ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1565/2025

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă la data de 22.07.2014 sub nr. x/2014, reclamanții Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să le plătească suma de 23.002.797 RON, obținută din valorificarea unor bunuri aparținând reclamantei Județul Prahova, predate societății pârâte prin hotărâri ale Consiliului Județean Prahova în scopul majorării capitalului său social, precum și cheltuielile de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în subsidiar solicitând respingerea cererii.

Prin sentința nr. 963/09.12.2022, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și acțiunea, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au declarat recurs, în considerarea mențiunii eronate cuprinse în dispozitivul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia.

Prin decizia nr. 27/16.04.2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins recursul ca inadmisibil, stabilind că, de la data comunicării hotărârii, începe să curgă termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac a apelului, conform art. 457 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă sub nr. x/2024.

Prin decizia nr. 252/17.09.2024, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova au declarat recurs, solicitând casarea ei și rejudecarea de către instanța de recurs, cu consecința admiterii acțiunii.

Prin cererea de recurs, autorii căii de atac au criticat decizia instanței de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.349, art. 1.357 și urm. C. civ., a celor ce reglementează competența Curții de Conturi din cuprinsul Legii nr. 94/1992, precum și a prevederilor Legii nr. 31/1990.

Au susținut că, deși în etapele devolutive au făcut dovada întrunirii tuturor cerințelor legale privind angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, instanțele de fond au reținut greșit faptul că nu este îndeplinită condiția vinovăției părții adverse.

Evocând succint situația de fapt generatoare a litigiului, recurenții au subliniat că existența prejudiciului și caracterul cert al acestuia au fost stabilite cu prilejul auditului Curții de Conturi și confirmate de prima instanță.

Cu privire la fapta ilicită, au relevat împrejurări care ar demonstra inacțiunea pârâtei, concretizată în neîndeplinirea obligației de a înregistra, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, bunurile care au făcut obiectul hotărârilor Consiliului Județean Prahova privind subscrierea acestora la capitalul social al societății pârâte sau valoarea lor, iar în cazul respingerii unor astfel de cereri, a obligației de a le restitui acționarului.

Referitor la cerința vinovăției, au imputat instanțelor de fond analiza subiectivă a actelor dosarului și preluarea concluziilor proceselor-verbale întocmite de Curtea de Conturi, arătând că lipsește motivarea proprie a acestora asupra lipsei culpei pârâtei.

Au susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 28-29 din Legea nr. 94/1992, ce reglementează atribuțiile Curții de Conturi, întrucât aceste norme de drept nu prevăd competența instituției cu atribuții de control de a stabili persoanele responsabile pentru abaterile constatate, iar instanța de apel a ignorat probatoriul din care rezultă, în mod neechivoc, culpa pârâtei și îndeplinirea tuturor cerințelor legale privind angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 09.01.2025, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care magistratul-asistent raportor a propus anularea lui, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) din același cod.

În urma analizării de către completul de filtru, raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; toate părțile și-au exprimat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportate la cele ale art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, asupra căreia reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. Așadar, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare exigențelor procedurale, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motive de nelegalitate.

În speță, deși recurenții au menționat drept temei al căii de atac exercitate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analiza cererii de recurs relevă că nu au dezvoltat critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Astfel, autorii căii de atac au susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 1.349 și art. 1.357 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală și condițiile acesteia și au criticat modul în care instanța devolutivă de control judiciar a evaluat probatoriul administrat; în opinia lor, actele dosarului demonstrează îndeplinirea tuturor condițiilor legale privind angajarea răspunderii civile delictuale a societății pârâte, inclusiv săvârșirea faptei ilicite, deși instanțele de fond au statuat că nu poate fi reținută în sarcina părții adverse.

Totodată, invocând încălcarea prevederilor art. 28-29 din Legea nr. 94/1992, au criticat valorificarea de către instanțele anterioare a constatărilor din procesele-verbale întocmite de Curtea de Conturi, apreciind că aceasta nu are competența legală de stabilire a persoanelor responsabile de producerea prejudiciului.

Susținerile recurenților reprezintă trimiteri la aspecte de fond, deja analizate de instanțele devolutive, prin prisma probatoriului administrat, fiind critici de netemeinicie cu privire la decizia recurată.

Totodată, din cuprinsul memoriului de recurs reiese că titularii căii de atac au reiterat literal motivele prezentate în apel, urmărind să obțină de la instanța de recurs reaprecierea situației de fapt cu privire la aspectele criticate, precum și reanalizarea probatoriului conform viziunii proprii asupra chestiunii litigioase.

Însă, examinarea instanței de recurs este limitată, de conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie, astfel că o asemenea analiză nu mai poate fi făcută în etapa procesuală a recursului, față de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care, indicând că recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, consacră recursului natură nedevolutivă.

De aceea, nu se poate considera că argumentele din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., devenind incidentă sancțiunea nulității, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți Consiliul Județean Prahova și Județul Prahova împotriva deciziei nr. 252/17.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2025.