ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1417/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 263/2010, H.G. nr. 1294/2001 și H.G. nr. 559/1990 și Ordinul nr. 969/1990, emis de Ministerul Industriei Chimice și B., precum și Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 100/1990, emise de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii.

Prin sentința nr. 428/F din 14 martie 2024, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor, s-a susținut, în esență, că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 192 din Legea nr. 263/2010, întrucât, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că dispozițiile legale menționate limitează expres modalitatea în care sunt recunoscute reciproc stagiile de cotizare între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ilfov a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., justificat de caracterul definitiv al deciziei atacate, care a fost pronunțată într-un litigiu circumscris materiei asigurărilor sociale.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este legalitatea căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Așadar, instanța de recurs sesizată are obligația de a analiza exercitarea căii de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege, potrivit principiului evocat, care este consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Se observă că, prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă A. a învestit Tribunalul Ilfov, secția Civilă cu o cerere având ca obiect revizuirea drepturilor de pensie, solicitând obligarea intimatei-pârâte Casa Județeană de Pensii Ilfov la recalcularea și emiterea unei noi decizii de pensionare, prin valorificarea tuturor perioadelor în care și-a desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite și speciale, astfel că litigiul dedus judecății are natura unui conflict de asigurări sociale.

Înalta Curte notează că recursul are ca obiect decizia civilă nr. 4.823/2024 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei formulat împotriva sentinței primei instanțe, astfel că sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) conflictele de muncă și asigurări sociale (...). De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

De altfel, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar, în conformitate cu art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă".

Astfel, din dispozițiile legale evocate, coroborate și cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd că sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, rezultă că decizia care face obiectul recursului pendinte era definitivă de la data pronunțării, după cum în mod corect a menționat și instanța de apel în dispozitiv, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, întrucât este incidentă ipoteza legală de excludere reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 483 alin. (2) și art. 496 alin. (1), văzând și dispozițiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A..

Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ilfov nu a depus dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel că se va respinge cererea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4.823/2024 din 14 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ilfov privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.