ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 11 iunie 2025
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 11.06.2024, reclamantul A. a solicitat anularea unor acte administrative.
Prin sentința civilă nr. 3338/20.06.2024, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.
Cererea înregistrată în 27.06.2024 de A. a fost calificată drept recurs împotriva hotărârii de declinare a competenței, care a fost înaintat Curții de Apel București, secția a VI-a civilă și a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 257R/09.09.2024.
La 02.11.2024, A. a transmis instanței de apel un înscris, intitulat "recurs", neînsoțit de motive, care a fost înaintat Înaltei Curți.
Prin întâmpinare, Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat anularea recursului ca netimbrat sau respingerea acestuia ca inadmisibil.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția netimbrării, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanței.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În cauză, în etapa regularizării cererii, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.
La 25.11.2024, recurentul a formulat o cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea din 15.01.2025, rămasă definitivă prin încheierea din 06.02.2025.
Constatând că, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, recurentul nu s-a conformat obligației de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale evocate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 257R/09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2025.