ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2025

HOTĂRÂRE
12.11.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1655/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra contestației privind tergiversarea cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 13 octombrie 2025, sub nr. x/2023, A. a solicitat constatarea încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil și obligarea Curții de Apel Ploiești la transmiterea către Curtea Constituțională a României a documentației complete în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanței de apel.

Contestatorul arată că prin decizia civilă nr. 890 din 12 iunie 2025, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010, invocată de contestator, și a dispus sesizarea instanței de control constituțional. Menționează că la 27 iunie 2025, Curtea de Apel Ploiești a înaintat Curții Constituționale documentația de sesizare, fără a include și actul de sesizare. Prin adresa din 8 iulie 2025, înregistrată la curtea de apel sub nr. x din 15 iulie 2025, Curtea Constituțională a returnat întreaga documentație cu solicitarea de a se include și decizia civilă nr. 890 din 12 iunie 2025, iar Curtea de Apel Ploiești a înaintat adresa Curții Constituționale Tribunalului Prahova, căruia îi restituise dosarul la 16 iulie 2025.

În drept, contestatorul indică prevederile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 522 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

O astfel de solicitare se poate formula atunci când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Din economia normei enunțate rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care, deși are la dispoziție mijloacele legale pentru corectarea conduitelor procesuale necorespunzătoare ale părților sau ale altor participanți la procedură, nu le aplică ori nesocotește ea însăși anumite prevederi legale care-i impun îndeplinirea unui act de procedură într-un anumit termen.

Verificându-se cerințele legale, Înalta Curte constată că situația descrisă de petent se circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, actul de sesizare solicitat de Curtea Constituțională prin adresa din 8 iulie 2025, reprezentat de decizia civilă nr. 890 din 12 iunie 2025, a fost redactat la 26 iunie 2025. Adresa emisă de instanța de contencios constituțional a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la 15 iulie 2025, ulterior datei redactării hotărârii judecătorești.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, deși deținea actul de sesizare, instanța de apel, în loc să transmită documentația Curții Constituționale, a înaintat dosarul și adresa Tribunalului Prahova, fără a mai face niciun alt demers în sensul îndeplinirii obligațiilor procedurale ulterioare admiterii cererii de sesizare.

Înalta Curte reține că această ipoteză are semnificația unei tergiversări a procesului, în accepțiunea dispozițiilor legale anterior evocate, de natură să determine încălcarea dreptului petentului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 525 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de contestatorul A. și va obliga Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă să înainteze Curții Constituționale a României documentația completă necesară soluționării excepției de neconstituționalitate, în termen de 5 zile de la restituirea prezentului dosar.

Admite contestația formulată de contestatorul A. privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă să înainteze Curții Constituționale a României documentația completă necesară soluționării excepției de neconstituționalitate, în termen de 5 zile de la restituirea prezentului dosar.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1660/2022
Prin Legea nr. 199/2022, pentru modificarea C. proc. civ., care a intrat în vigoare anterior formulării de către petent a contestației la tergiversarea procesului, s-a acordat instanței ierarhic superioare competența de soluționare a aceste
ÎCCJ 2025-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin contestația la tergiversare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția I civilă sub nr. x/197/2010/a18 la data de 5 decembr
ÎCCJ 2025-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2025
24 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. Deși a pretins că soluția atacată cu prezenta contestație în anulare ar fi rodul unei erori materiale asupra aspectelor formale ale judecării recursului, în mod specific, a celui
ÎCCJ 2025-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2025
încheierii din 6 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, cu referire la soluția adoptată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoz
ÎCCJ 2025-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de strămutare Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la
Sursă