ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1483/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2024 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca, în urma administrării probatoriului, să constate existența unui contract individual de muncă între angajatorul B. S.A. și persoana fizică - angajat A.; să constate nulitatea absolută a deciziei de reziliere din 16.05.2024 ca urmare a constatării existenței unui raport de muncă; să dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 01.08.2022-31.12.2025; să oblige pârâta la plata tuturor obligațiilor legale datoare de către angajator statului român, în baza raportului de muncă existent între părți, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 231 și ale art. 266 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 567 din data de 13.03.2025 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Cluj, invocate de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Cluj a reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și ale) art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 107 C. proc. civ., și Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, concluzionând că, deși prin prezentul demers reclamantul urmărește recunoașterea unui raport de muncă între acesta și pârâtă, trebuie avut în vedere faptul că pretențiile reclamantului se grefează pe un contract încheiat între două societăți comerciale. Astfel, a apreciat Tribunalul Cluj că aplicabilitatea normelor de drept în cauză se impune a fi stabilită prin raportare la natura raportului pe care se întemeiază acțiunea, iar nu în funcție de scopul urmărit de reclamant, sub aspect material procesual, competența aparținând unei instanțe/complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, la nivelul Tribunalului Neamț.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 697C din data de 15.07.2025, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat compentența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta B. S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secția I civilă - complet specializat cu soluționarea litigiilor de muncă.

În motivare, Tribunalul Neamț a apreciat aplicabil în speță art. 22 alin. (4) și (5) din C. proc. civ., concluzionând că, în contra voinței clar și fără echivoc exprimată de către reclamant, care a insistat pe parcursul procesului ca soluționarea să se realizeze pe baza prevederilor Codului muncii, nu se poate recalifica temeiul juridic al cererii cu care instanța a fost învestită, astfel că Tribunalului Cluj, secția I civilă - complet specializat cu soluționarea litigiilor de muncă, îi aparține competența de soluționare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale și teritoriale a instanței de judecată.

Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prima instanță reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și ale) art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 107 C. proc. civ. competența aparținând unei instanțe/complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, în timp ce Tribunalul Neamț a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile Codului muncii și dispozițiile art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., apreciind că nu se poate recalifica temeiul juridic al cererii în contra voinței reclamantului.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect acțiune în constatarea existenței unui contract individual de muncă între angajatorul B. S.A. și persoana fizică - angajat A.; constatarea nulității absolute a deciziei de reziliere din 16.05.2024 ca urmare a constatării existenței unui raport de muncă; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 01.08.2022-31.12.2025; obligarea pârâtei la plata tuturor obligațiilor legale datoare de către angajator statului român, în baza raportului de muncă existent între părți, cu cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 11.09.2024 "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Prin raportare la pretenția dedusă judecății, precum și la motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia, se constată că reclamantul a înțeles să formuleze o acțiune întemeiată pe dispozițiile Codului muncii, în acest sens fiind și poziția exprimată de acesta în mod consecvent.

Conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților". Este real că, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și a faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire", însă această prerogativă a instanței, subsumată rolului său activ în aflarea adevărului, nu poate înfrânge principiul disponibilității. Or, voința expresă a reclamantului a fost de a sesiza instanța de dreptul muncii, întrucât, în opinia acestuia între părți s-au derulat raporturi de muncă.

În acest context, împrejurarea că pretențiile reclamantului se grefează pe un contract încheiat între două societăți comerciale, nu este de natură a atrage competența materială a unei instanțe sau complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, întrucât instanța ratione materiae se stabilește în funcție de obiectul și de cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost fixate de reclamant, urmând ca instanța care va soluționa cauza să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul muncii.

Conform art. 269 alin. (1) Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Ca atare, instanța competentă material în soluționarea cauzei este determinată de natura raportului juridic dintre părți și de limitele investirii instanței de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că secția de litigii de muncă a Tribunalului este competentă să judece prezenta cauză.

Referitor la competența teritorială, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul avea domiciliul în Municipiul Cluj Napoca, județ Cluj, conform Certificatului de înregistrare nr. x, circumstanță care atrage competența teritorială a Tribunalului Cluj, prin raportare la dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 269 Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2025.