Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
23 octombrie 2025

Decizia nr. 1871/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — conflict de competență

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: La 9 iulie 2025, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2022, având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Turnu Măgurele și Judecătoria Calafat, cu privire la soluționarea cererii de valoare redusă, formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.. Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fixat termen de judecată în ședința din camera de consiliu de la 23 octombrie 2025, pentru soluționarea conflictului negativ de competență conform dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.

civ. Prin decizia nr. 1871 din 23 octombrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cererii de valoare redusă în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele. Verificând, din oficiu, dispozitivul deciziei nr. 1871 din 23 octombrie 2025, Înalta Curte constată că, din eroare, s-a consemnat că aceasta a fost pronunțată la 15 mai 2025, iar nu la 23 octombrie 2025, cum era corect, de vreme ce dezlegarea asupra conflictului negativ de competență s-a făcut în ședința de cameră de consiliu de la această dată, iar soluția a fost pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc.

civ., împrejurare consemnată ca atare în minuta întocmită la momentul pronunțării. Raportat la această împrejurare și reținând prevederile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere", Înalta Curte,

DISPUNE: Îndreaptă, din oficiu, eroarea materială din cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 1871 din 23 octombrie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, în sensul că se va menționa "Pronunțată astăzi, 23 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ..", în loc de "Pronunțată astăzi, 15 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ..", cum din eroare s-a consemnat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.