ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1650/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 februarie 2023 pe rolul Judecătoriei Brașov, fiind declinată ulterior competența în favoarea Tribunalului Brașov, reclamantul Municipiul Brașov a chemat în judecată pe pârâții S.C. A. S.A. și Garda Națională de Mediu, solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință care să țină locul de acord al pârâtei de rândul I pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deșeuri municipale clasa b Timiș-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Brașov, sub numărul cadastral x, în suprafață de 86.814 mp, ce constituie obiectul dreptului de proprietate privată al reclamantului. A solicitat, de asemenea, să fie autorizat reclamantul ca, pe cheltuiala aceleiași părți pârâte, să execute lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale mai sus identificat, iar, în subsidiar, să oblige aceeași parte pârâtă să finalizeze toate lucrările de închidere a acestui depozit.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 36/S din 20 februarie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere ce are ca obiect "pronunțarea unei sentințe care să țină loc de acord în formă autentică a A. S.A. pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deșeuri clasa b Timiș-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Brașov, cu numărul cadastral x, în suprafață de 86.814 mp - domeniul privat al municipiului Brașov", ce a fost invocată de pârâtă și, în consecință, a respins ca inadmisibilă pretenția pe care reclamantul municipiul Brașov a formulat-o în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.. A respins, ca neîntemeiată, pretenția pe care partea reclamantă Municipiul Brașov a formulat-o în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. în sensul "autorizării municipiului Brașov ca, pe cheltuiala A. S.A., să execute el însuși lucrările de închidere a depozitului de deșeuri clasa b Timiș-Triaj, înscris în cartea funciară nr. x Brașov, cu numărul cadastral x, în suprafață de 86.814 mp - domeniul privat al municipiului Brașov". Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Brașov, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General reprezentată prin Serviciul Comisariatului Județean Brașov, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1526/Ap din 22 octombrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis cererea de apel formulată de apelantul-reclamant Municipiul Brașov prin primar, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 36/S din 20 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte și pe cale de consecință: A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Brașov prin primar, în contradictoriu cu pârâtă S.C. A. S.A.. A autorizat pe reclamantul Municipiul Brașov ca, pe cheltuiala pârâtei S.C. A. S.A., să execute el însuși lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale clasa "b" Timiș Triaj, înscris în CF x Brașov, nr. cad. x, în suprafață de 86814 mp. A respins restul pretențiilor formulate de reclamant.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1526/Ap din 22 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, pârâta A. S.A. a declarat recurs, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, prin cererea de apel formulată, apelantul-reclamant Municipiul Brașov a solicitat expressis verbis anularea hotărârii în raport de dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că este incidentă una dintre situațiile limitative pentru care se poate solicita anularea unei sentințe în calea de atac a apelului, cu consecința rejudecării cauzei de către instanța de apel. Astfel, din punct de vedere procedural, strict față de dispozițiile legale invocate de către apelant, respectiv art. 480 alin. (3) C. proc. civ., existau două posibilități referitoare la solicitarea de anulare a unei hotărâri prin apel, respectiv cu reținere - în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată sau, a doua posibilitate, cu trimitere (cu solicitare expresă din partea părților). Cu alte cuvinte, apelanta era obligată să arate în concret care sunt acele ipoteze strict edictate de textul de lege invocat care ar putea conduce la o soluție de anulare a hotărârii primei instanțe, cazul contrar conducând, în mod evident, la o soluție de respingere a căii de atac promovate. Instanța de apel, în lipsa oricărei motivări, cu încălcarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., depășind limitele învestirii, contrar dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., a dedus că motivul de anulare ar fi reprezentat de admiterea excepției de inadmisibilitate, sens în care a reținut că admiterea excepției de inadmisibilitate a fost corectă și o menține, dar devoluționează fondul și admite petitul subsidiar. Recurenta-pârâtă consideră că, prin această modalitate de dezlegare a cauzei, s-au încălcat normele de procedură, devenind aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Prin ceea de-a doua critică, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, instanța din apel pronunțând o soluție care în parte este nemotivată, în parte contradictorie. În ceea ce privește petitul principal, cu privire la constituirea dreptului de superficie în vederea efectuării lucrărilor de închidere a depozitului neconform de deșeuri, în motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că obligațiile de mediu nu pot fi îndeplinite decât în baza unei autorizații de construire care nu poate fi obținută decât în temeiul existentei unui drept real ori al unui dezmembrământ al unui drept real. Așadar, instanța a admis că, pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, este necesară obținerea autorizației de construire, care nu poate fi obținută decât de către reclamantă. Cu toate că pârâta nu poate obține autorizație de construire, instanța de apel, în lipsa unui temei legal, a reținut că A. S.A. are "obligația de a finanța ultimele 3 măsuri rămase neexecutate din avizul de mediu inițial, în cuprinsul acordului de mediu nr. 136 din 25.04.2002 stabilindu-se măsurile ce trebuie îndeplinite de pârâtă pentru închiderea depozitului de deșeuri Timiș Triaj". Recurenta-pârâtă apreciază că astfel de reținere nu respectă exigența motivării, atât prin prisma lipsei motivelor de drept și a explicitării raționamentului instanței, cât și prin prisma unor considerente contradictorii. Lecturând considerentele deciziei, nu rezultă care este natura obligației pârâtei de a finanța lucrările de închidere a depozitului pentru care nu a existat obligația de constituire a fondului de închidere și pentru care, a reținut instanța de apel, nu ar exista nici obligația reclamantei de a identifica fonduri necesare lucrărilor de închidere. Instanța de apel se raportează la existenta Avizului de Mediu emis în anul 2007 și reînnoit în anul 2008, care nu făcea nicio referire la sursele de finanțare a unei activități strict și limitativ reglementată. Acest aviz nu mai poate sta la baza executării lucrărilor ca urmare a modificării legislației. Și dacă ar exista sursele de finanțare, cele trei măsuri, așa cum sunt ele descrise în acel aviz, nu mai pot fi realizate căci sunt în contradicție cu legislația actuală, care impune un nou aviz de mediu, cu alte cerințe, alte operațiuni, modificări de proiect, care nu pot fi finanțate de către pârâtă. Instanța de apel nu a arătat în ce bază și care este natura obligației pârâtei de a finanța lucrările de închidere, dată fiind specificitatea activității unui operator de depozite de deșeuri strict și limitativ reglementată, care se finanțează exclusiv din tariful de depozitare perceput de la populație și/sau agenții economici, conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 101/2016. O societate a cărei activitate este reprezentata exclusiv de activitatea de depozitare deșeuri nu poate obține alte venituri decât din tarifele de depozitare reglementate de autoritățile publice locale. Tarifele sunt aprobate prin acte administrative de reglementare de la nivelul autorităților locale în baza unor fișe de fundamentare în care se includ costurile activității. Aceste tarife s-au aprobat prin hotărâri de Consiliu Local, iar potrivit reglementării actuale, activitatea pârâtei se derulează în baza contractului nr. x/10.04.2023 pentru delegarea activității de eliminare, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor, provenite de pe raza Județului Brașov, încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, având ca scop serviciile de utilități publice în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, care au calitatea de delegatar. Astfel, B. a semnat, în numele celor 58 de primării din județul Brașov, contractul de delegare a gestiunii serviciului cu pârâta, în baza căruia se vor depozita deșeurile la depozitul ecologic zonal Brașov. Or, costul de închidere a depozitului neoperat de pârâtă nu a făcut obiectul niciunei reglementari și nu a fost inclus în niciun tarif de la înființarea societății, astfel încât nu este posibilă finanțarea lucrărilor de închidere. Instanța de apel trebuia să arate în concret care este sursa de finanțare și cum se pot plăti acești bani, altfel decât prin includerea lor în tarifele percepute populației. Nu lămurește instanța de apel care este rațiunea pentru care, deși autoritățile administrației publice locale au efectuat recent demersuri pentru finanțare, totuși obligația pârâtei de a finanța lucrările de închidere ar putea avea la bază un aviz de mediu din anul 2007. Chestiunile sesizate ca fiind esențiale în dezlegarea pricinii nu sunt analizate în decizie, astfel că, prin omisiunea instanței de apel de a analiza toate probele și apărările expuse, au fost încălcate în mod flagrant dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. În considerentele deciziei nu se regăsește silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt, care să justifice o soluție de admitere a petitului subsidiar. Se mai impune a sublinia faptul că reclamanta a invocat ca izvor al obligației pârâtei de finanțare a lucrărilor de închidere, neanalizat de instanța de apel, faptul că pârâta ar fi preluat obligațiile de mediu ale C. S.A. la privatizare și de aici ar rezulta obligația de suportare a costurilor de închidere, fără însă să probeze o astfel de susținere. În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că decizia este criticabilă deoarece din conținutul acesteia nu reies motivele pentru care instanța de judecată a dispus obligarea sa la finanțarea lucrărilor de închidere, motivarea instanței de apel fiind deficitară și lipsită de fundament juridic. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Concluzionând, recurenta-pârâtă a arătat că inexistența silogismului juridic care să fundamenteze soluția asupra acțiunii și faptul că nu au fost motivate chestiunile esențiale pentru lămurirea cauzei, determină casarea hotărârii, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Al treilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, aduce critici hotărârii recurate din perspectiva faptului că instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material cu privire la reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă făcând trimitere la soluția pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brașov, având ca obiect plângerea contravențională formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/27.03.2017. Chiar dacă apărările cu privire la modificarea condițiilor avute în vedere la emiterea avizelor de mediu în urma adoptării HCL nr. 488/31.10.2013 și nr. 242/30 mai 2014 au fost invocate și în plângerea contravențională, chestiunile de fapt și de drept deduse judecății în cadrul prezentei proceduri de drept comun sunt distincte de aspectele aferente legislației din domeniul contravențional. Cercetarea caracterului contravențional al unei acțiuni nu poate tranșa drepturi sau obligații pentru petentă și/sau intimata din acel dosar. Orice considerente care exced cadrului procesual al unei plângeri contravenționale pot fi considerate supraabundente și nu obligau instanța de apel la reținerea vreunui argument care să susțină acțiunea reclamantei. Însă, dincolo de aceste chestiuni, nu se putea reține efectul pozitiv al lucrului judecat având în vedere că analiza din acea cauză a vizat situația existentă în anul 2017. Ulterior emiterii acestui act, instituția emitentă a întocmit acte administrative în anii 2020 și 2021, prin care a stabilit că situația reținută prin avizul de mediu emis în anul 2007 și reînnoit în anul 2008, ce a stat la baza aplicării sancțiunii contravenționale, nu mai este valabil, ca urmare a modificărilor legislative survenite în materia închiderii depozitelor neconforme de deșeuri. Potrivit acestora, se retine, după data soluționării dosarului antemenționat, că reclamanta avea obligația constituirii fondului de închidere, căci H.G. nr. 349/2005 a fost emisă la data de 21.04.2005. Prin aceasta Hotărâre de Guvern care reglementa depozitarea deșeurilor, se reglementa fondul pentru închidere și monitorizare post-închidere pentru depozitele neconforme existente la acea dată. Municipiul Brașov figurează în anexa 5 la H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu depozitul neconform de deșeuri menajere Timiș-Triaj. Astfel, având în vedere că depozitul neconform de deșeuri menajere Timiș Triaj (Brașov) a avut termen de sistare prevăzut în actul legislativ mai sus amintit anul 2007, Primăria Municipiului Brașov avea obligația constituirii acestui fond, având și obligația identificării surselor de finanțare pentru închidere. Se rețin în acest sens dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului. Mai mult, instanța de apel a aplicat greșit legea în ceea ce privește obligația pârâtei de a finanța lucrările de închidere statuate în sarcina sa prin avizul de mediu din 2007 revizuit în 2008, întrucât, prin adresa nr. x/02.11.2020, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov precizează ca lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale clasa b Brașov, Timiș Triaj de către A. S.A., în baza avizului de mediu x/25.05.2007 revizuit la data de 25.11.2008 nu se pot finaliza, pentru realizarea restului de lucrări fiind necesară obținerea unui alt acord de mediu, conform dispozițiilor Legii nr. 292/2018, implicit realizarea unui nou proiect tehnic. Așa fiind, în raport de dispozițiile Legii nr. 292/2018, cele trei măsuri reținute de către instanța de apel ca fiind necesar a fi finanțate de pârâtă nu mai pot fi executate, căci contravin dispozițiilor legale. Așadar, în mod greșit a reținut instanța de apel efectul pozitiv al lucrului judecat, cele trei masuri impuse pârâtei prin avizul de mediu nemaifiind posibil a fi realizate în prezent, pârâtei neputându-i-se impune alte obligații nereglementate. Printr-o altă critică circumscrisă aceluiași motiv de casare, recurenta-pârâtă a arătat că instanța a aplicat greșit legea, nedând eficiență actelor administrative și de control ulterioare emiterii avizului de mediu nr. x/2007, care a statuat obligația de închidere a depozitului de deșeuri neconform în sarcina reclamantei. În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că a fost emis certificatul de urbanism nr. x/06.05.2022 pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri municipale Timiș Triaj și înființare spațiu verde pentru zona de agrement. Prin HCL nr. 585/26.07.2023 Consiliul Local al Municipiului Brașov aprobă documentația tehnică - Studiu de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "închiderea definitivă a depozitului de deșeuri menajere Timiș-Triaj și înființare spațiu verde pentru zona de agrement". La data de 5 februarie 2024 Primăria Municipiului Brașov a obținut Acordul de mediu BV 01/05.02.2024, emis de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, pentru proiectul Obținerea AC pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri Timiș-Triaj și Avizul de Gospodărire a Apelor nr. 04/02.02.2024,emis de Administrația Bazinală de Apă Olt. De asemenea, conform dispozițiilor legale, era necesar și s-a întocmit și un calendar de închidere a depozitului, conform noilor dimensiuni stabilite prin proiectul modificat de închidere a depozitului adaptat dispozițiilor Legii 292/2018. În aceste condiții, reținerea obligației pârâtei de a finanța cele trei masuri stabilite prin avizul de mediu nr. x/2007 revizuit în 2008 este vădit nelegală. De altfel, reclamanta are posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru închiderea depozitului neconform Timiș Triaj având în vedere ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) a elaborat Ghidul Solicitantului - Condiții de accesare a finanțării - pentru proiecte noi în sectorul deșeurilor, UAT Brașov încadrându-se în categoria de solicitanți eligibili pentru proiectele de tipul B "Investiții individuale suplimentare pentru închiderea și reabilitarea depozitelor de deșeuri municipale neconforme". Neefectuarea demersurilor pentru finanțarea proiectului prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 -2027 de către reclamantă și neaccesarea acestor fonduri ar determina ca și costurile cu închiderea și monitorizarea post închidere să se recupereze în condițiile dispozițiile art. 34 din Legea nr. 101/2006 - recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe de salubrizare sau, după caz, subvenții de la bugetul local, a costurilor de operare și a investițiilor pentru înființarea, reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de salubrizare. Or, în condițiile în care fondul pentru închiderea și monitorizarea post închidere nu a fost constituit de către autorități, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 349/2005, reclamanta este obligată să identifice fonduri conform H.G. nr. 349/2005, O.G. nr. 2/2001 și Legii nr. 101/2006, sursele de finanțare, singura posibilitate legală de acoperire a acestor costuri este cea prevăzută de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 101/2006. Recurenta-pârâtă subliniază că, atât terenul afectat depozitului Timiș Triaj, cât și deșeurile sunt proprietatea Municipiului Brașov, iar sursa de finanțare nu a fost identificată, deși sunt incidente prevederile art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 349/2005, ce prevăd că: "Pentru depozitele de deșeuri municipale aflate în proprietatea autorităților administrației publice locale sau care au fost concesionate de către acestea în situația în care constituirea fondului pentru închidere și urmărirea postînchidere conduce la costuri excesive din punct de vedere social autoritățile administrației publice locale identifică sursele de finanțare pentru completarea fondului". De altfel, prin actul administrativ emis de autoritățile publice - HCL nr. 488/31.10.2013 privind aprobarea derulării proiectului "închiderea ecologică și punerea în siguranță a depozitelor pentru deșeuri industriale și menajere Timiș Triaj" - Municipiul Brașov, în calitate de proprietar, este titular al proiectului și își asumă responsabilitatea închiderii depozitului neconform Timiș Triaj devenind, implicit, și titularul Avizului de mediu nr. x/2007. Totodată, prin adresa x/13.12.2024, reclamanta, în răspunsul la adresa x/13.12.2024 formulată de pârâtă cu privire la accesarea fondurilor nerambursabile pentru închiderea depozitului neconform, susține că va face demersuri și intenționează să solicite fonduri în acest sens, pentru a nu fi obligată să includă costurile pentru închidere în tariful de depozitare, ce ar trebui suportat de populație, după cum prevede imperativ Legea 101/2006.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-reclamant Municipiul Brașov prin primar a formulat întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-reclamant.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (27 februarie 2023), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 14 octombrie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Punctând succint circumstanțele factuale ale cauzei, se reține că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar reclamantul Municipiul Brașov a solicitat instanței, pe calea acțiunii vizând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, să pronunțe o sentință care să țină locul de acord al pârâtei A. S.A. pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deșeuri municipale, ce constituie obiectul dreptului de proprietate privată al reclamantului. A solicitat, de asemenea, să fie autorizat reclamantul ca, pe cheltuiala aceleiași pârâtei, să execute lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale și să fie obligată aceeași pârâtă să finalizeze toate lucrările de închidere a depozitului. Hotărârea primei instanțe de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere ce are ca obiect pronunțarea unei sentințe care să țină loc de acord în formă autentică a pârâtei pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deșeuri și de respingere, ca neîntemeiată, a pretenției de autorizare a pârâtei ca, pe cheltuiala sa, să execute ea însăși lucrările de închidere a depozitului de deșeuri, a fost schimbată, în parte, în apel, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și autorizării reclamantului, ca pe cheltuiala pârâtei, să execute el însuși lucrările de închidere a depozitului de deșeuri municipale, fiind respinse restul pretențiilor formulate de reclamant. Prima critică dezvoltată de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs, ce face trimitere la presupuse nereguli procedurale, este susceptibilă de examinare din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea arătând că decizia recurată este nelegală prin prisma faptului că instanța de apel, în lipsa oricărei motivări, cu încălcarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., depășind limitele învestirii, contrar dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., a dedus că motivul de anulare solicitat de apelanta-pârâtă prin cererea de apel ar fi reprezentat de admiterea excepției de inadmisibilitate, soluție pe care a menținut-o, dar a devoluționat fondul și a admis petitul subsidiar. Critica este nefondată, nefiind aptă de a conduce la concluzia încălcării regulilor de procedură evidențiate prin cererea de recurs. Prioritar, cu titlu teoretic, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 480 C. proc. civ., în caz de admitere a apelului, instanța de apel poate anula ori, după caz, poate schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. În conformitate cu dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., anularea sentinței și rejudecarea fondului de către instanța de apel se poate dispune dacă prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau dacă judecata cauzei s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. În cauză, prin sentința pronunțată de prima instanță, a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere vizând pronunțarea unei sentințe care să țină loc de acord în formă autentică pentru dreptul de superficie asupra imobilului depozit de deșeuri și a fost respins, ca neîntemeiat, petitul prin care se solicita autorizarea pârâtei ca, pe cheltuiala sa, să execute ea însăși lucrările de închidere a depozitului de deșeuri. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, chiar dacă apelantul-reclamant nu a arătat, în concret, care este ipoteza prevăzută de textul de lege anterior menționat care ar putea conduce la soluția de anulare a hotărârii primei instanțe, deducția este logică, din moment ce prin cererea de apel s-au formulat critici, atât în ceea ce privește soluția de admitere a excepției de inadmisibilitate pentru petitul principal al acțiunii (ceea ce echivala cu necercetarea fondului), cât și referitor la modul de soluționare a celuilalt capăt de cerere, asupra căruia a fost pronunțată o soluție pe fond. Potrivit art. 480 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va schimba sentința atunci când constată că prima instanță a intrat în cercetarea fondului, însă hotărârea era greșită - situația regăsită în cauză. Devoluțiunea este totală, chiar dacă instanța de apel ajunge la concluzia că sentința este nelegală sau netemeinică numai cu privire la anumite aspecte. Constatând că prin modalitatea de dezlegare a cauzei nu au fost încălcate normele de procedură, nefiind produsă vreo vătămare procesuală părților, această primă susținere a recurentei a fost găsită ca fiind nefondată. Prin ceea de-a doua critică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată este nelegală, instanța din apel pronunțând o soluție care, în parte este nemotivată, în parte contradictorie. Un prim aspect evidențiat, apreciat de recurentă ca fiind o reținere contradictorie, vizează petitul principal (constituirea dreptului de superficie în vederea efectuării lucrărilor de închidere a depozitului neconform), respectiv faptul că, în motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că obligațiile de mediu nu pot fi îndeplinite decât în baza unei autorizații de construire care nu poate fi obținută decât în temeiul existentei unui drept real ori al unui dezmembrământ al unui drept real, omițând faptul că, pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, este necesară existența autorizației de construire, care nu poate fi obținută decât de către reclamant. Aceste susțineri ale recurentei nu țin cont de considerentele care au determinat respingerea, ca inadmisibil, a acestui petit - astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, suplinirea acordului unei persoane la încheierea unei convenții presupune identificarea unui temei legal sau convențional, în baza căruia persoana respectivă să fie obligată să încheie o atare convenție și partea să refuze încheierea convenției - situație care nu s-a identificat în speță, instanța de apel arătând, într-un mod deloc contradictoriu, faptul că "Afirmațiile apelantului reclamant în sensul că pârâta A. ar fi debitorul unor obligații de mediu care implică obținerea unei autorizații de construire, care la rândul ei presupune existența unui drept real, sau a unui dezmembrământ al unui drept real asupra unui imobil teren, nu pot justifica suplinirea acordului pârâtei la constituirea unui drept de superficie, întrucât textul de lege invocat nu instituie o atare obligație în sarcina intimatei pârâte." Din lecturarea paragrafului anterior redat nu reiese faptul că instanța ar fi reținut faptul că, pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu, ar fi necesară existența autorizației de construire, care nu poate fi obținută decât de către reclamant, astfel cum în mod distorsionat susține recurenta-pârâtă. Printr-o altă critică, subsumat aceluiași caz de nelegalitate vizând nemotivarea, recurenta-pârâtă a arătat că, din considerentele deciziei, nu rezultă care este natura obligației pârâtei de a finanța lucrările de închidere a depozitului pentru care nu a existat obligația de constituire a fondului de închidere și pentru care, astfel cum a reținut instanța de apel, nu ar exista nici obligația reclamantei de a identifica fonduri necesare lucrărilor de închidere. Recurenta a arătat, în continuare, că instanța de apel s-a raportat la existența avizului de mediu emis în anul 2007 și reînnoit în anul 2008, aviz care nu mai poate sta la baza executării lucrărilor ca urmare a modificării legislației. Și cu privire la aceste aspecte, instanța de apel a arătat, în mod lămuritor, faptul că prin acordul de mediu nr. 136 din 25 aprilie 2002 au fost impuse anumite condiții pentru deschiderea noii rampe ecologice de deșeuri menajere, respectiv întocmirea proiectului de închidere a depozitelor vechi și obținerea unui acord de mediu pentru închidere, stabilindu-se că noua rampă se va deschide doar când depozitele vechi au forma pregătită pentru închidere. În temeiul obligațiilor stabilite prin intermediul acestui acord inițial, pârâta a solicitat și obținut avizul de mediu la încetarea activității de depozitare deșeuri și închiderea rampei Timiș Triaj nr. 31/2007, revizuit în anul 2008. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a motivat de ce avizul inițial își menține valabilitatea, chiar dacă legislația s-a modificat, arătând că, potrivit art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2021, toate actele administrative și normative emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 349/2005, cu modificările și completările ulterioare, rămân valabile până la intrarea în vigoare a actelor normative și administrative cu același obiect de reglementare care vor fi adoptate în temeiul ordonanței anterior amintite. Tot astfel, răspunzând criticilor formulate în apel, instanța a arătat că, în ceea ce privește sursele de finanțare, art. 28 alin. (1) din H.G. nr. 349/2005 stabilește că operatorii depozitelor existente, care primesc autorizație de mediu, au obligația să își constituie fondul pentru închiderea și urmărirea post-închidere a depozitului, conform prevederilor art. 12, aplicabile depozitelor existente, pe perioada rămasă până la sistarea activității. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea exigențelor art. 425 C. proc. civ., decizia conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și explicită, cuprinzând silogismul juridic întemeiat pe starea de fapt și argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate asupra celui de-al doilea petit. Pentru că recurenta-pârâtă a invocat o pretinsă contradictorialitate în motivare, se reține că o atare contradicție la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când privește argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, spre exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Examinând decizia recurată, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii, drept urmare, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 C. proc. civ. Susținerile recurentei-pârâte, în sensul că instanța de apel trebuia să arate în concret care este sursa de finanțare și cum se pot plăti banii altfel decât prin includerea lor în tarifele percepute populației și faptul că instanța de apel nu a lămurit care este rațiunea pentru care, deși autoritățile administrației publice locale au efectuat recent demersuri pentru finanțare, totuși obligația pârâtei de a finanța lucrările de închidere ar putea avea la bază un aviz de mediu din anul 2007, exced analizei permise instanței de recurs, fiind chestiuni de fapt, de netemeinicie, iar nu de nelegalitate. Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu soluția pronunțată și cu considerentele instanței de apel, nu echivalează cu o nemotivare sau o motivare contradictorie și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă ca nefondată. Prin cel de-al treilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aduce critici hotărârii recurate din perspectiva faptului că instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept material cu privire la reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă făcând trimitere la faptul că nu se putea reține efectul pozitiv al lucrului judecat în cadrul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Brașov, având ca obiect plângerea contravențională formulată de A. S.A., în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/27.03.2017, dat fiind că analiza din acea cauză a vizat situația existentă în anul 2017. Așa cum în mod legal a reținut instanța de apel, aspectele tranșate în cadrul acelui proces se impun cu putere de lucru judecat, în ambele litigii fiind reținute aceleași chestiuni de fapt și de drept, pârâta invocând aceeași apărare referitoare la faptul că avizul de mediul emis în anul 2007 și reînnoit în anul 2008 ar fi fost modificat, ca urmare a adoptării de către Consiliul Local al municipiului Brașov a Hotărârilor nr. 488/31.10.2013 și nr. 242/30 mai 2014, judecata din cauză punând în discuție o problemă litigioasă care avea legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior. De asemenea, nu are importanță faptul că litigiul anterior a avut ca obiect o plângere contravențională, având în vedere că dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. au în vedere lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, indiferent de natura acestuia - chiar dacă apărarea pârâtei a fost respinsă într-un litigiu de drept contravențional, a fost suficient ca o instanță de judecată să se pronunțe asupra acestei apărări, dobândind caracter de lucru judecat. În ceea ce privește perioada, instanța de apel, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 2/2021 a arătat, în mod explicit, faptul că potrivit art. 31 din acest act normativ, operatorii depozitelor prevăzute în anexa nr. 5 au obligația să le închidă, calitatea de "operator" conform definiției legale stipulate în O.G. nr. 2/2021 revenind pârâtei din cauză. Reluând critica vizând finanțarea lucrărilor de închidere, dar de data aceasta din perspectiva unei greșite aplicări a legii, recurenta-pârâtă a arătat că, cele trei măsuri reținute de către instanța de apel ca fiind necesar a fi finanțate de pârâtă, nu mai pot fi executate, căci contravin dispozițiilor legale. Cu privire la această critică, astfel cum anterior s-a arătat, într-o legală aplicare a dispozițiilor legale, instanța de apel a reținut că la data intrării în vigoare a O.G. nr. 2/2021, se abrogă H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, însă toate actele administrative emise în baza hotărârii de guvern rămân în continuare valabile, cât timp nu au fost revocate sau nu au fost emise alte acte administrative noi, care să producă alte efecte juridice. Pretinzând tot o greșită aplicare a legii, recurenta-pârâtă a arătat că instanța nu a dat eficiență actelor administrative și de control ulterioare emiterii avizului de mediu nr. x/2007, care a statuat obligația de închidere a depozitului de deșeuri neconform în sarcina reclamantei. Prin modalitatea de formulare a criticilor, se constată că ceea ce se critică în fapt, nu este greșita aplicare a normelor de drept material, ci recurenta își exprimă, în mod constant, nemulțumirea față de obligația instituită în sarcina sa - aceea de a finanța ultimele trei măsuri rămase neexecutate din avizul de mediu inițial. Or, aceste aspecte prezentate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de analiză din perspectiva normei invocate, neavând aptitudinea de a demara un control al legalității. Pentru toate considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.