Decizia nr. 142/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 02.06.2021, sub nr. x/2021, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, pentru contrarietate de hotărâri.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 292A din 23 februarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins revizuirea formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administrația Comercială Sector 6, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 292 din 23 februarie 2022 a declarat recurs S.C. A. S.R.L..

Motivele de recurs Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat, cu titlu prealabil, ca în temeiul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 să i se pună în vedere intimatei să prezinte titlul care face dovada că la data încheierii contractului avea în patrimoniu bunul cu care a intrat în asociere, deoarece acesta nu a fost anexat cererii de chemare în judecată în niciunul dintre dosarele anterioare și nici în acest dosar. Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și constatarea nulității absolute a hotărârii nr. 1300 din 11 mai 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2019, care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 3052A din 04 august 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 și a tuturor hotărârilor subsecvente. Recurenta a invocat drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, judecând cu exces de putere. Acest motiv este de ordine publică și poate fi invocat de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu în orice stare a pricinii. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești când a încălcat principiul fundamental privind respingerea exercitării căii de atac. Susține că la data de 14 iunie 2018, Administrația Piețelor Sector 6 a depus la Judecătoria Sectorului 6 cerere de evacuare împotriva sa, înregistrată sub nr. x/2018, prin sentința nr. 6049 din 26 septembrie 2018, instanța dispunând evacuarea. Recurenta din cauză a exercitat apel împotriva sentinței mai sus menționate la data de 01 octombrie 2018, apel ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 762 din 15 martie 2019. Motivarea hotărârii a avut loc la data de 17 ianuarie 2020, la 302 zile de la pronunțare. În data de 19.01.2020, împotriva sentinței nr. 6049/2018, definitive prin decizia nr. 762 din 15 martie 2019, a formulat contestație la executare, aceasta fiind transmisă instanței prin e-mail și înregistrată la data de 20.01.2020. Prin sentința civilă nr. 974/2020 din 11 februarie 2020, instanța a considerat contestația la executare drept o "cerere modificatoare" a acțiunii de contestare a nelegalității actelor de executare silită ale BEJ B. și cu toate că a fost depusă în termen, la 2 zile de la comunicarea motivării deciziei nr. 762/2019, a respins contestația la executare, ca tardiv formulată. Susține că instanta de fond, în dosarul nr. x/2019, a împiedicat-o să-și exercite drepturile procesuale, prin respingerea ca tardivă a contestației la executare, depusă în termen. Mai arată recurenta că a solicitat să fie constatată prescripția dreptului de a fi cerută executarea silită în temeiul art. 705 pct. 1 C. proc. civ. care stabilește termenul de prescripție la 3 ani, în raport de data nașterii dreptului și art. 706 pct. 2 C. proc. civ. care stabilește condițiile în care poate fi obtinut un nou titlu: "dacă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris". Instanța s-a pronunțat în ce privește prescripția față de titlul executoriu emis în afara termenului de prescripție, fără a i se fi cerut acest lucru, în loc să se pronunțe asupra prescripției generale de 3 ani, care stingea dreptul de a mai fi obținut un nou titlu executoriu. Astfel, instanța comite exces de putere când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii: instituția prescripției extinctive, fără a fi lămurit în motivare în ce fel poate fi emis un titlu executoriu în septembrie 2018, cât timp dreptul de a fi cerută evacuarea s-a născut la data încetării contractului, în 31.12.2007, iar acest drept nu este imprescriptibil și a depășit cu mult termenul de 3 ani instituit de C. proc. civ., fiind deci prescris. Toate executările silite se fac în baza unui titlu executoriu, dar recurenta nu a contestat titlul, ci data la care a fost emis ca fiind în afara termenului de prescripție față de momentul nașterii dreptului de a fi evacuați. În speță, contractul de asociere nr. x/07.02.2003 a încetat la data de 12.12.2007 prin decizie unilaterală a Administrației Piețelor Sector 6, dată la care s-a născut dreptul acesteia de a cere evacuarea. Data nașterii dreptului de a obtine executarea silită reprezintă momentul obiectiv, reperul temporal cert și efectiv, în raport cu care creditorul poate pretinde debitorului executarea obligației, respectiv a executării silite. În ceea ce privește excepția peremptorie a autorității de lucru judecat asupra căreia instanțele nu s-au pronunțat, conform art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că solicitarea sa pe acest punct de revizuire nu are ca scop reluarea discuțiilor deja tranșate anterior, ci doar solicită să se constate că au fost încălcate regulile de procedură, fiind analizată o autoritate de lucru judecat care nu corespunde obiectului dosarului. Recurenta susține că instanța s-a pronunțat în mod greșit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, respectiv cu privire la autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 față de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, așa cum reiese din obiectul cererii de revizuire. Astfel, instanța analizând o autoritate de lucru judecat falsă, indusă de Administrația Piețelor Sector 6 prin întâmpinare, a concluzionat că "nu încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", obiectul acțiunii fiind diferit și a respins recursul ca inadmisibil. Revizuenta susține că a invocat excepția autorității de lucru judecat între cele două hotărâri care formează obiectul cererii de chemare în judecată, însă instanța s-a pronunțat pe o altă excepție (extra petita) invederată doar de Administrația Piețelor Sector 6 în întâmpinare, și anume sentința nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, anulată de instanță prin sentința nr. 350/2016, definitivă si irevocabilă. Astfel, instanțele și-au depășit atribuțiile judecătorești, pronunțându-se pe ceea ce nu li s-a cerut, fapt ce constituie o condiție de admisibilitate a recursului, prevăzută de art. 488 pct. l alin 4 C. proc. civ. și de anulare a ultimei hotărâri. În consecință, adevărata autoritate de lucru judecat nu a fost analizată, nici constatată și ca atare instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia. Recurenta a invocat și motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susținând că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute, respectiv regulile de procedură privind incompatibilitatea. În susținerea acestui motiv, recurenta arată că același complet de judecată (compus din doamnele judecător C. și D.) s-a pronunțat în două dosare care vizau prezentul litigiu între aceleași părți: în dosarul nr. x/2015 (obiect contestație la executare), în care a fost pronunțată hotărârea nr. 3052A/04.08.2016 și în dosarul nr. x/2018 (evacuare), în care a fost pronunțată hotărârea nr. 762/15.03.2019. Este evident că pe fond a fost vorba despre aceeași evacuare pe care intimata a exercitat-o împotriva recurentei, ultima hotărâre având foarte multe vicii de fond, cât și de procedură. Același motiv de incompatibilitate îl invocă recurenta și în ceea ce îl privește pe juristul intimatei, domnul E.. În dosarul nr. x/2018 recurenta a solicitat să se constate incompatibilitatea domnului E., în calitate de fost angajat al Judecătoriei Sectorului 6, fost coleg cu judecătorii care au soluționat fondul celei de-a doua cereri de evacuare și fondul celei de-a doua contestații la executare și au dispus evacuarea recurentei din propriul său imobil. Proba a fost făcută cu adresa nr. x/09.02.2021 emisă de Judecătoria Sectorului 6 București, depusă în dosarul de revizuire și care va fi depusă și în prezentul dosar. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu este motivată, arătând că, deși instanța de revizuire a reținut în considerentele hotărârii nr. 762/2019 solicitările societății recurente și motivele care au stat la baza lor, nu s-a pronunțat asupra acestora și în motivare. Acesta reprezintă un alt motiv de casare a hotărârii nr. 292/2022, deoarece instanța a copiat considerentele hotării atacate, fără a răspunde în niciun fel criticilor aduse de parte. De asemenea, susține că motivarea conține doar o concluzie eronată care este contrară considerentelor exprimate, respectiv că n-ar fi îndeplinită condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, cauză și obiect. Or, în cererea de revizuire, toate aceste aspecte au fost arătate cu lux de amănunte, instanța le-a constatat în motivare, partea introductivă, însă în mod greșit le-a respins în partea finală fără a explica raționamentul care a dus la respingerea acestora, preluând alegațiile intimatei din întâmpinare. Se mai susține că nu pot fi primite alegațiile intimatei privind diferite decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în dosarele pe care le-a invocat nu sunt aceleași spețe. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta învederează că în sentința nr. 6049/26.09.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, care constituie titlul excutoriu în această pricină, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1039 C. proc. civ. și pe cele ale art. 1034 C. proc. civ. Astfel, în temeiul art. 1039 C. proc. civ. instanța a constatat că recurenta ar fi abandonat propriul imobil. Or, imobilul n-a fost abandonat, dar pentru a constata acest aspect instanța ar fi putut dispune eventual o expertiză, deoarece nu are competența de a se deplasa la fața locului pentru a verifica afirmațiile părților din dosar. Tot în acestă sentință, judecătorul a adăugat la lege condiții în baza cărora să fie admisă executarea silită: temeiul în care se face evacuarea. Această inexistentă prevedere în dispozițiile C. proc. civ. a fost preluată din întâmpinarea depusă de intimată. Motivele de contrarietate ale celor două hotărâri definitive sunt limitate la cele 3 condiții obligatorii: părți, cauză și obiect. Invocarea în pronunțare a celei de patra condiții excede prevederilor C. proc. civ. și nu pot fi admise nu doar prin prisma faptului că legea nu prevede, ci și datorită faptului că și dacă ar fi așa cum consideră instanța, acest temei nu poate fi invocat decât în interiorul termenului de prescripție. Altfel procedura intră în contrarietate cu art. 1.034 C. proc. civ. care la alin. (1) prevede că "Reclamantul are alegerea între procedura reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun." Deci, intimata trebuia ca în termenul de prescripție să aleagă între procedura comună sau specială, nu să folosească procedurile de executare silită succesiv, în afara termenului de prescripție. Recurenta mai învederează că anexează și un draft al unui așa-numit proces-verbal de conciliere și susține că intimata exercită prerogative pe care nu le deține, contractul nefiind administrativ, ci comercial, după cum a statutat instanța în mod definitiv. Într-un contract comercial, regulile reprezintă voința părților, iar în contractul administrativ regulile sunt stabilite de reprezentanții statului. Or, din cuprinsul draftului se observă că o bună parte din clauzele contractuale sunt abuzive și depășesc fondul și forma contractului comercial. Mai susține că acest model este specific contractelor administrative, ceea ce denotă că intimata a invocat în permanență în proces acest tip de contract, în timp ce instanța a statuat definitiv că este comercial.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Comercială Sector 6 București a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări a recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare și în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. La data de 09 mai 2023, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimată, prin care a răspuns excepțiilor invocate de aceasta din urmă. Astfel, în ceea ce privește excepția netimbrării recursului, recurenta arată că taxa de timbru a fost achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, recurenta susține că recursul, așa cum prevede art. 487 alin. (1) C. proc. civ., este motivat prin însăși cererea de recurs, iar motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiecare în parte fiind detaliat. Mai învederează că intimata susține că recursul este nemotivat tocmai pentru a nu prezenta titlul despre care a declarat că nu-l deține.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 martie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 21 martie 2023, s-a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., să se procedeze la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 21 iunie 2023, s-a luat act de conținutul raportului și s-a dispus comunicarea către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pentru formularea unui punct de vedere asupra acestuia. Raportul a fost comunicat părților la 03 iulie 2023, potrivit dovezilor de primire de la dosar recurs. Recurenta a depus punct de vedere la raport, fiind de acord cu conținutul acestuia. Prin încheierea din 23 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepțiile netimbrării și nulității recursului ca nefondate. A admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 292A din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Administrația Comercială Sector 6. A fixat termen de judecată la data de 23.01.2024, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, judecând cu exces de putere, încălcând principiul fundamental privind respingerea exercitării căii de atac. Reclamă în acest sens eroarea comisă de instanță în dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect evacuare, în care, prin sentința civilă nr. 974/2020 din 11 februarie 2020, instanța a considerat contestația la executare drept o "cerere modificatoare" a acțiunii de contestare a nelegalității actelor de executare silită ale BEJ B. și în mod greșit a respins-o ca tardiv formulată, împiedicând astfel, partea să-și exercite drepturile procesuale. A mai invocat că în același dosar, deși a solicitat să fie constatată prescripția dreptului de a fi cerută executarea silită în temeiul art. 705 pct. 1 și art. 706 pct. 2 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat în ce privește prescripția față de titlul executoriu emis în afara termenului de prescripție, comițând astfel exces de putere când nu se pronunță asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. A mai criticat că instanțele nu s-au pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, solicitând să se constate că au fost încălcate regulile de procedură, fiind analizată o autoritate de lucru judecat care nu corespunde obiectului dosarului, în sensul că instanța s-a pronunțat în mod greșit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, respectiv cu privire la autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 față de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, așa cum reiese din obiectul cererii de revizuire (instanța pronunțându-se privitor la sentința nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, anulată de instanță prin sentința nr. 350/2016, definitivă si irevocabilă). Analizând susținerile recurentei circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le reține a fi nefondate. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de casare, care este de ordine publică, poate fi invocat în situații precum acelea în care instanța judecătorească săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduiește orice valoare unui text care are forță legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, creează norme juridice pe care le aplică în speța respectivă. Înalta Curte constată că astfel de ipoteze nu se regăsesc în cauza de față, cum, de altfel, nici dezvoltarea motivelor de recurs în acest sens nu poate fi circumscrisă acestei dispoziții legale. Recurenta nu a indicat în mod concret nicio astfel de depășire concretă a atribuțiilor autorității judecătorești de către instanța de apel. Astfel, criticile sale privind o presupusă eroare în calificarea juridică a unei cereri formulate sau invocata omisiune a pronunțării asupra excepției prescripției dreptului de a fi cerută executarea silită solicitată în temeiul art. 705 pct. 1 și art. 706 pct. 2 C. proc. civ. sau pronunțarea incorectă asupra acestei excepții reprezintă, în esență, nemulțumiri pe care partea le exhibă raportat la soluțiile pronunțate în cadrul sentinței civile nr. 974/2020 din 11 februarie 2020 în dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect evacuare, iar nu prin hotărârea recurată în cauză, nr. 292A din 23 februarie 2022, astfel că acestea nu pot face obiectul analizei prezentei instanțe de recurs, date fiind limitele controlului judiciar arondate exclusiv soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Eventualele erori de judecată concrete invocate de recurentă a fi fost realizate în cauza finalizată prin una dintre cele două hotărâri judecătorești care constituie termenii cazului de revizuire reglementat de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat, nu pot fi cenzurate, remediate prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii, ci exclusiv prin intermediul căilor de reformare (apel și/sau recurs, după caz) împotriva hotărârilor judecătorești apreciate de parte a fi nelegale, căi de reformare de care se observă de altfel, că recurenta prezentă a și uzat. Concluzia expusă se impune deoarece sfera situațiilor care atrag incidența cazului de revizuire reglementat de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una restrânsă, limitativ și expres prevăzută de lege, ea neputând fi extinsă la alte situații sau neregularități precum cele invocate de recurenta prezentă. Critica concretă a recurentei vizând nepronunțarea instanței de revizuire asupra excepției autorității de lucru judecat invocate de parte poate fi încadrată în ipoteza de casare prevăzută de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (și nu de pct. 4 al textului legal), urmând a fi analizată în cadrul acestui motiv de casare corect calificat de instanța de recurs prezentă. Așadar, în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură privind incompatibilitatea și anume că același complet de judecată s-a pronunțat în două dosare care vizau litigiul între aceleași părți, dosarul nr. x/2015 și dosarul nr. x/2018, fiind pe fond, aceeași evacuare, ultima hotărâre având - potrivit susținerilor părții recurente - foarte multe vicii de fond și de procedură. Critica privind faptul că ar fi vorba despre aceeași evacuare este încadrabilă în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., urmând a fi analizată la momentul evaluării respectivului motiv de recurs. A mai invocat recurenta incompatibilitatea juristului intimatei în dosarul nr. x/2018. Criticile de recurs astfel formulate, nu pot fi primite de prezenta instanță de recurs. Astfel, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. presupune încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări. Înalta Curte mai relevă că, în mod similar prezentării criticilor expuse în cadrul punctului 4 analizat supra, recurenta invocă din nou, aspecte care nu reprezintă critici ale deciziei recurate în prezent, ci care privesc hotărârea nr. 3052A/04.08.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015 și hotărârea nr. 762/15.03.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018. Invocarea motivelor de incompatibilitate este reglementată de dispozițiile art. 44 C. proc. civ. care dispune că formularea unei cereri de recuzare poate fi făcută de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri, iar potrivit art. 45, neregularitatea respectivă poate fi invocată în orice stare a pricinii. Or, în cauză, instanța este învestită cu soluționarea unui recurs formulat împotriva unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibilă, revizuirea formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administrația Comercială Sector 6. Astfel, Înalta Curte constată că incompatibilitățile invocate de parte nu privesc cauza prezentă, neputând face obiectul analizei prezentei instanțe de recurs, ele trebuind a fi fost invocate în cursul judecăților respective, prin intermediul mecanismelor speciale puse la îndemână de legiuitor în acest sens, aceste neregularități nefăcând așadar, parte din sfera cazului de revizuire reglementat de art. 508 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește critica formulată în cadrul punctului 4 al art. 488 C. proc. civ., privind nepronunțarea asupra excepției concrete a autorității de lucru judecat invocate de parte, critică încadrabilă în ipoteza de casare prevăzută de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (și nu de pct. 7 al textului legal, cum a apreciat partea procesuală), aceasta urmează a fi analizată în cadrul acestui motiv de casare, aceasta fiind calificarea corectă juridică realizată de prezenta instanță de recurs potrivit art. 489 C. proc. civ. Susține recurenta că instanța s-a pronunțat în mod greșit cu privire la o autoritate de lucru judecat care nu face obiectul acestui proces, în condițiile în care recurenta a invocat autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 față de hotărârea nr. 1300/11.05.2021, așa cum reiese din obiectul cererii de revizuire. Opinează în acest sens că instanța a analizat o autoritate de lucru judecat falsă, indusă de Administrația Piețelor Sector 6 prin întâmpinare, respectiv autoritatea hotărârii nr. 3052A/04.08.2016 față de sentința nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, care ar fi fost anulată însă, de instanță prin sentința nr. 350/2016 definitivă si irevocabilă, curtea de apel concluzionând că "nu încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", obiectul acțiunii fiind diferit și a respins revizuirea ca inadmisibilă. Criticile acestea de recurs sunt de asemenea, nefondate. Înalta Curte constată că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a reținut că "prin cererea de revizuire formulată, revizuenta A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1300A/11.05.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, întrucât aceasta ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3052A/04.08.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, indicând în acest sens prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..". Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanța a reținut corect hotărârile care se invocă a fi potrivnice, așa cum au fost menționate de recurenta revizuentă prin cererea de revizuire aflată la dosarul de revizuire, aceasta indicând că hotărârea nr. 1300/11 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestație la executare, în care instanța a admis executarea silită, este potrivnică hotărârii nr. 3052A/04.08.2016, pronunțate în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul București, secția a V-a civilă. În mod incorect susține recurenta că instanța care a judecat revizuirea s-ar fi pronunțat cu privire la sentința nr. 2054/25.02.2010 din dosarul nr. x/2009, care ar fi fost anulată de o instanță prin sentința nr. 350/2016 definitivă si irevocabilă, întrucât se observă că instanța de revizuire a avut în vedere exact cele două hotărâri indicate prin cererea de revizuire, algoritmul juridic al curții de apel fiind grefat pe cele două hotărâri judecătorești indicate de parte. Instanța care a soluționat cererea de revizuire a reținut că, în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar, printre altele, ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, această condiție apreciind-o a fi neîndeplinită în cauză, întrucât hotărârile pretins potrivnice invocate de către revizuent sunt pronunțate cu privire la două contestații la executare ivite în executări silite derulate succesiv și în temeiul unor titluri executorii diferite. A conchis instanța de revizuire că existența unei autorități de lucru judecat este exclusă prin ipoteză, revizuenta fiind executată silită de două ori, însă în temeiul unor titluri executorii distincte. Înalta Curte constată sub acest aspect, că într-adevăr, în dosarul nr. x/2015, s-a formulat contestație la executare împotriva executării sentinței nr. 2054 pronunțate în dosarul nr. x/2009, încuviințate prin încheierea din 04 septembrie 2014 a Judecătoriei Sector 6 București, în vreme ce în dosarul nr. x/2019, s-a formulat contestație la executare, invocându-se nelegalitatea actelor de executare silită din cadrul executării silite nr. 556/2018 pornite în temeiul sentinței civile distincte nr. 6049/26 septembrie 2018, pronunțate de Judecătoria Sector 6 București. Așadar, raportat la aceste coordonate expuse, se constată că algoritmul juridic al curții de apel a fost jalonat la termenii revizuirii invocați de revizuentă prin cererea sa de revizuire, neputându-se așadar, reproșa curții de apel nepronunțarea asupra autorității de lucru judecat invocate concret de această parte procesuală. În legătură cu aceleași aspecte, Înalta Curte mai constată, de această dată din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. de asemenea invocat de către recurentă, potrivit celor anterior enunțate, că nu au fost încălcate prin soluția pronunțată nici reglementările procesuale referitoare la autoritatea de lucru judecat, într-adevăr nefiind vorba despre același obiect, contrar deci, susținerii recurentei în referire la cei doi termeni ai revizuirii. Astfel, având în vedere că dosarele în care au fost pronunțate hotărârile care se invocă a fi potrivnice au vizat contestații la executare, însă au privit titluri executorii diferite și executări silite diferite, în mod corect atunci instanța de revizuire a respins această cale de atac ca inadmisibilă, apreciind că obiectul celor două cauze a fost unul diferit. Se constată din această perspectivă, că recurenta realizează o confuzie evidentă între pe de o parte, obiectele celor două cauze juridice pe care le invocă a fi în antiteză, obiecte care vizează solicitările de anulare a unor executări silite diferite, începute în temeiul unor titluri executorii diferite și, pe de altă parte, cauza celor două litigii respective, cauză concretizată în deținerea imobilului de către recurenta prezentă. Or, identitatea de cauză nu este de natură a determina și identitatea de obiect între cele două litigii, cauza fiind un element juridic distinct de obiect. Împrejurarea că instanța de revizuire a făcut referire la titlurile executorii diferite din cele două litigii, nu este de natură a ilustra impunerea - pe cale jurisprudențială - a unei noi cerințe a revizuirii întemeiate pe art. 508 pct. 9 C. proc. civ., neprevăzute legal, astfel cum eronat invocă recurenta. Referirea respectivă a instanței de revizuire a reprezentat un argument în decelarea caracterului distinct al obiectului celor două cauze și nu în conturarea unei noi cerințe a revizuirii, neprevăzute de lege. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu este motivată, instanța nepronunțându-se asupra solicitărilor revizuentei din motivare. Mai susține că instanța a copiat considerentele hotării atacate, fără a răspunde în niciun fel criticilor aduse de parte. De asemenea, recurenta susține că motivarea conține o concluzie eronată care este contrară considerentelor exprimate, respectiv că n-ar fi îndeplinită condiția existenței triplei identități de părți, cauză și obiect. Analizând criticile recurentei referitoare la omisiunea de analiză de către instanța de revizuire a tuturor solicitărilor societății revizuente, formulate prin cererea de revizuire, se observă că instanța a examinat cauza, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept de către revizuentă, care are ca fundament instituția autorității de lucru judecat. Se constată că deși excepția autorității de lucru judecat are caracter absolut și deci poate fi invocată de instanță și din oficiu, se poate întâmpla ca, în aceeași pricină, două instanțe diferite sau chiar aceeași instanță, în dosare deosebite, să pronunțe totuși, hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă. Or, pentru restabilirea legalității în astfel de situații indezirabile, legiuitorul a reglementat instituția juridică a revizuirii pentru încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate. Însă, pentru a se putea invoca motivul de revizuire reglementat legislativ referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite potrivit art. 508 pct. 9 C. proc. civ., cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite și în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. Aplicând aceste chestiuni teoretice speței de față, Înalta Curte constată că, prioritar verificării efective a susținerilor pe fond ale părții, instanța care a judecat revizuirea s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, potrivit ordinii impuse de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., verificând astfel, prioritar, îndeplinirea tuturor condițiilor mai sus-menționate, de-abia ulterior putându-se trece la analiza susținerilor de fond. Or, constatând că nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, întrucât hotărârile pretins potrivnice invocate de către revizuentă au fost pronunțate cu privire la două contestații la executare ivite în executări silite derulate succesiv și în temeiul unor titluri executorii diferite, conchizând că existența unei autorității de lucru judecat este exclusă prin ipoteză, întrucât revizuenta a fost executată silit de două ori, însă în temeiul unor titluri executorii distincte, instanța a constatat cererea de revizuire ca inadmisibilă. Așadar, fiind luată în discuție prioritar chestiunea inadmisibilității cererii de revizuire, analiza aspectelor de fond invocate prin cererea de revizuire nu se putea realiza, criticile de recurs privind lipsa analizei acestora fiind așadar, nefondate. În egală măsură, Înalta Curte constată că îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita un eficient control judiciar. Înalta Curte observă că decizia recurată a respectat aceste exigențe, hotărârea recurată cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus curtea de apel la soluția pronunțată, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, neputându-se susține în mod întemeiat existența unei motivări incomplete, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină și justifică soluția din dispozitiv și cât motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă un aspect de calitate juridică și nu de cantitate. Împrejurarea că partea procesuală nu este de acord cu concluziile algoritmului juridic dezvoltat de curtea de apel din perspectiva dispozițiilor art. 508 pct. 9 C. proc. civ. reprezintă o chestiune distinctă de exigențele de motivare ale unei hotărâri judecătorești. În mod similar, Înalta Curte constată că și criticile privitoare la invocata concluzie eronată pe care ar conține-o motivarea, concluzie - respectiv că n-ar fi îndeplinită condiția existenței triplei identități de părți, cauză și obiect - care ar fi contrară considerentelor exprimate de instanța de revizuire, sunt nefondate, neexistând contradicție între tezele argumentative expuse de instanța care a soluționat revizuirea, în mod corect, legal, așa cum s-a ilustrat supra. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a arătat că în sentința nr. 6049/26.09.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, care constituie titlul excutoriu în această pricină, instanța ar fi aplicat greșit dispozițiile art. 1039 C. proc. civ. și pe cele ale art. 1034 C. proc. civ., arătând de asemenea, că respectivul contract încheiat între părți ar fi fost unul comercial, astfel cum s-ar fi statuat anterior judiciar. Înalta Curte reține caracterul nefondat inclusiv al acestor critici, având în vedere că obiectul analizei prezentei instanțe nu îl constituie caracterul nelegal al sentinței nr. 6049/26.09.2018, pronunțate în dosarul nr. x/2018, ci al deciziei nr. 292A din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 1300A din 11 mai 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimata Administrația Comercială Sector 6, în sensul respingerii ca inadmisibilă. Așadar, analiza prezentei instanțe de recurs este circumscrisă exclusiv acestei soluții de inadmisibilitate, date fiind prevederile art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 478 C. proc. civ. Cât privește criticile de recurs care au vizat invocarea excepției lipsei calității procesuale a intimatei Administrația Comercială Sector 6, critici în legătură cu care, prin considerentele încheierii din camera de consiliu din 26 septembrie 2023, s-a constatat că sunt afectate fondului recursului, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora. Recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale a intimatei Administrația Comercială Sector 6 București, motivând că intimata nu deține un titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu. Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor constituie o chestiune de fond. În cauză, se constată că S.C. A. S.R.L., contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Administrația Piețelor Sector 6, a formulat contestație la executare înregistrată sub nr. x/2019, la data de 29.07.2019, cerere soluționată prin sentința civilă nr. 974/11.02.2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București. Așadar, intimata Administrația Piețelor Sector 6 justifică în cauza prezentă de revizuire calitate procesuală pasivă, fiind însăși persoana chemată în judecată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., entitatea juridică declanșatoare a executării silite contestate în cauză. Aspectul privitor la invocata inexistență a unui titlu valabil cu privire la imobilul în litigiu nu poate fi analizat în prezentul recurs, întrucât constituie o chestiune de fond, de temeinicie, care presupune o evaluare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce este prohibit, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și împrejurarea că soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost constatată corectă de prezenta instanță de recurs, potrivit considerentelor ilustrate supra, limitele controlului jurisdicțional prezent fiind limitat la verificarea acestei soluții privind inadmisibilitatea. Luând în analiză criticile privitoare la excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, cu privire la care, prin considerentele încheierii din camera de consiliu din 26 septembrie 2023, s-a constatat de asemenea, că sunt afectate fondului recursului, Înalta Curte reține în mod similar, caracterul nefondat al acestora. Astfel, în mod asemănător cu analiza excepției lipsei calității procesuale, justificată de lipsa titlului asupra imobilului, se reține că problema prescripției dreptului de a obține executarea silită constituie o chestiune de fond, de temeinicie, care presupune o evaluare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce este prohibit, având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și împrejurarea că soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă a fost constatată corectă de prezenta instanță de recurs, potrivit considerentelor ilustrate anterior, limitele controlului jurisdicțional prezent fiind limitat la verificarea acestei soluții privind inadmisibilitatea cererii de revizuire. Înalta Curte mai reține în final, și că recurenta S.C. A. S.R.L. a înțeles să critice statuările instanței de revizuire din perspectiva autorității de lucru judecat sub aspect negativ. Instanța de recurs constată de altfel, că încălcarea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv nici nu poate fi invocată sub regimul C. proc. civ. 1865 sau a celui din 2013, în forma în vigoare de la momentul introducerii secundei cereri de executare silită, întrucât această posibilitate procesuală de invocare a fost introdusă de-abia ulterior, prin Legea nr. 310/2018 în vigoare începând cu 21.12.2018. Din perspectiva tuturor acestor elemente enunțate care se contrapun argumentelor invocate de recurentă în cererea de recurs, instanța de recurs apreciază că în cauză nu sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. invocate de către recurentă, astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reținând că instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.