ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1333/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II a civilă la 01.04.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Orașului Novaci, prin Primar, S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.P.R.L. și S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constatate dreptul de proprietate exclusiv al acesteia, având calitatea de proprietar unic, asupra imobilului în suprafață de 48 mp (teren curți-construcții), împreună cu construcția (spațiu comercial) cu suprafața la sol de 28 mp, situat în intravilanul orașului Novaci, județul Gorj, carte funciară x Novaci.

Prin încheierea din 25.06.2024, în raport cu motivele expuse prin cerere, în baza rolului activ, instanța a apreciat că se impune citarea Unității Administrativ Teritoriale a Orașului Novaci, reprezentată prin primar și a dispus în consecință.

Prin sentința nr. 68/03.09.2024, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane care nu au capacitate procesuală de folosință; de asemenea, a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Novaci.

Această sentință a fost atacată cu apel de A..

Prin decizia nr. 9/14.01.2025, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei menționate, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul de recurs a învederat că demersul judiciar a fost determinat de imposibilitatea de a-și intabula dreptul de proprietate asupra imobilului cu datele de identificare menționate, întrucât procedura de insolvență deschisă împotriva S.C. B. S.R.L. a fost închisă și societatea radiată.

Astfel, a precizat că, deși plătește impozitul pe imobil din anul 2008 iar imobilul a fost înregistrat la Primăria Novaci pe numele său, astfel cum relevă certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local nr. 4695/21.03.2024, potrivit extrasului de carte funciară pentru informare eliberat la 22.03.2024 de O.C.P.I. Gorj, acesta este intabulat pe numele S.C. B. S.R.L.

Autoarea recursului a reproșat instanței faptul că a omis să constate imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare deoarece procedura de insolvență deschisă împotriva societății anterior menționate a fost închisă, dar, pentru același motiv, a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

În acest context, a afirmat că singura modalitate de a obține un titlu de proprietate valabil asupra imobilului adjudecat o reprezintă pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și a solicitat aplicarea principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, exclusiv prin pronunțarea unei atare hotărâri, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit dispozițiilor art. 35 C. proc. civ.

A evidențiat că nu a fost invocat niciun refuz nejustificat de a fi semnat contractul de vânzare-cumpărare, că prețul bunului a fost plătit, respectiv încasat de către lichidatorul judiciar în contextul licitației publice organizate, însă, ulterior, fără să își îndeplineasă obligația de a semna contractul în forma autentică, a înțeles să solicite judecătorului-sindic să constate îndeplinite obligațiile pentru care a fost învestit și să ceară radierea S.C. B. S.R.L.

Potrivit recurentei, esențial în prezenta cauză este faptul că închiderea procedurii de insolventă a S.C. B. S.R.L., în condițiile achitării integrale a prețului, nu poate plasa imobilul adjudecat într-o perpetuă incertă situație juridică, singura modalitate de stabilire a proprietarului imobilului în cauză fiind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

A mai afirmat că nerecunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului ar presupune o încălcare atât a art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, cât și a art. 1 paragraful 1 din Protocolul 1 la Convenție, precum și a art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece aceasta este titular al unui bun în sensul Convenției și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

Prin rezoluția din 06.05.2025, s-a fixat termen de judecată 24.09.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport cu art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același Cod reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai din perspectiva motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și numai prin raportare la soluția/soluțiile cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate precum și a argumentelor din considerentele hotărârii atacate care susțin dispozitivul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, recurenta a susținut, în esență, că întrucât radierea societăților B. S.R.L. și D. S.R.L. face imposibilă încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este singura posibilitate recunoscută juridic pentru a obține recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acestuia și a reluat circumstanțele factuale deduse judecății instanțelor devolutive.

Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raționamentului curții de apel care a determinat soluția de respingere, ca nefondat, a apelului formulat împotriva sentinței nr. 68/03.09.2024, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, ci au fost susținute aceleași critici deduse analizei în apel.

Or, prin decizia recurată, instanța de apel a răspuns acestor susțineri, potrivit considerentelor dezvoltate în conturarea soluției adoptate, reținând, în esență, că succesiunea de acte juridice invocate pentru dobândirea unui drept de proprietate asupra imobilului pe care reclamanta îl posedă nu face dovada transmiterii unui asemenea drept, respectiv că și dacă s-ar aprecia că prin această succesiune de acte s-ar face dovada intervenirii unei promisiuni de vânzare-cumpărare între S.C. D. S.R.L. și apelanta-reclamantă, un asemenea act nu ar da naștere în patrimoniul său decât la un drept de creanță. În acest context, instanța de apel a subliniat că soluția judiciară pretinsă prin acțiune, aceea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, poate fi obținută doar în contradictoriu cu partea cocontractantă, care însă este lipsită în prezent de capacitate de folosință sau exercițiu.

De asemenea, cu referire la susținerile privind necesitatea lămuririi situației incerte a imobilului, instanța de apel a statuat că acestea nu reprezintă argumente ale temeiniciei cererii, după cum exercitarea posesiei și plata prețului nu pot determina constatarea îndeplinirii condițiilor pronunțării unei atare hotărâri în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Novaci, de vreme ce nu există niciun raport juridic între această pârâtă și apelanta-reclamantă. A conchis în sensul că, atât timp cât nu se poate reține transmiterea în patrimoniul apelantei-reclamante a unui drept de proprietate cu privire la imobil, ci doar a unui drept de creanță cu privire la acesta, nu se poate constata că prima instanță ar fi nesocotit dreptul la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului și nici dreptul de proprietate asupra bunului constând în drept de creanță, astfel cum acesta este reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, iar natura internă a litigiului determină caracterul nefondat al criticii prin care se afirmă încălcarea art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În condițiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia pronunțată în apel, legala învestire a instanței de recurs cu aspectele deduse judecății reiterate prin prezenta cale de atac presupunea formularea, în cuprinsul motivării cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității deciziei atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța devolutivă de control judiciar.

Ca atare, expunerea în etapa procesuală actuală a acelorași critici formulate și în fața instanțelor devolutive, care nu au legătură cu argumentele pentru care instanțele de fond au respins cererea reclamantei, nu permite exercitarea unui control de legalitate specific acestei căi extraordinare de atac, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței de recurs examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, cum recurenta-reclamantă nu tinde, printr-o argumentație juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor deciziei pronunțate în soluționarea apelui promovat de aceasta, simpla readucere în discuție a chestiunilor deja tranșate în faza procesuală anterioară nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.

Reținând că recurenta-reclamantă nu a prezentat, prin memoriul de recurs, critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac și constatând, totodată, că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 din același cod, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 9/14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 9/14.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.