ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. Fondul Proprietatea S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 734.747,04 RON, reprezentând dividendele aferente cotei de 6% din capitalul social al pârâtei, respectiv pentru un număr de 524.366 acțiuni pe care le deținea la 25.04.2007, cuvenite pentru anul 2006, a sumei de 579.015,97 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei solicitate, de la data scadenței până la data introducerii acțiunii, precum și a dobânzii legale în continuare, până la plata efectivă a sumei solicitate, și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune; totodată, a chemat în garanție, în solidar, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în continuare, "A.A.A.S.") solicitând ca, în situația în care va cădea în pretenții față de reclamantă, chemații în garanție să fie obligați la plata sumelor pretinse prin acțiunea principală.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și lipsei calității sale procesuale pasive; la rândul său, A.A.A.S. a ridicat excepțiile netimbrării cererii de chemare în garanție, prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității sale procesuale pasive.

Reclamanta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată împotriva Statului Român și a A.A.A.S. și, în subsidiar, a solicitat disjungerea și suspendarea judecării cererii până la soluționarea definitivă a cererii principale; totodată, a invocat excepția tardivității și netimbrării cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea din 06.06.2019, prima instanță a respins excepția netimbrării cererii de chemare în garanție și a prorogat discutarea excepției prescripției pretențiilor din cererea de chemare în garanție, a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar prin încheierea din 25.06.2019, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a A.A.A.S., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a admis în principiu cererea de chemare în garanție împotriva acestuia.

Cauza a fost suspendată în intervalul 20.09.-05.11.2019, pentru soluționarea apelurilor declarate de S.C. A. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva încheierii din 25.06.2019, căi de atac respinse prin decizia nr. 515/05.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința nr. 633/02.06.2021, îndreptată și completată prin sentința nr. 814/01.07.2021, ambele îndreptate prin încheierea din 12.09.2022, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 734.747,04 RON, reprezentând valoarea netă a dividendelor și a sumei de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda legală aferentă valorii nete a dividendelor pentru perioada 26.10.2007-09.11.2018, precum și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, a admis în parte cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească pârâtei suma de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 17.12.2018 și până la data restituirii către pârâtă a sumei, a redus la 70.000 RON onorariul avocatului reclamantei și, cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 34.324,5 RON către reclamantă, iar pe chematul în garanție la plata sumei de 16.943 RON pârâtei S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.A. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, au promovat câte un apel.

Prin decizia nr. 109/29.03.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, a respins cererea ca efect al prescripției extinctive, a respins cererea de chemare în garanție și a obligat S.C. Fondul Proprietatea S.A. să plătească S.C. A. S.A., cu titlu cheltuieli de judecată, suma de 16.943 RON în prima instanță și suma de 17.785 RON, în apel.

Această decizie a fost atacată cu recurs de S.C. Fondul Proprietatea S.A.

Prin decizia nr. 860/17.04.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată a apelurilor aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 67/26.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul formulat de chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a admis apelul formulat de pârâta S.C. A. S.A., a schimbat în parte sentinta apelată, astfel cum a fost îndreptată, în sensul că a admis în tot cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să plătească pârâtei și suma de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda ce trebuie plătită de pârâtă reclamantei pentru perioada cuprinsă între 26.10.2007 - data scadenței de plată a dividendelor datorate pentru cele 524.366 acțiuni și data introducerii cererii - 09.11.2018, precum și în continuare dobânda legală începând cu 09.11.2018 și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

De asemenea, a obligat pârâta-apelantă S.C. A. S.A. să plătească reclamantei-intimate S.C. Fondul Proprietatea S.A. cheltuielile de judecată în suma de 30.000 RON, reprezentând onorariu apărător efectuate la judecata în apel în ambele cicluri procesuale, respectiv taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 50 RON, precum și 31.197,58 RON, reprezentând onorariu apărător achitat în recurs, în primul ciclu procesual.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei menționate, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și S.C. A. S.A. au promovat câte un recurs.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat casarea, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă și calitatea procesuală.

În motivare, după evocarea dispozițiilor art. 72, art. 64 și art. 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și prezentarea unor chestiuni teoretice privind cererea de chemare în garanție, a învederat că pârâta S.C. A. S.A., prin cererea de garanție formulată, nu a arătat dispozițiile legale în baza cărora Ministerul Finanțelor ar putea fi obligat la plata unor despăgubiri de natura celor solicitate de către reclamantă.

În raport cu dispozițiile art. 72 C. proc. civ., a susținut că între cererea principală și cea de chemare în garanție nu există nicio legătură de dependență, astfel că nu poate fi reținută în sarcina acestuia nicio obligație față de raportul juridic stabilit între reclamantă, pe de o parte, și pârâtă, pe de altă parte.

De asemenea, a subliniat că între reclamantă și Ministerul Finanțelor nu există niciun raport juridic, nici măcar procesual, că Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare, stabilite de legea bugetară anuală, precum și că Ministerul Finanțelor are atribuții expres prevăzute de lege, rolul acestuia fiind, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, de a elabora proiectul bugetului de stat și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, fără ca legiuitorul să prevadă în sarcina acestuia obligația de a asigura fondurile necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul propriu, S.C. A. S.A. a precizat că acesta vizează atât considerentele hotărârii care au condus la admiterea cererii de chemare în garanție, cât și soluția cuprinsă în dispozitiv și a solicitat casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cu referire la recursul declarat împotriva considerentelor hotărârii care privesc natura răspunderii juridice a chematului în garanție, precum și dispozițiile legale aplicabile acestui raport juridic, a susținut că instanța de apel, în rejudecare, a aplicat greșit normele de drept material privind răspunderea civilă și a solicitat înlăturarea acelor considerente care conduc la aplicarea dispozițiilor art. 992 și art. 994 C. civ. de la 1864 privind plata nedatorată, deoarece chematul în garanție răspunde pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de aceasta în baza art. 998-999 C. civ. de la 1864 privind răspunderea civilă delictuală.

A învederat că, astfel cum rezultă din încheierea din 23.10.2024, la 11.12.2024, la solicitarea instanței, a depus notă de răspuns prin care a precizat că temeiul juridic de drept material al cererii de chemare în garanție îl consituie, în principal, dispozițiile înscrise în art. 210 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în art. 67 alin. (2), art. 123 alin. (3), art. 136

1

din Legea societăților nr. 31/1990 și în art. 998-999 C. civ. de la 1864.

Prin urmare, a susținut că atât timp cât din conținutul notei de răspuns rezultă că cererea de chemare în garanție este o cerere în pretenții, întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, în mod greșit a statuat instanța că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile pentru faptul juridic al unei plăți nedatorate.

În continuare, cu privire la considerentele prin care s-a reținut că fapta ilicită, în sensul art. 998 C. civ. de la 1864, nu aparține Statului Român, ci A.V.A.S., în calitate de administrator al participanților în cadrul S.C. A. S.A., a afirmat că nu poate fi de acord cu raționamentul expus, având în vedere că A.V.A.S. era acționar la S.C. A. S.A., cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, și nu simplu administrator al participației Statului; în acest sens, a invocat și redat dispozițiile art. 1 alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 101/2006 și cele ale art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004.

De asemenea, în considerarea faptului că Statul trebuie privit ca un sistem complex de instituții publice cu atribuții specifice reglementate de lege, îndeplinind funcțiuni complementare care se susțin, se întrețin și se explicitează una pe cealaltă, a precizat că, la momentul adoptării hotărârii nr. 2/27.04.2007, A.V.A.S. era Statul Român în exercitarea drepturilor de acționar la S.C. A. S.A.

Așadar, a susținut că, întrucât A.V.A.S., autorul faptei ilicite constatate de instanță, este Statul însuși, atunci acesta din urmă trebuie să răspundă în temeiul art. 998-999 C. civ. de la 1864 și nu în temeiul art. 992 și art. 994 din același Cod.

Din perspectiva interesului promovării recursului împotriva considerentelor, a evidendiat că a înțeles să cheme în garanție Statul Român, reprezentat în fața instanțelor de judecată de Ministerul Finanțelor, pentru a fi obligat la repararea integrală a prejudiciului suferit în urma săvârșirii unei fapte ilicite și nu instituția care a încasat, în exercițiul atribuțiilor legale, dividendele în discuție.

În încheiere, cu referire la soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii privind admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a apreciat că trebuie menținută.

Cât privește recursul promovat împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii, vizând cererea introductivă, după redarea unor considerente ale deciziei de casare și a prevederilor art. 2.523, art. 2.524 alin. (1) și art. 1.535 alin. (1) C. civ., a precizat că începutul curgerii prescripției coincide cu data la care obligația devine exigibilă și debitorul trebuia să o execute, iar creanța exprimată în bani este producătoare de dobânzi de la scadență și devine producătoare de dobânzi de la momentul începutului curgerii termenului de prescripție.

Cum, potrivit deciziei de casare, prescripția a început să curgă la 27.04.2018, a afirmat că de la această dată trebuiau calculate dobânzile; așadar, instanța de apel, în rejudecare, stabilind că dobânzile încep să curgă de la 26.10.2007, a aplicat greșit legea.

În consecință, a susținut că nu datorează dobânzile corespunzatoare perioadei 27.10.2007-27.04.2018, evaluate de aceasta la suma de 553.420,60 RON.

Recurenta-pârâtă a mai criticat soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii și cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată; a afirmat, astfel, încălcarea dispozițiilor art. 451-453 C. proc. civ.

A afirmat că este greșit argumentul prezentat de instanța de apel în motivarea respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, deoarece sentința nr. 814/01.07.2021 se încorporează în sentința nr. 633/02.06.2021 și urmează soarta acesteia, iar atacarea cu apel a primei sentințe este suficientă întrucât există împrejurări de fapt în care nu pot fi atacate cu același apel ambele sentințe, precum cea în care la împlinirea termenului de apel sentința de completare a hotărârii nu a fost comunicată părții.

Cât privește faptul că nu ar fi solicitat instanței de fond completarea hotărârii în privința cheltuielilor de judecată, imputat de către instanța de rejudecare, a arătat că în încheierea din 18.06.2021, în care au fost consemnate dezbaterile privind cererea de completare a hotărârii formulată de reclamantă, s-a consemnat că S.C. A. S.A., prin apărător, a solicitat la rându-i completarea dispozitivului sentinței întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată suportate pentru cererea de chemare în garanție.

A mai susținut că nici cheltuielile de judecată aferente judecării apelului nu au fost acordate, deși în privința acestora nu se putea invoca motivul neatacării sentinței nr. 814/01.07.2021.

În acest sens, a evidențiat că a formulat apel atât împotriva soluției pronunțate cu privire la acțiunea principală, cât și împotriva celei pronunțate pe cererea de chemare în garanție, însă instanța, deși a admis apelul împotriva soluției pronunțate cu privire la cererea de chemare în garanție, nu i-a acordat cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de apel.

În drept, a invocat art. 461 alin. (1) și (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de S.C. A. S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea acestuia în ceea ce privește considerentele deciziei nr. 67/26.02.2025 și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție a acestuia.

În dezvoltarea apărărilor, a arătat că dispozițiile legale invocate de recurenta-pârâtă nu sunt aplicabile în cauză, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale; totodată, a reluat argumentele prezentate în susținerea propriului memoriu de recurs și a solicitat admiterea recursului promovat de acesta.

Pe calea întâmpinării, intimata-reclamantă S.C. Fondul Proprietatea S.A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Cu referire la critica adusă de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. considerentelor deciziei privind temeiul juridic al admiterii cererii de chemare în garanție, a precizat că pârâta are interes în corecta stabilire a temeiului juridic și a învederat că, prin concluziile scrise depuse la 13.02.2025, a susținut, în esență, că răspunderea Statului Român față de S.C. A. S.A. ar trebui angajată, în principal, pe tărâm delictual, pentru fapta ilicită a A.V.A.S., constând în exercitarea abuzivă a dreptului de vot în A.G.A. din 25.04.2007, prin care și-a atribuit dividende necuvenite în detrimentul S.C. Fondului Proprietatea S.A., prejudiciind indirect și S.C. A. S.A., iar, în subsidiar, a indicat și temeiul posibil al îmbogățirii fără justă cauză.

A subliniat că, indiferent de nuanțele exacte ale încadrării juridice - răspundere delictuală, plată nedatorată sau îmbogățire fără justă cauză -, esențial este faptul că dreptul de regres integral al S.C. A. S.A. împotriva Statului Român, inclusiv pentru dobânzile datorate, a fost recunoscut integral de către instanță, soluția fiind conformă principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a faptei Statului Român, prin A.V.A.S., și asigură, indirect, premisele pentru ca aceasta să își poată recupera integral creanța.

În consecință, a arătat că lasă la aprecierea instanței de recurs temeinicia acestei critici și a subliniat că soluția din dispozitiv privind admiterea integrală a cererii de chemare în garanție este corectă și trebuie menținută.

Cu referire la argumentele critice aduse de recurenta-pârâtă momentului de la care curg dobânzile și menținerea deciziei recurate care a confirmat acordarea dobânzilor începând cu 26.10.2007, intimata-reclamantă a solicitat respingerea ca vădit nefondate, întrucât decizia de casare a vizat exclusiv momentul nașterii dreptului la acțiune în scopul analizei excepției prescripției extinctive, fără ca acesta să poată avea ca efect modificarea datei scadenței creanței principale și, implicit, a momentului de la care încep să curgă accesoriile, dobânzile.

Potrivit acestei părți, scadența dividendelor și momentul de la care curg dobânzile sunt guvernate de legea în vigoare la data nașterii raportului juridic, iar anularea parțială a hotărârii nr. 2/25.04.2007 are efect retroactiv, astfel că aceasta era îndreptătiță la dividende pentru cota de 6% încă de la data la care ar fi trebuit distribuite corect, respectiv în anul 2007; prin urmare, neplata la scadența inițială atrage de drept curgerea dobânzilor de la acea dată.

Totodată, a precizat că dispozițiile din C. civ. invocate de către recurenta-pârâtă nu sunt aplicabile ratione temporis pentru stabilirea legii care guvernează fondul raportului juridic obligațional, inclusiv curgerea dobânzilor în anul 2007, instanța făcând referire la legea aplicabilă prescripției deoarece dreptul la acțiune s-a născut sub imperiul acesteia, în anul 2018, însă acest aspect nu schimbă legea aplicabilă creanței și accesoriilor sale, care rămâne cea de la data scadenței.

Critica referitoare la cheltuielile de judecată pretins neacordate în legătură cu cererea de chemare în garanție a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, întrucât recurenta-pârâtă nu a formulat o cerere de completare a sentinței nr. 633/02.06.2021, singura care a făcut obiectul apelului.

În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, intimata-reclamantă a afirmat că doar formal criticile expuse se încadrează în cazul de casare invocat, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat, având în vedere că instanța a stabilit corect existența temeiului pentru admiterea cererii de chemare în garanție, Statul fiind beneficiarul direct al sumelor încasate necuvenit, astfel că este just ca tot acesta să suporte în final costul reparării prejudiciului.

Prin întâmpinarea formulată împotriva recursului promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, S.C. A. S.A. a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și nefondat, deoarece argumentele expuse nu constituie veritabile critici aduse soluției dispusă de instanța de rejudecare, încadrabile în cazul de casare invocat, ci o reluare a apărărilor expuse pe fondul cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, S.C. A. S.A. a arătat că dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 sunt incidente în cauză, fiind îndeplinite condițiile privind existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, respectiv a vinovăției chematului în garanție care a încasat necuvenit dividendele ce i se cuveneau S.C. Fondul Proprietatea S.A., și a solicitat respingerea recursului declarat de Statul Român și admiterea recursului promovat de aceasta.

Celelalte părți nu și-au exercitat dreptul de a formula răspuns la întâmpinările înaintate la dosarul cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin acesta apreciindu-se că cererea de recurs formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 486 alin. (1) C. proc. civ., iar cea formulată de S.C. A. S.A., îndeplinește cerințele de formă și cuprinde motive care pot fi analizate circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 24.09.2025 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 25.11.2025, s-a fixat termen pentru examinarea recursurilor în completul de filtru la 10.12.2025.

Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi soluționat în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele statuate în conținutul textului legal, astfel că va disjunge judecata acestuia și va dispune formarea unui nou dosar, în vederea soluționării lui.

Analizând, în continuare, recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte, în complet de filtru, reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Așadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare exigențelor procedurale, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motive de nelegalitate față de decizia recurată.

În speță, deși recurentul-chemat în garanție a indicat cazul de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examinarea memoriului de recurs relevă că nu au fost dezvoltate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci reluate argumentele expuse prin cererea de apel. Astfel, recurentul nu arată în ce modalitate decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, nu este conformă legii, iar susținerile nu se raportează la considerentele acesteia, ci vizează chestiuni teoretice privind cererea de chemare în garanție, respectiv atribuțiile Ministerului Finanțelor.

De asemenea, simpla indicare a dispozițiilor art. 72, art. 64, art. 65 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sau a celor înscrise în art. 19 din Legea nr. 500/2002, nu este suficientă pentru a determina încadrarea argumentelor din memoriul de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme susținerile nu se grefează și nu combat în vreun fel considerentele hotărârii atacate, astfel încât, nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanța de control judiciar.

Înalta Curte reamintește că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor/argumentelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Prin urmare, se constată că motivul de casare a fost invocat formal, recurentul-chemat în garanție urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a celor susținute în fața acelei instanțe.

În acest context, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de recurentul-chemat în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei nr. 67/26.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 67/26.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și dispune formarea unui nou dosar în vederea soluționării acestuia, în care acordă termen astăzi, 10.12.2025, în complet de filtru, fără citarea părților.

Anulează recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.