ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2025

HOTĂRÂRE
21.10.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1521/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. x din 31.07.2024, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare, cu aplicarea Legii nr. 360/2023, în vederea stabilirii punctelor de stabilitate.

În drept, reclamantul a invocat art. 6, 14, 15, 430, 1357 și 1558 din C. civ., art. 3 și 5 din Legea nr. 71/2011.

Prin sentința civilă nr. 944 din 28 noiembrie 2024, Tribunalul Covasna -, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., solicitând revizuirea deciziei de recalculare a pensiei.

Prin decizia civilă nr. 537/AP din 23 aprilie 2025, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul, ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei civile anterior menționate a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației, modificării deciziei nr. 223185 din 04.05.2023 a Casei Județene de Pensii Harghita de acordare a pensiei anticipate parțiale, sub aspectul plății drepturilor de pensie pentru perioada 01.08.2022 - 23.03.2023.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.

La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2025, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, invocată de intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Covasna, prin întâmpinare.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Prin acțiunea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Covasna, a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. x din 31.07.2024, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare, cu aplicarea Legii nr. 360/2023, în vederea stabilirii punctelor de stabilitate.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel. Printre aceste litigii se regăsesc și cele care vizează asigurările sociale.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 537/AP din 23 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I raportat la art. 634 alin. (2) din C. proc. civ., după cum în mod corect a menționat și instanța de apel în dispozitivul acesteia, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 537/AP din 23 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 537/Ap din 23 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2023 pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradict
ÎCCJ 2024-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2024
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119/2021, A, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Casa Teritorială de Pensii C
ÎCCJ 2023-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2405/2023
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 715 din 16 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca neîntemei
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1609/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 20.09.2019, sub nr. x/2019, precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judeca
ÎCCJ 2025-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2025
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2023 pe rolul Tribunalului Harghita, secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A.
Sursă