ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2025

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Giurgiu, secția civilă, la data de 23 decembrie 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, a solicitat anularea facturii fiscale nr. x/2018 și obligarea pârâtei să-i achite reclamantei suma de 95.212,14 RON, la care să se adauge penalitățile în procent de 0,02% pe zi de întârziere de la data de 1 decembrie 2019.

Primul ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 53 din 16 februarie 2021, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să procedeze la anularea facturii seria x VGO nr. x din 20 iunie 2018 și să plătească reclamantei suma de 95.212,14 RON, cu dobânda legală aplicată, calculată de la data încasării din contul reclamantei și până la achitarea integrală, precum și cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Prin decizia civilă nr. 2710 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtă, sentința fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare ca urmare a constatării omisiunii primei instanțe de analizare a excepției necompetenței materiale.

Al doilea ciclu procesual:

Prin sentința civilă nr. 237 din 18 decembrie 2023, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a admis în parte acțiunea, a anulat factura seria x VGO nr. x din 20 iunie 2018 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 95.212,14 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate în baza contractului de lucrări nr. x din 12 iunie 2017 și a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,02% pe zi. De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1178A din 25 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, prin Consiliul Județean Giurgiu, împotriva sentinței civile nr. 237 din data de 18 decembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.R.L., ca nefondat. A obligat apelanta - pârâtă la plata către intimata - reclamantă a sumei de 1.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1178A din 25 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, prin Consiliul Județean Giurgiu, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și respingerea cererii de chemare în judecată. Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În primul rând, invocând incidența motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menționat, recurenta arată că instanța nu a analizat cauzele pentru care autoritatea contractantă a reținut penalitățile de întârziere din valoarea lucrărilor. Acestea rezultă din adresele dirigintelui de șantier și vizează: înaintarea cu întârziere a unui grafic de execuție nerealist, care nu a mai fost revizuit, întârzierea în execuția lucrărilor, solicitările repetate ale dirigintelui de șantier de depunere și a altor documente necesare.

Recurenta înțelege să reia, într-o manieră extinsă, motivele care au determinat autoritatea contractantă să rețină anumite sume de bani, insistând pe nerespectarea unor termene și obligații de către partenerul contractual. Arată că i-a justificat intimatei penalitățile, comunicându-i adresa din 22 noiembrie 2017. De asemenea, dirigintele de șantier a atenționat-o în acest sens.

Mai mult, așa cum reiese din Clarificarea nr. x din 8 februarie 2017, depusă la dosarul cauzei, obligația de obținere a acordului administrației B. aparținea executantului.

În al doilea rând, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că, analizând vina executantului, instanța de apel s-a limitat la justificările intimatei în ceea ce privește dificultățile de execuție a zidului de sprijin din gabioane ce trebuia realizat la B.. Aceasta nu a ținut cont de aspectele dovedite prin înscrisurile depuse la dosarului cauzei în sensul că perceperea de penalități a fost determinată și de nerespectarea, dar și de îndeplinirea cu întârziere a mai multor obligații contractuale de către executant.

Curtea de Apel București a interpretat limitativ și omisiv prevederile contractuale, fără a ține seama de constatările dirigintelui de șantier, singura persoană care putea să emită opinii avizate în ceea ce privește execuția și derularea lucrărilor. De exemplu, acesta a solicitat, prin adresa din 10 noiembrie 2017, prezentarea graficului de execuție în detaliu și a atenționat asupra faptului că executantul cumula un număr de 136 de zile de întârziere, autoritatea contractantă fiind îndreptățită să perceapă penalități.

În concluzie, față de argumentele prezentate, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii.

La data de 24 februarie 2025, intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată, iar la data de 23 septembrie 2025, a depus concluzii scrise, prin care a reiterat solicitarea inițială.

În esență, intimata arătă că întârzierile nu au fost cauzate din culpa sa, fiind necesare anumite avize. Mai mult, a fost nevoie de lucrări suplimentare, parte dintre ele neprevăzute. Prin urmare, în opinia sa, soluția instanței de apel este legală.

Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 septembrie 2025.

La termenul din data de 25 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, și, în subsidiar, asupra recursului cu care a fost învestită.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele argumente:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivele de recurs indicate de recurentă și nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-5 și pct. 7 din actul normativ menționat.

În primul rând, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta afirmă că instanța nu a analizat argumentele care vizau motivele pentru care autoritatea contractantă a reținut, din contravaloarea lucrărilor, penalitățile de întârziere.

În susținerea acestui motiv de recurs, înțelege să dezvolte aspecte de fapt, insistând asupra conținutului adreselor dirigintelui de șantier și a întârzierilor în executarea lucrărilor, care au condus la perceperea de penalități.

Însă, pe de o parte, aceste susțineri au fost cuprinse, într-o expunere similară, în cererea de apel și au fost verificate de către instanța de apel în cadrul controlului devolutiv, atunci când a analizat motivul referitor la nepronunțarea instanței de fond pe aceste aspecte. Instanța de control judiciar, conturând cadrul factual ca urmare a interpretării instrumentelor probatorii, a înlăturat alegațiile apelantei, reținând că nu s-a făcut dovada vinei exclusive a intimatei care să conducă la angajarea răspunderii acesteia. Întrucât în cererea de recurs, recurenta nu înțelege să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico - juridic al Curții de Apel București cu privire la chestiunile antamate, ci să reia criticile din actele procedurale anterioare, aceasta nu susține aspecte de nelegalitate a deciziei supuse controlului judiciar.

Pe de altă parte, criticile, care prezintă motivele care au determinat autoritatea contractantă să rețină anumite sume de bani, cu accent pe nerespectarea unor termene și obligații de către partenerul contractual, vizează netemeinicia soluției la care s-au oprit instanțele devolutive și modalitatea în care a fost valorificat materialul probator pentru stabilirea stării de fapt relevante. Aceste critici nu sunt apte a fi încadrate nici în motivul de recurs invocat, care vizează vicii de motivare, și nici în celelalte cazuri de casare prevăzute limitativ de legiuitor.

În al doilea rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta afirmă că, analizând vina executantului, instanța de apel s-a limitat la justificările intimatei în ceea ce privește dificultățile de execuție a zidului de sprijin din gabioane ce trebuia executat la B.. În opinia sa, aceasta nu a ținut cont de aspectele dovedite prin înscrisurile depuse la dosarului cauzei în sensul că perceperea de penalități a fost determinată de nerespectarea unor obligații în conformitate cu prevederile contractuale.

Însă, aspectele criticate nu sunt de natură a evidenția ipoteza de greșită aplicare a legii la situația de fapt reținută în fața instanței de apel - instanță căreia legea îi oferă competența de a evalua probele și de a stabili, pe baza acestora, situația de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecății, ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situației de fapt, prin prisma probelor administrate.

Or, reaprecierea probelor administrate în cauză, cu influență asupra situației faptice reținute de instanța ierarhic inferioară, excedează unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigențelor care se desprind din dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Reamintind că, prin recurs, nu poate fi cenzurată concludența, pertinența sau aprecierea probelor, ci numai legalitatea dispozițiilor privind administrarea lor, Înalta Curte va înlătura criticile formulate, de vreme ce nu au fost decelate neregularități procedurale săvârșite prin decizia recurată.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a interpretat limitativ și omisiv prevederile contractuale, fără a ține seama de constatările dirigintelui de șantier, singura persoană care putea să emită opinii avizate în ceea ce privește execuția și derularea lucrărilor. În acest sens, exemplifică solicitarea, prin adresa din 10 noiembrie 2017, de prezentare a graficului de execuție în detaliu și atenționarea asupra faptului că executantul cumula un număr de 136 de zile de întârziere, autoritatea contractantă fiind îndreptățită să perceapă penalități.

Însă, și acest argument este invocat strict formal, reprezentând o simplă nemulțimire cu privire la modul de apreciere, de către instanța de apel, a mijloacelor de probă, respectiv a unor înscrisuri aflate la dosarul cauzei. Critica este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, așa cum s-a meționat anterior, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, sau vizează elemente de temeinicie, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate fie sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel, fie nu reprezintă motive de nelegalitate.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, prin Consiliul Județean Giurgiu, împotriva deciziei civile nr. 1178A din 25 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Giurgiu, prin Consiliul Județean Giurgiu, împotriva deciziei civile nr. 1178A din 25 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.