CASE OF GRZINČIČ v. SLOVENIA

Reclamantul s-a născut în 1967 și trăiește în Celje. La 15 septembrie 1995, reclamantul a fost luat în custodie de poliție pe suspect de a comite „extorție și șantaj” și „cazând un pericol public”. La 17 septembrie 1995, reclamantul a fost interzis în fața unui judecător investigator al Curții de District Celje (Okrožno sodišče/ Celju), care a deschis o anchetă judiciară împotriva lui și l-a retras în detenție anterioară. În cadrul procedurii de anchetă judiciară, a fost raportat în mai multe articole de ziar că reclamantul a comis o serie de acte penale. Ancheta judiciară împotriva reclamantului a fost întreruptă la 2 octombrie 1995 pentru lipsa de dovezi și reclamantul a fost eliberat în acea zi. La o dată neespecificată și în conformitate cu Legea de procedură penală, reclamantul a depus o cerere la Ministerul Justiției de compensare în ceea ce privește daunele susținute. La 30 octombrie 1996, Ministerul a oferit să plătească reclamantului 75 000 de tolari sloveni (SIT – aproximativ 310 euro (EUR)), pe care reclamantul nu l-a acceptat. 10. La 16 octombrie 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva Ministerului Justiției și a Ministerului Internului din Curtea de District a Celje care solicită compensare în valoare de 4 000 000 de SIT (aproximativ 16,500 EUR) pentru prejudicii morale. A solicitat, de asemenea, să fie scutit de plată a taxelor judecătorești. 11. La 2 februarie 1999, instanța a desfășurat o audiere. 12. În plus, la 6 iulie 2000, reclamantul a fost arestat pentru acuzații de trafic de droguri. El a rămas în detenție înainte de judecată până la 26 septembrie 2000, când Curtea de District Celje l-a considerat vinovat. 13. O audiere în cadrul procedurii civile programate pentru 28 septembrie 2000 a fost amânată din cauza detenției reclamantului. În ceea ce privește procedura penală, la 10 aprilie 2001, Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju) a permis recursul reclamantului împotriva hotărârii instanței de primă instanță și a remis procesul de reexaminare. La 9 octombrie 2001, reclamantul a fost achitat. Prin recursul procurorului public, hotărârea a fost susținută de Curtea Superioră Celje la 9 aprilie 2002. 15. În plus, în 2000 și 2001, reclamantul a fost acuzat de trafic de droguri în alte două seturi de proceduri penale. Procesul a fost întrerupt în timp ce procurorul public a retras actele de inculpare. 16. La 10 iunie 2002, reclamantul a depus argumente scrise în cadrul procedurii civile pe care le-a instituit la 16 octombrie 1996 în fața Curții de District Celje și a sporit suma cererii sale de compensare. 17. Curtea a avut o audiere la 15 octombrie 2002. Reclamantul nu a apărut la această audiere. 18. La 15 noiembrie 2002, după o audiere, Curtea de District Celje a pronunțat o hotărâre în care a acordat reclamantului SIT 1.500.000 (aproximativ 6.250 EUR). În 11 noiembrie 2004, Curtea de Supreme a lui Celje a permis apelul inculpatului și a redus suma atribuirii SIT 1.200.000 (aproximativ 5.000 EUR). Această hotărâre a devenit finală. 20. La 2 iulie 1999, procurorul public Krško a solicitat Curtea de district Krško (Okrožno sodišče/Krškem) să deschidă o anchetă penală împotriva reclamantului și a altor două persoane pentru traficul de droguri. 21. Potrivit Guvernului, reclamantul nu a fost disponibil pentru autoritățile judecătorești în cursul fazei de anchetă, deși a promis poliției într-o conversație telefonică pe care o va raporta pentru interogatoriu. În plus, el nu a acceptat convocarea – notificarea înlocuitoare a fost astfel servită la 28 iulie 1999. La 4 noiembrie 1999, procurorul public Krško a inculpat reclamantul și alte două persoane din Curtea de district Krško, acuzând reclamantul de trafic de droguri. 23. La 30 septembrie 1999, Curtea a ordonat arestarea reclamantului și a emis un mandat de arestare. 24. În cadrul unei audieri din 11 noiembrie 1999, procedurile reclamantei au fost separate și transferate la Curtea de District Celje. Cu toate acestea, acestea au fost transferate în cele din urmă la Curtea de District Krško. În plus, procedurile îndreptate împotriva celorlalte două persoane au fost aderate la procedura reclamantului. 25. La 6 iulie 2000, reclamantul a fost arestat și luat în custodie de poliție. 26. În 8 decembrie 2000, Curtea a pronunțat o hotărâre de pronunțare a reclamantului vinovat și a condamnat-o la patru ani de închisoare. Curtea a ordonat ca reclamantul să rămână în detenție până când a început să-și îndeplinească condamnarea. 28. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani). Curtea a permis recursul la 11 aprilie 2001 și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Curtea a ordonat, de asemenea, eliberarea reclamantului. 29. O audiere a fost programată pentru 1 septembrie 2003, dar mai târziu amânată deoarece unul dintre acuzați nu a putut fi convocat. De asemenea, au fost amânate audițiile programate pentru 15 aprilie și 26 mai 2005. 30. Curtea a ținut audieri la 17 iunie, 8 septembrie și 27 septembrie 2005. 31. O altă audiție programată pentru 27 octombrie 2005 a fost suspendată deoarece nu au apărut două acuzate. Audieri suplimentare au fost desfășurate la 8 decembrie 2005 și 24 ianuarie 2006. 32. După o audiere din 9 martie 2006, instanța a pronunțat o hotărâre în care a achiziționat toate cele trei acuzate. 33. Procurorul public a depus un recurs. 34. Acțiunea este în așteptare în fața Curții Superiore Ljubljana. 35. Următoarele dispoziții ale Constituției Republicii Sloveniei din 1991 (Ustava Republike Slovenije, Jurnalul Oficial nr. 33/91) sunt relevante pentru cazul în cauză: „Toată lumea are dreptul de a avea orice decizie cu privire la drepturile sale, datoriile și orice acuzații aduse împotriva lui făcute fără întârziere nejustificată de către o instanță independentă și imparțială constituită prin lege. ...” „Toată persoana are dreptul la compensare pentru daunele cauzate de actele ilegale ale unei persoane sau ale unui organism atunci când desfășoară o funcție sau se desfășoară o activitate în numele unui stat sau al unei autorități locale sau în calitate de titular de oficiu public. ...” „Curtea Constituțională aud: ... apele constituționale în care se presupune că actele specifice au încălcat un drept uman sau libertatea fundamentală; ... cu excepția cazului în care legea prevede altfel, Curtea Constituțională va auzi un recurs constituțional numai dacă sunt epuizate măsuri juridice. Curtea Constituțională decide dacă un recurs constituțional este admis pentru a se pronunța în temeiul criteriilor și procedurilor legale.” 36. În urma hotărârii Lukenda c. Slovenia din 6 octombrie 2005 (n. 23032/02, CEHR 2005X) și a hotărârii nr. U-I-65/05 din Curtea Constituțională (22 septembrie 2005), ambele obligații statului sloven să stabilească condiții în care trebuie acordat dreptul la un proces fără întârziere nejustificată, guvernul sloven a adoptat la 12 decembrie 2005 un proiect de stat mixt privind eliminarea Curții Backlogs, așa-numitul proiect Lukenda. Scopul său este eliminarea retragerilor în instanțele slovene și birourile procurorilor până la sfârșitul anului 2010, prin asigurarea reformei structurale și manageriale a sistemului judiciar. 37. Pregătirea Actului privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a făcut parte din Proiectul Lukenda. 38. Începând cu 1 ianuarie 2007, a fost pus în aplicare Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată (Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja, Jurnalul Oficial nr. 49/2006 – „Legea 2006”). În temeiul secțiunilor 1 și 2, dreptul la un proces într-un termen rezonabil este garantat pentru părțile la procedurile judiciare, participanții la proceduri necontențioase și părțile rănite în procedurile penale. 39. Secțiunea 3 prevede două remedii pentru accelerarea procedurilor în curs de desfășurare – un apel de supraveghere (nadzorstvena pritožba) și o propunere de termen limită (rokovni predlog) – și, în cele din urmă, pentru o cerere de justă satisfacție în ceea ce privește daunele susținute din cauza întârzierii nejustificate (zahteva za pravično zadoščenje). 40. Secțiunea 4 definește criteriile pe care autoritățile interne ar trebui să le țină seama în evaluarea plângerilor: „Când se hotărăsc cu privire la remediile juridice în temeiul prezentului act, se ține seama de circumstanțele cazului în cauză, și anume: complexitatea acesteia în ceea ce privește faptele și dreptul; acțiunile părților la procedură, în special în ceea ce privește utilizarea drepturilor procedurale și îndeplinirea obligațiilor în cadrul procedurii; conformitatea cu normele privind ordinea fixată de soluționare a cazurilor, sau cu termenele legale de stabilire a ședințelor preliminare sau de luare a deciziilor judecătorești; modalitatea în care a fost auzită cazul înainte de a fi depus un recurs de supraveghere sau o cerere de termen; natura și tipul de caz și importanța acesteia pentru o parte.” 41. Procesul de supraveghere este reglementat de secțiunile 5 și 6, care prevede următoarele: „(1) Dacă o parte consideră că instanța prolungă în mod incorect procesul decizional, el poate depune un recurs de supraveghere în scris înainte de a auzi cazul; hotărârea în acest sens va fi luată de ... președintele instanței (denumit în continuare „președintele instanței”. (2) În sensul deciziei privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată, recursul de supraveghere conține următoarele elemente: – denumirea personală sau corporativă sau orice alt nume al părții, cu adresa reședinței permanente sau temporare sau a sediului social; – denumirea personală sau corporativă sau orice alt nume al reprezentantului sau avocatului, cu adresa reședinței permanente sau temporare sau a sediului social; – denumirea instanței de audiere a cazului; – numărul de referință al cazului sau data în care a fost depus în judecată; – denumirea circumstanțelor sau a altor informații referitoare la cazul în cauză, care demonstrează că instanța protrage în mod indebit luarea deciziii; – semnătura manuală a părții, reprezentantului sau avocatului.” „(1) În cazul în care recursul de supraveghere este evident nefondat având în vedere calendarul rezoluării cazului în cauză de recursul de supraveghere, președintele instanței instanței de judecării de judecvenit. (2) În cazul în care recursul de supraveghere nu conține toate elementele necesare menționate la art. 5 alineatul (2) din prezentul act, președintele instanței îl respinge prin hotărâre. (3) În cazul în care nu se prevede nici o hotărâre prevăzută în subsecțiunea 1 sau 2 din prezenta secțiune, președintele instanței, în cadrul competenței sale de administrare a instanței în temeiul statutului care reglementează sistemul judiciar, solicită imediat judecătorul sau președintele unui comitet judecător (denumit în continuare „judecătorul”) căruia a fost atribuit cazul pentru a prezenta un raport care indică motivele pentru durata procedurii, cel târziu 15 zile după primirea solicitării președintelui instanței sau după obținerea dosarului, dacă este necesar pentru elaborarea raportului. Raportul include declarația în ceea ce privește criteriile menționate la art. 4 din prezentul Act și avizul privind termenul în care se poate rezolva cazul. Președintele instanței poate, de asemenea, să ceară judecătorului să prezinte dosarul dacă evaluează că, având în vedere acuzațiile părții indicate în recursul de supraveghere, este necesară examinarea acestuia. (4) În cazul în care judecătorul notifică în scris președintele instanței că toate actele procedurale relevante vor fi efectuate sau o decizie eliberată într-un termen care nu depășește patru luni după primirea apelului de supraveghere, președintele instanței informează părții cu privire la aceasta și încheie astfel examinarea recursului de supraveghere. (5) În cazul în care președintele instanței stabilește că, având în vedere criteriile menționate la secțiunea 4 din prezenta acțiune, instanța nu prelungește în mod incorect procesul decizional în acest caz, el respinge recursul de supraveghere prin o hotărâre. (6) În cazul în care președintele instanței nu a informat partea în conformitate cu subsecțiunea (7) În cazul în care președintele instanței stabilește că întârzierea nejustificată în procesul decizional se atribuie unei încărcări excesive de muncă sau o absență prelungită a judecătorului, acesta poate ordona ca cazul să fie transferat. El poate propune, de asemenea, ca un judecător suplimentar să fie atribuit instanței sau să pornească alte măsuri în conformitate cu statutul care reglementează serviciul judiciar. (8) Un judecător poate fi atribuit prin programul anual de alocare pentru a acționa în locul sau împreună cu președintele instanței în exercitarea competenței de administrare a instanței în materie de decizie în ceea ce privește recursul de supraveghere.” 42. Secțiunile 8, 9 și 11 definesc propunerea de termen limită și prevăd măsurile care pot fi aplicate de instanța care se ocupă de propunere. Ei citesc, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „(1) În cazul în care, în temeiul articolului 6 alineatele (1) sau (5) din prezentul act, președintele instanței respinge recursul de supraveghere sau nu răspunde la parte în termen de două luni sau nu transmite notificarea menționată la art. 6 alineatele (4) din prezentul act în termenul menționat sau în cazul în care actele procedurale adecvate nu au fost efectuate în termenul stabilit în notificarea sau hotărârea președintelui instanței, partea poate depune o cerere pentru un termen limită în temeiul articolului 5 alineatele (1) din prezentul act în cazul în care instanța a ascultat cazul. ... (3) Partea poate depune o propunere de termen în termen de 15 zile după primirea hotărârii sau după termenele prevăzute la subsecțiunea 1 din prezentul articol.” (1) Președintele instanței superioare din zona judiciară care acoperă instanța locală, instanța de district sau o altă instanță de primă instanță, este competentă să decidă de pronunțare de termen privind cazurile auzite de instanța locală, instanța de district sau altă instanță de primă instanță. ...” „(1) În cazul în care propunerea de termen este vădit nefondată, având în vedere calendarul de rezoluție a cazului și acțiunile părții, președintele instanței îl respinge prin hotărâre. ...” (5) Președintele instanței decide cu privire la propunerea de termen în termen de 15 zile de la primirea acestuia.” 43. Secțiunea 14 reglementează competența Ministerului Justiției în cazurile în care un recurs de supraveghere a fost depus la Ministerul, mai degrabă decât la Curtea competentă: „1) În cazul în care recursul de supraveghere este depus la Ministerul responsabil pentru justiție (denumit în continuare „ministrul”), ministrul ... responsabil pentru justiție (denumit în continuare „ministrul”) îl trimite președintelui instanței de jurisdicție competentă să-l audă în conformitate cu prezenta lege și solicită să fie informat cu privire la concluziile și hotărârea. ...” 44. În plus față de secțiunea 15, doar satisfacția poate fi oferită prin plata compensației monetare, o declarație scrisă a Oficiului Procurorului de Stat sau prin publicarea unei hotărâri: „(1) În cazul în care apelul de supraveghere depus de partea a fost acordat sau în cazul în care a fost depusă o cerere de termen, partea poate solicita satisfacție echitabilă în temeiul prezentului lege. (2) Doar satisfacția va fi oferită de: i. plata compensației monetare pentru daune cauzate de încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată; ii. o declarație scrisă a Oficiului Procurorului de Stat a căreia a fost încălcat dreptul părții la un proces fără întârziere nejustificată; iii. Publicarea unei hotărâri în sensul că dreptul părții la un proces fără întârziere nejustificată a fost încălcat.” 45. Secțiunea 16 prevede o soluție compensatorie și stabilește suma maximă care ar putea fi acordată: „1) Compensarea monetară este plătită pentru prejudicii morale cauzate de o încălcare a dreptului la un proces fără întârziere nejustificată. Răspunderea strictă pentru orice daune cauzate va consta în Republica Slovenia. (2) Compensarea monetară pentru cazurile individuale, decise în cele din urmă, va fi acordată într-o sumă cuprinsă între 300 și 5.000 de euro. (3) La decizia privind cuantumul compensației, se ține seama de criteriile menționate la secțiunea 4 din prezenta acțiune, în special de complexitatea cazului, de acțiunile statului, de acțiunile părții și de importanța cazului pentru parte.” 46. Secțiunile 19, 20 și 21 reglementează doar procedurile de satisfacție și procedurile în ceea ce privește prejudicii materiale: „(1) Procedura de aplicare a unei cereri de justă satisfacție, cu condiția ca condiția menționată la art. 15 alineatul (1) din prezenta Actă să fie îndeplinită, este instituită de o parte prin intermediul unei cereri de soluționare depuse în Biroul Procurorului de Stat în vederea atingerii unui acord privind tipul sau cantitatea de justă satisfacție. Partea poate depune o astfel de cerere în termen de nouă luni de la rezoluția finală a cazului. Biroul Procurorului de Stat decide asupra cererii părții într-o perioadă de trei luni, în cazul în care stabilește că cererea justă de satisfacție este justificată. Până la expirarea perioadei menționate mai sus, partea nu poate afirma nici o cerere de compensare monetară prin satisfacție echitabilă prin introducerea unei acțiuni în fața instanței competente. (2) În cazul în care, în conformitate cu subsecțiunea 1 din prezenta secțiune, s-a ajuns la acord cu partea, Procurorul de Stat încheie o soluție extrajudiciară cu partea.” (1) Dacă nu se ajunge la un acord în temeiul articolului 19 din prezentul Act la cererea de decontare, sau la Oficiul Procuror de Stat și partea nu negociează un acord în termen de trei luni de la data depunerii cererii, partea poate aduce o acțiune pentru daune. (2) O acțiune pentru daune împotriva Republicii Sloveniei se introduce cel târziu la opt luni de la rezoluția finală a cazului partidului. ...” „(1) Acțiunea în ceea ce privește prejudicii materiale cauzate de încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată poate fi adusă de partea în termen de opt luni de la hotărârea finală a instanței cu privire la cazul părții, în conformitate cu dispozițiile Codului Obligațiilor privind prejudicii materiale. ...“ 47. Secțiunile 22 și 23 prevăd în continuare plata compensației: „(1) Oficiul Procurorului de Stat plătește compensația monetară pe baza decontarii menționate la art. 19 alineatul (2) din prezenta lege și pentru toate costurile corespunzătoare suportate de parte în legătură cu aceasta. (2) Oficiul Procurorului de Stat plătește compensarea monetară și costurile părții a procedurii pe baza unei hotărâri finale care a stabilit încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată în cadrul procedurii, în temeiul articolului 20 sau al articolului 21 din prezenta lege.” „Funds ... este alocat în bugetul Republicii Sloveniei în cadrul planului financiar al Procurorului de Stat.” (1) În cazurile în care încălcarea dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de satisfacție echitabilă cu instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Procuratorul de Stat oferă părții o soluționare cu privire la valoarea justă de satisfacție în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de decontare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat. Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu. ... (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la subsecțiunea 1 din prezenta secțiune nu este aderată la biroul procurorului de stat și partea nu a negociat un acord în termen de patru luni de la data la care partea și-a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei acte. Partea poate iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea răspunsului de la Procuratura de Stat că propunerea sa menționată în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea perioadei stabilite în paragraful anterior pentru ca Procurorul de Stat să decidă să procedeze la soluționare. Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în cadrul unei proceduri în fața unei instanțe.”