ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1890/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 22.06.2023 sub nr. x/2023 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 97.000 euro reprezentând împrumut nerestituit, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Brăila: Prin sentința civilă nr. 509/2024 din data de 23.07.2024 Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins ca nefondată acțiunea introdusă împotriva pârâtului C., a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. și D.. De asemenea, a obligat pe pârâta D. să achite reclamanților suma de 97.000 euro, în RON, la cursul BNR din ziua plății și suma de 18455 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea pârâtului C. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați: Prin decizia civilă nr. 12/A din 30.01.2025, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins apelul principal declarat de apelanta-pârâtă D., ca neîntemeiat, a respins apelul provocat declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimatul-pârât C., împotriva sentinței civile nr. 509/23.07.2024 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2023, ca neîntemeiat și a obligat-o pe apelanta D. la plata către intimații A. și B. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 12/A din 30.01.2025, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2023 a declarat recurs pârâta D.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 20.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr.

Prin cererea de recurs formulată de pârâta D. la data de 27.02.2025, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre soluționare și cu acordarea cheltuielilor de judecată, invocându-se incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În expunerea motivelor de recurs, ulterior prezentării parcursului procesual al cauzei și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta arată că în speța dedusă judecății nu s-a făcut dovada împrumutului în cuantum de 60.000 de euro, cu niciun mijloc de probă, astfel încât recurenta să fie obligată la plata acestei sume. De asemenea, se arată că instanța de apel nu a stabilit cu exactitate data la care au fost efectuate împrumuturile și, mai mult decât atât, nu a avut în vedere dispozițiile art. 390 alin. (2) C. proc. civ. Dezvoltând aceste argumente, recurenta arată că intimații nu au făcut proba remiterii sumei de 60.000 de euro și nici a faptului că au dispus de această sumă pentru a putea fi acordată cu titlu de împrumut, fiind banii proprii ai reclamanților. Se arată că între reclamantă și pârâtă au fost purtate niște discuții despre suma de 60.000 de euro, în scopul de a-l induce în eroare pe soțul intimatei, reclamantul A.. Prin memoriul de recurs se mai arată "cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, că instanța de control nu a constatat că prescripția a fost întreruptă pentru suma de 37.000 de euro, având în vedere că într-adevăr recurenta a fost împuternicită să o ridice din contul reclamantei, însă suma totală de 1000 de euro a fost dată pentru acest împrumut, existând probe certe care conduc la aceasta." În ce privește suma de 60.000 de euro, nu se poate face vorbire de existența unui contract de împrumut, întrucât nu au fost administrate probe și nu a rezultat că fi existat în patrimoniul intimaților. Judecătorul nu poate soluționa litigiul dedus în fața justiției numai pe baza afirmațiilor părților. Pretinsul împrumut nu a fost dovedit în condițiile în care singura probă efectuată sunt capturi de pe E., corespondență care nu se coroborează cu niciun alt mijloc administrat în cauză. Se afirmă că instanța de apel "nu a dat curs prevederilor art. 309 alin. (2) C. proc. civ. privind faptul că niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 RON și dispozițiilor art. 309 alin. (5) C. proc. civ. care împiedică admiterea probei cu martori împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris. Considerăm că rațiunea acestei reguli constă în rațiunea legiuitorului de a ocroti părțile și de a le determina să-și preconstituie probe care să asigure certitudine și stabilitate raporturilor juridice pe care le creează. Mai mult decât atât, considerăm că nu se poate da eficiență art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ. pentru întreaga sumă solicitată întrucât este excesiv de mare, iar dispozițiile legale, cu siguranță, nu au avut în vedere un prejudiciu atât de mare ce ar fi cauzat." Simpla imagine trimisă pe E. nu constituie contract de împrumut încheiat în mod valabil, din definiția contractului de împrumut prevăzută de art. 2158 C. civ. rezultând necesitatea de a dovedi, cumulativ, "pe lângă existența acordului de voințe al împrumutătorului de a remite o sumă de bani, încasarea acesteia de către împrumutat și termenul de restituire al acestuia". Intimații ar fi trebuit să ceară instanței, pe calea unei ordonanțe președințiale, în temeiul art. 2162 alin. (3) C. civ. termenul de restituire al presupusului împrumut, într-o a doua etapă urmând a formula cererea constituită în prezentul dosar. Întrucât prin cererea introductivă reclamanții au cerut executarea obligației de restituire, fără stabilirea unui termen de restituire a împrumutului, obligația de plată nu era exigibilă. 5. Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea formulată la data de 22.05.2025, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar au solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată. În susținerea excepției nulității, intimații au precizat că instanța de apel a răspuns criticilor vizând încălcarea art. 309 C. proc. civ., simpla reiterare a acelorași critici în calea de atac a recursului neîncadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea netemeiniciei căii de atac, intimații au precizat că înscrisurile doveditoare ale creanței au provenit de la partea adversă, la fel ca și recunoașterea întocmirii lor, probatorii care au fost coroborate cu discuțiile purtate de părți pe E., de unde rezultă că reclamanta a remis pârâtei suma de 60.000 de euro. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția privind nulitatea recursului, a cărei analiză este prioritară în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru considerentele ce succed: Din perspectiva excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că în noua lege procesual civilă, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente formulate împotriva hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. În acest cadru legal, instanța de recurs nu poate examina decât acele susțineri ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. În contextul reperelor enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de pârâta D., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat doar în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât timp nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluției pronunțate de instanța de apel. Astfel, nemulțumirile recurentei cu privire la soluția instanței de apel reprezintă, în concret, veritabile critici de netemeinicie, aceasta făcând referire la elementele de fapt ale cauzei și criticând statuările instanței de apel cu privire la situația de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probatoriul administrat în fața instanțelor de fond, recurenta contestând corectitudinea statuării în ce privește existența contractului de împrumut, data acordării împrumutului, existența sumei de bani în patrimoniul reclamanților și mijloacele probatorii în baza cărora s-au pronunțat deciziile în etapele procesuale anterioare. Înalta Curte reține că toate aceste aspecte țin de reaprecierea materialului probator pentru a determina o altă situație de fapt decât cea statuată în fața instanțelor de fond, aspect ce excede cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalității hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute în mod expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Nici greșita reținere a incidenței în cauză a art. 309 alin. (2) și (5) C. proc. civ. nu este formulată sub forma unei veritabile critici de recurs, de vreme ce invocarea acesteia este subsumată tot unei împrejurări de fapt, recurenta afirmând că în raport de aceste dispoziții legale instanța de apel ar fi trebuit să aplice alte rigori probatorii, în raport de intenția legiuitorului care le-a edictat - "în vederea asigurării unei certitudini și stabilități a raporturilor juridice". În mod similar, invocarea art. 2158 din C. civ. nu se realizează din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste dispoziții de drept material fiind citate pentru a sublinia necesitatea administrării unui probatoriu mai amplu pentru dovedirea existenței împrumutului de consumație, respectiv "pe lângă existența acordului de voințe al împrumutătorului de a remite o sumă de bani, încasarea acesteia de către împrumutat și termenul de restituire al acestuia". Cu referire la caracterul exigibil al sumei pretinse cu titlu de împrumut, în raport de neparcurgerea unei etape prealabile de stabilire pe calea ordonanței președințiale a termenului de restituire, Înalta Curte reține că invocarea art. 2162 alin. (3) C. civ. nu reprezintă o critică din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu se aduc critici concrete de nelegalitate raționamentului instanței de apel. Așadar, deși a fost indicat ca temei de drept art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza criticilor formulate reiese că nu există nicio referire la dispoziții de ordin material, nefiind așadar indicat niciun text potențial incident și nici critici sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material de către instanța de apel. În ce privește criticile vizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte reține că din maniera de formulare nu se poate desprinde critica pe care partea dorește să o formuleze, paragraful vizând acest aspect fiind lipsit de coerență atât din punct de vedere lingvistic, cât și logico-gramatical. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține caracterul formal al susținerilor din memoriul de recurs, care reia integral și neschimbat motivele de apel ce au primit o soluționare prin decizia atacată, fără să conțină raportări critice la dezlegările instanței din apel. Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză, criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu se pot reține motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâta D. împotriva deciziei civile nr. 12/A din 30 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acesteia la plata către intimații-reclamanți A. și B., a sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a recursului, potrivit chitanței nr. x din 16 mai 2025 existentă la fila x bis din dosar.