ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1475/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București, la data de 07 iulie 2022, sub numărul x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., să se constate simulația deciziilor adunării generale ale asociaților de majorare a capitalului social/cesiune a părților sociale și a contractelor de cesiune de părți sociale aferente (în cazul în care acestea din urmă au fost întocmite), precum și a actelor constitutive, în forma lor actuală, a unui număr de trei societăți comerciale indicate în cerere. De asemenea, a solicitat ieșirea din indiviziune a acesteia și a pârâtului B. cu privire la părțile sociale ale celor două societăți active și dividende produse de acestea, precum și pentru dividendele societății E. S.R.L., pentru perioada de 3 ani anteriori pronunțării hotărârii de divorț, în cotă legală de 50% pentru fiecare dintre părți, având în vedere că acestea reprezintă bunuri comune dobândite în căsătorie.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1289-1294 C. civ., art. 35 C. proc. civ., art. 194 C. proc. civ.

Prin încheierea civilă pronunțată la data de 08 noiembrie 2022 completul de judecată C7 Civil S2 (fost C25 Civil bis) a admis excepția de necompetență specializată a completului de judecată, invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea completurilor specializate în materia minori și familiei din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin încheierea civilă din data de 07 decembrie 2022, completul de judecată C3 Fam din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență specializată a completului de judecată și, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea completurilor specializate în materia civil din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Tribunalul București în vederea soluționării conflictului între secții.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 151 din 09.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 a stabilit competența de soluționarea în favoarea completului civil al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul București a reținut că reclamanta din prezenta cauză a solicitat, pe cale principală, constatarea intervenirii simulației unor acte juridice civile/comerciale iar strategia procesuală aleasă de o parte reclamantă și finalitatea acțiunii sale nu pot determina o altă competență de soluționare a cauzei decât cea prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantul respectiv.

Judecătoria Sectorului 1 București la termenul din 12.06.2024, prioritar discutării competenței, a apreciat necesară disjungerea capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune (capătul 2) și formarea unui nou dosar având ca părți reclamanta A. și pârât B., iar în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în prezentul dosar, a dispus introducerea societăților F. și G. S.R.L., ca intervenienți.

Prin sentința civilă nr. 3192/21.03.2025 Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere că prin cerere introdusă se solicită constatarea simulației unor acte statutare a trei societăți comerciale, precum și constatarea că asociatul real al societăților este pârâtul B., fapt ce ar conduce la modificarea actelor statutare ale societăților cu efecte directe asupra persoanelor juridice, competența de soluționare a litigiului aparținând tribunalului în care societățile F. Invest S.R.L. și G. S.R.L. își au sediul principal, conform art. 63 din Legea societăților nr. 31/1990.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 356 din data de 18.06.2025 prin care a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat compentența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă.

În motivare, s-a reținut că invocarea excepției necompetenței a survenit după ce Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea completului C7 S2 (fost C25 Civil bis) din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, iar o nouă declinare de competență subsecventă acestei decizii încalcă caracterul ei definitiv și obligatoriu.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor 133 pct. 2 C. proc. civ., în cazul declinărilor succesive, cum este cazul speței de față, există conflict negativ de competență dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, regula că declinările de competență să fie reciproce nu este absolut necesară pentru existența conflictului negativ de competență în ipoteza declinărilor succesive, fiind suficient ca ultima instanță învestită să trimită dosarul uneia dintre instanțele care s-au dezînvestit anterior de soluționarea cauzei, chiar dacă aceasta nu se dezînvestise în favoarea sa.

O atare reglementare, însă, nu înseamnă că incidentul procedural al conflictului negativ de competență s-a ivit doar între ultima instanță care s-a dezînvestit și cea în favoarea căreia aceasta a declinat competența de soluționare a cauzei și care anterior se apreciase a fi necompetentă.

Cum în cazul declinărilor succesive de competență conflictul a fost generat de dezînvestirea tuturor instanțelor care s-au apreciat a fi necompetente să soluționeze cauza, toate acestea se află în conflict, iar instanța chemată să pronunțe regulatorul de competență poate stabili că oricare dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze litigiul.

Prin urmare, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, la care se referă dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., se stabilește în raport de toate instanțele care s-au dezînvestit în cadrul declinărilor succesive de competență.

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale și teritoriale a instanței de judecată.

Înalta Curte constată că, în speță, s-a declinat succesiv competența de soluționare a cauzei, existând conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, completul de judecată C7 Civil, Judecătoria Sectorului 1 București, completul de judecată C3 Fam și Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În speță, instanțele au interpretat în mod diferit dispozițiile privind competența materială și teritorială, aspect ce a determinat ivirea prezentului conflict negativ de competență.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 07.07.2022, solicitându-se să se constate simulația deciziilor adunării generale ale asociaților de majorare a capitalului social/cesiune a părților sociale și a contractelor de cesiune de părți sociale aferente (în cazul în care acestea din urmă au fost întocmite), precum și a actelor constitutive, în forma lor actuală, a unui număr de trei societăți comerciale indicate în cerere. De asemenea, s-a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la părțile sociale ale celor două societăți active și dividende produse de acestea, precum și pentru dividendele societății E. S.R.L., pentru perioada de 3 ani anteriori pronunțării hotărârii de divorț, în cotă legală de 50% pentru fiecare dintre părți, având în vedere că acestea reprezintă bunuri comune dobândite în căsătorie.

În privința naturii litigiului ca fiind unul care vizează raporturi juridice de drept civil s-a pronunțat Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în soluționarea primului conflict negativ de competență ivit între completul civil de judecată, C7 civil S2 și cel de dreptul familiei, C3 Fam, din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București. Astfel, prin sentința nr. 151 din 09.02.2023, instanța legal învestită a pronunțat un regulator de competență prin care a stabilit că litigiul dedus judecății este unul care intră în competența de soluționare a unui complet civil.

Ulterior disjungerii capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune (capătul 2) și formarea unui nou dosar având ca părți reclamanta A. și pârât B. și în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în prezentul dosar, s-a dispus introducerea societăților F. și G. S.R.L., ca intervenienți. Astfel, noul cadru procesual a adus în discuție excepția de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Sector 1 București, excepție invocată de pârâți prin întâmpinare, raportat la dispozițiile art. 63 din Legea 31/1990.

Potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea 31/1990, "Cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal".

Prin urmare, în temeiul acestei prevederi legale speciale, competența materială de soluționare este dată în favoarea tribunalului, iar nu a judecătoriei, iar competența teritorială este stabilită în favoarea tribunalului de la sediul principal al societății.

Înalta Curte apreciază că motivele avute în vedere la pronunțarea primului regulator de competență nu au luat în considerare noul cadru procesual, în funcție de care se determină competența materială și teritorială de soluționare a cauzei.

Reținerea Tribunalului Buzău, în sensul că o nouă declinare de competență, subsecventă deciziei Tribunalului București, încalcă caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei nr. 151 din 09.02.2023, nu este exactă, având în vedere dispozițiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "Nu se poate crea conflict de competență cu I.C.C.J. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de I.C.C.J. este obligatorie pentru instanța de trimitere".

Astfel, textul de lege prevede în mod clar că hotărârile de declinare sau de stabilire a competenței pronunțate de I.C.C.J. sunt obligatorii pentru instanța de trimitere.

Hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competență are autoritate de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina. Doctrina afirmă însă că, se admite că în fața acestei instanțe s-ar putea ridica din nou excepția de necompetență, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de către instanța care a pronunțat regulatorul, cu condiția, desigur, să nu fie depășit momentul procesual până la care se putea invoca competența.

Analizând dispozițiile art. 63 din Legea 31/1990, prin prisma petitului acțiunii, Înalta Curte apreciază că prezenta cauză nu se numără printre acelea avute în vedere de acest text legal, cauza juridică a acțiunii fiind reprezentată de constatarea simulației unui act juridic, în speță fiind incidente dispozițiile de drept comun, anume art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., ceea ce atrage competența materială a judecătoriei.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pentru ipoteza pluralității de pârâți, art. 112 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

În cauză, se reține că opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei de către instanța în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului D., respectiv Judecătoria Sector 1 București.

Or, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care prevăd dreptul de alegere între mai multe instanțe, cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, rezultă că reclamanta a învestit în mod legal Judecătoria Sector 1 București cu soluționarea cauzei.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține părții reclamantei iar, odată învestită una dintre instanțele deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, competența nu mai poate fi contestată, de către instanță sau de pârâți, întrucât, prin introducerea acțiunii, instanța sesizată de reclamantă a devenit competentă în mod definitiv să judece cererea cu care a fost sesizată.

Prin urmare, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j), art. 107 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2025.