ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1996/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând, asupra cererii de completare constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus:

"Anulează recursul principal declarat de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei civile nr. 816A din 31 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauzei cu minori și familie. Respinge recursul incident, ca rămas fără efect, declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 816 A din 31 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie."

Prin cererea formulată la 11 iulie 2025, petentul A. a solicitat completarea deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, cu soluția asupra capătului de cerere accesoriu al întâmpinării depuse la recursul principal, având ca obiect obligarea recurentei-reclamante Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului principal, în cuantum de 8.883,23 RON, pe care le-a apreciat ca fiind proporționale cu natura și complexitatea cauzei.

În drept, au fost indicate prevederile art. 444 și ale art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În dovedire, petentul a anexat contractul de asistență juridică anonimizat.

Prin rezoluția din 22 iulie 2025, s-a stabilit termen de judecată, cu citarea părților, pentru soluționarea cererii de completare la 13 noiembrie 2025, sens în care s-a constituit prezentul dosar asociat.

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară nu a formulat întâmpinare, cererea de completare fiindu-i comunicată la 29 iulie 2025, conform dovezii de înmânare de la fila x.

Petentul A. a formulat note scrise la 31 octombrie 2025, prin care a precizat că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariul ocazionat exclusiv de redactarea și susținerea întâmpinării la recursul principal, după cum rezultă din conținutul întâmpinării sale, în cadrul căreia a fost formulată această cerere, cu atât mai mult cu cât prin recursul incident nu a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea formulată de petentul A., prin care se solicită completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului principal, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

De asemenea, prevederile art. 444 alin. (1) din același act normativ stipulează astfel: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a hotărârii judecătorești este întemeiată numai atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.

Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de norma de procedură enunțată, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind recunoscut, potrivit art. 453 din C. proc. civ., părții care a câștigat procesul, atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres, însă instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Din examinarea dispozitivului deciziei, rezultă că instanța s-a pronunțat asupra recursului principal declarat de Autoritatea de Supraveghere Financiară și asupra recursului incident, însă nu a soluționat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată expres în cuprinsul întâmpinării de recurentul-pârât A., care a depus, până la închiderea dezbaterilor de la termenul de judecată din 5 iunie 2025, înscrisurile justificative constând în factura seria x nr. x din 17 februarie 2025, încasată în baza facturii proforme nr. 7120, și extrasul de cont nr. 27 din 11 februarie 2025, din care rezultă că suma de 8.883,23 RON reprezintă onorariul achitat pentru redactarea și susținerea întâmpinării la recursul principal.

Constatând că cererea de completare este întemeiată, întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-pârât, se impune analizarea temeiniciei acesteia prin raportare la dispozițiile legale incidente. Potrivit dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Fundamentul obligației îl constituie culpa procesuală, prezumată prin rezultatul procesului, iar acordarea cheltuielilor presupune atât formularea unei cereri exprese, cât și dovada caracterului real și justificat al activităților pentru care s-au efectuat.

Totodată, dispozițiile art. 455 din C. proc. civ., aplicabil și în ipoteza pluralității de recurenți, stipulează posibilitatea distribuirii obligației de plată a cheltuielilor în mod egal, proporțional sau solidar, în funcție de poziția procesuală și raportul juridic dintre aceștia; însă în cauză această normă nu poate opera, întrucât doar recurenta-reclamantă a căzut în pretenții, câtă vreme recursul incident, rămas fără efect prin aplicarea art. 472 alin. (2) din același cod, nu poate avea relevanță în stabilirea cheltuielilor de judecată.

În acest cadru normativ urmează a fi examinată cererea accesorie formulată de recurentul-pârât A. în cuprinsul întâmpinării.

Astfel, în ceea ce privește incidența prevederilor art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recursul incident a fost respins ca rămas fără efect, această consecință procedurală este determinată exclusiv de soluția asupra recursului principal, care a fost anulat, fiind incidentă una dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 472 alin. (2) din același act normativ. Efectele recursului incident se produc numai dacă va avea loc o judecată pe fond a apelului principal, limitarea fiind firească, câtă vreme intimatul nu a valorificat dreptul de a introduce un recurs principal, iar situația sa juridică rămâne neschimbată.

Recursul incident este o cale de atac subordonată existenței recursului principal, iar lipsirea sa de utilitate nu poate fi imputată recurentului-incident atunci când derivă din situația procesuală generată de partea adversă. În situația în care recursul incident devine lipsit de efect ca urmare a situației juridice create de recursul principal, aprecierea asupra cheltuielilor de judecată se realizează prin raportare la partea care, în mod efectiv, a căzut în pretenții în calea de atac ce a determinat anihilarea efectelor recursului incident.

Drept urmare, Înalta Curte reține că, în cauză, culpa procesuală revine exclusiv recurentei-reclamante, al cărei recurs principal a fost anulat, aceasta fiind singura cale de atac cercetată și soluționată efectiv. Recursul incident declarat de recurentul-pârât este, prin efectul art. 472 alin. (2) din același cod, lipsit de efect ca urmare a anulării recursului principal, astfel încât nu poate genera consecințe juridice proprii sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Verificând înscrisurile depuse până la închiderea dezbaterilor asupra recursurilor (factura și extrasul de cont de la filele x, precum și împuternicire avocațială seria x/2025 de la fila x, care atestă existența contractului de asistență juridică), se constată realitatea achitării sumei de 8.883,23 RON, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de art. 452 din C. proc. civ. privind proba plății.

În ceea ce privește apărarea potrivit căreia serviciile juridice cuprinse în factură ar acoperi și activitatea aferentă recursului incident, Înalta Curte constată că întinderea obligației de plată a cheltuielilor de judecată se stabilește prin raportare la calea de atac care a generat efectiv cheltuiala și față de care partea adversă a căzut în pretenții, în sensul art. 453 din C. proc. civ.. Or, în cauză, cheltuielile efectuate de recurentul-pârât derivă din exercitarea și soluționarea recursului principal, singura cale de atac care a fost supusă analizei instanței și a determinat, prin anularea ei, incidența culpei procesuale a recurentei-reclamante.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, împrejurarea că în contractul de asistență juridică încheiat între petentul A. și B. au fost anonimizate rubricile privind onorariul nu are relevanță în analiza temeiniciei cererii, întrucât acest înscris a fost depus ulterior momentului închiderii dezbaterilor. Potrivit art. 452 din C. proc. civ., dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată trebuie făcută cel târziu la momentul închiderii dezbaterilor, iar în cauză aceste elemente rezultă din factura și extrasul de cont depuse în termen, înscrisuri neanonimizate, care atestă plata efectivă a onorariului.

În ceea ce privește aprecierea cuantumului, Înalta Curte constată că suma de 8.883,23 RON este proporțională cu activitatea desfășurată de avocat în etapa procesuală a recursului, întrucât prin întâmpinarea depusă au fost formulate atât apărări referitoare la excepția nulității recursului, cât și argumente de respingere pe fond a criticilor invocate de recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară, activități ce au presupus analiza temeiurilor de drept incidente și elaborarea unui răspuns adecvat complexității cauzei. În raport cu natura și dificultatea problemelor de drept supuse controlului judiciar, precum și cu necesitatea unei pregătiri corespunzătoare pentru susținerea apărărilor în fața instanței supreme, cuantumul cheltuielilor de judecată apare ca fiind rezonabil și justificat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt întrunite condițiile legale pentru completarea deciziei în temeiul art. 444 din C. proc. civ., iar cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată. În consecință, dispozitivul deciziei se va completa în sensul obligării recurentei-reclamante Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata sumei de 8.883,23 RON către recurentul-pârât A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, formulată de petentul A..

Completează dispozitivului deciziei nr. 1251 din 5 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, în sensul că:

Obligă pe recurenta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata sumei de 8.883,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul-pârât A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.