ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 860/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 12.11.2018, reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 734.747,04 RON, reprezentând dividendele aferente cotei de 6% din capitalul social al pârâtei, respectiv pentru un număr de 524.366 acțiuni pe care le deținea la 25.04.2007, cuvenite pentru anul 2006, a sumei de 579.015,97 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei solicitate, de la data scadenței până la data introducerii acțiunii, precum și a dobânzii legale în continuare, până la plata efectivă a sumei solicitate, și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune; totodată, a chemat în garanție, în solidar, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în continuare, "A.A.A.S.") solicitând ca, în situația în care va cădea în pretenții față de reclamantă, chemații în garanție să fie obligați la plata sumelor pretinse prin acțiunea principală.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și lipsei calității sale procesuale pasive; la rândul său, A.A.A.S. a ridicat excepțiile netimbrării cererii de chemare în garanție, prescripției dreptului la acțiune și a lipsei calității sale procesuale pasive.

Reclamanta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție formulată împotriva Statului Român și a A.A.A.S. și, în subsidiar, a solicitat disjungerea și suspendarea judecării cererii până la soluționarea definitivă a cererii principale; totodată, a invocat excepția tardivității și netimbrării cererii de chemare în garanție.

Prin încheierea din 06.06.2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii de chemare în garanție și a prorogat discutarea excepției prescripției pretențiilor din cererea de chemare în garanție, a respins excepția tardivității formulării cererii de chemare în garanție și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice; prin încheierea din 25.06.2019, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a A.A.A.S., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis în principiu cererea de chemare în garanție împotriva acestuia.

Prin încheierea din 20.09.2019, tribunalul a suspendat judecata cauzei până la soluționarea apelurilor formulate împotriva încheierii din 25.06.2019 de S.C. A. S.A. și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 515/05.11.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 25.06.2019.

Prin sentința nr. 633/02.06.2021, astfel cum a fost îndreptată și completată prin sentința nr. 814/01.07.2021, ambele îndreptate prin încheierea din 12.09.2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende, și a sumei de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda legală aferentă valorii nete a dividendelor pentru perioada 26.10.2007-09.11.2018, precum și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, a admis în parte cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească pârâtei suma de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 17.12.2018 și până la data restituirii către pârâtă a sumei de 734.747,04 RON, a redus la 70.000 RON onorariul avocatului reclamantei și, cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 34.324,5 RON către reclamantă, iar pe chematul în garanție Statul Român la plata sumei de 16.943 RON pârâtei S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentințe, pârâta S.C. A. S.A. și chematul în garanție Statul Român au declarat apel.

Prin decizia nr. 109/29.03.2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința, a admis excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, a respins cererea ca efect al prescripției extinctive, a respins cererea de chemare în garanție și a obligat S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. să plătească S.C. A. S.A., cu titlu cheltuieli de judecată, suma de 16.943 RON în prima instanță și suma de 17.785 RON, în apel.

Reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Autoarea căii de atac a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; s-a prevalat astfel de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A învederat că instanța de prim control judiciar a încălcat dispozițiile art. 67 alin. (2) teza I, art. 132 alin. (1) și ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cu privire la dreptul acționarilor de a încasa dividende și la obligativitatea hotărârilor adunării generale a acționarilor, deoarece i-a opus puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești care i-au recunoscut calitatea de proprietar asupra celor 524.366 de acțiuni din capitalul social al S.C. A. S.A.

A arătat că instanța de apel a statuat greșit că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă la 25.10.2007 și s-a împlinit la 25.10.2010, deși acțiunea în pretenții nu putea fi promovată înainte de anularea parțială a hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor (în continuare, "A.G.A.") din 2007, iar ipoteza pasivității titularului dreptului subiectiv, căreia îi este subordonată aplicarea sancțiunii prescripției, nu se regăsește în cauză.

A relevat că a fost astfel încălcat art. 132 din Legea nr. 31/1990, care prin alin. (1) consacră obligativitatea hotărârilor A.G.A. și prin alin. (2) stabilește că nelegalitatea lor poate fi corectată doar în justiție; cu respectarea acestor dispoziții, a atacat hotărârea adoptată, care îi încălca dreptul la o parte din dividendele cuvenite.

Autoarea căii de atac a învederat că atât dreptul la dividende, iluzoriu anterior, cât și dreptul de a contesta modalitatea de distribuire s-au născut prin adoptarea hotărârii A.G.A. din 2007 și, numai subsecvent constatării nelegalității hotărârii, a luat naștere dreptul său la dividendele nesocotite prin decizia acționarilor, acțiunea de față fiind subsidiară celei promovate în temeiul Legii nr. 31/1990.

Următorul set de critici a privit omisiunea instanței de apel de a distinge între dreptul la dividende, născut ope legis, și efectivitatea acestuia, condiționată de adoptarea unei hotărâri A.G.A. de distribuire a lor, precum și încălcarea art. 132 alin. (1), a art. 67 alin. (2), precum și a art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta a susținut că suspendarea hotărârii A.G.A. s-ar fi aplicat doar asupra dividendelor aprobate spre distribuire, în timp ce interesul său era de a le recupera pe cele nerecunoscute, care fuseseră alocate excedentar către A.A.A.S.

A conchis că dreptul material la acțiune pentru plata dividendelor aferente celor 524.366 acțiuni a început să curgă odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 210/27.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, întrucât dreptul de creanță aferent dividendelor pentru anul 2006, care s-a născut în patrimoniul său în baza legii, a devenit efectiv doar prin adoptarea hotărârii A.G.A. contestate.

Recurenta-reclamantă nu și-a exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat de completul de filtru.

Prin întâmpinările formulate, intimatele Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și S.C. A. S.A. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 22.11.2023, comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părțile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 14.02.2024, recursul a fost admis în principiu și s-a dispus ca părțile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Acționarii pârâtei S.C. A. S.A. au aprobat, prin hotărârea nr. 2 a adunării generale ordinare din 25.04.2007 (în continuare, "hotărârea nr. 2/2007"), situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar 2006 - prin art. 1, plata dividendelor - prin art. 4 lit. a) și b) - către acționarul A.A.A.S. pentru un nr. de 5.954.039 acțiuni, reprezentând 68,77% din capitalul social și către acționarul S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. pentru un nr. de 865.753 acțiuni, reprezentând 10% din capitalul social; prin art. 5 s-a aprobat dividendul brut pe acțiune și scadența de plată a dividendelor, de 6 luni de la data adoptării hotărârii.

Decizorie pentru dispoziția de admitere a apelurilor prin decizia recurată a fost constatarea că, potrivit art. 5 din hotărârea nr. 2/2007, art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantei S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. de a cere obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata dividendelor aferente unei cote de 6% din capitalul social al pârâtei, corespunzător unui număr de 524.366 acțiuni, ce ar fi trebuit acordate prin art. 4 lit. b) din hotărârea nr. 2/2007, s-a născut după 6 luni de la data adoptării hotărârii.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a evaluat, din perspectiva cursului prescripției, cele două litigii anterioare, purtate între părți: cel finalizat prin sentința nr. 151/17.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin decizia nr. 210/27.04.2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care cererea actualei recurente a fost admisă în parte și au fost anulate hotărârile consemnate în art. 4 lit. a) și b) din hotărârea nr. 2/2007, referitoare la dividendele acordate A.A.A.S. și S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A.

Cu referire la acest proces, instanța de apel a reținut autoritatea de lucru judecat a constatării potrivit căreia S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. este proprietarul a 1.390.119 acțiuni ale S.C. A. S.A., ceea ce impunea și acordarea dividendelor aferente diferenței de 524.366 acțiuni și a statuat că nu temporizează cursul prescripției, întrucât reclamanta nu a cerut anularea integrală a hotărârii nr. 2/2007 și nici suspendarea ei.

A apreciat că pentru cursul prescripției este nerelevant și procesul obiect al dosarului cu nr. x/2007, prin care A.A.A.S. a solicitat obligarea S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. să îi lase în deplină proprietate și posesie un număr de 524.366 acțiuni din capitalul social al S.C. A. S.A., cerere definitiv respinsă prin sentința nr. 1296/19.03.2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 932/19.05.2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă și decizia nr. 1370/03.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Valorificând structura sintetică consolidată a acționarilor pârâtei, înregistrată de Depozitarul Central la 14.05.2007 - în care reclamanta figura ca deținător al 1.390.119 acțiuni, adică 16% din capitalul social - și dând eficiență art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, a statuat că dreptul de a primi dividende, al cărui fundament este cota de participare la capitalul social, se naște și poate fi exercitat odată cu adoptarea hotărârii adunării asociaților, chiar dacă, în cuprinsul ei, cota de participare la capitalul social este greșită.

Recurenta combate acest raționament prin criticile rezumate anterior, a căror esență, sintetizată în secțiunea de concluzii a memoriului de recurs, este că dreptul de creanță aferent dividendelor pentru anul 2006 a devenit efectiv prin adoptarea hotărârii A.G.A. nr. 2/2007 numai pentru cele 865.753 acțiuni - reprezentând o cotă de 10% din capitalul social -, nu și pentru cele 524.366 acțiuni, în privința cărora dreptul material la acțiune s-a născut odată cu pronunțarea deciziei civile nr. 210/27.04.2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, al cărei efect a fost definitivarea autorității de lucru judecat a dispoziției de anulare a art. 4 lit. a) și b) din hotărârea A.G.A.

Înalta Curte găsește fondată critica, pentru considerentele ce succedă.

Dreptul la dividendele nu este un drept accesoriu aporturilor la capitalul social, ci reprezintă un drept societar abstract conferit de titlurile de participare deținute, al cărui exercițiu nu poate fi conceput în lipsa individualizării sale într-un drept concret de creanță născut, individual și actual.

De aceea, vocația asociaților la dividende - rezultând fie din participarea la capitalul social, fie, astfel cum prevede art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din criteriile stabilite de actul constitutiv - și existența profitului sunt necesare, nu însă și suficiente pentru nașterea dreptului acestora la dividende, care apare afectat de o condiție potestativă, întrucât depinde deopotrivă de voința acționarului și a celorlalți participanți la capitalul social.

Această voință, obiectivând o condiție suspensivă potestativă simplă, se materializează, în cazul societății pe acțiuni, în adoptarea hotărârii adunării generale care fixează dividendul; numai subsecvent, dreptul societar este individualizat sub forma creanței reprezentând dividendul distribuit, care poate fi înstrăinată sau poate forma obiectul unei urmăriri silite.

Așadar, dreptul acționarului de a pretinde de la societate plata unei sume determinate în concret - dreptul de creanță - se naște numai în subsecvența adoptării hotărârii adunării ordinare a acționarilor, în condițiile art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990, și poate fi exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani de la expirarea termenului de plată stabilit de acționari sau de lege.

Completând cadrul teoretic al analizei, Înalta Curte va reține dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".

Dispozițiile menționate evidențiază în primul rând principiul general consacrat prin adagiul actione non natae, non prescribitur, iar în al doilea rând, cum dreptul la acțiune nu se poate naște înaintea dreptului material, stabilesc faptul că numai îndeplinirea acestei condiții suspensive declanșează curgerea prescripției, căci anterior acestui moment, debitorul nu datorează nimic, fiind incert însuși dreptul subiectiv al creditorului.

Curtea de apel a considerat că termenul de prescripție a început să curgă odată cu expirarea termenului de 6 luni de la adoptarea hotărârii, stabilit prin art. 5 al hotărârii nr. 2/2007, și, în lipsa identificării unor cauze de întrerupere sau suspendare care să îi temporizeze cursul, a constatat că la momentul începerii prezentului proces, 09.11.2018, prescripția dreptului material la acțiune era împlinită.

Instanța supremă infirmă această dezlegare.

În temeiul hotărârii nr. 2/2007, actuala recurentă era îndreptățită să solicite intimatei-pârâte plata dividendelor aferente unui nr. de 865.753 acțiuni, astfel încât, numai în privința acestora, dreptul la acțiune s-a născut la expirarea termenului de 6 luni, reglementat de art. 5 al hotărârii.

Dimpotrivă, în legătură cu dividendele aferente celor 524.366 acțiuni, care au generat prezenta dispută litigioasă, dreptul la acțiune a rămas unul condițional, deoarece nu participarea la capitalul social, ci hotărârea A.G.A. singularizează dreptul de creanță al acționarului împotriva societății.

Aceasta, întrucât, astfel cum corect susține recurenta, hotărârea nr. 2/2007, obligatorie potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, îi paraliza demersurile de obligare a societății la plata unor dividende suplimentare celor stabilite de adunarea generală ordinară a acționarilor.

Verificarea legalității deciziei acționarilor se putea face exclusiv prin acțiunea reglementată de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar nașterea dreptului de creanță pentru dividende suplimentare era subordonată succesului reclamantei în acest demers; în caz contrar, cota de participare la capitalul social nu îi deschidea dreptul de a urmări societatea pentru diferența de dividende, drept născut numai în subsecvența anulării definitive a art. 4 lit. a) și b) din hotărârea nr. 2/2007.

De aceea, contrar statuărilor curții de apel și susținerilor din întâmpinările intimatelor, confirmarea cu autoritate de lucru judecat a deținerii de către reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a unui nr. 1.390.119 acțiuni, care constituie aproximativ 16% din capitalul social al S.C. A. S.A., nu era suficientă pentru a genera dreptul de creanță împotriva societății pentru dividendele aferente celor 524.366 acțiuni.

Distinct de statuările anterioare, aceste aserțiuni sunt invalidate și de faptul că, în dosarul nr. x/2007, instanța sesizată cu verificarea legalității deciziei adunării generale a apreciat că ea este condiționată de soluția ce urmează a se pronunța în dosarul nr. x/2007 (devenit prin declinare nr. x/2007) și, prin încheierea din 26.09.2007, a suspendat judecata cauzei în baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.

Opus situațiilor dezlegate prin jurisprudența instanței supreme invocată de intimata-pârâtă, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din Titlul II al O.U.G. nr. 81/2007. Acest act normativ, astfel cum rezultă din expunerea de motive ce a însoțit legea sa de aprobare, reglementează situațiile generate de faptul că, deși Fondul Proprietatea a fost înființat la 28.12.2005 - la aceeași dată operând transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor aportate de stat pentru constituirea capitalului social -, au existat anumite persoane juridice care au întârziat procesul de actualizare a registrelor acționarilor.

Or, controversa de față nu derivă dintr-o greșită înregistrare a participării recurentei la capitalul social - dimpotrivă apărările pârâtei și situația de fapt reflectă că aceasta a fost corect și la timp înregistrată în registrul acționarilor - ci din adoptarea unei hotărâri nelegale de către acționari.

De aceea, deși reale, susținerile intimatei-pârâte potrivit căreia recurenta a dobândit calitatea de acționar la S.C. A. S.A., inclusiv dreptul la dividende potrivit cotei de participare la capitalul social, prin efectul Legii nr. 247/2005 și al H.G. nr. 1481/2005, nu infirmă statuările precedente ale instanței supreme, câtă vreme, în raport cu situația de fapt, derogările de la prevederile Legii nr. 31/1990 pe care aceste acte normative le conțin nu sunt incidente cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte impune concluzia că este greșită identificarea datei de 25.10.2007 ca moment de început al cursului prescripției și statuează în sensul că dreptul material la acțiune al reclamantei pentru dividendele în litigiu, aferente celor 524.366 acțiuni, s-a născut la data de 27.04.2018.

În aceste condiții, în concordanță cu Decizia în interesul legii nr. 1/2014, prescripția apare supusă Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și, în raport cu art. 2.517 C. civ., nu era împlinită la data de 09.11.2018, data formulării acțiunii.

Așa fiind, motivul de recurs analizat apare fondat, iar admiterea apelurilor pârâtei și chematei în garanție în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune este greșită, fiind legală soluția primei instanțe, de respingere a excepției amintite.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat, iar cauza va fi trimisă instanței de apel, spre o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta S.C. A. S.A și de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Totodată, în rejudecare, vor fi avute în vedere și cererile accesorii ale părților, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei nr. 109/29.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.