ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2025

Ședința publică din data de 11 iunie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 13.09.2023, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bacău a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.041.140,43 RON, cu titlu de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului și suma de 128.892,21 RON, reprezentând accesorii.

Prin sentința civilă nr. 319/25.06.2024, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.041.140,43 RON, reprezentând despăgubiri și a sumei de 128.892,21 RON, cu titlu de accesorii.

Împotriva acestei sentințe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 651/18.11.2024.

A. S.R.L. a recurat decizia instanței de apel, solicitând casarea ei și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei, spre rejudecare, tribunalului.

În motivare, a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Într-un prim segment al recursului, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel i-a respins în mod greșit criticile privind nesocotirea de către tribunal a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., încălcat atât prin aplicarea unor instituții antagonice, restituirea prestațiilor și răspunderea contractuală, cât și prin lipsa analizei celei din urmă.

În continuare, a imputat instanțelor de fond că au încălcat art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât s-au substituit autoarei demersului judiciar și au analizat nu fapta de raportare greșită a unor sume, cu care au fost învestite, ci încălcarea art. 6 lit. g) și h) din contractul de furnizare de servicii medicale spitalicești nr. 1677/28.07.2021 și nesocotirea dispozițiilor privind destinația dată sumelor decontate.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a imputat curții că nu a analizat criticile expuse în memoriul de apel la punctele I și II 4-7, neglijând obligația de motivare a hotărârilor judecătorești.

Un ultim segment al recursului a expus criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar o primă obiecție a vizat nerespectarea art. 1.270 și 1.538 C. civ., sens în care a arătat că neexecutarea obligațiilor inserate la art. 6 lit. f) și g) din contract atrage activarea clauzelor penale cuprinse la art. 8, în consecință, pretenția dedusă judecății de reclamantă, plata de daune-interese, este neîntemeiată.

Apreciind că hotărârea atacată reflectă convingerea instanței de apel că a fost sesizată cu o acțiune în restituirea prestațiilor, recurenta a susținut că a fost încălcat art. 1.635 alin. (1) C. civ., câtă vreme contractul părților nu a fost desființat cu efect retroactiv.

Prin cea din urmă critică, autoarea recursului a apreciat că decizia atacată nesocotește art. 1.350 și art. 1.530 C. civ., deoarece acțiunea în răspundere contractuală nu era susceptibilă să atragă restituirea prestațiilor; a mai arătat că lipsește legătura de cauzalitate dintre încălcarea art. 6 lit. f) și g) din contract și prejudiciul a cărui reparare a fost solicitată de reclamantă.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., prin care recurenta invocă greșita dezlegare a criticii privind nemotivarea sentinței tribunalului și reclamă lipsa vreunui răspuns adus criticilor formulate în secțiunile I și II.4-7 din memoriul de apel, nu sunt fondate.

Cazul de casare evocat vizează situațiile în care hotărârea judecătorească este nemotivată ori cuprinde argumente inapte să explice raționamentul care a fundamentat soluția din dispozitiv, precum și ipoteza în care, deși prezente, considerentele creează confuzie asupra raționamentului instanței sau, în ansamblu, sunt străine de obiectul litigiului. Ipoteza de casare sancționează cazurile de motivare deficitară, care afectează substanța raționamentului judiciar și nu permit identificarea modului real în care judecătorul a examinat litigiul prin raportare la situația de fapt și la normele juridice incidente.

Decizia recurată nu reflectă o situație de natura celor ce intră în spectrul motivului de recurs, întrucât curtea a confirmat explicit raționamentul instanței de fond, care - la rândul ei - a înlăturat argumentul central propus de pârâtă, cu justificarea că acțiunea s-a întemeiat pe actul de control întocmit de reclamantă - opozabil chematei în judecată, actuala recurentă, din perspectiva circumscrierii contractului părților dispozițiilor H.G. nr. 696/2021 - și nu pe activarea clauzelor penale cuprinse în art. 8.

Deși perfectibilă, motivarea instanței de prim control judiciar răspunde criticilor esențiale expuse în apel și dezlegările oferite sunt corecte, urmând ca Înalta Curte să le dezvolte, cu prilejul statuării asupra celorlalte motive de recurs.

Critica privind încălcarea limitelor învestirii, respectiv a art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. - subsumat căreia recurenta susține că, sancționând o faptă ilicită neinvocată de reclamantă, curtea a nesocotit principiul disponibilității - presupune expunerea unor premise comune cu motivele întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin urmare, ele vor fi analizată împreună.

Acțiunea introductivă a avut drept cauză încălcarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de furnizare servicii medicale spitalicești nr. 1677/28.07.2021, care a determinat decontarea unei sume superioare celei cuvenite potrivit art. 215 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 696/2021 și au fost constatate în raportul de control nr. 86.11/02.05.2023.

Cadrul normativ aplicabil acestor acte juridice este configurat, în primul rând, de Legea nr. 95/2006, care prevede, la art. 205, că decontarea serviciilor medicale contractate se face pe baza documentelor justificative, în funcție de realizarea lor și cu respectarea contractului-cadru. Articolul 255 alin. (1) consacră natura civilă și multianuală a relațiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări, iar art. 311 stabilește că sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor contractuale se prevăd în contractul-cadru.

Convenția litigioasă a fost încheiată în anul 2021, în temeiul H.G. nr. 696/2021, prin care s-au aprobat pachetele de servicii și contractul-cadru pentru anii 2021-2022. Potrivit art. 92 lit. f) și g) din anexa nr. 2, spitalele furnizoare erau obligate să notifice casele de asigurări cu privire la orice modificare a condițiilor care au stat la baza contractului și să respecte în permanență reglementările incidente activității desfășurate. Aceste obligații au fost reluate și în modelul de contract de furnizare a serviciilor medicale spitalicești, aprobat prin anexa nr. 26 la Ordinul nr. 1068/627/2021.

Relevantă este și secțiunea 1 din anexa nr. 2 la Normele metodologice privind activitatea structurilor de control ale sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul C.N.A.S. nr. 1012/2013. Punctul 1 al acesteia prevede supunerea furnizorilor controlului efectuat în vederea verificării concordanței dintre datele raportate și documentele primare, iar punctul 3 stipulează că se consideră sume încasate necuvenit orice plăți făcute furnizorilor în lipsa documentelor justificative care să confirme realitatea serviciilor.

Reținând acest cadru normativ, Înalta Curte impune părților concluzia că, în temeiul punctului 1 din secțiunea 1 a anexei Ordinului C.N.A.S. nr. 1012/2013, pârâta era obligată să se supună controlului derulat de reclamantă.

Consecutiv, trebuie conchis că referirile extinse din cererea introductivă cu privire la actul de control întocmit erau suficiente pentru a individualiza fapta ilicită contractuală reclamată, iar împrejurarea că ea nu a fost ulterior încadrată în mod complet, în drept, nu limita instanța de fond în examinarea cauzei.

Esențială în înlăturarea susținerilor în sens contrar ale autoarei recursului este împrejurarea că, în raport cu rolul părților în determinarea conținutului drepturilor și obligațiilor lor, contractul de furnizare a serviciilor medicale nu este un act juridic subiectiv, ci un act juridic condiție, prin urmare, raportul juridic este predeterminat de norme de la care părțile nu pot deroga.

Contractând în acest mod cu reclamanta, pârâta avea, deci, reprezentarea deplină a obligațiilor sale - a căror respectare se verifica de către reclamantă, în temeiul Ordinului C.N.A.S. nr. 1012/2013 -, reglementate de Legea nr. 95/2006 și, la nivel infralegal, în H.G. nr. 696/2021, Ordinul nr. 1068/627/2021 și care au fost preluate reflex în contractul în litigiu.

Actuala recurentă a susținut în combaterea acțiunii că raportul juridic este unul civil, de natură contractuală și că aplicarea Ordinului nr. 1012/2013 este înlăturată de convenția semnată de părți.

Aceste argumente nu sunt valide, în raport cu statuările precedente ale instanței de recurs. În subsecvența lor, trebuie subliniat că, din poziția de pârâtă, actuala recurentă nu a învestit instanțele de fond cu verificarea temeiniciei constatărilor din raportul de control. Consecința acestei conduite procesuale este că aprecierile privind săvârșirea faptei ilicite - constând în raportarea unor cheltuieli superioare celor efectuate în mod real, care a cauzat, față de art. 215 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din anexa nr. 2 din H.G. nr. 696/2021, prejudiciul de 1.041.140,43 RON - s-au consolidat și au devenit în mod judicios premisa analizei demersului judiciar inițiat de casa de asigurări.

Prin urmare, nu poate fi reținută incidența art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a dovedit vreo vătămare rezultată din mențiunea instanței de fond referitoare la pretinsa încălcare a art. 6 lit. f) și g) din convenție. Această mențiune a fost neutră în formarea convingerii tribunalului - ulterior confirmată de curtea de apel - potrivit căreia, în calitate de furnizor, pârâta a denaturat cheltuielile pe baza cărora se calcula prețul contractului.

Reținând aceste considerații, Înalta Curte înlătură critica privind alterarea nelegală a cadrului procesual obiectiv de către instanțele de fond, din perspectiva faptelor ilicite reținute în sarcina recurentei.

Validarea de către instanța de apel a sentinței tribunalului nu înfrânge nici dispozițiile art. 1.270, art. 1.538 și art. 1.635 C. civ., întrucât răspunderea ce revine furnizorului de servicii medicale pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate este una contractuală.

Se impune subliniat că poziția procesuală a recurentei ignoră art. 8 alin. (6) paragraful ultim din contract, care reflectă tocmai că plata daunelor-interese compensatorii nu exclude repararea prejudiciului cauzat prin încasarea unor sume necuvenite, căci reglementează tocmai recuperarea lui, astfel:

"Pentru recuperarea sumelor care sunt stabilite ca urmare a unor acțiuni de control, sumele se recuperează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data notificării furnizorului de servicii medicale, prin plată directă. În situația în care recuperarea nu se face prin plată directă, sumele se recuperează prin executare silită efectuată potrivit legii în temeiul unui titlu executoriu".

Or, tocmai ipoteza finală a fost valorificată de reclamantă prin acțiune, iar în aceste condiții, din moment ce prejudiciul a cărui reparare se urmărește este reprezentat de o sumă de bani, critica prin care autoarea căii de atac reclamă confuzia curții de apel între repararea prejudiciului și restituirea prestațiilor nu este de natură să atragă casarea hotărârii.

Imprecis și incidental inserată în decizie, această calificare nu a fost valorificată în niciun mod în judecata apelului, deoarece atragerea răspunderii recurentei s-a făcut prin obligarea sa la repararea prejudiciului, prin restituirea sumei încasate nejustificat.

În fine, distinct de împrejurarea că interesează exclusiv aspecte factuale și excedează cauza recursului, reglementă de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., contestarea împrejurării potrivit căreia prejudiciul reținut prin actul de control este rezultatul faptei ilicite nu poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, deoarece titularul ei nu a combătut aceste aspecte în fața instanței de fond. Critica apare astfel formulată cu încălcarea principiului non omisso medio și, atrăgând incidența art. 488 alin. (2) C. proc. civ., va fi înlăturată.

Față de ansamblul considerentelor anterioare, reținând că motivele de nelegalitate invocate nu atrag casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 651/18.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.