ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1230/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 26 martie 2025, sub nr. x/2025, revizuenta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, B. S.A. și B. S.A., revizuirea deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, a solicitat repunerea în termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a susținut că nu a făcut obiectul cauzei nelegalitatea/incompatibilitatea cu actul administrativ a mențiunilor de la pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003 decisă definitiv, fără a fi fost pusă în dezbaterea contradictorie, în primă și ultimă instanță, de către instanța de recurs.

În acest sens, a arătat că instanța de recurs a soluționat, fără să fi fost învestită de părți, o acțiune în anularea pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003, despre care a statuat definitiv că este incompatibilă cu actul administrativ ce se limitează la executarea efectivă a unei obligații rezultând din hotărârea guvernului și că aceste prevederi încalcă Decizia CSJ nr. 142/2000.

În susținerea acestei critici, revizuentul a precizat că în cuprinsul sentinței pronunțate de prima instanță s-a reținut cu privire la pct. 3.9 din Protocolul de predare primire nr. 1386/12.06.2003, că "Mențiunile cu privire la pct. 3.9 din protocol prin care părțile au convenit că nu mai au alte pretenții cu privire la îndeplinirea prevederilor H.G. nr. 322/1992, a sentinței civile nr. 57/1999 și a celorlalte acte ulterioare vine să confirme faptul că, prin respectivul protocol nu s-a executat integral obligația de predare/primire. Aceste clauze inserate în protocol ar putea constitui temei pentru o eventuală răspundere contractuală, fiind fără consecințe juridice în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate", iar instanța de recurs a stabilit în decizia a cărei revizuire se cere că:

"Or, clauza respectivă, specifică fiind unei tranzacții, urmare a unei negocieri contractuale (indiferent de calificarea sa juridică), este incompatibilă cu actul administrativ ce se limitează la executarea efectivă a unei obligații rezultând din hotărârea guvernului (potrivit considerentelor din decizia Curții Supreme)".

A susținut că instanța nu a fost învestită și nu s-a pus în discuția contradictorie a părților calificarea juridică a temeiului verificării incidentale a legalității pct. 3.9 din Protocol, respectiv dacă este vorba despre o excepție de nelegalitate sau o acțiune în anulare a Protocolului care este un act administrativ, cum de altfel, nu a fost învestită nici cu pretinsa contrarietate a prevederilor art. 3.9 din Protocol cu Decizia CSJ nr. 142/200 și nici cu pretinsa incompatibilitate a acordului de voință al părților privind inexistența pretențiilor referitoare la transmisiunea patrimonială aferentă divizării operate prin H.G. nr. 322/1992 cu caracterul de act administrativ al Protocolului. Efectul acestui considerent este că partea nu va mai putea formula cu succes o acțiune în răspundere civilă contractuală a reclamantelor, care nu au respectat ceea ce și-au asumat prin Protocolul nr. 1386/2003, respectiv au intentat acțiunea în revendicare.

Prin urmare, a solicitat să se constate că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, a dat mai mult decât s-a cerut, admițând de facto o excepție de nelegalitate neinvocată de părți cu privire la pct. 3.9 din Protocolul de predare-primire nr. 1386/12.06.2003.

În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a susținut că, deși a invocat, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 7 C. proc. civ., încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat Deciziei CSJ nr. 2573/1.11.2002 pronunțată în dosarul nr. x/2001, instanța de recurs nu a analizat dacă este sau nu incidență autoritatea de lucru judecat invocată și care sunt efectele juridice ale unei asemenea încălcări a autorității de lucru judecat.

Cum prin decizia din recurs ce face obiectul cererii de revizuire s-a stabilit definitiv că reclamanta a preluat toate bunurile imobile existente, revizuenta a opinat că s-au încălcat considerentele decizorii ale Deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2753/1.10.2002, care arătau expres că s-a transmis doar o parte, iar nu întreg capitalul societății divizate (autoarea revizuentei).

A mai arătat că, potrivit doctrinei relevante în materie, pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este obligatoriu să fie întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranșate în mod definitiv (și irevocabil) de o instanță de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecății, doar, în acest mod putându-se restabili ordinea juridică și respecta funcția jurisdicțională a statului.

Or, transmisiunea parțială, iar nu totală a capitalului aferent societății divizate, efectuat cu ocazia H.G. nr. 322/1992 este esențială pentru dezlegarea pricinii, dat fiind că revizuenta a susținut că autoarea reclamantei a primit la data înființării sale strict partea de patrimoniu (din patrimoniul societății mamă), aferent și necesar activităților desprinse, astfel cum au fost acestea evidențiate în cuprinsul Protocolului de predare-primire nr. 1386/12.06.2003, bunuri printre care nu se numără niciunul dintre bunurile revendicate, acțiunea în revendicare fiind în întregime neîntemeiată.

- În data de 10 aprilie 2025, intimatul Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a formulat întâmpinare, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de revizuire. A anexat întâmpinării Ordinul nr. 90/23.03.2000 al Ministrului Industriei și Comerțului.

- În data de 28 mai 2025, intimata C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca tardivă și inadmisibilă. A susținut că revizuirea întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este tardivă, iar cererea de repunere în termen este nefondată. În subsidiar, a susținut că cererea de revizuire întemeiată pe acest text legal este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, întrucât decizia Curții Supreme de Justiție nr. 2753/01.10.2002 a avut ca obiect o acțiune în contencios administrativ privind anularea Ordinului nr. 346/2000 emis de Ministerul Economiei și Comerțului, dar și pentru că instanța de recurs a analizat autoritatea de lucru judecat a deciziei menționate, chiar dacă motivarea este succintă.

De asemenea, a susținut că este inadmisibil motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât revizuenta nu demonstrează existența unei extra petita, ci încearcă să exercite un recurs la recurs.

- În data de 2 iunie 2025, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B. S.A., prin care a invocat excepția inadmisibilității revizuirii pe motiv că hotărârea atacată nu evocă fondul, excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. și a cererii de repunere în termen. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

- Luând spre examinare cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 1160/23.04.2024 a Înaltei Curți, se reține că, potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (1) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (...)". Alin. (2) al aceluiași articol statuează că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Concepută drept o cale extraordinară de atac având ca scop, în principiu, îndreptarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărârea executorie sau definitivă, textul legal evocat, ce dă sediul materiei revizuirii, stabilește, în regulă generală, că sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și, prin excepție, că pot fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-11.

Cererea de revizuire ce formează obiectul dosarului pendinte este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin urmare, având în vedere temeiul juridic invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1), prezenta cerere de revizuire este supusă regulii generale de admisibilitate, respectiv aceea ca prin hotărârea supusă revizuirii instanța de judecată să se fi pronunțat asupra fondului ori să fi evocat fondul.

Atunci când în discuție este hotărârea instanței de recurs, condiția evocării fondului presupune fie o statuare în drept diferită de cea dată în cauză prin hotărârile instanțelor de fond, fie - atunci când prin excepție legea o permite - stabilirea altei situații de fapt decât cea reținută în etapele procesuale anterioare (cu referire la conținutul art. 497 C. proc. civ. interpretat prin Decizia nr. 79/2022 a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de fapt), în ambele situații urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Hotărârea instanței de recurs care evocă fondul este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond asupra raporturilor juridice litigioase pe care o fac instanțele de control judiciar, atunci când statuează în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, atunci când, în urma casării cu reținere, reapreciază probele deja administrate de instanțele inferioare și rețin o altă situație de fapt, pe baza căreia pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Nu se înscrie în aceste ipoteze și nu constituie o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul decizia instanței de recurs prin care se respinge recursul ca nefondat, întrucât atunci când pronunță o atare soluție, instanța de judecată nu evocă fondul, ci se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, reclamă aspecte de încălcare a legii, recursul fiind o cale extraordinară de atac ce urmărește remedierea erorilor de drept săvârșite de instanțele de fond.

În cauză, hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, iar aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare juridică decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, ci doar a confirmat cu argumente sporite, ca fiind legală interpretarea și aplicarea legii dată de instanța de apel raportului juridic litigios. Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind condiția legală generală de admisibilitate în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Nici condițiile specifice de admisibilitate pentru cazul de revizuire invocat, impuse prin dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civile nu sunt respectate cu referire la hotărârea atacată, deoarece fiindu-i dedus spre soluționare un recurs (pe care l-a respins ca nefondat), instanța care a pronunțat-o nu putea să săvârșească vreuna din greșelile sancționabile pe calea acestui caz de revizuire, specifice de altfel instanțelor chemate să soluționeze cererile de învestire (principale, incidentale, accesorii, adiționale) cu respectarea principiului disponibilității.

Față de cele arătate, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 1160/23.04.2024 a Înaltei Curți (hotărâre pronunțată de o instanță de recurs care nu evocă fondul), apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

- În continuare, analizând celălalt motiv de revizuire invocat de parte, Înalta Curte reține că potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În doctrină și în jurisprudență, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, între care și aceea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta a solicitat, în contradictoriu cu intimații, anularea deciziei civile nr. 1160/23.04.2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2011, respectiv a deciziei civile nr. 2573/01.11.2002 a Curții Supreme de Justiție.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, litigiul în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1160 din 23 aprilie 2024, atacată cu revizuire, în majoritate, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 243A/2023 din 28 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

În motivare, s-a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la greșita interpretare de către instanța de apel a considerentelor decizorii ale deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2753/1.10.2002 pronunțate în dosarul nr. x/2001, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât "după cum reiese din cuprinsul deciziei recurate, considerentele decisive privind existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei rezidă în dobândirea ope legis a acestui drept, argumentul autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei instanței supreme fiind unul suplimentar. Întrucât analiza instanței de apel privind titlul de proprietate al reclamantei a fost confirmată prin prezenta decizie, pentru considerentele expuse, fără a fi necesară recurgerea la argumentul suplimentar, critica pe acest aspect va fi respinsă."

De altfel, este de observat că, efectuând controlul de legalitate, instanța supremă a recurs la procedeul grupării și examinării împreună a unor motive de recurs (între care și cele prevăzute de pct. 7 și pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ.), ceea ce evidențiază o veritabilă adecvare a modului de redactare la scopul final al motivării actului jurisdicțional, cu luarea în considerare a rigorilor pe care legea și tradiția juridică le impun stilului judiciar.

În acest sens, așa cum au precizat și intimatele C. S.A. și B. S.A. prin întâmpinare, instanța de recurs a constatat invocarea de către pârâta A. S.A. a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "în ceea ce privește, pe de o parte, greșita interpretare de către instanța de apel a considerentelor decizorii ale deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2753/01.10.2002, pronunțată în dosarul nr. x/2001 (...)", precum și a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, și, întrucât a observat că aceste critici sunt strâns legate de cele întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a stabilit că le va analiza împreună în ordinea impusă de expunerea coerentă a raționamentului juridic pe care se bazează soluția pronunțată, critici care, în urma cercetării, s-a stabilit "că sunt nefondate".

În acest context factual, instanța de revizuire, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2021, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, se constată că nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei ce face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2753/01.10.2002 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție și a apreciat că argumentul autorității de lucru judecat a considerentelor instanței supreme este unul suplimentar, pentru că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ope legis (fără să fie necesară, așadar, trimiterea la considerentele decizorii ale deciziei menționate, câtă vreme ele n-au fost apreciate determinante față de modalitatea reținută în legătură cu dobândirea dreptului de proprietate).

Prin urmare, raportat la cele expuse, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat să nu fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia, iar această cerință nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, demersul tinzând, în realitate, la un control de legalitate.

Astfel, această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare), și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuenții au beneficiat în toate gradele de jurisdicție și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretind revizuenții, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1160 din 23 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Definitivă în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.