arătate, critica cu acest obiect va fi respinsă, ca nefondată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanțele anterioare au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, art. 136 alin. (4) din Constituția României, art. 3 și 11 din Legea nr. 213/1998 în vigoare la data emiterii titlului de proprietate.

Înalta Curte notează că normele de drept material pretins aplicate sau interpretate greșit de către recurentul-reclamant au următorul conținut:

Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, "(1) Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. (2) Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public."

Art. 136 alin. (4) din Constituția României, respectiv art. 135 alin. (5) din Constituția în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, prevede că "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică."

Potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege. (2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege. (3) Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național. (4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean."

Art. 11 din același act normativ statuează că "(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii; b) nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale; c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra bunurilor mobile. (2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută."

Înalta Curte observă că normele de drept material prezentate de către recurentul-reclamant ca fiind pretins interpretate sau aplicate greșit de către instanța de apel conțin reglementări de principiu cu privire la bunurile aparținând domeniului public al statului, teza principală acreditată de recurentul-reclamant, prin motivele de recurs, fiind aceea că terenul în litigiu aparține domeniului public al statului și, prin urmare, preferabilitatea specifică acțiunii în revendicare trebuie acordată titlului acestuia.

În concret, recurentul-reclamant este nemulțumit de modalitatea în care instanța de apel a realizat analiza comparativă a titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare dedusă judecății, recurentul apreciind că, în mod greșit, instanța de apel a stabilit, ca fiind preferabil, titlul de proprietate al intimaților-pârâți.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant pretinde că terenul în litigiu, în suprafață de 660 mp, aparține domeniului public al Statului Român, fiind în proprietatea acestuia și în administrarea recurentului-reclamant, în temeiul H.G. nr. 984/1996, modificată prin H.G. nr. 379/2006, H.G. nr. 1326/2001 (Anexa 15), H.G. nr. 45/2003 (Anexa 16), H.G. nr. 15/2004 (Anexa 12) și H.G. nr. 1705/2006 (Anexa 16), dar și în temeiul a două decizii emise de Consiliul Popular al Județului Iași-Comitetul Executiv, respectiv Decizia nr. 35/1985 și Decizia nr. 170/1986.

Pe de altă parte, intimații-pârâți s-au prevalat de mai multe hotărâri judecătorești, printre care sentința civilă nr. 2673/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2006 (definitivă prin decizia civilă nr. 680/04.10.2007 a Tribunalului Iași, secția civilă), prin care a fost admisă acțiunea reclamantului F. (autorul intimaților-pârâți) în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și Consiliul Local Iași, fiind constatată nulitatea absolută a contractului de donație nr. x/14.07.1978.

Pornind de la sentința civilă nr. 2673/12.03.2007, de anulare a contractului de donație nr. x/14.07.1978, intimații-pârâți au mai prezentat, în susținerea dreptului lor de proprietate, sentința civilă nr. 2208/19.02.2008, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2006, prin care a fost admisă plângerea formulată de F. împotriva Ordinului nr. 227/28.03.2005 emis de Prefectul județului Iași, a fost anulat acest ordin și s-a stabilit dreptul de proprietate al petentului pentru terenul de 660 mp situat în Iași, str. x, cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în acest sens, precum și sentința civilă nr. 11437/01.11.2018, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2015(definitivă prin decizia civilă nr. 2675/10.10.2019 a Tribunalului Iași, secția I civilă), prin care a fost respinsă acțiunea formulată de recurentul-reclamant având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. x/2009.

Înalta Curte constată însă că hotărârea judecătorească relevantă în combaterea criticilor recurentului în sensul că terenul în litigiu ar aparține domeniului public al statului este sentința civilă nr. 2673/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2006 (definitivă prin decizia civilă nr. 680/04.10.2007 a Tribunalului Iași, secția civilă), de anulare a contractului de donație nr. x/14.07.1978, intervenit între F. (autorul intimaților-pârâți) și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Așa cum s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, prin această sentință, contractul de donație nr. x/14.07.1978 a fost încheiat, ca urmare a presiunii exercitate de către autorități, ceea ce a determinat lipsa intenției de a gratifica (animus donandi) și, pe cale de consecință, lipsa cauzei juridice a contractului astfel încheiat, sancționată cu nulitatea absolută de către dispozițiile art. 966 C. civ.

Înalta Curte relevă că principalul efect al nulității absolute constatate prin sentința civilă nr. 2673/12.03.2007, a fost desființarea contractului de donație, considerându-se că acesta nu a fost niciodată încheiat, corelativ cu repunerea părților în situația anterioară, respectiv, revenirea terenului în suprafață de 901 mp situat în Iași, str. x donat statului, în patrimoniul autorului intimaților-pârâți, ca și cum nu ar fi fost niciodată înstrăinat.

Consolidarea retroactivă a dreptului de proprietate al autorului intimaților-pârâți, F., plasează existența titlului acestuia cel puțin anterior anului 1978, când a fost încheiat contractul de donație anulat prin sentința civilă nr. 2673/12.03.2007 a Judecătoriei Iași, dacă nu chiar la nivelul anului 1931, cum afirmă autorul intimaților-pârâți în cadrul acțiunii de anulare a contractului de donație, și atrage incidența în cauză a principiului qui prior est tempore, potior e