ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la data de 17.05.2019, ca urmare a declinării de competență de la Judecătoria Oradea, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 60.000 EUR, la cursul BNR din data plății, la care se adaugă și dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru, conform art. 453 C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 235/C din 20 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins ca neîntemeiată cererea având obiect "pretenții" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 7500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1110/A din 17 octombrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul B., împotriva sentinței civile nr. 235/C din 20 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în totalitate. A obligat apelantul A. la cheltuieli de judecată în cuantum de 7500 RON în favoarea intimatului B..

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 1110/A din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul consideră ca fiind nelegală soluția instanței de apel, aceasta fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la viciile ascunse ale unui bun. Astfel, în mod greșit și nelegal, în contra probațiunii administrate în cauză, instanța de apel ajunge la concluzia că viciile avionului C. cumpărat de acesta au fost "vicii aparente" - deci cunoscute acestuia, chiar în condițiile în care nu face referire expresă la prevederile art. 1690 C. civ. Pe de altă parte, în mod nelegal, instanța de apel a respins ca inadmisibil motivul de apel referitor la incidentul "propeller strike" din anul 2013, când avionul se afla în proprietatea și utilizarea intimatului B., incident nedocumentat în actele tehnice ale avionului - pe considerentul greșit că acest motiv ar fi fost invocat cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. - direct în apel, arătând că acesta a făcut referire la incidentul "propeller strike" și schimbarea elicei - cu obligativitatea dezasamblării motorului și verificării elicei și a tuturor subansamblelor motorului -fapte care se înscriu obligatoriu în documentele tehnice ale aeronavei" - încă din faza judecății în prima instanță, aspecte reluate ulterior în cuprinsul cererii de apel din acest dosar, ceea ce face ca cele reținute de instanța de apel să fie greșite, chiar și prin stricta referire la prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, recurentul susține că prin neaducerea la cunoștința sa a incidentului "propeller strike" din anul 2013 suntem în prezența unui viciu ascuns al vânzării acestui bun, deoarece producătorii elicei și ai motorului avionului, au menționat în manualele tehnice că un incident de lovire a elicei de un corp dur poate duce la evenimente catastrofale în cazul în care nu sunt respectate procedurile de inspecție, demontare și remontare a tuturor părților componente indicate în documentele tehnice depuse la dosarul cauzei. Contrar celor reținute de către instanța de apel în sensul că recurentul ar fi știut de schimbarea anterioară a elicei, aspect afirmat doar de către pârât și martorul său, acesta arată faptul că a cumpărat avionul C. cu o elice schimbată față de cea înscrisă în documentele tehnice ale aeronavei, o elice neomologată în Uniunea Europeană pentru a fi montată pe aeronave C., fapt care reiese din documentul aflat la fila x din Volumul II al dosarului Tribunalului Bihor, documentul tehnic care arată toate combinațiile de elice/motor/fuzelaj permise pentru un avion C., iar elicea montată pe avion nu se regăsește între aceste combinații permise de autoritățile aeronautice europene. Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii instanței de apel îl constituie, în opinia recurentului, faptul că se reține în mod greșit că avionul deținea certificat de navigabilitate valabil întrucât avionul cu această elice nu era conform TCDS la momentul vânzării/achiziției - deci nu era conform fișei tehnice a certificatului de omologare (TCDS) - fapt care atrage și neconformitatea cu certificatul de navigabilitate. Certificatul de examinare a navigabilității (ARC) nu este unul valabil câtă vreme nu reflectă starea tehnică reală a avionului, deoarece a fost obținut fără să fi fost indicate în documentele tehnice ale avionului nici incidentul de lovire a elicei, nici schimbarea elicei cu una neconformă EASA, nici toate procedurile de verificare a motorului și de schimbare a subansamblelor conform manualului tehnic al producătorului de motoare. Recurentul arată și că a aflat întâmplător de modificarea și montarea neautorizată a elicei pe avionul cumpărat de la pârâtul B. - acesta necomunicându-i nici incidentul în care se avariase elicea anterioară, nici schimbarea acesteia cu una nouă - neomologată în Uniunea Europeană. Chiar și expertiza efectuată în cauză - fila x - atestă faptul că, "nu se identifica/regăsește explicit în standardele EASA, dacă aceasta este conformă (omologată) în standard EU și corespunde cu specificațiile constructorului C." modelul de elice montat de pârât pe avion. - fapt evident, coroborat cu documentul de la fila x, sus- menționat și reluat la punctul 4.4. din expertiză, care arată că: nu se identifică/regăsește explicit în standardele EASA dacă aceasta este conformă (omologată) în standard EU și corespunde cu specificațiile C.". Martorul propus de recurentul-reclamant și audiat de instanță în mod direct în ședința publică - pilot și el - confirmă faptul că, o deteriorare a elicei conform fotografiilor depuse la dosarul cauzei poate să apară din cauza unui incident la aterizare - lovirea pământului sau a pistei cu elicea sau cu ocazia tractării avionului din hambar - prin lovirea elicei cu bara metalică de tractare - incident numit "propeller strike" - care produce oprirea bruscă a elicei și a părților mobile din motorul avionului - ceea ce poate duce la ruperea sau deteriorarea mai mult sau mai puțin vizibilă a elicei și a tuturor componentelor mobile și uneori chiar fixe ale motorului, defectele mici nedescoperite la timp și neremediate putând duce la deteriorarea motorului - ceea ce s-a întâmplat în cazul de față. Din documentele tehnice ale avionului nu reiese că în urma deteriorării elicei anterioare din cauza lovirii ei de un corp dur s-ar fi efectuat procedurile de la pct. 1-13 din manualul de instrucțiuni referitoare la mentenanța neplanificată din cauza lovirii elicei, proceduri care în mod obligatoriu se impun a fi realizate, conform instrucțiunilor producătorului. În cazul avionului C. achiziționat de la pârâtul B., recurentul arată că nu a primit toate documentele tehnice ale aeronavei, iar pe de altă parte în cele primite nu era consemnat vreun incident cu elicea, nici dezasamblarea și verificarea ulterioară a motorului și nici schimbarea elicei cu o elice neconformă și neomologată în UE, motiv pentru care acesta nu avea cum să cunoască aceste incidente - în fapt vicii ascunse ale avionului - la momentul achiziționării acestuia și nici ulterior, până când au fost făcute verificări tehnice temeinice cauzate de defecțiunea tehnică urmare a viciului ascuns al aeronavei. În plus, din planșele fotografice și documentele tehnice de reparație depuse la dosarul cauzei în anul 2023 în fața Tribunalului Bihor reiese că aeronava C. avea mult mai multe vicii ascunse decât cele legate de elice și motor, acestea fiind cunoscute numai cu ocazia efectuării unei mari revizii tehnice în vederea reconstituirii documentelor tehnice ale aeronavei și pentru obținerea autorizației de zbor și de înmatriculare a avionului în Germania. În al doilea rând, raportat la faptul că, ulterior distrugerii motorului avionului recurentul nu a mai putut să efectueze zboruri cu acesta - și ulterior a descoperit și montarea nelegală a elicei pe avion, coroborat cu lipsa documentelor tehnice ale avionului pentru efectuarea reparațiilor - a condus la lipsa de folosință a acestuia pe o perioadă îndelungată de timp - pe parcursul anilor 2016,2017 și parțial 2018 - motiv pentru care insistă în obligarea pârâtului și la plata sumei de 25.000 EURO - daune interese reprezentând beneficiu nerealizat - contravaloare chirie neîncasată prin oprirea la sol a avionului C.. În al treilea rând, solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 8.094 EURO - daune interese constând în contravaloarea primei de asigurare plătită de recurent pentru avion pentru anii 2016,2017 și parțial 2018 - perioadă în care avionul nu a zburat, dar interval în care am avut obligatoriu încheiat un contract de asigurare pentru daune - aspect dovedit cu documentele depuse la dosarul cauzei. În concluzie, hotărârea instanței de fond este nelegală prin raportare la prevederile art. 1707 alin. (2) C. civ., greșit înțeles și aplicat de către instanța de apel, care reține că viciile avionului cumpărat de recurent ar fi fost cunoscute la momentul predării avionului sau că ar fi fost ușor descoperite, în ciuda probațiunii administrată în cauză și a prevederilor exprese ale acestei norme legale care arată că este "ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent". Pentru motivele de mai sus, consideră că instanța de apel a motivat superficial respingerea cererii sale, că nu a motivat corespunzător considerarea manualelor tehnice ale elicei și motorului ca fiind "simple recomandări" ale producătorilor acestora, cu acordarea unei greutăți mult prea mari expertizei realizate în cauză, expertiză care însă este superficială și neconcludentă cu privire la cele reclamate, hotărârea fiind dată, astfel, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la viciile ascunse și garanția contra viciilor bunului vândut. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate ca nelegală și admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată la data de 22.04.2019, cu cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât B. a depus întâmpinare prin care solicită în principal, anularea acestuia pe motiv că motivele formulate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, în considerarea faptului că, deși în mare măsură criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate expres prevăzute la art. 488 C. proc. civ., soluția anulării în parte nu este permisă, astfel încât, recursul urmează a fi soluționat pe fond, exclusiv din perspectiva acelor susțineri care pun în discuție aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate. În acest sens, se reține că, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., mai este necesar și ca acestea să se refere în mod expres la argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Aceasta întrucât, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată. Ca atare, nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie, atributul legal al instanței de recurs fiind limitat la examinarea acelor critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. În cauză, deși în memoriul de recurs se invocă drept temei legal dispozițiile art. 488 C. proc. civ., din perspectiva ipotezelor prevăzute de pct. 6 și pct. 8, în argumentarea căii de atac sunt relevate, în mare măsură, critici care nu pot fi încadrate în cazurile de casare indicate. Astfel, subsumat dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă aplicarea greșită a prevederilor referitoare la condițiile garanției pentru viciile bunului vândut, referindu-se expres la art. 1707 alin. (2) C. civ. potrivit căruia "este ascuns acel viciu care, la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent". În acest sens, susține recurentul că instanța de apel a reținut greșit că eventualele vicii ale avionului cumpărat ar fi fost cunoscute la momentul predării avionului sau că ar fi fost ușor de descoperit, căci din probațiunea administrată în cauză - respectiv mailurile de corespondență prin care solicita predarea documentelor tehnice de la intimat, de la martorul D.. și de la firmele de întreținere a avionului -, rezultă că nici la momentul predării bunului și nici în următorii doi ani, nu avea cum să verifice starea avionului pentru că nu a deținut înscrisurile respective. În continuare, recurentul face referire la o serie de mijloace de probă - precum certificatul de navigabilitate, expertiza tehnică efectuată în cauză, depoziția martorului audiat, alte documente tehnice depuse în susținerea pretențiilor -, prin a căror proprie interpretare, contrară evident celei realizate de instanța de apel, tinde să demonstreze aplicarea greșită a legii de către curtea de apel. Or, categoric, aceste critici reflectă nemulțumirea recurentului față de starea de fapt reținută de instanța de apel și față de raționamentul logico-juridic expus de aceasta în contextul circumstanțelor de fapt ale cauzei, nefiind așadar veritabile critici care să poată fi cenzurate din perspectiva corectei aplicări a prevederilor legale la care se face referire. Incontestabil, instanța de recurs va considera că sunt câștigate cauzei faptele astfel cum au fost determinate de instanțele de fond și va verifica numai dacă normele de drept au fost corect interpretate și aplicate la aceste fapte, fără să aibă posibilitatea de a reaprecia probele deja administrate, pentru că aceste aprecieri sunt în legătură cu temeinicia hotărârii atacate. Împrejurarea că recurentul consideră că soluția dată de instanța de apel nu este legală, prin prisma modului în care a interpretat și coroborat mijloacele de probă administrate în cauză, nu înseamnă că s-ar fi săvârșit vreo aplicare greșită a legii, motivele astfel afirmate neputând fi primite prin raportare la cerințele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Pe de altă parte, recurentul invocă și dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. susținând o motivare superficială și insuficientă a soluției date cererii sale de apel, prin acordarea unei valori probatorii exagerate expertizei efectuate în cauză. Însă, acest motiv de nelegalitate este incident în condițiile în care hotărârea supusă recursului este nemotivată în raport cu elementele esențiale ale cauzei și în lipsa cărora controlul judiciar este imposibil a se efectua, iar nu relativ la toate susținerile și apărările formulate de părți. Ca atare, în opinia Înaltei Curți, incidența acestui motiv de recurs a fost susținută în mod formal de către recurent, nefiind justificată ori argumentată din perspectiva consistenței și pertinenței considerentelor curții de apel, ci doar prin raportare la evaluarea greșită a anumitor mijloace de probă, ceea ce evident, nu poate fi primit. Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea este una aptă să releve rațiunile avute în vedere de instanța de apel, elocvente fiind următoarele considerente exprimate de curte în decizia atacată: "(...)reclamantul nu a putut face dovada că între elicea nouă, care are o omologare EASA 21J.083 inscripționată și defecțiunea ulterioară a motorului există cauzalitate, iar înlocuirea elicei nu a fost un fapt ascuns și nici care a făcut impropriu aparatul pentru utilizare, pentru a atrage răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse, iar în temeiul art. 249 C. proc. civ., sarcina probei aparține reclamantului. Ba din contră, conform concluziilor expertului, care sunt clare, neechivoce, nu există legătură de cauzalitate între elicea noua și defecțiunile ulterioare ale motorului, nu au existat vicii ascunse la momentul vânzării, nu elicea, care este una omologata, a cauzat evenimentul din 2016. (...) Curtea reține că înlocuirea elicei s-a făcut de firma autorizata EASA, are inscripționata o omologare EASA 21J.083, s-a emis un certificat CRS și Formular 1 EASA, avionul având asigurare, iar contravaloarea piesei și a lucrărilor fiind achitata de firma de asigurări, iar între înlocuirea elicei și defecțiunile motorului nu a existat o legătură de cauzalitate cum expertul a concluzionat. Toate acestea s-au confirmat de actele deținute de firma de mentenanța, acte existente la momentul vânzării și deținute de firma cu care reclamantul a continuat mentenanța aparatului după cumpărarea avionului. Tocmai pentru că lucrarea a fost efectuata de profesioniști în domeniu, intimatul a știut că piesa este conformă, la vânzarea aparatului aducându-i la cunoștință cumpărătorului - apelant că aparatul are o elice nouă ca pe un avantaj - f. x verso vol. III dosar fond, iar reclamantul - apelant nu a cerut alte lămuriri tehnice despre noua elice nici de la vânzător și nici de la firma de mentenanță E. (...)." Prin urmare, chiar dacă din perspectiva recurentului, modalitatea în care instanța de apel a înțeles să răspundă argumentelor invocate nu este mulțumitoare, aceasta nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării exigențelor impuse de prevederile art. 425 C. proc. civ. În altă ordine de idei, Înalta Curte admite că recurentul formulează și o critică ce are aptitudinea de a fi evaluată ca fiind motiv de nelegalitate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., anume aceea vizând faptul că instanța de apel a respins ca inadmisibil motivul de apel referitor la incidentul "propeller strike" din anul 2013, pe considerentul greșit că acest motiv ar fi fost invocat direct în apel cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ.. Or, recurentul arată că a făcut referire la incidentul "propeller strike" și la schimbarea elicei - cu obligativitatea dezasamblării motorului și verificării elicei și a tuturor subansamblelor motorului - încă din faza judecății în prima instanță, aspecte reluate ulterior în cuprinsul cererii de apel, astfel că cele reținute de instanța de apel sunt greșite, chiar și prin stricta referire la prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Într-adevăr, deși în considerentele deciziei atacate, curtea de apel arată că aspectele vizând efectele incidentului "propeller strike" sunt invocate pentru prima dată în fața sa, neputând fi primite în temeiul art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte observă că, atât în cererea de chemare în judecată cât și în motivarea apelului sunt formulate critici și din această perspectivă. Însă, deși întemeiat sub aspect formal, acest motiv de recurs nu este în măsură să conducă la admiterea căii de atac, căci și în condițiile în care instanța de apel ar fi procedat la analizarea expresă a acestei critici, nu ar fi avut vreun efect asupra soluției adoptate, anume aceea de respingere a apelului. Această concluzie rezultă din faptul că, în cuprinsul considerentelor deciziei, raportat la probatoriul administrat în stabilirea stării de fapt, curtea de apel analizează implicit și presupusa influență exercitată de evenimentul produs în anterior tranzacționării aparatului de zbor, chiar dacă nu folosește denumirea tehnică de "propeller strike". Incidentul aviatic denumit "propeller strike", produs în 2013 prin lovirea elicei de un obiect fix, a avut drept consecință înlocuirea elicei, însă curtea de apel a reținut că elicea nouă respectă toate standardele tehnice impuse de reglementările în domeniu, că procedura de înlocuire a fost realizată de o firmă de mentenanță autorizată, că i-a fost adus la cunoștință reclamantului faptul că avionul are o elice nouă și că, esențial, nu există legătură de cauzalitate între elicea nouă și defecțiunile ulterioare ale motorului aparatului de zbor. Prin urmare, pentru argumentele expuse, instanța supremă va respinge, ca nefondat, recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată în valoare totală de 9017 RON compuse din onorariu avocațial în cuantum de 6500 RON și contravaloare bilete de avion ale apărătorului ales, în valoare de 2516,96 RON, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs. În consecință, constatând că recurentului i s-a respins calea extraordinară de atac, urmează să fie admisă cererea intimatului privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale. Pentru motivele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1110/A din 17 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.