ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1921/2025

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești, la 14 iulie 2021, sub nr. x/2021, astfel cum a fost modificată la 06 aprilie 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.R.L., ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză să se dispună următoarele:

I. în principal:

- în temeiul dispozițiilor art. 1289 C. civ., să constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020 al BNI F., intervenit între S.C. E. S.R.L., prin reprezentant legal, în calitate de vânzător, și B. împreună cu C., în calitate de cumpărători.

II. în subsidiar:

- în temeiul dispozițiilor art. 1350 C. civ., să dispună obligarea pârâților B. și C., în solidar, la restituirea către reclamant a sumei de 203.871,60 RON, reprezentând suma ce a fost avansată în integralitate de către reclamant pârâților în vederea efectuării plății prețului de achiziționare a imobilului apartament situat în Or. Zărnești, str. x, jud. Brașov, înscris în CF, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020 al BNI F.;

- să se dispună înscrierea în CF a unui drept de ipotecă în favoarea reclamantului asupra imobilului apartament situat în orașul Zărnești, str. x, jud. Brașov, înscris în CF;

- să se dispună instituirea în favoarea reclamantului a unui drept de retenție asupra imobilului apartament situat în Or. Zărnești;

III. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 193 din 24 februarie 2023, Judecătoria Zărnești a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a dosarului nr. x/2021, privind pe reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.R.L., în favoarea Tribunalului Brașov.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 76/S din 19 martie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și S.C. E. S.R.L., astfel cum a fost ulterior modificată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul formulat de către apelantul A., în contradictoriu cu intimații B., C., D. și S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 76/S din 19 martie 2024, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 04 martie 2025, sub nr. x/2021, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 10 martie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.691,22 RON, sub sancțiunea anulării.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare și dispozițiile art. 1289 C. civ., cu expunerea unor considerații de ordin teoretic cu privire la simulația prin interpunere de persoane, raportat la probatoriul administrat în cauză, recurentul-reclamant a susținut că B. și C. sunt doar beneficiarii aparenți ai apartamentului în discuție, adevărații beneficiari fiind recurentul împreună cu intimata-pârâta D..

A precizat, în acest sens, că prețul de achiziție a apartamentului, în cuantum total de 203.871,60 RON, a fost plătit de către recurent, conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei și răspunsurilor oferite cu ocazia administrării interogatoriului său și al intimatelor C. și D., în fața Tribunalului Brașov, la termenul de judecată din 16 februarie 2024.

Deși, cu ocazia administrării interogatoriului intimatei C., aceasta a învederat faptul că a avut disponibilitatea de a învesti într-un imobil suma de 40.000 euro/45.000 euro, din care 20.000 euro reprezentau economiilor acesteia și ale soțului său, intimatul B., iar suma de 20.000 euro a fost obținută prin perfectarea unor contracte de împrumut încheiate cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensiilor și G., acest aspect este infirmat de probatoriul existent la dosarul cauzei.

A precizat că sumele obținute cu titlu de pensie de către intimații C. și B. fac imposibilă economisirea sumei de 20.000 euro, având în vedere costurile avansate lunar pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic, achitării contravalorii facturilor curente (electricitate, gaz, apa/canal etc.), achiziționării tratamentului medicamentos, etc.

Pe de altă, valoarea contractelor de împrumut încheiate de către intimații C. și B. cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensiilor și G. nu însumează valoarea de 20.000 euro și nici nu s-a probat, în vreun fel, faptul că sumele obținute prin încheierea acestor contracte de împrumut au fost folosite pentru achitarea parțială a prețului imobilului în litigiu.

În aceste condiții, recurentul a susținut că este de netăgăduit faptul că așa-zișii cumpărători, intimații B. și C., nu au plătit niciun preț pentru apartamentul ce a intrat în patrimoniul lor, fiind în imposibilitatea efectivă de achitare a unor rate în cuantum de 47.412 RON/rată, respectiv 15.408,90 RON/rată, având în vedere faptul că ambii sunt pensionari și nu au nicio altă sursă de venit, cu excepția celor încasate cu titlu de pensie.

Caracterul simulat rezultă și din faptul că intimații-pârâți B. și C. nu au manifestat niciun interes față de acest apartament, nu au făcut niciun act de conservare sau de administrare, recurentul arătând că, împreună cu intimata-pârâta D., au avut folosința acestui imobil până la momentul desfacerii căsătoriei, iar, ulterior divorțului, intimata D. a fost cea care a continuat să locuiască în acest apartament, împreună cu fiul lor.

Cu privire la intimata S.C. E. S.R.L., în calitate de societate vânzătoare, recurentul a precizat că interesul acesteia era doar acela de a încasa prețul vânzării, în cuantumul și la datele stabilite în acest sens. A menționat că instanța de control judiciar a încuviințat, la solicitarea recurentului, administrarea probei cu interogatoriul societății, ce a fost anexat cererii de apel, în acord cu dispozițiile art. 194 lit. e) coroborat cu art. 355 C. proc. civ., însă în cuprinsul deciziei atacate, instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la refuzul intimatei de a răspunde, în scris, la interogatoriul ce i-a fost comunicat, invocând pe acest aspect aplicabilitatea dispozițiilor art. 358 C. proc. civ.

În probațiune, instanța de control judiciar a încuviințat recurentului administrarea probei cu înregistrarea audio a unei conversații ce a avut loc între recurent și intimata-pârâtă D., iar pentru termenul de judecată din 02 decembrie 2024, a fost depusă la dosar transcrierea înregistrării audio a acestei conversații, din cuprinsul său rezultând existența acordului simulatoriu invocat de recurent în prezenta cauză.

Chiar și în lipsa unui încris care să consemneze înțelegerea secretă a părților, în opinia recurentului, s-a dovedit intenția comună de a simula alături de intimații B., C. și D..

A subliniat că actul secret este cel care conține manifestarea de voință adevărată, menită să producă integral efectele juridice în vederea cărora a fost emisă, cu alte cuvinte, el trebuie să contrazică actul public, să înlăture/modifice total/parțial efectele pe care ar trebui să le producă cel din urmă, nefiind, însă, esențială existența unei stipulații exprese în acest sens, ci este suficient ca din prevederile sale să rezulte implicit efectele modificatoare pe care le produce asupra actului aparent.

Din punct de vedere al formei, consemnarea actului secret într-un înscris (instrumentum) nu este necesară fiind suficientă încheierea sa, ca negotium, conform principiului consensualismului, pentru că redactarea unui înscris care să constate actul real poate avea loc atunci când se urmărește preconstituirea unui mijloc de probă, existența înscrisului secret nefiind de esența simulației.

Invocând literatura de specialitate, a susținut că, din încheierea în formă scrisă a actului public, nu se poate trage, în mod necesar, concluzia că și actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeași formă, dimpotrivă, forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparența, iar lipsa de consemnare a celui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulației. Mai mult, în doctrină, s-a admis faptul că actul public este simulat și atunci când nu a fost încheiat un act secret.

Recurentul a învederat că, în cauza de față, operațiunea secretă nu a fost materializată într-un înscris care să dovedească înțelegerea reală cu privire la calitatea sa și a fostei soții, de adevărați cumpărători ai imobilului apartament, pe de o parte, din cauza relației de rudenie cu intimații-pârâți B. și C., existând, astfel, o imposibilitate morală de preconstituire a actului (instrumentum), în sensul art. 309 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., și, pe de altă parte, din dorința tuturor părților participante la acordul simulator de a oculta intenția reală cu privire la persoanele cumpărătoare.

A precizat că inexistența înscrisului secret nu afectează, însă, existența simulației ca operațiune juridică complexă, cât timp s-a dovedit existența actului public; existența acordului simulator la care au luat parte părțile implicate, scopul fiind acela de a oculta identitatea adevăratului cumpărător; înțelegerea secretă în care părțile recunoșteau adevărații cumpărători ai apartamentului.

Astfel, condițiile legale pentru a exista o operațiune de simulație prin interpunere de persoane este îndeplinită, având în vedere că adevărații dobânditori ai imobilului menționat sunt foști soți, respectiv recurentul și intimata-pârâtă D., iar nu persoanele interpuse din contractul simulat, respectiv intimații-pârâții B. și C., decizia recurată nesocotind incidența dispozițiilor art. 1289 C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La 23 aprilie 2025, prin poștă, în termen legal, intimații-pârâți C., B. și D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției procesuale, intimații-pârâți au arătat că nu sunt întrunite cerințele de casare a hotărârii atacate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. În acest sens, au menționat că decizia atacată este legală, întrucât cuprinde o analiză completă a textelor de lege aplicabile în materia simulației, precum și a probelor administrate în cauză, în primă instanță și apel, dar și a motivelor de fapt și de drept invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în completarea acestei cereri și a cererii de apel.

Astfel, decizia atacată nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, însă recurentul nu a arătat care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii, după cum nu a prezentat argumente din care să rezulte că hotărârea atacată ar fi nemotivată.

Intimații-pârâți au mai arătat că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 1289 C. civ., întrucât în decizia atacată se regăsesc dezvoltate argumentele ce țin de instituția simulației prin interpunere de persoane, dar și analiza fiecărei probe ce a fost administrată în cauză, în fond și în apel, toate acestea formând, în mod legal și temeinic, convingerea instanței de apel cu privire la caracterul nefondat al cererii de apel și legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 76/S/19.03.2023 a Tribunalului Brașov.

Totodată, au menționat că prin cererea de recurs sunt reiterate motivele de apel, însă acestea au fost dezlegate de instanța de apel, în mod legal, iar modalitatea în care instanța de apel a analizat și interpretat probele administrate în cauză nu reprezintă motiv de nelegalitate a deciziei atacate.

Au precizat că dispozițiile art. 358 C. proc. civ. nu impun obligația pentru instanța de judecată de a considera că refuzul de a răspunde la interogatoriu reprezintă mărturisire deplină sau început de dovadă scrisă în folosul celui care a propus interogatoriul. Important este faptul că prin probele administrate recurentul nu a dovedit niciunul dintre motivele de fapt și de drept prezentate în cererea de chemare în judecată și în completarea acesteia.

Or, faptul că S.C. E. S.R.L. nu a depus răspunsul la interogatoriu nu poate fi considerat nici mărturisire și nici început de dovadă scrisă, câtă vreme această situație nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, în principal cu proba cu înscrisurile depuse la dosar și analizate pe larg de instanța de apel, proba care contrazice afirmațiile recurentului.

Au menționat că răspunsurile la interogatoriu ale recurentului au dovedit faptul că nu a existat un acord simulatoriu între acesta, soția sa, intimații B., C. și S.C. E. S.R.L., precum și faptul că reclamantul nu a deținut sumele de bani necesare plății ratelor prețului de vânzare-cumpărare al apartamentului, nu a predat vreo sumă de bani intimaților B. și C. și nici soției sale, D..

Au precizat că nu au existat niciun fel de discuții între reclamant și intimații-pârâți și nici vreo întrevedere la care să participe reprezentații S.C E. S.R.L, intimații-pârâți, reclamant și fiica acestora, întrevedere în cadrul căreia părțile să fi stabilit că, în realitate, apartamentul în litigiu ar intra în patrimoniul soților D. și că aceștia ar achita ratele aferente prețului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, nu a existat niciun fel de înțelegere secretă între familia D., intimații-pârâți și reprezentanții legali ai S.C. E. S.R.L., întregul preț de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu fiind achitat doar de intimații-pârâți din economiile acestora, din pensiile de care beneficiază, din creditele bancare și creditele tip CAR pe care le-au contractat, iar reclamantul nu a realizat din pretinsa sa activitate de conducător profesionist de tir venituri în sumă de 203.871,60 RON.

Nu este reală susținerea potrivit căreia reclamantul a deținut o societate comercială pe teritoriul statului german și că ar fi fost supus vreunei proceduri de executare silită, procedura care s-ar fi extins și pe teritoriul statului român, nu există la dosar depusă vreun înscris care să facă dovada acestor susțineri.

Societatea S.C. H. S.R.L. nu este firma pe care recurentul a pretins că ar fi deținut-o în Germania, la un moment dat, apelantul a desfășurat o activitate ca persoană fizică autorizată. Recurentul a recunoscut la interogatoriu că în nicio împrejurare nu a deținut sume de bani care să fie apropiate de prețul de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu, nu a putut furniza niciun fel de dovezi din care sa rezulte ca ar fi fost urmărit silit pe teritoriul statului german sau român, că în perioada anilor 2019 - 2020 ar fi realizat ca venituri suma de 203871.60 RON, că la datele la care au fost achitate ratele prețului de vânzare-cumpărare al apartamentului ar fi deținut respectivele sume de bani.

Or, din extrasele de cont depuse la dosar nu reiese că reclamantul, angajat fiind ca șofer profesionist, ar fi efectuat curse internaționale pe tir și ar fi obținut venituri în perioada anilor 2019-2020 care să însumeze prețul de vânzare-cumparare de 203.871.60 RON sau că la datele prevăzute în actele notariale pentru plata în rate a prețului de vânzare-cumpărare al apartamentului. reclamantul ar fi extras sau ar fi primit din conturile S.C H. S.R.L., unde era angajat, sume de bani apropiate ca și cuantum ratelor din prețul de vânzare-cumpărare al imobilului.

De altfel, extrasele de cont prezentate de reclamant au caracterul unor înscrisuri sub semnătură privată, conform art. 272 C. proc. civ., asemenea înscrisuri dobândind o eventuală putere doveditoare numai în măsura în care sunt recunoscute de persoanele cărora le este opus. În mod obligatoriu, potrivit art. 273 alin. (2) C. proc. civ., mențiunile din înscrisul sub semnătură privată trebuie să fie în directă legătură cu raportul juridic dintre părțile litigiului, însă niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită în cauză. Actele prezentate de reclamant nu sunt semnate de intimații-pârâți, fiica acestora ori de reprezentanții legali ai S.C. E. S.R.L și nu cuprind vreo mențiune din care să rezulte că între pârâți și reclamant ar exista vreun raport juridic legat de vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu.

Nu există niciun înscris încheiat între S.C E. S.R.L, în calitatea sa de creditor, din care să rezulte că această societate ar fi primit cu titlu de preț de la reclamant vreo sumă de bani pentru vânzarea-cumpărarea apartamentului în litigiu.

Au precizat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția ca respectivul înscris să fie scris în întregime, datat și semnat de părțile raportului juridic pentru a fi în prezența unui început de dovadă scrisă. În ceea ce privește raportul juridic de vânzare-cumpărare al apartamentului în discuție, au fost încheiate două acte notariale autentice, respectiv un antecontract de vânzare - cumpărare al apartamentului în care sunt prevăzute datele la care se achită ratele din prețul de vânzare-cumpărare și contractul autentic de vânzare - cumpărare pentru care se invocă simulația.

Prin modificarea acțiunii formulate în cauză, reclamantul nu a solicitat să se constate existența simulației prin interpunere de persoane cu privire la antecontractul de vânzare - cumpărare al apartamentului în litigiu autentificat sub nr. x/13.02.2019 al B.I.N. F., la care reclamantul a făcut referire în motivarea acțiunii sale.

În concluzie, au susținut că recurentul-reclamant nu a prezentat niciun fel de înscrisuri prin care să dovedească motivele de fapt pe care le prezintă și în cererea de apel, iar răspunsurile sale la interogatoriu au făcut dovada faptului că motivele pe care le-a invocat nu au suport probator.

I.2.2. Răspuns la întâmpinare:

Recurentul-reclamant nu a depus răspuns la întâmpinare, deși întâmpinarea i-a fost comunicată, la 12 mai 2025, respectiv la 19 mai 2025, conform proceselor-verbale de înmânare de la dosar.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14 iulie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 27 mai 2025, s-a fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza în pronunțare, în principal, pe excepția nulității recursului, invocată din oficiu, iar în subsidiar pe fondul căii extraordinare de atac.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind, și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea uneia dintre ipotezele normative prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul în care s-a desfășurat judecata sau în care a fost aplicată legea de către instanța de apel la situația concretă din speța dedusă judecății, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea lor în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor teoretice enunțate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, deși partea s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motivarea acesteia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în aceste cazuri de casare a unei hotărâri judecătorești.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În sensul textului legal citat, viciile motivării unei hotărâri se referă la lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii, respectiv, argumente care nu au legătură cu obiectul sau natura pricinii.

Raportat la acest caz de casare, în speță, recurentul reclamant ar fi trebuit să invoce și să demonstreze incidența uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, or, din examinarea cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că în cuprinsul acesteia nu există nicio susținere care să poată fi circumscrisă dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., toate alegațiile recurentului constituind, în realitate, critici la adresa modului în care instanța de apel a analizat și interpretat elementele factuale ale cauzei și probele administrate.

Cu alte cuvinte, deși a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în realitate, recurentul tinde, prin susținerile sale, la reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de apel în baza probatoriului administrat în cauză, or, această chestiune nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului.

Deși recurentul susține că instanța de apel a omis a face referiri în cuprinsul deciziei atacate la refuzul intimatei S.C. E. S.R.L. de a răspunde, în scris, la interogatoriul ce i-a fost comunicat, apreciind că, în raport cu această atitudine a părții, ar fi trebuit să se constate incidența dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în esență, recurentul își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de modul în care probele au fost analizate și valorificate în soluționarea pretențiilor deduse judecății, or, aprecierea instanței devolutive asupra aptitudinii probelor de a conduce la soluționarea procesului nu poate fi cenzurată pe calea recursului, întrucât această chestiune vizează netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii atacate.

Instanța de apel a prezentat pe larg probele în raport cu care a invalidat susținerile reclamantului referitoare la existența simulației prin interpunere de persoane, aprecierea și evaluarea acestora, în vederea stabilirii situației de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond, ca instanțe devolutive. Pe de altă parte, este de observat că dispozițiile art. 358 C. proc. civ. permit instanței să interpreteze coroborat ansamblul probator administrat în cauză, fără a impune anumite consecințe, precum cea sugerată de recurent, aspect ce rezultă din termenul folosit de legiuitor, "poate", ceea ce înseamnă că doar instanța devolutivă este îndreptățită să aprecieze valoarea probatorie a refuzului pârâtei de a răspunde la interogatoriu.

Art. 264 C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia judecătorul apreciază probele în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviințate și administrate, aprecierea probelor fiind operațiunea prin care judecătorul determină puterea doveditoare și valoarea fiecărei probe în parte, precum și a probelor în ansamblul lor, în scopul aflării adevărului în cauză.

Or, în condițiile în care instanța de apel a prezentat argumentele pentru care a considerat că se impune menținerea soluției adoptate la fond, pe baza unei analize amănunțite a tuturor probelor și a situației de fapt, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile litigiului, nu se poate reține nici o eventuală încălcare a dispozițiilor art. 264 C. proc. civ.

În aceste circumstanțe, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile recurentului-reclamant referitoare la nemotivarea hotărârii apar ca fiind pur formale, făcute doar pentru a justifica posibilitatea exercitării de către acesta a căii extraordinare de atac a recursului, neputând fi circumscrise unor veritabile critici de nelegalitate îndreptate împotriva raționamentului instanței de apel. Prin urmare, ele nu sunt apte de încadrare în motivul de casare strict reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., astfel că nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar.

Nici criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate susceptibile de analiză în recurs.

În esență, invocând nesocotirea dispozițiilor art. 1289 C. civ., recurentul reclamant susține că, din probele administrate în cauză, a rezultat existența simulației prin interpunere de persoane, respectiv faptul că intimații-pârâți B. și C. sunt doar cumpărători aparenți ai apartamentului în litigiu, adevărații cumpărători fiind el, recurentul-reclamant și fosta sa soție, intimata-pârâtă D., cei dintâi acționând, conform înțelegerii secrete între părți, doar ca mandatari ai foștilor soți D..

Totodată, solicită să se constate că, pentru existența simulației, nu este necesar ca actul secret să fie materializat într-un înscris, invocând imposibilitatea morală a preconstituirii unui astfel de înscris, având în vedere relațiile de rudenie existente între soții D. și intimații-pârâți B. și C., pe de o parte, iar, pe de altă parte, faptul că toate părțile acordului simulatoriu au dorit să ascundă identitatea adevăraților cumpărători.

Înalta Curte reține că verificarea legalității hotărârii, din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor de drept material, presupune, pentru faza procesuală a recursului, să se stabilească dacă, la situația de fapt, așa cum a fost ea determinată de instanțele fondului, pe baza probelor administrate, a fost corect aplicată legea. Aceasta pentru că, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat doar atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății iar înlăturarea acestei contradicții se impune în raport cu faptele și temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Prin urmare, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de control judiciar nu poate analiza decât acele critici care vizează exclusiv modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, susținerile care vizează situația de fapt și modul de interpretare a acesteia și a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată și soluționată calea extraordinară de atac a recursului.

În speță, instanța de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii deduse judecății, reținând, în esență, că, deși este reală susținerea reclamantului potrivit căreia, în cazul simulației prin interpunere de persoane, nu este necesar ca actul secret să fie încheiat în aceeași formă cu cel public și că, de la regula dovedirii actului secret printr-un contra înscris, există și excepții, printre care și situația în care partea s-a aflat în imposibilitatea morală de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului secret, în cauză, și dacă s-ar admite existența unei atare imposibilități, reclamantul nu a dovedit existența acordului simulatoriu nici în raport cu intimații-pârâți B. și C., cumpărătorii în privința cărora pretinde că ar fi fost doar aparenți, și nici în raport cu intimata-pârâtă E. S.R.L., vânzătoarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020, la B.N.P. F. .

Reclamantul a susținut că, în realitate, nu intimații-pârâți B. și C. sunt cumpărătorii imobilului, ci el și fosta sa soție, intimata D., cei dintâi acționând, conform înțelegerii secrete dintre părți, doar ca mandatari ai foștilor soți D..

Valorificând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat, însă, că această pretinsă înțelegere derogatorie de la situația juridică aparentă reflectată de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.11.2020, la B.N.P. F., încheiat între intimații-pârâți B. și C., în calitate de cumpărători, și intimata-pârâtă E. S.R.L., în calitate de vânzătoare, nu a fost dovedită, întrucât nici susținerile referitoare la modalitatea în care a fost plătit avansul în sumă de 10.000 de euro, anume, din economii ale reclamantului făcute în Germania, aduse în țară unde au fost schimbate în RON la case de schimb valutar, și remise ulterior dezvoltatorului imobiliar E. S.R.L., și nici cele referitoare la modul în care au fost plătite ratele ulterioare, respectiv, din pretinse sume de bani pe care fosta soție a reclamantului le retrăgea din contul societății H. S.R.L., cu titlu de sume pentru salarii sau diurne, dar pe care le preda, în realitate, în scopul arătat, părinților săi, nefiind demonstrate prin dovezi concludente.

În schimb, instanța de apel a constatat că intimații au dovedit că au contractat un împrumut bancar de la G., în valoare de 50.300 de RON, precum și două împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc al Pensionarilor, contractate la data de 06.02.2019, în valoare de 6000 de RON fiecare, la data de 18.06.2020, în valoare de 6500 de RON fiecare, și la data de 26.01.2022, în valoare de 12.000 de RON, datele la care au fost contractate toate aceste împrumuturi corespunzând perioadelor în care au fost făcute plățile aferente ratelor stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13.02.2019, plăți dovedite cu ordinele de plată aflate la dosarul cauzei.

În plus, Curtea a apreciat ca fiind este plauzibilă susținerea intimaților pârâți cumpărători potrivit căreia, în cursul vieții active, din salarii, și, ulterior, din pensii, aceștia au economisit suma de 20.000 de euro, pe care pretind că o dețineau cu titlu de economii personale.

Referitor la susținerea reclamantului în sensul că apartamentul în discuție le-ar fi fost predat adevăraților cumpărători și nu cumpărătorilor aparenți din contractul de vânzare-cumpărare menționat, Curtea a constatat că aceasta este infirmată de procesul-verbal nr. x de predare-primire, încheiat între societatea E. S.R.L., în calitate de vânzătoare, pe de o parte, și cumpărătorul B., pe de altă parte, proces-verbal semnat de ambele părți, la primitor, figurând semnătura intimatului-pârât B., reținând totodată că înregistrarea audio a discuției pe care reclamantul a pretins că a avut-o cu intimata-pârâtă D. nu conține suficiente indicii care să întemeieze prezumția existenței acordului simulatoriu invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât conținutul discuției înregistrate nu este confirmat de celelalte probe administrate în cauză, ci, dimpotrivă, este infirmat atât prin răspunsurile intimatelor-pârâte la interogatoriile administrate, cât și prin înscrisurile administrate în probațiune.

Rezultă cu evidență din aceste considerente ale deciziei atacate că argumentele ce susțin soluția adoptată în cauză au ca fundament evaluarea preponderent factuală a conduitei părților, fiind rezultatul propriei aprecieri pe care instanța de apel a dat-o elementelor de fapt ale cauzei. Or, câtă vreme criticile formulate de recurentul reclamant prin motivele de recurs vizează exclusiv modul în care au fost analizate și interpretate elementele de fapt ale raporturilor dintre părți și modul în care acestea au fost valorificate de către instanța devolutivă, este evident că ele nu pot fi primite întrucât nu relevă niciun aspect de nelegalitate a deciziei atacate, ci, cel mult, de netemeinicie, astfel că nu pot fi reevaluate de către instanța de control judiciar, întrucât o asemenea operațiune ar presupune o nouă analiză și interpretare a probelor și a situației de fapt și nu o verificare a legalei aplicări a normelor de drept material, chestiune incompatibilă cu calea de atac a recursului.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Mai precis, încălcarea sau aplicarea greșită a legii la care se referă cazul de casare mai sus menționat presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt, etc. Or, în cauză, recurentul nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci, deși a invocat, generic, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu a indicat în concret dispozițiile legale presupus încălcate, referindu-se exclusiv la interpretarea și aprecierea eronată a situației de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a legii în sensul art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc, deci, critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția adoptată normele legale, recurentul fiind nemulțumit doar de concluziile la care a ajuns instanța de apel în urma analizării elementelor de fapt ale cauzei și a probelor administrate și de modul în care acestea au fost valorificate în soluționarea pretențiilor deduse judecății, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs.

Faptul că motivarea soluției criticate nu coincide cu aprecierile și susținerile formulate de reclamant pe parcursul procesului nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei atacate care să conducă la casarea acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., simpla afirmație în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, neînsoțită de o explicitare adecvată a motivelor pentru care partea consideră că această ipoteză normativă ar fi aplicabilă în cauză, nefiind suficientă pentru a justifica incidența motivului de casare invocat.

De altfel, motivele formulate de recurentul-reclamant nu vizează punctual argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de respingere a apelului, ci reprezintă o reiterare a susținerilor pe care partea le-a făcut și în fața instanțelor devolutive, susțineri care au fost analizate și înlăturate motivat în etapele procesuale anterioare, astfel că, prin reluarea lor în cadrul căii extraordinare de atac, reclamantul ignoră, practic, judecata anterioară, tinzând către o devoluare a fondului, chestiune ce excedează cadrului restrictiv în limitele căruia poate avea loc judecata în recurs.

În consecință, pentru considerentele expuse, având în vedere că niciuna dintre criticile formulate de recurentul reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și că, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1941/Ap din 16 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2025.