ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1874/2025

HOTĂRÂRE

09.12.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1874/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 7 august 2024, sub nr. x/2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY. și ZZZZ., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Constanța, au solicitat: 1. obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale stabilite prin decizia nr. 85 din 25 aprilie 2023 a președintelui Curții de Apel Constanța; 2. obligarea pârâtei Curtea de Apel Constanța, în calitate de ordonator secundar de credite, și a pârâtului Tribunalul Constanța, în calitate de ordonator terțiar de credite, la plata integrală, printr-o singură operațiune financiară, a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale restante, începând cu 1 ianuarie 2018 și în continuare, pe viitor, stabilite prin decizia menționată anterior; 3. actualizarea sumelor stabilite cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.535 alin. (1) și (2) C. civ., art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 și ale O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea de ședință din 6 februarie 2025, prima instanță sesizată a dispus, printre altele, disjungerea cauzei privind pe reclamanții KKK., RRRR., J., W. și II. și formarea unor dosare separate, având același obiect și aceleași părți pârâte, în cadrul cărora a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Ca urmare a disjungerii, acțiunea reclamantei RRRR. a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2025.

Prin sentința civilă nr. 3302 din 30 aprilie 2025, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că instanța competentă teritorial se determină în funcție de domiciliul reclamantei situat în județul Olt, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, întrucât reclamanta nu își desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Olt, iar această instanță nu a fost chemată în judecată, argumentând, totodată, că prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi fost incidente dacă instanța de la domiciliul reclamantei și cea de la locul de muncă al său erau cele unde își desfășoară activitatea sau pe care le-a chemat în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă, iar prin sentința nr. 495/2025 din 22 octombrie 2025, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea soluției, s-a reținut că reclamanta, în calitate de grefier în cadrul uneia dintre instanțele chemate în judecată, respectiv Tribunalul Constanța, a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul București, ca instanță egală în grad ce funcționează în circumscripția unei curți de apel învecinate, fiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., fără posibilitatea instanței astfel învestite de a se mai putea declara necompetentă.

De asemenea, instanța de conflict a dat eficiență normelor menționate anterior, conform dezlegărilor date de Curtea Constituțională prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 7/2016 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2025.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În cauză, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a fost învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de mai mulți reclamanți, printre care și cea din prezenta cauză, care activează în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Constanța, acțiunea disjunsă având același obiect, respectiv acordarea drepturilor salariale, împrejurare care impune verificarea incidenței uneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.

Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, prevederile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, potrivit alin. (2

) al aceluiași articol.

Înalta Curte constată că litigiul pendinte este asimilat conflictelor de muncă supuse dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care partajează competența de soluționare a unor astfel de cauze între tribunalele în a căror circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, astfel că, potrivit acestui text legal, competența teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță ar reveni, după criteriul domiciliului, Tribunalului Olt sau, după criteriul locului de muncă, Tribunalului Constanța.

Însă, raportat la calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului Constanța, instanța supremă constată că sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea competenței în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, aceasta are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, iar pe de altă parte, cererea este introdusă inclusiv împotriva instanței de judecată căreia i-ar reveni competența să judece pricina.

Prin urmare, reclamanta s-a regăsit în situația în care îi revenea atât obligația de a sesiza o instanță de același grad din raza oricăreia dintre curțile de apel învecinate celei din circumscripția căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea, dar și în ipoteza de a putea uza de beneficiul recunoscut de lege de a introduce acțiunea pe rolul altei instanțe identificate după același criteriu geografic administrativ decât cea care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel, întrucât Tribunalul București se află în circumscripția Curții de Apel București, învecinată cu Curtea de Apel Constanța în a cărei rază teritorială se găsește Tribunalul Constanța, Înalta Curte constată că sesizarea primei instanțe s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., manifestarea de voință a reclamantei, ca expresie a îndeplinirii obligației ce îi incumba și a exercitării opțiunii, consolidând, în mod definitiv, competența teritorială a instanței inițial învestite.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.